Uncategorized
Studiu Xiaomi: 9 din 10 români spun că o cameră de supraveghere este cel mai util dispozitiv atunci când pleacă în vacanță
- Peste 74% dintre respondenții unui studiu Xiaomi declară că monitorizarea locuinței de pe telefon este foarte utilă atunci când nu sunt acasă
- Pentru 49% dintre românii care pleacă în vacanță, cea mai mare preocupare rămâne riscul unei spargeri
- Jumătate dintre români se bazează pe vecini sau rude pentru supravegherea locuinței atunci când sunt plecați
București, 29 iulie 2026. În sezonul de vară, românii pleacă în vacanță în număr ridicat, dar nu înainte de a se asigura că acasă totul rămâne în siguranță. Potrivit unui studiu realizat de Xiaomi în România (2026, eșantion: 1.012 respondenți), aproximativ jumătate dintre respondenți plănuiesc cel puțin o vacanță în această vară, iar pentru 49% dintre aceștia, siguranța locuinței reprezintă una dintre cele mai importante preocupări înainte de concediu. În același timp, tehnologia este percepută tot mai mult ca un aliat care le oferă utilizatorilor posibilitatea de a monitoriza locuința de la distanță.

Românii pleacă în vacanță, dar nu înainte de a se asigura că locuința este în siguranță
Potrivit studiului Xiaomi, 91,3% dintre respondenți consideră că o cameră de supraveghere este cel mai util dispozitiv inteligent atunci când sunt plecați în vacanță, iar 74,3% spun că posibilitatea de a monitoriza locuința direct de pe telefon este foarte utilă.
În același timp, 46,3% folosesc camere de supraveghere pentru a verifica dacă totul este în regulă acasă, iar 21,3% utilizează senzori sau alte dispozitive inteligente, semn că tehnologia completează tot mai des metodele tradiționale de protejare a locuinței.
Rezultatele studiului realizat de Xiaomi arată că românii își creează propriul ritual înainte de concediu. 72,5% dintre respondenți scot din priză aparatele electrice, 69,7% opresc alimentarea cu apă, iar 47,2% roagă un membru al familiei, un prieten sau un vecin să verifice periodic locuința. Aceste obiceiuri arată că, înainte de plecare, românii încearcă să reducă riscurile prin măsuri preventive și prin sprijinul celor apropiați, completând tot mai des aceste gesturi cu soluții inteligente de monitorizare.

Întrebați care sunt cele mai mari griji atunci când locuința rămâne nesupravegheată, 49,2% dintre respondenți au indicat riscul unei spargeri. Următoarele preocupări sunt inundațiile (45,7%), incendiile (44,1%) și defecțiunile electrice (41,8%), ceea ce arată că românii sunt preocupați în primul rând de situațiile care pot produce pagube majore în lipsa lor.
Grija pentru animalele de companie rămâne o prioritate
Vacanța aduce și alte responsabilități pentru proprietarii de animale de companie. 32% dintre respondenți spun că sunt preocupați de animalele rămase acasă, iar 56,6% dintre proprietarii de animale afirmă că principala lor grijă este ca acestea să primească hrană și apă pe durata concediului. În plus, 48,3% dintre respondenți spun că se bazează pe un membru al familiei pentru a se asigura că animalele lor sunt bine îngrijite atunci când sunt plecați.
Printr-un parteneriat cu OLX, iubitorii de animale pot să beneficieze de pet sitter care să aibă grijă de blănoșii care rămân acasă în perioada vacanței. Cei care doresc un astfel de ajutor, îl vor putea „angaja” accesând acest prin intermediul platformei OLX, accesând acest link.

Xiaomi a lansat platforma Me Time is Xiaomi Time
Concluziile studiului au inspirat platforma de comunicare Me Time is Xiaomi Time, prin care Xiaomi aduce în prim-plan un ecosistem de produse inteligente conceput pentru a le oferi utilizatorilor mai mult control asupra locuinței și posibilitatea de a rămâne conectați la ceea ce contează chiar și atunci când sunt departe de casă.
