Turism
Ghidul călătorului: cum să îți faci un plan de călătorie perfect?
Călătoriile sunt o modalitate excelentă de a experimenta lucruri noi, de a cunoaște oameni noi și de a crea amintiri de neuitat. Cu toate acestea, planificarea unei călătorii poate fi o provocare. De la alegerea destinației potrivite până la planificarea călătoriei propriu-zise, există multe lucruri de luat în considerare. În acest articol, vom prezenta un ghid complet pentru a te ajuta să îți planifici următoarea călătorie perfectă, din prima încercare!
Alege destinația și perioada de călătorie
Primul pas important în planificarea unei călătorii este alegerea destinației și perioadei de călătorie. Pentru a face această alegere, este important să te gândești la ceea ce îți dorești să experimentezi în călătoria ta. Dacă ești în căutarea unei vacanțe relaxante la plajă, poate că un sejur într-o destinație tropicală ar fi potrivit. În schimb, dacă sunteți în căutarea unei aventuri active, o destinație montană ar fi mai potrivită.
În plus, este important să iei în considerare și perioada de călătorie. De exemplu, dacă ești în căutarea unui climat mai cald, ar fi bine să eviți sezonul de iarnă. În același timp, unele destinații pot fi foarte aglomerate în timpul sezonului turistic, lucru ce poate influența prețurile, dar și alți factori.
Stabiliți bugetul
Un alt factor important de luat în considerare în planificarea unei călătorii este bugetul. Este important să îți stabilești un buget realist pentru călătorie și bineînțeles, să încerci să te încadrezi în acesta. Există multe modalități de a economisi bani în timpul călătoriei, cum ar fi căutarea ofertelor speciale la cazare și transport, planificarea călătoriei în afara sezonului turistic sau găsirea de modalități de a reduce costurile pentru activitățile pe care dorești să le faceți când ajungi la destinație. Pentru a obţine preturi bune, poţi căuta oferte din timp pentru cazare hotel şi să îţi rezervi locul cu câteva luni înainte.
Planificați ce veţi face odată ajunşi la destinație
După ce ai găsit cazarea și transportul, următorul pas important este realizarea unui program, pentru a te bucura din plin de timpul petrecut în locația aleasă. Începe prin a face o listă cu activitățile și locurile pe care dorești să le vizitezi. După aceea, gândește-te cât timp vrei să petreci în fiecare loc și cum te vei deplasa între ele.
Este important să ai un program flexibil și să iei în considerare timpul de relaxare și de explorare spontană în călătoria ta. Nu uita să verifici orele de deschidere ale atracțiilor și să faci rezervări în avans acolo unde este nevoie.
Bucură-te de experiență
În timp ce planifici și pregătești călătoria, nu uita să te bucuri de experiență în sine. Explorează noi locuri, împrietenește-te cu oameni noi, încearcă mâncăruri locale și creează-ți întotdeauna amintiri de neuitat. Încearcă să te bucuri de fiecare moment și să trăiești în prezent.
Caută cazarea și transportul
După ce ai stabilit destinația și bugetul, următorul pas important este găsirea cazării și transportului. În cazul cazării, există multe opțiuni disponibile, de la hoteluri și hosteluri la case de oaspeți și apartamente de închiriat. Este important să cauți o opțiune care se încadrează în bugetul tău și să verifici recenziile și ratingurile altor călători pentru a te asigura că ai ales o opțiune bună. O foarte bună opţiune în acest sens dacă alegi să vizitezi judeţul Vâlcea este Hotel Izvoare – Căciulata unde puteţi avea parte de o relaxare pe cinste, inclusiv acces la piscină cu apă termală.
Afaceri
Începând de Joi, România participă la Târgul Internațional de Turism de la Viena Ferien-Messe Wien
- Deși participarea la târguri și expoziții a fost oficial blocată, mai multe regiuni din țară s-au unit și au reușit sa pună la punct, împreună, participarea la eveniment
- Târgul de Turism de la Viena se desfășoară in perioada 15-18 ianuarie si este, in mod tradițional, evenimentul care dă startul anual al turismului european
- Pentru mai multe regiuni din țară, evenimentul este vital pentru supraviețuirea turismului
- Partenerii care asigură prezența României la eveniment sunt Consiliul Județean Timiș, Consiliul Județean Arad, APDT SIBIU Asociatia de Promovare și Dezvoltare Turistica Sibiu, Asociațiile Visit Oradea, Produs în Banat, Visit Timiș si Horetim, membru fondator al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității FPIOR
- Banatul și-a depus candidatura pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană in 2028 si acesta va fi una dintre ancorele de promovare la acest eveniment. Proiectul „Banat – Regiune Gastronomică Europeană 2028” este inițiat de Consiliul Județean Timiș, Visit Timiș si Horetim
În perioada 15-18 ianuarie, România este prezentă la Târgul Internațional de Turism de la Viena.
În contextul blocării fondurilor de participare la târguri si expoziții internaționale încă din luna decembrie, mai multe organizații și consilii județene din țară s-au unit ca sa poată participa la expoziție, un eveniment declarat de aceștia vital pentru turismul din vestul țării.
