Connect with us

Uncategorized

Asociația Zi de BINE și Atelierul Faptelor Bune au inaugurat, ieri, La Cluj, un Centru Social de Psihoterapie

Publicat

pe

40% dintre români au simțit nevoia de a consulta un psihoterapeut în ultimul an

Bucuresti, 27 septembrie 2024. În contextul unei nevoi tot mai evidente pentru servicii de sănătate mintală accesibile, în special în zone cu creșteri economice disparate, Asociația Zi de BINE, în parteneriat cu Atelierul Faptelor Bune, a inaugurat noul Centru Social de Psihoterapie din Cluj.

Situat pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, la numărul 46, Centrul va oferi, începând cu luna octombrie, consiliere psihoterapeutică gratuită tuturor celor care au nevoie să discute cu un specialist, dar nu își permit. Centrul dispune de trei cabinete de psihoterapie și o recepție primitoare, unde pacienții își pot aștepta rândul la terapie într-un mediu confortabil. Ședințele de consiliere durează 50 de minute, iar fiecare beneficiar va avea acces la 7 săptămâni de consiliere gratuită, cu posibilitatea de prelungire, precum și la sesiuni de terapie de grup.

Serviciile Centrului sunt destinate persoanelor aflate în dificultate financiară, cu un venit egal sau mai mic decât salariul mediu pe economie, șomerilor, pensionarilor, asistaților social sau celor care se află în imposibilitate de plată. De asemenea, persoanele cu diagnostice complexe de sănătate mintală, precum Tulburarea de Spectru Autist sau Sindromul Down, nu sunt eligibile pentru aceste servicii.

Minorii trebuie să aibă acordul părinților. Totodată, începând cu anul viitor, părinții care au copii consumatori de substanțe se vor putea întâlni aici într-un grup de suport, parte din proiectul CREAATiV al Asociației Zi de BINE, un proiect dedicat minorilor consumatori și familiilor lor.

Noul Centru Social de Psihoterapie din Cluj vine în continuarea succesului avut de Centrul din București, deschis acum un an de Atelierul Faptelor Bune, care a dezvoltat un ecosistem fizic și digital pentru sănătatea emoțională și mentală. La Centrul din București echipa de 43 de terapeuți a Centrului a oferit într-un singur an peste 5.000 ședinte de consiliere pentru copii și adolescenți, victime ale violenței domestice, seniori, persoane cu deficiențe de auz.

Cu sprijinul Asociației Zi de BINE, recunoscută pentru soluțiile sale inovatoare și susținerea ONG-urilor, acest model de bune practici a fost replicat și la Cluj, unde cererea pentru servicii de sănătate mintală accesibile a crescut pe fondul dezvoltării economice și a creșterii prețurilor. Costul ședințelor de terapie rămâne însă o barieră majoră care descurajează mulți români să acceseze servicii de psihoterapie.

Proiectul este susținut financiar de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine: Lidl România, Grupul E.ON România, UniCredit Bank și Leroy Merlin.

Prin fiecare proiect dedicat sănătății mintale, Asociația Zi de BINE își propune să încurajeze o societate solidară, în care empatia devine o normă, iar sănătatea mintală o prioritate. Ne dorim ca toată lumea să aibă acces la terapie, deoarece chiar și 7 săptămâni de consiliere pot schimba viața, dacă lucrezi cu persoana potrivită. Suntem bucuroși că am contribuit la dezvoltarea unui centru care face serviciile de psihoterapie accesibile pentru cei care au nevoie de sprijin la momentul oportun. Vom continua să ne implicăm în extinderea accesului la terapie, concentrându-ne și pe problematica consumului de substanțe în rândul adolescenților, o problemă care, așa cum ne-au arătat specialiștii cu care colaborăm, nu poate fi amânată.” – au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

Centrul din Cluj este rezultatul colaborării cu Asociația Faptelor Bune, fondată de Răzvan Popa, care și-a dedicat eforturile sprijinirii familiilor nevoiașe, persoanelor în vârstă și copiilor abuzați.