Până pe 31 iulie, o selecție de produse din ecosistemul Xiaomi beneficiază de 20% reducere, atât în magazinul Xiaomi din ParkLake Shopping Center din București, cât și pe mi.com/ro.
În perioada 24-26 iulie, mai multe produse dedicate siguranței și confortului casei, dar și animalelor de companie au putut fi testate de către vizitatorii ParkLake Shopping Center. În cadrul evenimentului, organizațiile ASPA (Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor), TNR Capturare Sterilizare Eliberare și ROBI (Asociația pentru Protecția Animalelor) au fost prezente alături de Xiaomi, promovând adopțiile de căței și pisici, iar unele dintre patrupede au putut astfel lăsa în urmă adăposturile, pentru a pleca la noile lor case.

Soluții pentru Home Security și Pet Care
Pentru utilizatorii care își doresc să monitorizeze locuința și să gestioneze mai ușor dispozitivele inteligente din casă, Xiaomi recomandă Xiaomi Smart Hub 2, disponibil la 127 lei (de la 159 lei), alături de Xiaomi Smart Camera C201, care identifică automat și urmărește animalul tău de companie atunci când îl detectează, disponibilă la 95 lei (de la 119 lei). Discountul se aplică după aplicarea cuponului de 20% pe site-ul mi.com/ro.
Pentru proprietarii de animale de companie, Xiaomi propune Xiaomi Smart Pet Fountain 2, fântâna wireless care asigură accesul permanent la apă proaspătă și poate fi monitorizată prin aplicație, disponibilă la 199 lei (de la 249 lei).
Uncategorized
Un singur telefon îți poate simplifica întreaga zi?
HONOR 600 Smart 5G combină autonomia extinsă, funcțiile inteligente și conectivitatea fără griji într-un smartphone accesibil
București, 14 august 2026 – De la primul mesaj primit dimineața până la ultimul apel al serii, conectivitatea a devenit o parte esențială a vieții de zi cu zi. Cu toate acestea, mulți utilizatori sunt încă nevoiți să aleagă între performanță, autonomie și un preț accesibil.
HONOR 600 Smart 5G schimbă această perspectivă. Conceput pentru utilizatorii care apreciază simplitatea și eficiența, noul smartphone oferă autonomie extinsă, construcție rezistentă și funcții inteligente compatibile cu mai multe platforme, care simplifică comunicarea, partajarea conținutului și activitățile de zi cu zi, toate într-un dispozitiv din segmentul accesibil. Datorită bateriei de mare capacitate, construcției robuste și funcțiilor bazate pe inteligență artificială, HONOR 600 Smart 5G răspunde cu ușurință nevoilor de lucru, comunicare și divertisment pe parcursul întregii zile.
Autonomie pentru întreaga zi

La baza experienței oferite de HONOR 600 Smart 5G se află bateria de 7.700 mAh, compatibilă cu încărcarea rapidă 45W HONOR SuperCharge, care reduce timpul petrecut lângă priză și oferă mai multă libertate de utilizare.
Smartphone-ul este echipat cu platforma Snapdragon® 4 Gen 4 și oferă până la 256 GB spațiu de stocare, suficient pentru aplicații, fotografii, videoclipuri și documente. Ecranul de 6,87 inci, cu rată de refresh de 120 Hz și luminozitate maximă de 1.020 niți, asigură o experiență confortabilă în orice condiții de iluminare. Pentru divertisment, dispozitivul integrează și difuzoare stereo, care oferă un sunet mai bogat și mai clar.
Funcții inteligente pentru o conectivitate fără efort

Pentru o experiență fluidă între aplicații și ecosisteme diferite, HONOR 600 Smart 5G include funcții precum Moving Photo Sharing pentru iOS, Magic Portal, Circle to Search și Google Gemini. Acestea facilitează schimbul de conținut, accesul rapid la informații și interacțiunea cu telefonul.
