Turism
Parcul Național Buila-Vânturarița – un colţ de Rai din judeţul Vâlcea
Un loc parcă neatins de om, de o frumusețe aparte și niște priveliști ce emoționează chiar și cele mai dure persoane, Parcul Național Buila-Vânturarița este un loc ce merită vizitat măcar o dată în viață!
Poziție și detalii geografice
Găsim masivul Buila-Vâturarița în partea nord-centrală a Jud. Vâlcea, făcând parte din Munții Căpățânii. Însă nu se aseamănă cu ceilalți munți, acesta făcându-se remarcat atât prin constituție, cât și prin relief și dimensiuni.
Masivul acesta are și o creastă care îi poartă numele, fiind reprezentată pentru extindere spațială de tip liniar, cu o lungime de aproximativ 14 km. Masivul are și mai multe vârfuri principale, cel mai înalt fiind Vânturarița Mare, cu o înălțime de 1885,2 m.
Deoarece o asemenea capodoperă a naturii nu putea rămâne neobservată, autoritățile din zonă au pus accent pe dezvoltarea acesteia și punerea în lumină a frumuseții create de natură. A luat așadar naștere Parcul Național Buila-Vânturarița.
Cum ajungi la Parcul Național Buila-Vânturarița?
Să ajungi în acest loc de poveste este relativ ușor, fiind două variante: fie pe drumul național 67 Râmnicu Vâlcea – Târgu Jiu, fie pe drumul județean Râmnicu Vâlcea – Băile Olănești. De asemenea, Parcul Național se întinde pe o suprafață uriașă (4186ha), cu toate că este considerat cel mai mic parc național din România.
Cu toate astea, are mai multe puncte de intrare, în total 6 la număr. Iată care sunt acestea: 3 dintre cele 6 intrări se află doar în comuna Costești, una pe Valea Bistrița și două pe Valea Costești: Bistrița, Pietreni Prislop și Pietreni Valea Morii; un alt punct de intrare se regăsește în comuna Bărbătești de pe Valea Otăsăului, pe când altul se regăsește în satul Cheia de pe Valea Cheia, iar cel din urmă se regăsește în orașul Băile Olănești pe Valea Olănești.
Flora și Fauna
Frumusețea și unicitatea parcului se fac remarcate prin diversitatea florei și a faunei din cadrul ecosistemelor ce se regăsesc în Parcul Național. Acolo au casă o mulțime de specii periclitate, atât de animale cât și de plante, specii care sunt pe cale de dispariție și care, în prezent, se găsesc într-un număr foarte mic, precum Floarea de colț, iedera albă, bulbucul de munte, jneapănul, toporașul de stâncă etc.
Tot aici se găsesc 28 de specii de orhidee, flori ce sunt de-a dreptul splendide. Și fauna este la fel de diversificată ca flora. Cele mai multe specii de animale care se întâlnesc acolo sunt protejate de lege.
Ce poți face în Parcul Național Buila-Vânturarița?
În acest parc poți face o sumedenie de lucruri. Aici există foarte multe obiective cultural-istorice, ce constituie un adevărat element de atracție al Parcului Național. Cele mai des vizitate sunt mănăstirile din Parcul Național, acestea sunt: Mănăstirea Arnota, Bistrița, Horezu, Frăsinei, Schiturile, Pătrunsa, Pahomie, Iezer, Bradu, Jgheaburi, bisericile fostelor schituri 44 Izvoare, Păpuşa, Peri, bisericile rupestre din Peştera Liliecilor, bisericile din localităţile din zonă, precum şi tradiţiile, obiceiurile şi arhitectura tradiţională din satele de la poalele muntelui.
Pe lângă vizitarea obiectivelor cultural-istorice și a celor cu iz tradițional, cel mai important lucru care îți rămâne de făcut este să te bucuri din plin de cadrul natural de care ai parte. Peisajele sunt unice, îți taie respirația și te fac să te deconectezi de la lumea cotidiană în care suntem din ce în ce mai prinși. O zi petrecută în natura Parcului Național Buila-Vânturarița îți va reîncărca cu siguranță bateriile și îți va da doza de natură de care cu toții avem atât de mare nevoie.
Alege-ți o cazare în Călimăneşti potrivită gusturilor tale
Atunci când vei hotărî să vizitezi și tu Parcul Național Buila-Vânturarița, vei avea nevoie cu siguranță și de o cazare care să se ridice la standardele tale. Hotel Izvoare este locul perfect unde te poți caza atunci când vizitezi Vâlcea. Este amplasat strategic, oferindu-ți posibilitatea de a ajunge la cele mai importante puncte turistice din Vâlcea relativ ușor. Poţi beneficia de condiţii foarte bune de cazare şi servicii de top ca să te refaci pentru o nouă rundă de explorare a împrejurimilor.