După un an de zile, în care Centrul Social de Psihoterapie de la București a înregistrat un impact major în rândul persoanelor cu venituri reduse sau fără venituri, m-am bucurat de acest parteneriat cu Asociația Zi de BINE, prin care am reușit să aducem acest tip de soluții și la Cluj. Într-o lună de zile am refăcut complet un apartament central cu 3 camere de terapie generoase, recepție, baie, bucătărie, și l-am transformat într-un spațiu modern și intim, în care oricine va intra aici se va simți respectat și înțeles. În același timp, prin efortul de comunicare al ambelor organizații, am reușit să atragem deja o echipă de 30 de psihoterapeuți, astfel încât să putem începe treaba chiar de săptămâna viitoare. Asociația Faptelor Bune va ajuta întotdeauna comunitățile locale, luptând împotriva stigmatizării și promovând accesul la terapie gratuită și tare îmi doresc să pot duce acest proiect în cât mai multe orașe din țară.”- a declarat Răzvan Popa, Președinte & Fondator al Centrului Social de Psihoterapie.

Despre Asociația Zi de BINE

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația susține câte un ONG în fiecare lună a anului și încurajează oamenii să-și doneze ziua de naștere pentru un proiect social.

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se anunță cauza susținută și sunt descrise nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii află ce s-a întâmplat cu banii și sunt invitați să vadă rezultatul implicării lor.

Dacă aveți un proiect în care credeți dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro.

Pentru mai multe informații:

Asociația Zi de BINE

Tel: 0725.565.375

Email: contact@zidebine.ro

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Samsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu

Publicat

pe

Ecranul QHD tactil și portabil de 27 inch redefinește experiența de vizionare la tine acasă, fiind detașabil, wireless și personalizabil cu inteligența artificială

București, 22 iunie 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. aduce în prim-plan The Movingstyle (LSM7F), ecranul smart portabil care schimbă modul în care ne raportăm la spațiul din jurul nostru. Conceput pentru utilizatorii care nu vor să fie limitați de o priză sau de un perete, The Movingstyle combină rezoluția QHD, interacțiunea tactilă intuitivă și o baterie internă cu autonomie de până la 3 ore, totul într-un design subțire de 21.9 mm, gata să se adapteze oricărui moment al zilei și oricărui spațiu, fie că vorbim despre living, dormitor, balcon sau terasă.

Un ecran conceput pentru libertate totală de mișcare

The Movingstyle poate fi scos din suport printr-o simplă apăsare de buton și transportat oriunde datorită mânerului integrat pe spatele ecranului. Fără stand, panoul cântărește doar 5,2 kg, ceea ce face din mobilitate o experiență cu adevărat lipsită de efort. Suportul de podea cu roți ascunse asigură mobilitate ușoară prin casă, fără efort, iar suportul integrat funcționează simultan ca mâner și ca picior de masă cu unghi reglabil. Prin Full Motion Support, ecranul poate fi înclinat cu ±35°, rotit cu ±30°, pivotat cu ±90° și reglat pe înălțime cu până la 23 cm, astfel încât unghiul perfect există întotdeauna, indiferent unde l-ai așezat.

Conectat la tot ce contează

Ecranul tactil permite navigare directă cu vârful degetelor și afișează telecomanda virtuală on-screen pentru control simplificat. Prin Connect Flexibility, utilizatorii pot oglindi conținut de pe smartphone sau tabletă prin USB-C sau HDMI cu suport tactil complet, iar Storage Share permite transferul conținutului multimedia stocat pe dispozitivele Galaxy. Google Cast și Apple AirPlay sunt integrate nativ pentru streaming wireless direct din aplicațiile preferate, iar conectivitatea Wi-Fi 5 și Bluetooth 5.3 completează un ecosistem gata de utilizare imediată, fără cabluri inutile. Camera opțională Slim-Fit se conectează wireless pentru apeluri video FHD și monitorizare smart home prin SmartThings, iar comenzile vocale Bixby asigură control hands-free. One UI Tizen, sistemul de operare al The Movingstyle, beneficiază de actualizări de sistem pentru până la șapte ani.