Dispozitivul este dotat și cu un AI Button, configurabil în funcție de preferințele utilizatorului. O singură apăsare poate deschide aplicațiile sau comenzile rapide preferate, iar o apăsare lungă oferă acces direct la funcțiile inteligente bazate pe AI.

Pentru comunicare și productivitate, HONOR 600 Smart 5G include: AI Translation ce facilitează conversațiile în limbi diferite, în timpul călătoriilor, la serviciu sau în viața de zi cu zi. AI Subtitles care afișează subtitrări în timp real pentru videoclipuri, întâlniri sau conversații. AI Notes ajută utilizatorii să organizeze rapid informațiile importante și să ia notițe mai eficient. AI Recorder înregistrează conversații sau idei importante, astfel încât acestea să poată fi consultate ulterior. În timp ce AI Writing Tools oferă suport pentru redactarea, corectarea și structurarea textelor direct pe telefon.
Aceste funcții sunt concepute pentru situațiile de zi cu zi și îi ajută pe utilizatori să economisească timp, fie că iau notițe, traduc informații sau redactează documente.
Construcție rezistentă pentru utilizare fără griji

HONOR 600 Smart 5G beneficiază de certificarea SGS Premium Performance cu 5 stele pentru rezistență la șocuri și compresie și este proiectat să reziste la căderi de la înălțimi de până la 2,5 metri.
În plus, funcția Wet-hand Touch Enhancement menține sensibilitatea ecranului chiar și atunci când acesta sau mâinile utilizatorului sunt umede, oferind o experiență de utilizare mai sigură în condiții dificile.
Pentru fotografie, dispozitivul este echipat cu o cameră principală de 50 MP și include o suită de instrumente AI pentru editare, precum AI Eraser, AI Cutout, AI Outpainting și AI Remove Reflection, care permit îmbunătățirea imaginilor direct pe telefon, fără aplicații suplimentare.
Prin combinația dintre autonomia generoasă, construcția robustă și funcțiile inteligente compatibile cu mai multe ecosisteme, HONOR 600 Smart 5G oferă o experiență completă și echilibrată pentru utilizatorii care își doresc un smartphone fiabil și accesibil.
Pentru a afla mai multe despre HONOR 600 Smart 5G și pentru a consulta ofertele disponibile, accesați https://www.honor.com/ro/phones/honor-600-smart-5g/.
Uncategorized
evomag: cumpărăturile pentru școală încep cu două săptămâni mai devreme și se întind pe o perioadă mai lungă. 15% din vânzări sunt realizate înainte de jumătatea lunii august
- Produsele cu valoare mai mare, precum laptopurile, tabletele, monitoarele și imprimantele, sunt cumpărate primele
- Numărul comenzilor achitate în rate a crescut cu aproximativ 10% față de perioada similară a anului trecut
- Valoarea medie a unei comenzi plătite în rate ajunge la aproximativ 2.000 de lei
București, 13 august 2026 – Cumpărăturile pentru începerea noului an școlar debutează în acest an cu aproximativ două săptămâni mai devreme față de 2025, potrivit datelor evomag. Interesul pentru produsele asociate perioadei Back to School este vizibil încă de la începutul lunii august, iar aproximativ 15% din vânzările estimate pentru întregul sezon sunt realizate înainte de jumătatea lunii.
În anii anteriori, o parte mai mare a cererii era concentrată în a doua jumătate a lunii august și în apropierea începerii cursurilor. În acest an, perioada de cumpărare se extinde, iar structura comenzilor arată că pregătirile pentru școală sunt făcute în mai multe etape.
Produsele IT cu valoare mai mare sunt cumpărate primele. Laptopurile, tabletele, monitoarele și imprimantele presupun o perioadă mai lungă de documentare și o alocare financiară mai importantă, astfel că decizia este luată mai devreme. Pe măsură ce se apropie începutul anului școlar, crește cererea pentru ghiozdane, rucsacuri, periferice și alte accesorii.
