Uncategorized
IKEA și Marimekko lansează colecția BASTUA, care îmbină designul Nordic cu ritualurile de îngrijire personală

IKEA și Marimekko lansează colecția BASTUA, inspirată de farmecul naturii nordice, de tot ceea ce reprezintă bunăstare și de ritualurile de îngrijire personală. Colecția în ediție limitată cuprinde 26 de produse cu imprimeuri vibrante, de la piese de mobilier, până la articole din sticlă și textile. Aceasta va fi disponibilă în magazine începând cu luna martie.
Colaborarea care a dus la crearea colecției BASTUA redă expertiza IKEA în soluții de amenajare interioară, completată de talentul artistic al celor de la Marimekko, acela de a crea imprimeuri care exprimă bucuria ritualurilor de îngrijire personală. Numele colecției, „BASTUA”, este un termen folosit pentru a descrie saunele din Småland, regiunea din sudul Suediei, unde a fost fondată compania IKEA. Ritualurile de îngrijire personală și saunele nordice au reprezentat punctul de plecare pentru această colecție, care poate fi apreciată atât de cei cărora le place să își petreacă timpul pe malul unui lac, în timpul lunilor călduroase de vară, cât și de cei care doresc să se relaxeze după o zi lungă.

„Colaborarea cu Marimekko a venit ca un pas natural pentru IKEA, întrucât atât noi, cât și ei, ne-am luat angajamentul de a oferi o viață de zi cu zi mai bună pentru cât mai mulți oameni, iar prin colecția BASTUA, ne concentrăm în primul rând pe bunăstare.”, spune Henrik Most, Creative Leader la IKEA. „Colecția îmbină emoțiile oferite de verile nesfârșite cu farmecul simplu și estetic al naturii nordice, concepte redate în piese de mobilier și accesorii pentru casă.”

Colecția BASTUA pune în evidență imprimeuri frumoase și îndrăznețe, care amintesc de natură și de atmosfera unei saune, marcând prima dată când Marimekko a creat un set de imprimeuri gândite exclusiv pentru o colaborare cu un brand. Misiunea Marimekko este de a încuraja oamenii să fie fericiți cu ei înșiși și de a aduce bucurie în viața de zi cu zi a acestora prin culori și imprimeuri îndrăznețe. Unul dintre imprimeurile principale este inspirat de frunzele mari și decorative de rubarbă, care uneori cresc în preajma clădirilor cu saune din Finlanda. Acest imprimeu se găsește pe mai multe articole, inclusiv pe îndrăgita sacoșă de cumpărături FRAKTA.

„O parte fundamentală în călătoria de design și creație a imprimeurilor BASTUA a fost reprezentată de surprinderea esenței originilor finlandeze ale Marimekko, precum și conexiunea pe care această esență o are cu originile istorice ale culturii saunelor.”, spune Rebekka Bay, Creative Director la Marimekko. „Marimekko își propune să aducă bucurie în viața de zi cu zi a oamenilor prin imprimeuri și creații îndrăznețe, iar acum suntem entuziasmați să vedem cum acest lucru prinde contur prin colaborarea cu IKEA.”, adaugă aceasta.
Colecția cuprinde o varietate de produse, de la mobilă și până la articole din sticlă și textile cu imprimeuri vibrante. Halatele, prosoapele și prima găleată pentru saună din istorie reprezintă obiecte folosite, de regulă, pentru a te bucura de momentele petrecute în saună, în timp ce alte articole sunt recomandate pentru a fi folosite înainte sau după acest ritual. Astfel, poate fi vorba de savurarea unei mese, relaxarea pe un scaun confortabil, pentru a-ți regăsi echilibrul, sau crearea unei atmosfere mai calme prin aprinderea lumânărilor BASTUA infuzate cu diferite arome, cum ar fi soc, rubarbă și vanilie dulce.