Performanță pentru gaming și conținut dinamic

Dincolo de vizionarea pasivă, The Movingstyle este pregătit și pentru sesiuni de gaming. Auto Game Mode (ALLM) detectează automat consola sau PC-ul conectat și optimizează instantaneu setările de imagine, în timp ce Motion Xcelerator 120Hz reduce blurul de mișcare pentru o acțiune fluidă. Funcții precum Game Bar, Super Ultra Wide Game View și Mini Map Zoom oferă control suplimentar asupra experienței de joc, indiferent dacă preferi titluri competitive sau sesiuni relaxate.

Un ecran cu personalitate proprie

Procesorul NQ4 AI Gen2 livrează rezoluție QHD (2560 x 1440) la 120 Hz, optimizare automată a imaginii prin AI Picture și o gamă de tehnologii dedicate calității vizuale, printre care Micro Dimming Pro, Color Booster Pro, Real Depth Enhancer și suport HDR10+ Adaptive. La capitolul sunet, sistemul de 10W pe 2 canale cu Dolby Atmos este completat de Object Tracking Sound Lite și Adaptive Sound Pro, pentru o experiență audio care se adaptează automat conținutului redat. Prin Art Store, utilizatorii pot afișa 3.500 de opere de artă din galerii și muzee de renume mondial. Cu Generative Wallpaper, AI-ul generează imagini unice pornind de la cuvinte cheie alese de utilizator, transformând ecranul într-o extensie a propriei personalități. Daily Board activează widgeturi utile precum vreme, știri, memo-uri, chiar și când ecranul este oprit, iar Samsung Daily+ reunește aplicații de sănătate, fitness, karaoke și control SmartThings într-un singur loc accesibil.

The Movingstyle vine, de asemenea, cu o serie de funcții de accesibilitate menite să îl facă prietenos pentru cât mai mulți utilizatori, de la subtitrări audio și mărire de imagine, până la suport pentru limbaj al semnelor și control adaptat persoanelor cu mobilitate redusă.

The Movingstyle este disponibil în dimensiunea de 27 inch pe https://www.samsung.com/ro/movable-screens/the-movingstyle/lsm7f-27-inch-ue27lsm7faxxxh/.

Pentru mai multe informații, vizitați www.samsung.com/ro.

Citeste in continuare

Uncategorized

Cloud vs. offline: cum să îmbinăm accesibilitatea și securitatea

Publicat

pe

În prezent, tendința este de a stoca tot mai multe date în cloud. Fotografii, documente, proiecte profesionale sau arhive personale – toate sunt accesibile de pe telefon, laptop sau tabletă, practic din orice colț al lumii. Deși soluțiile cloud oferă un confort deosebit în utilizare, multe persoane omit faptul că securitatea deplină a datelor nu ar trebui să se bazeze pe o singură locație de stocare a fișierelor. Așadar, cum puteți îmbina flexibilitatea tehnologiei cloud cu securitatea oferită de copiile de rezervă locale, offline?

Mediul cloud este convenabil

Serviciile cloud au transformat definitiv modul în care ne utilizăm datele. Sincronizarea automată a fișierelor între dispozitive permite reluarea rapidă a activității, partajarea facilă a documentelor cu alți utilizatori și crearea de copii de rezervă pentru fotografii, fără niciun efort suplimentar. Această soluție este extrem de utilă, atât în contextul muncii la distanță, cât și în utilizarea cotidiană a smartphone-urilor și a laptopurilor.

Cu toate acestea, este important de menționat că stocarea datelor exclusiv în cloud prezintă anumite limitări. Problemele de conexiune la internet, întreruperile de serviciu, ștergerea accidentală a fișierelor sau pierderea accesului la cont vă pot împiedica să accesați materiale importante. Din acest motiv, tot mai multe persoane optează pentru crearea unor copii de rezervă salvate în două locații diferite, dintre care una în mediu offline.

Stocarea offline rămâne cea mai sigură soluție

Crearea unei copii de rezervă locale reprezintă în continuare una dintre cele mai sigure metode de arhivare a datelor dvs. Un SSD extern vă permite să mențineți controlul deplin asupra fișierelor și vă oferă independență față de performanța serverelor externe sau de calitatea conexiunii la internet. Acest aspect este deosebit de important pentru fotografiile și clipurile video personale, proiectele profesionale sau documentele esențiale.