„Vedem o schimbare clară a calendarului de cumpărare. Primele săptămâni din august au devenit deja o perioadă activă pentru Back to School, în special pentru produsele IT cu valoare mai mare. Clienții încep cu echipamentele pentru care decizia necesită mai multă documentare și își completează ulterior lista cu produse auxiliare. Pentru evomag, asta înseamnă un sezon mai lung și o cerere distribuită diferit față de anii anteriori”, spune Mihai Pătrașcu, CEO evomag.

Ratele sunt folosite tot mai mult pentru produsele IT cu valoare mai mare
Schimbarea este vizibilă și în modalitatea de plată. Numărul comenzilor achitate în rate a crescut cu aproximativ 10% față de perioada similară a anului trecut, pe fondul interesului mai mare pentru soluțiile de tip BNPL (Buy Now, Pay Later). Peste 20% din comenzile plasate de persoanele fizice pe evomag sunt achitate deja prin soluții BNPL, iar utilizarea acestora capătă o relevanță suplimentară în perioada Back to School.
Laptopurile, tabletele și monitoarele sunt printre produsele pentru care clienții folosesc cel mai frecvent plata în rate. Valoarea medie a unei comenzi achitate astfel este de aproximativ 2.000 de lei.
Utilizarea mai frecventă a ratelor indică o atenție mai mare acordată modului în care este administrat bugetul pentru începutul anului școlar, în special atunci când lista include echipamente IT cu o valoare de câteva mii de lei. Achiziția produsului principal poate fi astfel făcută mai devreme, în timp ce celelalte produse necesare sunt cumpărate ulterior.
August rămâne luna principală pentru Back to School
Chiar dacă sezonul începe mai devreme, august continuă să concentreze cea mai mare parte a vânzărilor. Prima parte a lunii este orientată mai ales către produsele care presupun o decizie de cumpărare mai complexă, iar spre finalul lunii crește ponderea accesoriilor și a produselor complementare.
Iulie rămâne în principal o perioadă de documentare și comparare a opțiunilor, în timp ce începutul lunii septembrie este caracterizat de cumpărăturile de ultim moment și de completarea listei înainte de începerea cursurilor.
Pentru evomag, această evoluție schimbă și modul în care este abordată perioada Back to School: campania începe mai devreme și acoperă succesiv principalele categorii căutate în această perioadă, de la laptopuri, tablete, monitoare și imprimante la ghiozdane, rucsacuri și periferice.
Noul an școlar începe pe 7 septembrie, iar evomag estimează că ritmul comenzilor va continua să crească în a doua parte a lunii august, când cumpărăturile pentru produsele principale se suprapun tot mai mult cu achizițiile de accesorii și cu pregătirile finale pentru revenirea la școală.
Uncategorized
SGS – Centrele de date în era AI Infrastructura critică a economiei digitale și importanța gestionării riscurilor de la proiectare la operare
Transformarea digitală, dezvoltarea accelerată a inteligenței artificiale, extinderea serviciilor cloud și creșterea volumului de date procesate la nivel global determină o expansiune fără precedent a centrelor de date. Pentru investitori, dezvoltatori și operatori, provocarea nu este numai construirea rapidă a unor facilități noi, ci și asigurarea performanței și conformității acestora pe perioada exploatării.
În acest context, succesul unui nou centru de date depinde de coordonarea eficientă a tuturor etapelor proiectului – de la alegerea amplasamentului și validarea conceptului, până la punerea în funcțiune și exploatarea operațională. O decizie pripită în faza de proiectare, un echipament critic neconform sau o problemă de punere în funcțiune pot genera costuri suplimentare semnificative, întârzieri și riscuri operaționale.
SGS oferă un portofoliu integrat de servicii care acoperă întregul ciclu de viață al centrelor de date, contribuind la reducerea riscurilor și la creșterea fiabilității infrastructurii.