Colecția BASTUA cuprinde și articole inspirate din designul nordic de mobilă. Masa clasică, împreună cu tăvile versatile și articolele din sticlă ale colecției ajută la crearea unei atmosfere și mai plăcute atunci când savurezi gustările zilnice – indiferent de locul unde alegi să faci acest lucru. Designul special al tăvii BASTUA face ca aceasta să se potrivească perfect deasupra mesei. Din colecție face parte și o bancă, ideală pentru momentele de solitudine, care are un design rafinat și stabil.
„Designul nordic de mobilă a fost mereu caracterizat de linii minimaliste și de construcții simple, care se concentrează pe funcționalitate.”, spune Mikael Axelsson, Designer la IKEA. „Masa din colecția BASTUA este viziunea mea asupra acestui concept, întrucât este realizată din furnir de mesteacăn și are o margine înaltă, care ajută ca obiectele să rămână fixe acolo unde sunt poziționate.”.
Descoperă mai multe despre cum a fost creată colecția BASTUA.
Colecția BASTUA va fi lansată în toate magazinele IKEA în luna martie a anului 2023 și va fi distribuită în limita stocului disponibil.
Uncategorized
Cât de mult putem utiliza o anvelopă?
O anvelopă poate părea bună la prima vedere chiar și atunci când nu mai oferă același nivel de siguranță, dar o inspecție puțin mai atentă vă va spune dacă vă mai puteți baza pe acel pneu sau deja trebuie schimbat.
Chiar dacă un pneu poate avea încă profil vizibil, acesta poate să ascundă defecțiuni care nu-l recomandă pentru a mai fi utilizat încă un sezon. Totuși, anvelopele nu trebuie evaluate doar după aspect. Durata lor de utilizare depinde de mai mulți factori, iar cei mai importanți sunt kilometrajul, vârsta, adâncimea profilului, modul de exploatare și felul în care au fost depozitate.
În condiții normale, o anvelopă de vară de calitate poate rezista câteva zeci de mii de kilometri. Pentru mulți șoferi, un reper realist este zona de 40.000-60.000 de kilometri, însă această valoare nu trebuie privită ca o garanție. Două mașini echipate cu același model de anvelopă pot ajunge la rezultate foarte diferite. Una poate circula mai mult pe drumuri bune, cu presiune corectă și un stil de condus calm, în timp ce alta poate rula zilnic pe asfalt denivelat, cu frânări dese, viraje agresive și presiune verificată rar. În primul caz, anvelopa va îmbătrâni mai frumos. În al doilea caz, uzura va apărea mult mai repede.

Adâncimea profilului este unul dintre criteriile cele mai ușoare de verificat. Legal, limita minimă pentru anvelopele autoturismelor este de 1,6 mm. Totuși, această valoare trebuie tratată ca un prag minim absolut, nu ca un obiectiv până la care trebuie neapărat să ajungem. Pe măsură ce profilul scade, anvelopa pierde din capacitatea de a evacua apa. Pe carosabil ud, acest lucru poate însemna distanțe mai mari de frânare și un risc mai mare de acvaplanare. Din acest motiv, mulți specialiști recomandă înlocuirea anvelopelor de vară înainte de atingerea limitei legale, în jurul valorii de 3 mm.
Verificarea profilului se poate face cu un profundimetru, un instrument simplu și ieftin, dar și cu ajutorul martorilor de uzură integrați în banda de rulare. Acești martori sunt mici proeminențe aflate în canelurile anvelopei. Atunci când banda de rulare ajunge la nivelul lor, anvelopa trebuie schimbată. Totuși, nu este suficient să verificați doar un singur punct. Profilul trebuie măsurat în mai multe zone, deoarece uzura poate fi neuniformă. Dacă anvelopa este tocită mai mult pe interior, pe exterior sau în pete, problema poate veni de la geometrie, presiune incorectă, amortizoare uzate sau roți dezechilibrate.
Vârsta este al doilea criteriu esențial. Cauciucul îmbătrânește chiar și atunci când mașina rulează puțin. Soarele, variațiile de temperatură, umezeala și depozitarea greșită afectează compusul. În timp, anvelopa se întărește, își pierde elasticitatea și nu mai oferă aceeași aderență. Din acest motiv, după aproximativ cinci ani de utilizare, anvelopele ar trebui inspectate mai atent. Dacă au crăpături fine, flancuri îmbătrânite sau un aspect uscat, nu mai trebuie amânată înlocuirea.