” Suntem dependenți realmente de târgul de la Viena. Sunt perioade din an când avem mai mulți turiști din Austria sau Germania decât de la București. Distanța fiind rezonabilă, foarte mulți vin cu mașina, nici macar nu este nevoie de avion.
Nu ne permitem să pierdem acest eveniment. Sunt bucuroasă si mândră ca am reușit să ne organizam în acest fel și pot să confirm că fiecare dintre colegii mei de stand la această expoziție va reprezenta România cu cea mai mare dragoste și responsabilitate. Proiectul Banat – Regiune Gastronomică Europeană este extrem de important atât pentru noi cât și pentru țara noastră. ” (Corina Macri, Președinte Horetim și vicepreședinte FPIOR).
Partenerii care asigură prezența României la evenimentul de la Viena sunt: Consiliul Județean Timiș, Consiliul Județean Arad, Asociațiile Visit Oradea, APDT SIBIU Produs în Banat, Visit Timiș si Horetim, membru fondator al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității FPIOR.
Reprezentantul ambasadei de la Viena va susține prezența României la târg
Desi, după cum știm, este o perioada fără un ambasador in funcție la Viena, suntem onorați să îl avem alături de noi pe reprezentantul Ambasadei de la Viena.
“Sunt evenimente care, deși poate nu par importante pentru cei din afara domeniului sau pentru cei veniți de curând în acest sector, dau semnale extrem de importante atât din punct de vedere economic și turistic, cât și din punct de vedere politic. Sperăm că, deși neoficială, prezența României la acest eveniment va fi un semnal pozitiv din toate punctele de vedere.” (Corina Macri, președinte Horetim si vicepreședinte FPIOR).
Târgul de Turism de la Viena Ferien-Messe Wien este cel mai mare târg de turism din Austria și unul dintre cele mai importante evenimente de profil din Europa. Desfășurat anual în luna ianuarie, târgul marchează startul sezonului turistic pentru piața europeană.
Turism
Australia și Noua Zeelandă – aventura vieții, la capătul lumii
Există călătorii pe care le faci o dată în viață, experiențe care îți rămân pentru totdeauna în suflet. Un astfel de moment este circuitul de 19 zile în Australia și Noua Zeelandă, un periplu spectaculos organizat de Europa Travel, care îți arată cele mai fascinante colțuri ale Antipozilor – de la metropole vibrante și drumuri de coastă spectaculoase până la peisaje care par desprinse din filme și întâlniri autentice cu culturi milenare.
Circuitul are plecare pe 20 noiembrie și beneficiază de o reducere Last Minute de 641 euro, prețul final fiind de 6.899 euro/persoană. În tarif sunt incluse biletele de avion internaționale și interne, 17 nopți de cazare la hoteluri de 3–4*, mic dejun zilnic, mese conform programului, excursii și vizite, ghizi locali și ghid român însoțitor. Toate detaliile complete sunt disponibile pe pagina Australia și Noua Zeelandă.
Australia – de la metropole fascinante la minunile naturii
Călătoria începe la Melbourne, capitala statului Victoria și un oraș cosmopolit, unde vei descoperi clădiri istorice, bulevarde animate și viața culturală efervescentă. Excursiile opționale te pot purta pe Great Ocean Road, una dintre cele mai spectaculoase șosele de coastă din lume, sau pe Insula Phillip, unde poți vedea pinguinii pitici revenind la mal la apus.
Aventura continuă în Tasmania, cu Hobart, un oraș istoric și un paradis pentru iubitorii de natură. Vei explora sanctuare unde trăiesc diavolii tasmanieni, wombats și koala, dar și situl Port Arthur, parte din patrimoniul UNESCO.
Un alt punct de atracție de neratat este Sydney, poate cel mai frumos oraș al Australiei. Vei admira faimosul Opera House, podul Harbour Bridge și plaja Bondi, dar și panoramele de neuitat din Blue Mountains.
De aici, traseul duce spre Cairns, poarta către Marea Barieră de Corali, unde vei face snorkeling sau vei descoperi reciful la bordul unui catamaran. Experiența este completată de vizita în parcurile culturale aborigene, unde vei înțelege istoria fascinantă a acestei civilizații.

(Sidney, Australia – Sursă foto: Unsplash)
Noua Zeelandă – decorul natural din „Stăpânul Inelelor”
Din Sydney, avionul te poartă către Queenstown, „capitala aventurii” din Noua Zeelandă, așezată într-un peisaj spectaculos între lacuri și munți. Vei merge într-o croazieră în Fiordul Milford, unde cascadele și ghețarii oferă un spectacol natural de neuitat.
Traseul continuă prin parcuri naționale, lacuri glaciare și munți de poveste, până la Christchurch. Apoi vei vizita platoul de filmare al satului hobbiților din Hobbiton, experiență unică pentru fanii filmelor lui Tolkien, și vei lua parte la o seară tradițională maori, cu dansuri, cânturi și cina pregătită la hangi, cuptorul subteran.