Importanța unei abordări integrate
Centrele de date moderne sunt ecosisteme complexe, care integrează sisteme electrice, electronice, mecanice, de răcire, de protecție la incendiu, de protecție a mediului, de comunicații și de securitate cibernetică. În practică, numeroase probleme apărute în faza de operare își au originea cu mult înainte de punerea în funcțiune, fiind generate de proiecte insuficient validate, riscuri tehnice neidentificate, neconformități ale furnizorilor sau de procese de execuție și control insuficient gestionate pe parcursul construcției.
În plus, interdependența dintre aceste sisteme face ca o defecțiune aparent minoră să poată afecta funcționarea întregii infrastructuri. De aceea, dezvoltatorii și operatorii acordă o atenție tot mai mare proceselor integrate de verificare și punere în funcțiune (Commissioning), care corelează proiectarea, construcția, testarea și predarea către exploatare într-un cadru unitar de management al performanței și al riscurilor.
Pentru a preveni astfel de situații, SGS promovează o abordare ce conectează etapele de proiectare, construcție și operare. Aceasta urmărește identificarea din timp a riscurilor, verificarea independentă a conformității și menținerea performanței infrastructurii pe întreaga durată de viață a centrului de date.

Evaluarea și alegerea amplasamentului
Succesul unui centru de date se construiește încă din etapa de evaluare a amplasamentului. Caracteristicile geotehnice ale terenului, impactul asupra mediului, disponibilitatea utilităților, cerințele de autorizare și vulnerabilitățile de securitate pot determina viabilitatea tehnică, economică și operațională a investiției.
Serviciile SGS de evaluare tehnică preliminară (Technical Due Diligence) includ studii de fezabilitate, investigații geotehnice, evaluări de mediu, analize ale amenințărilor și vulnerabilităților, precum și consultanță privind autorizările și conformarea cu cerințele de reglementare. Tot din această etapă sunt integrate criteriile de sustenabilitate și ESG, contribuind la dezvoltarea unor centre de date reziliente, eficiente și pregătite să răspundă cerințelor viitoare.
Validarea tehnică a proiectului
Pe măsură ce proiectele centrelor de date devin tot mai complexe, crește și riscul apariției unor modificări costisitoare în etapele avansate de implementare. O verificare tehnică independentă a proiectului permite identificarea din timp a neconformităților, vulnerabilităților și oportunităților de optimizare, înainte ca acestea să genereze întârzieri, costuri suplimentare sau probleme de exploatare.
SGS oferă servicii de revizuire multidisciplinară a proiectelor, verificarea conformității cu standardele aplicabile și cu cerințele de mediu, sănătate și securitate, evaluări privind siguranța la incendiu și securitatea cibernetică, precum și simulări CFD pentru optimizarea sistemelor de răcire și creșterea eficienței energetice. De asemenea, compania sprijină obținerea unor certificări recunoscute la nivel internațional pentru clădiri sustenabile, precum BREEAM, WELL și EDGE.
Controlul calității pe lanțul de aprovizionare
Centrele de date depind de echipamente critice cu termene lungi de livrare, precum surse neîntreruptibile de alimentare (UPS), generatoare, tablouri electrice, sisteme de răcire și alte componente electrice și mecanice. Deficiențele de calitate identificate târziu pot întârzia implementarea proiectului și pot afecta performanța și fiabilitatea infrastructurii pe termen lung.
Pentru a reduce aceste riscuri, SGS oferă servicii de calificare și evaluare a furnizorilor, inspecții în fabrică, verificări în cadrul testelor de acceptanță în fabrică (FAT) și la punerea în funcțiune (SAT), evaluări tehnice ale echipamentelor critice, precum și verificări privind respectarea criteriilor ESG și conformitatea lanțului de aprovizionare. Prin această abordare, pot fi identificate și corectate din timp eventualele neconformități, contribuind la creșterea predictibilității proiectului și la limitarea expunerii la riscuri pe parcursul implementării și exploatării.