O alegere excelentă pentru crearea propriei arhive personale poate fi modelul Samsung T9, care oferă viteze de citire/scriere de până la 2.000 MB/s și o capacitate de stocare de până la 4 TB. Având un design compact și rezistență la căderi de la o înălțime de până la 3 metri, acesta se va dovedi extrem de util atât ca spațiu suplimentar de stocare, cât și ca locație sigură pentru copii de rezervă periodice.

Pentru utilizarea zilnică, modelul Samsung SSD T7 constituie o opțiune ideală. Acesta este un dispozitiv de stocare extern care oferă o capacitate de până la 4 TB și viteze de citire/scriere de până la 1.050/1.000 MB/s, facilitând transferul rapid de fotografii, documente sau proiecte între computere și dispozitive mobile. Cu dimensiuni reduse și o construcție ușoară, acesta reprezintă soluția perfectă de stocare pentru fișierele dvs. esențiale și o rezervă suplimentară pentru datele salvate în cloud.

Stocarea în cloud și copiile de rezervă locale, offline, se completează reciproc

Cea mai bună soluție o reprezintă îmbinarea flexibilității tehnologiei cloud cu securitatea oferită de copiile de rezervă locale, offline. Mediul cloud este ideal pentru sincronizarea zilnică a fișierelor între dispozitive, în timp ce un SSD sau un card de memorie vă pot asigura o protecție suplimentară pentru cele mai importante date.

Aceste soluții pot fi, de asemenea, completate de aplicații dedicate pentru gestionarea dispozitivelor de stocare oferite de producător, cum ar fi Samsung Magician. Aplicația vă permite să monitorizați starea dispozitivului, să îi verificați integritatea, să îi actualizați software-ul și să vă securizați datele cu parole suplimentare. Acest lucru oferă un control optim asupra datelor și permite o reacție mai rapidă în cazul unor eventuale probleme.

Transformați securitatea datelor într-o parte a rutinei zilnice

Într-o lume în care tot mai multe aspecte ale vieții noastre se mută în spațiul digital, securitatea corespunzătoare a datelor devine la fel de importantă ca stocarea facilă a acestora. Îmbinarea tehnologiei cloud cu copiile de rezervă locale, offline, contribuie la sporirea securității fișierelor dvs. și vă asigură liniștea deplină, chiar și în cazul unor defecțiuni hardware, al problemelor de acces la internet sau al pierderilor accidentale de date.

Citeste in continuare

Uncategorized

Confortul invizibil: cum influențează temperatura și calitatea aerului starea de bine

Publicat

pe

Vara aduce cu sine una dintre cele mai plăcute perioade ale anului: zile lungi, seri petrecute în aer liber și ritmul mai relaxat al sezonului vacanțelor. Este momentul în care ne dorim să ne bucurăm de mai mult timp pentru noi, de confort și de starea de bine pe care o asociem cu lunile calde.

Însă, pe măsură ce temperaturile continuă să crească de la an la an, experiența verii capătă și o altă dimensiune. Căldura persistentă nu rămâne doar afară, ci își face simțită prezența și în interiorul locuințelor, transformând spațiul care ar trebui să fie un refugiu într-un mediu uneori dificil de gestionat. Aerul devine mai apăsător, nopțile mai puțin odihnitoare, iar senzația de confort este tot mai greu de menținut.

În acest context, starea de bine nu mai este influențată exclusiv de temperatura indicată de termometru. La fel de importantă este și calitatea aerului pe care îl respirăm în fiecare zi. De la nivelul de umiditate și circulația aerului, până la particulele invizibile care se acumulează în spațiile închise, toate contribuie la modul în care ne simțim acasă. Astfel, adevăratul confort al verii înseamnă mai mult decât răcoare – înseamnă un mediu echilibrat, care susține relaxarea, odihna și starea generală de bine.