Turism
Horetim a devenit membră în Corps Touristique Austria și va promova Timișoara și proiectul Banat Regiune Gastronomică Europeană 2028 la Viena
Horetim a devenit membră în Corps Touristique Austria, asociație care organizează anual cel mai mare eveniment de socializare și networking al industriei turismului din Austria.
În calitate de nou membru, organizația va prezenta destinația Timișoara/Timiș și proiectul Banat Regiune Gastronomică Europeană 2028 în fața a 300 de invitați, printre care oameni de presă, reprezentanți ai birourilor turistice naționale din mai multe țări europene, precum și reprezentanți ai unor agenții de turism și turoperatori.

Corps Touristique Austria reunește organizațiile naționale oficiale de turism și reprezentanțele turistice ale numeroaselor țări active în Austria. Asociația promovează schimbul profesional de experiență, colaborarea în cadrul industriei turismului și dialogul dintre turism, mass-media și mediul economic.
Summer Lounge, organizat de Corps Touristique Austria, a ajuns la cea de-a 17-a ediție și reunește anual peste 300 de invitați din rândul tour-operatorilor, agențiilor de turism și presei. Evenimentul este dedicat profesioniștilor din vânzări și turism din Austria și are loc într-un local din Viena situat pe malul Canalului Dunării. Participarea este gratuită pentru invitați, evenimentul fiind finanțat de oficii naționale de turism partenere, sponsori și parteneri din industria turismului.

„În cadrul acestui eveniment, vom organiza o degustare de produse gastronomice locale, menită să promoveze destinația Timișoara și proiectul Banat Regiune Gastronomică Europeană 2028. Pentru a oferi o experiență autentică și completă, considerăm că berea Timișoreana este partenerul firesc pentru această inițiativă. Alegerea brandului Timișoreana nu este deloc întâmplătoare, ci se bazează pe o poveste extraordinară și pe o conexiune istorică profundă cu piața austriacă”, a declarat Corina Macri, președintele Horetim.
Potrivit informațiilor prezentate, Fabrica de Bere Timișoreana, atestată în anul 1718 și descrisă ca fiind prima de pe teritoriul actual al României, a fost înființată la inițiativa autorităților austriece, sub administrația habsburgică a Prințului Eugen de Savoia. Conform sursei, această moștenire comună reprezintă o legătură istorică cu publicul din Viena.
Sursa: StiriCompanii.ro
Turism
Sfaturi pentru alegerea cazării într-o vacanță în Thassos
Thassos rămâne una dintre cele mai accesibile și frumoase destinații grecești pentru turiștii români. Distanța scurtă parcursă cu mașina și plajele spectaculoase atrag mii de vizitatori în fiecare vară. Succesul unui concediu reușit depinde însă de locul unde decizi să dormi. Insula oferă opțiuni diverse, de la studiouri modeste de familie până la resorturi de cinci stele cu servicii complete.
Organizarea din timp aduce avantaje mari din punct de vedere financiar. Găsirea unei camere potrivite presupune analizarea atentă a geografiei insulei și a facilităților incluse. Fiecare regiune are particularitățile ei, iar alegerile greșite pot transforma o perioadă de relaxare într-un mic coșmar logistic.
Cum influențează regiunea aleasă vacanța ta?
Insula Thassos este circulară, iar șoseaua principală urmărește linia țărmului pe o lungime de aproximativ o sută de kilometri. Nordul se diferențiază complet de sud prin vegetație, relief și tipul de plaje. Decizia finală trebuie să țină cont de componența grupului tău și de activitățile pe care le preferi.
Care sunt avantajele dacă alegi nordul insulei?
Limenas, capitala insulei, se află în această zonă și reprezintă principalul punct de sosire pentru feribotul din Keramoti. Localitatea îmbină perfect viața urbană cu atmosfera de vacanță. Ai acces rapid la zeci de taverne, magazine de suveniruri și situri arheologice importante.
- Limenas: Ideal pentru cei care vor animație seara și nu depind exclusiv de o singură plajă.
- Golden Beach (Chrissis Ammoudia): O zonă excelentă pentru familiile cu copii, datorită nisipului fin și apei cu intrare lină.