Management de proiect și supravegherea construcției
În etapa de construcție, calitatea execuției și respectarea cerințelor privind sănătatea, securitatea în muncă și protecția mediului sunt esențiale pentru succesul proiectului. Defectele de execuție, abaterile de la cerințele de mediu sau coordonarea insuficientă între antreprenori pot genera întârzieri, costuri suplimentare și pot afecta performanța infrastructurii în timp.
SGS oferă servicii de management al proiectului în numele beneficiarului (Project Management Consultancy – PMC), dirigenție de șantier, reprezentare tehnică a beneficiarului (Owner’s Engineer), supravegherea calității, sănătății, securității și protecției mediului (QHSE), monitorizare de mediu, verificări tehnice și controlul calității pe șantier. Prin inspecții independente și coordonare tehnică, compania contribuie la respectarea standardelor de calitate și la prevenirea neconformităților pe întreaga durată a execuției.
Punerea în funcțiune: de la testare la validarea performanței
Punerea în funcțiune este etapa tehnică în care sistemele sunt pornite, testate și aduse în stare de operare. Dar commissioning-ul este un proces mai amplu de asigurare a calității și de validare a performanței, care începe mult mai devreme (din faza de proiectare) și se poate extinde după intrarea în exploatare. Obiectivul său este de a confirma că toate sistemele funcționează integrat, în condiții de siguranță și la nivelul de performanță proiectat.
În această etapă sunt validate funcționarea coordonată a sistemelor electrice, mecanice, de răcire, de protecție la incendiu și de securitate, precum și interacțiunea dintre acestea în condiții apropiate de exploatarea reală. Astfel, beneficiarul are certitudinea că infrastructura este pregătită să asigure continuitatea operațională încă din prima zi.
Coordonarea procesului de punere în funcțiune
Pe măsură ce proiectele devin tot mai complexe, verificarea individuală a echipamentelor nu mai este suficientă. Este necesară o abordare integrată, care să urmărească întregul proces de punere în funcțiune și să ofere o imagine completă asupra progresului și stării fiecărui sistem. În acest scop, SGS utilizează instrumente digitale care centralizează informațiile privind echipamentele, activitățile de testare și etapele proiectului într-o platformă unică de gestionare a datelor.
Echipele de proiect beneficiază de trasabilitate completă, monitorizarea progresului în timp real, raportare automată și gestionarea dependențelor dintre sisteme. Această abordare facilitează coordonarea activităților, reduce riscul apariției blocajelor și contribuie la o punere în funcțiune mai eficientă și mai bine controlată.
SGS oferă servicii independente de planificare, coordonare și supraveghere a procesului de punere în funcțiune, inclusiv verificări în cadrul testelor de acceptanță în fabrică (FAT), la punerea în funcțiune (SAT) și de testare integrată a sistemelor (IST), validarea instalațiilor în raport cu proiectul și standardele aplicabile, precum și evaluarea pregătirii pentru operare. Prin această abordare, beneficiarii au certitudinea că infrastructura îndeplinește cerințele de performanță, fiabilitate și disponibilitate înainte de intrarea în exploatare.
Pregătirea pentru operare
În cazul centrelor de date, succesul punerii în funcțiune nu se rezumă la finalizarea testelor tehnice, ci și la capacitatea organizației de a exploata infrastructura în condiții de siguranță, continuitate și eficiență încă din prima zi. De aceea, SGS sprijină pregătirea operațională prin procese structurate de transfer al documentației, organizarea informațiilor pentru sistemele informatice de management al mentenanței (CMMS), evaluarea nivelului de pregătire a echipelor și sprijin pentru instruirea personalului.
Această abordare asigură o tranziție controlată între faza de proiect și etapa de operare, contribuind la reducerea riscului de apariție a incidentelor și la creșterea fiabilității infrastructurii în primele luni de exploatare.