În perioadele caniculare, locuințele acumulează căldură constant pe parcursul zilei. În același timp, ferestrele rămân adesea închise pentru a păstra răcoarea, ceea ce înseamnă că aerul circulă mai puțin. O combinație de temperaturi ridicate, aer stagnant, particule de praf, polen și alți poluanți care se acumulează în spațiile închise. Chiar și atunci când nu observăm aceste elemente, le simțim efectele: senzația de aer „închis”, disconfort în timpul somnului sau dificultatea de a ne relaxa complet după o zi toridă.

Când confortul înseamnă mai mult decât răcoare

Pe măsură ce așteptările noastre legate de confort evoluează, simpla răcorire a unei încăperi nu mai este suficientă. Din acest motiv, tot mai mulți consumatori se îndreaptă către soluții care îmbină două beneficii esențiale într-un singur dispozitiv: senzația de răcoare și purificarea aerului. Noile generații de purificatoare cu funcție de răcorire sunt concepute pentru a crea un mediu mai plăcut și mai echilibrat, oferind nu doar un flux constant de aer, ci și o experiență de confort adaptată nevoilor actuale.

Astfel, răcoarea și purificarea nu mai sunt două nevoi separate, ci două componente complementare ale unui stil de viață orientat către echilibru și stare de bine.

Dyson HushJet™: răcoare puternică pentru zilele în care căldura nu îți dă pauză

Atunci când temperaturile urcă constant, ai nevoie de mai mult decât un ventilator convențional. Ai nevoie de o soluție care să creeze o senzație reală de confort în întreaga încăpere.

Dyson HushJet™ este conceput exact pentru acest tip de context. Tehnologia sa proiectează un flux de aer puternic și direcționat, capabil să ofere o senzație de răcorire eficientă chiar și în zilele cele mai călduroase.

În același timp, dispozitivul contribuie la purificarea aerului din locuință, astfel încât experiența nu se rezumă doar la temperatură, ci și la calitatea mediului în care petreci timpul.

Pentru living, spații open space sau camere în care familia se adună în timpul verii, Dyson HushJet™ devine un aliat discret care lucrează constant pentru un nivel mai ridicat de confort.

Confortul verii, oriunde te poartă ziua

De la diminețile petrecute în drum spre birou și după-amiezile la piscină, până la escapadele de weekend, vacanțe sau serile petrecute la festivaluri și pe terase, sezonul cald ne invită să fim în permanentă mișcare.

Conceput pentru acest ritm de viață dinamic, Dyson HushJet™ Mini aduce o nouă perspectivă asupra confortului personal. Compact, ușor și discret, dispozitivul este creat pentru a te însoți oriunde ai nevoie de o senzație imediată de răcoare, fără compromisuri în ceea ce privește portabilitatea sau experiența de utilizare.

Fie că își găsește locul în bagajul de vacanță, în geanta de zi cu zi sau pe masa unei terase însorite, Dyson HushJet™ Mini se adaptează cu naturalețe momentelor care definesc vara. Este soluția care oferă confort exact acolo unde ai nevoie de el, transformând răcoarea într-o experiență personală și accesibilă în orice context.

Dacă Dyson HushJet™ este conceput pentru a crea un climat confortabil la nivelul întregii locuințe, Dyson HushJet™ Mini devine partenerul ideal al zilelor petrecute în mișcare – o extensie firească a stilului de viață modern, pregătită să te însoțească oriunde te poartă vara.

Astăzi, confortul nu mai este legat de un singur spațiu. Îl căutăm acasă, în timpul orelor de lucru, în vacanță, în oraș sau oriunde alegem să ne petrecem timpul în sezonul cald.

Fie că vorbim despre Dyson HushJet™, conceput pentru a contribui la crearea unui mediu mai plăcut și mai confortabil în locuință sau despre Dyson HushJet™ Mini, gândit pentru a oferi o senzație personală de răcoare oriunde te-ai afla, ambele soluții pornesc de la aceeași idee: aceea de a-ți permite să te bucuri pe deplin de vară, fără ca temperaturile ridicate să îți influențeze experiențele de zi cu zi.