La Rotorua vei descoperi izvoare termale și tradițiile locale, iar la Waitomo vei explora peșterile licuricilor, un spectacol natural incredibil. În Auckland, cel mai mare oraș al Noii Zeelande, vei urca pe Muntele Eden pentru priveliști de ansamblu și vei descoperi cartierele istorice.
De ce să alegi această experiență unică?
- Pentru că Australia și Noua Zeelanda sunt lumi complet diferite de ceea ce știai până acum.
- Pentru că vei explora unele dintre cele mai spectaculoase peisaje naturale din lume.
- Pentru că vei descoperi cultura aborigenă și tradițiile maori, ambele fascinante și autentice.
- Pentru că vei combina aventura urbană cu experiențe de natură și relaxare.
- Pentru că este o excursie complexă, bine organizată, care îți oferă tot ce e mai bun din cele două țări.
Alte circuite cu avionul
Dacă această experiență la capătul lumii ți se pare fascinantă, dar vrei să explorezi și alte destinații, Europa Travel îți propune o gamă variată de circuite cu avionul – de la Asia exotică (Thailanda, Japonia, China) până la destinații istorice precum Egipt, Iordania sau Maroc.
Cum poți rezerva?
Pentru rezervări sau mai multe detalii, poți scrie direct pe WhatsApp la 0723 153 702 sau poți consulta site-ul oficial europatravel.ro
Alege să trăiești aventura vieții tale și să descoperi frumusețea unică a Antipozilor cu acest circuit de 19 zile în Australia și Noua Zeelandă – o călătorie completă, memorabilă și irepetabilă.
Turism
Escapadă romantică în Maramureș – De ce Loștrița este locul ideal pentru cupluri sau familii, vara
Uneori, tot ce ai nevoie este să evadezi din agitația orașului, să te rupi de rutină și să regăsești liniștea alături de persoana iubită. Vara aceasta, cuplurile în căutarea unui refugiu romantic vor descoperi la Hotel Lostrița de lângă Baia Mare locul ideal pentru relaxare, reconectare și momente intime, în mijlocul unei naturi spectaculoase.
Peisaj de vis, liniște deplină
Ascuns între dealuri împădurite, aproape de Lacul Firiza și la o aruncătură de băț de inima Maramureșului, Lostrița oferă o atmosferă de basm. Zilele calde de vară pot fi petrecute în hamac, pe terasă sau în plimbări liniștite prin pădure. Aerul curat și peisajele liniștitoare creează fundalul perfect pentru o vacanță în doi, departe de tot și toate.

Camere confortabile pentru seri liniștite în doi
La Lostrița, confortul este o prioritate. Camerele sunt intime, curate și pregătite pentru clipe de relaxare, iar unele oferă vedere spre pădure sau curte, pentru o atmosferă și mai romantică. În serile răcoroase, vă puteți bucura de un pahar de vin pe terasă, în timp ce ascultați liniștea naturii.

Gastronomie locală, servită cu suflet
Un alt motiv pentru care Loștrița este locul perfect pentru o escapadă romantică? Bucătăria. Aici veți descoperi preparate tradiționale maramureșene, dar și specialități din pește proaspăt, provenit din propria păstrăvărie. O cină în doi, la apus, cu vedere spre pădure și cu aromele bucătăriei locale – ce poate fi mai potrivit pentru o seară de vară în cuplu?
Activități relaxante sau aventuri în doi
Fie că preferați drumețiile ușoare, plimbările în natură sau doar să stați în tihnă la umbră, Loștrița vă oferă cadrul perfect. Iar dacă vreți să explorați împrejurimile, Maramureșul abundă în obiective romantice: biserici vechi de lemn, sate tradiționale, meșteșuguri autentice și peisaje care-ți taie respirația.
Redescoperiți-vă vara aceasta, în inima Maramureșului
Lostrița nu este doar o destinație de vacanță – este un loc în care timpul pare să curgă mai lent, iar momentele împreună capătă o valoare aparte. Dacă visezi la o escapadă romantică într-un loc autentic, unde fiecare detaliu este gândit pentru liniște și confort, www.lostrita.ro este alegerea perfectă.

Rezervă acum și oferă-i persoanei iubite o vacanță de neuitat!
-
Evenimentacum 6 zilePeste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
-
Uncategorizedacum 6 zile
Galaxy Unpacked februarie 2026: Următorul telefon AI îți face viața mai ușoară
-
Afaceriacum o ziLuminoasă, senzuală, îndrăzneață: ce parfum ți se potrivește?
-
Uncategorizedacum 5 zileBridgestone aduce performanța reală a anvelopelor în jocul video moto RIDE 6
-
Uncategorizedacum 5 zileGXTrust prezintă noua colecție de produse cu tematică Batman
-
Uncategorizedacum 7 zileSGS Romania își consolidează angajamentul față de mediul de afaceri prin afilierea la Romalimenta și CCIFER
-
Uncategorizedacum 5 zileSGS raportează rezultate record pentru 2025 și finalizează implementarea Strategy 27
-
acum 6 zileDatorii de peste 35 de miliarde de lei în imobiliare. Peste 60% dintre dezvoltatori, în risc de insolvență după scăderea vânzărilor