Gestionarea ciclului de viață al infrastructurii
Informațiile validate în etapele de commissioning și punere în funcțiune reprezintă o resursă valoroasă și pe parcursul exploatării. Abordarea SGS asigură continuitatea informațiilor între fazele de proiect și etapa operațională, facilitând monitorizarea performanței sistemelor, optimizarea consumurilor energetice și gestionarea eficientă a activelor pe întreaga durată de viață a centrului de date.
Responsabilitatea operatorului nu se încheie odată cu intrarea în exploatare a centrului de date. Menținerea disponibilității infrastructurii, controlul consumurilor energetice, monitorizarea stării echipamentelor și respectarea permanentă a cerințelor legislative și de siguranță sunt elemente esențiale pentru protejarea investiției pe termen lung.
SGS sprijină această etapă prin audituri operaționale, inspecții de conformitate, evaluări ale eficienței energetice, monitorizarea stării activelor, audituri EHS și evaluări privind siguranța la incendiu, precum și prin programe de îmbunătățire continuă. Aceste servicii contribuie la reducerea costurilor operaționale, creșterea rezilienței și extinderea duratei de viață a infrastructurii critice.
Un partener de încredere pentru întregul ciclu de viață al centrului de date
Într-o piață în care viteza de implementare, disponibilitatea infrastructurii și eficiența energetică devin factori competitivi esențiali, gestionarea integrată a riscurilor reprezintă un element cheie pentru succesul proiectelor de centre de date. Prin combinarea expertizei tehnice multidisciplinare cu servicii independente de evaluare, inspecție, testare și verificare a conformității, SGS sprijină dezvoltatorii, investitorii, operatorii și contractorii în gestionarea provocărilor asociate infrastructurilor digitale moderne.
De la evaluarea amplasamentului și validarea proiectului până la commissioning și operare, SGS oferă o perspectivă integrată asupra performanței, siguranței și conformității, contribuind la dezvoltarea unor centre de date fiabile, eficiente și pregătite să răspundă cerințelor în continuă evoluție ale economiei digitale.
Pentru investitori și operatori, beneficiile depășesc dimensiunea tehnică a proiectului. O abordare integrată a verificării și pregătirii operaționale contribuie la reducerea costurilor asociate remedierii deficiențelor, accelerarea operaționalizării investiției, creșterea disponibilității infrastructurii și utilizarea mai eficientă a resurselor. Prin digitalizarea proceselor și validarea independentă a performanței, organizațiile pot transforma proiectele complexe de infrastructură în active reziliente, optimizate pentru operare și dezvoltare pe termen lung.
Pentru organizațiile care dezvoltă, extind sau operează centre de date, o evaluare independentă poate contribui la identificarea timpurie a riscurilor, optimizarea performanței și creșterea predictibilității proiectului. Prin expertiza sa în testare, inspecție, verificare și commissioning, SGS poate sprijini fiecare etapă a ciclului de viață al infrastructurii, de la concept și construcție până la operare și dezvoltare ulterioară.
-
Evenimentacum 5 zileCinci publicații online de business intră pe piața media din România
-
Afaceriacum 4 zileImportanța mentenanței web pentru succesul afacerii online
-
Uncategorizedacum 6 zileHONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram
-
Uncategorizedacum 4 zileHONOR lansează revoluționarul Robot Phone și deschide o nouă eră a filmării cu telefonul prin robotică și inteligență artificială
-
Uncategorizedacum 3 zileSGS – Centrele de date în era AI Infrastructura critică a economiei digitale și importanța gestionării riscurilor de la proiectare la operare
-
Afaceriacum o ziANALIZĂ NBI | Bucureștiul câștigă teren în CEE: prețuri competitive, ofertă limitată și potențial de convergență
-
Uncategorizedacum 2 zileevomag: cumpărăturile pentru școală încep cu două săptămâni mai devreme și se întind pe o perioadă mai lungă. 15% din vânzări sunt realizate înainte de jumătatea lunii august
-
Uncategorizedacum o ziUn singur telefon îți poate simplifica întreaga zi?