Prin inovațiile sale constante, Dyson continuă să redefinească modul în care tehnologia se integrează în viața de zi cu zi, dezvoltând produse care răspund nevoilor reale ale consumatorilor și anticipează provocările stilului de viață modern. De la îngrijirea părului și curățenia locuinței până la confortul ambiental, compania investește permanent în cercetare, inginerie și design pentru a crea soluții performante, intuitive și eficiente.

Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Oradea

Afacerio zi inainte

Eurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România

Eurodeal (cursuridecalificare.ro) este unul dintre cei mai longevivi furnizori de cursuri de calificare autorizate din România, activ neîntrerupt din 2002....

Uncategorized2 zile inainte

Samsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu

Ecranul QHD tactil și portabil de 27 inch redefinește experiența de vizionare la tine acasă, fiind detașabil, wireless și personalizabil...

Uncategorized2 zile inainte

Cloud vs. offline: cum să îmbinăm accesibilitatea și securitatea

În prezent, tendința este de a stoca tot mai multe date în cloud. Fotografii, documente, proiecte profesionale sau arhive personale...

Uncategorized4 zile inainte

Confortul invizibil: cum influențează temperatura și calitatea aerului starea de bine

Vara aduce cu sine una dintre cele mai plăcute perioade ale anului: zile lungi, seri petrecute în aer liber și...

Uncategorized5 zile inainte

Samsung Art Store aduce Art Basel în casele din întreaga lume cu o nouă colecție selectată

Utilizatorii pot explora o selecție de lucrări de la Art Basel din Basel, care prezintă diversitatea artei contemporane elvețiene București,...

Uncategorized5 zile inainte

Ce se întâmplă când dai unui telefon o galerie de artă? Vino să afli la CINA, 19 – 20 iunie

Weekendul 19 – 20 iunie aduce experiențe interactive la CINA și marchează ultimele zile de vizitare a expoziției „Desene animate...

Uncategorized5 zile inainte

Parc Dezmembrări Mercedes – Sursa Ta de Piese Originale Mercedes-Benz

Atunci când ai nevoie de o piesă pentru un Mercedes-Benz, găsirea componentei potrivite poate face diferența dintre o reparație rapidă...

Uncategorized6 zile inainte

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Bucuresti, 17 June 2026 – Brother Romania continua initiativa „Life on Land”, prin care sustine formarea noii generatii de specialisti in...

Afaceri6 zile inainte

SAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A  „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE

Saint-Gobain România anunță lansarea înscrierilor pentru participarea la ediția 2026 a competiției „Saint-Gobain National Trophy” prin care sunt recunoscute cele...

Uncategorized7 zile inainte

HONOR pregătește lansarea lui Watch 6: autonomie de până la 35 de zile

Design elegant inspirat de motorsport, 122 de moduri sportive și funcții avansate de monitorizare a sănătății, pentru un stil de...

Uncategorized7 zile inainte

ELKO Romania aduce in atentia pietei solutiile Getac pentru aplicatii de aparare si operatiuni critice

Bucuresti, 18 June 2026 – ELKO Romania, parte a ELKO Group, unul dintre principalii distribuitori de produse, solutii IT si electronice de...

Afacerio săptămână inainte

Divertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Migrarea între ecosisteme, pusă la încercare: Theo Rose trece de la Apple La HONOR

Noua colaborare dintre Theo Rose și HONOR aduce în prim-plan una dintre cele mai discutate provocări din industria smartphone: teama...

Uncategorized2 săptămâni inainte

CSALB: Recomandăm consumatorilor să ia decizii informate și raționale în contextul dezbaterilor publice privind indicele ROBOR

11 iunie, București. Comunicatul recent al Consiliului Concurenței, referitor la amendarea unui număr de 10 bănci care participă la stabilirea...

Uncategorized2 săptămâni inainte

HONOR Magic V6 primește premii internaționale înainte de lansarea în România

Designul și inovațiile tehnologice sunt deja apreciate la nivel global București, 10 iunie 2026 – Înainte de lansarea în România, HONOR Magic...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Ochelari Armani, calitate premium la un brand deja consacrat

Eleganța nu se negociază. Iar atunci când vine vorba de accesorii care definesc stilul personal, ochelarii Armani rămân o alegere incontestabilă pentru...

Știrile Săptămânii