Data fabricației poate fi citită din codul DOT inscripționat pe flanc. Ultimele patru cifre arată săptămâna și anul producerii. De exemplu, un cod care se termină în 2319 indică faptul că anvelopa a fost fabricată în săptămâna 23 a anului 2019. Acest detaliu este important mai ales atunci când cumpărați anvelope noi care au stat mult timp pe stoc. O anvelopă veche nu devine sigură doar pentru că nu a fost folosită intens.
Nu trebuie ignorate nici deteriorările vizibile. Tăieturile, umflăturile, crăpăturile adânci sau deformările flancului sunt motive serioase pentru înlocuire imediată. O umflătură poate indica o afectare a structurii interne, iar o astfel de problemă poate duce la cedarea anvelopei în mers. La viteze mari, acest lucru poate avea consecințe grave.
În concluzie, o anvelopă (de vară, de iarnă, sau all-seasons) poate fi utilizată atât timp cât îndeplinește simultan mai multe condiții: are profil suficient, nu este prea veche, nu prezintă deteriorări și se comportă normal la rulare. Kilometrajul este doar un reper, nu o regulă fixă. Siguranța depinde mai ales de verificări regulate și de decizii luate la timp. Când există îndoieli, este mai înțelept să înlocuiți anvelopa decât să mai forțați încă un sezon.
Sursa foto: https://davanti-tyres.com/
Uncategorized
HONOR elimină barierele dintre ecosisteme: HONOR Connect aduce integrare completă între dispozitivele HONOR Mac și iOS
București, 23 iunie 2026 – Trecerea la un nou smartphone nu ar trebui să însemne și renunțarea la dispozitivele pe care le folosești deja. Utilizatorii HONOR pot transfera fișiere, imagini și documente între smartphone-uri, tablete, laptopuri Mac și dispozitive iOs, fără aplicații sau procese complicate. Prin intermediul HONOR Connect și HONOR OneTap, compania face un nou pas către un ecosistem deschis, oferind utilizatorilor libertatea de a integra tehnologii și platforme diferite într-o experiență unitară.
Astfel, cei care folosesc un iPhone, un iPad sau un MacBook nu sunt nevoiți să renunțe la dispozitivele pe care le utilizează deja atunci când aleg un nou dispozitiv HONOR. Funcții precum transferul rapid de fișiere, continuitatea activităților între dispozitive sau posibilitatea utilizării tabletei HONOR MagicPad 4 ca ecran secundar wireless pentru computerele Mac contribuie la o experiență mai simplă și mai flexibilă.
Un ecosistem fără bariere
Pentru mulți utilizatori, alegerea unui nou smartphone este influențată și de dispozitivele pe care le folosesc deja. Prin intermediul HONOR Connect, compania oferă soluții care simplifică integrarea produselor HONOR cu iPhone, iPad, Mac și dispozitive Windows, pentru o experiență mai flexibilă între platforme diferite.
Disponibilă gratuit inclusiv în App Store, aplicația HONOR Connect facilitează transferul de conținut și continuitatea activităților între platforme diferite, contribuind la o experiență mai fluidă între dispozitive.
Integrare cu Mac
Noua tabletă HONOR MagicPad 4 poate fi utilizată ca ecran secundar wireless pentru computerele Mac, ceea ce permite extinderea spațiului de lucru pentru activități de productivitate, creație sau multitasking, fără a fi nevoie de hardware suplimentar.
Transfer rapid de fișiere
Prin tehnologia HONOR OneTap, fotografiile, videoclipurile și documentele de mari dimensiuni pot fi transferate instantaneu între dispozitivele HONOR și iPhone sau iPad fără pierderi de calitate și fără utilizarea datelor mobile.
Continuitate între dispozitive
Utilizatorii pot începe un proiect pe smartphone și îl pot continua pe computer. Funcțiile de continuitate, inclusiv copy-paste între dispozitive, permit o experiență fluidă și oferă posibilitatea utilizării aceleiași tastaturi și a aceluiași mouse pe mai multe dispozitive. Prin această abordare, utilizatorii care folosesc, de exemplu, un MacBook de serviciu sau un iPhone personal pot integra mai ușor dispozitivele HONOR în ecosistemul pe care îl folosesc deja.
Tehnologia adaptată utilizatorului
Interesul tot mai mare pentru produse care simplifică experiența digitală se reflectă și în evoluția companiei la nivel global. Potrivit celor mai recente date publicate de compania de cercetare de piață Omdia, HONOR a înregistrat o creștere globală de 25% în primul trimestru din 2026 și a fost producătorul cu cea mai rapidă creștere din Europa, unde livrările au crescut cu peste 60% față de primul trimestru din 2025*.
Totodată, compania a devenit al doilea cel mai mare producător de smartphone-uri din Orientul Mijlociu, în urma unei creșteri de 73% față de primul trimestru din 2025**. Evoluția a fost susținută de portofoliul de produse din segmentele mediu și premium, inclusiv seria HONOR 600 și modelul HONOR X9d, care a depășit pragul de 5 milioane de unități livrate pe piețele internaționale.
Prin această viziune, HONOR transmite un mesaj clar întregii industrii: viitorul aparține tehnologiilor care colaborează și oferă utilizatorilor mai multă libertate de alegere.
Uncategorized
Samsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu
Ecranul QHD tactil și portabil de 27 inch redefinește experiența de vizionare la tine acasă, fiind detașabil, wireless și personalizabil cu inteligența artificială
București, 22 iunie 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. aduce în prim-plan The Movingstyle (LSM7F), ecranul smart portabil care schimbă modul în care ne raportăm la spațiul din jurul nostru. Conceput pentru utilizatorii care nu vor să fie limitați de o priză sau de un perete, The Movingstyle combină rezoluția QHD, interacțiunea tactilă intuitivă și o baterie internă cu autonomie de până la 3 ore, totul într-un design subțire de 21.9 mm, gata să se adapteze oricărui moment al zilei și oricărui spațiu, fie că vorbim despre living, dormitor, balcon sau terasă.
Un ecran conceput pentru libertate totală de mișcare
The Movingstyle poate fi scos din suport printr-o simplă apăsare de buton și transportat oriunde datorită mânerului integrat pe spatele ecranului. Fără stand, panoul cântărește doar 5,2 kg, ceea ce face din mobilitate o experiență cu adevărat lipsită de efort. Suportul de podea cu roți ascunse asigură mobilitate ușoară prin casă, fără efort, iar suportul integrat funcționează simultan ca mâner și ca picior de masă cu unghi reglabil. Prin Full Motion Support, ecranul poate fi înclinat cu ±35°, rotit cu ±30°, pivotat cu ±90° și reglat pe înălțime cu până la 23 cm, astfel încât unghiul perfect există întotdeauna, indiferent unde l-ai așezat.
Conectat la tot ce contează
Ecranul tactil permite navigare directă cu vârful degetelor și afișează telecomanda virtuală on-screen pentru control simplificat. Prin Connect Flexibility, utilizatorii pot oglindi conținut de pe smartphone sau tabletă prin USB-C sau HDMI cu suport tactil complet, iar Storage Share permite transferul conținutului multimedia stocat pe dispozitivele Galaxy. Google Cast și Apple AirPlay sunt integrate nativ pentru streaming wireless direct din aplicațiile preferate, iar conectivitatea Wi-Fi 5 și Bluetooth 5.3 completează un ecosistem gata de utilizare imediată, fără cabluri inutile. Camera opțională Slim-Fit se conectează wireless pentru apeluri video FHD și monitorizare smart home prin SmartThings, iar comenzile vocale Bixby asigură control hands-free. One UI Tizen, sistemul de operare al The Movingstyle, beneficiază de actualizări de sistem pentru până la șapte ani.
Performanță pentru gaming și conținut dinamic
Dincolo de vizionarea pasivă, The Movingstyle este pregătit și pentru sesiuni de gaming. Auto Game Mode (ALLM) detectează automat consola sau PC-ul conectat și optimizează instantaneu setările de imagine, în timp ce Motion Xcelerator 120Hz reduce blurul de mișcare pentru o acțiune fluidă. Funcții precum Game Bar, Super Ultra Wide Game View și Mini Map Zoom oferă control suplimentar asupra experienței de joc, indiferent dacă preferi titluri competitive sau sesiuni relaxate.
Un ecran cu personalitate proprie
Procesorul NQ4 AI Gen2 livrează rezoluție QHD (2560 x 1440) la 120 Hz, optimizare automată a imaginii prin AI Picture și o gamă de tehnologii dedicate calității vizuale, printre care Micro Dimming Pro, Color Booster Pro, Real Depth Enhancer și suport HDR10+ Adaptive. La capitolul sunet, sistemul de 10W pe 2 canale cu Dolby Atmos este completat de Object Tracking Sound Lite și Adaptive Sound Pro, pentru o experiență audio care se adaptează automat conținutului redat. Prin Art Store, utilizatorii pot afișa 3.500 de opere de artă din galerii și muzee de renume mondial. Cu Generative Wallpaper, AI-ul generează imagini unice pornind de la cuvinte cheie alese de utilizator, transformând ecranul într-o extensie a propriei personalități. Daily Board activează widgeturi utile precum vreme, știri, memo-uri, chiar și când ecranul este oprit, iar Samsung Daily+ reunește aplicații de sănătate, fitness, karaoke și control SmartThings într-un singur loc accesibil.
The Movingstyle vine, de asemenea, cu o serie de funcții de accesibilitate menite să îl facă prietenos pentru cât mai mulți utilizatori, de la subtitrări audio și mărire de imagine, până la suport pentru limbaj al semnelor și control adaptat persoanelor cu mobilitate redusă.
The Movingstyle este disponibil în dimensiunea de 27 inch pe https://www.samsung.com/ro/movable-screens/the-movingstyle/lsm7f-27-inch-ue27lsm7faxxxh/.
Pentru mai multe informații, vizitați www.samsung.com/ro.
-
Uncategorizedacum 6 zileParc Dezmembrări Mercedes – Sursa Ta de Piese Originale Mercedes-Benz
-
Uncategorizedacum 5 zileConfortul invizibil: cum influențează temperatura și calitatea aerului starea de bine
-
Uncategorizedacum 6 zileCe se întâmplă când dai unui telefon o galerie de artă? Vino să afli la CINA, 19 – 20 iunie
-
Uncategorizedacum 2 zileCloud vs. offline: cum să îmbinăm accesibilitatea și securitatea
-
Uncategorizedacum 2 zileSamsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu
-
Uncategorizedacum 5 zileSamsung Art Store aduce Art Basel în casele din întreaga lume cu o nouă colecție selectată
-
Afaceriacum 2 zileEurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România
-
Uncategorizedacum 10 oreCât de mult putem utiliza o anvelopă?