- Skala Potamia: Localitate unită practic cu Golden Beach, plină de hoteluri noi și vile cochete.
Nordul este mult mai verde, cu păduri de pini care coboară până aproape de mare. Umbra naturală reprezintă un mare plus în lunile iulie și august, când temperaturile devin caniculare.
De ce ar trebui să iei în considerare sudul insulei?
Sudul se remarcă printr-un relief mai stâncos și un climat ușor mai uscat. Potos și Limenaria sunt cele două centre urbane importante de aici. Atmosfera din Potos este recunoscută ca fiind extrem de vibrantă, fiind preferată în general de tineri.
Limenaria oferă o promenadă lungă, perfectă pentru plimbările de seară. Prețurile la cazare tind să fie uneori mai avantajoase în această parte a insulei. Golfurile ascunse din sud, cum ar fi Aliki sau Psili Ammos, adăpostesc unele dintre cele mai spectaculoase ape din întreaga regiune.
Ce tipuri de cazare găsești pe insulă?
Opțiunile sunt extrem de variate și acoperă toate bugetele posibile. Unitățile de cazare din Grecia păstrează un farmec tradițional, dar s-au modernizat masiv în ultimii ani. Proprietarii locali au investit mult în confortul camerelor.
Cui se adresează vilele în regim self-catering?
Studiourile și apartamentele cu bucătărie proprie reprezintă cea mai populară alegere în Thassos. Acestea permit o flexibilitate totală în privința programului de masă. Poți pregăti micul dejun rapid sau o gustare ușoară pentru prânz fără să depinzi de programul unui restaurant.
Multe dintre aceste proprietăți sunt afaceri de familie unde ospitalitatea grecească este la ea acasă. Curățenia se face periodic, iar curțile interioare au adesea grătare amenajate pentru oaspeți. Acest stil de cazare reduce considerabil costurile totale ale sejurului. Agențiile de turism au în portofoliu numeroase oferte Thassos axate pe acest profil de vacanță.
Descoperă cele mai bune opțiuni de vacanță în Thassos pe Directbooking.ro.
Ce facilități oferă hotelurile de categorie superioară?
Turiștii care caută relaxare totală fără nicio grijă gospodărească aleg hotelurile de patru și cinci stele. Acestea sunt amplasate de obicei direct pe plajă sau în zone izolate care oferă panorame superbe asupra mării Egee. Cele mai multe dispun de:
- Piscine exterioare: Multe unități au secțiuni speciale pentru copii și șezlonguri gratuite.
- Regim de masă variat: Opțiunile merg de la mic dejun inclus până la servicii de tip demipensiune sau all inclusive.
- Facilități moderne: Camerele dispun de aer condiționat performant, internet wireless de mare viteză și parcare privată securizată.
Mâncarea oferită la hotelurile mari îmbină preparatele internaționale cu specialitățile locale din pește și ulei de măsline.
Cum alegi cazarea în funcție de plajă?
Proximitatea față de mare reprezintă un criteriu major de selecție. Trebuie să decizi dacă vrei să auzi valurile din cameră sau dacă ești dispus să conduci zilnic spre locuri noi.
Merită să plătești în plus pentru o cameră pe plajă?
Unitățile de cazare situate pe prima linie costă evident mai mult. Avantajul major este confortul de a merge pe jos până la șezlong în doar câteva secunde. Nu mai ai grija bagajelor mari de plajă și poți reveni în cameră oricând ai nevoie de umbră.
Locurile de parcare devin adesea o problemă în plin sezon în Thassos. O cazare pe plajă elimină complet stresul căutării unui loc pentru mașină în fiecare dimineață.
Cum poți economisi alegând o cazare în satele tradiționale?
Localități precum Panagia sau Theologos se află în interiorul insulei, la câțiva kilometri de coastă. Cazarea în aceste sate din piatră oferă o experiență culturală autentică și prețuri mult mai mici.
Seara, temperaturile sunt mai scăzute aici datorită altitudinii, ceea ce asigură un somn odihnitor. Distanța până la mare se parcurge în zece sau cincisprezece minute cu mașina. Pentru persoanele care vor să exploreze o plajă diferită în fiecare zi, amplasarea în interiorul insulei nu reprezintă un dezavantaj real. Verificarea platformelor de rezervări îți va arăta diverse oferte Thassos în aceste zone pitorești.
La ce detalii tehnice trebuie să fii atent înainte să rezervi?
Fotografiile de pe internet pot induce uneori în eroare dacă nu analizezi detaliile menționate în descriere. Anumite dotări tehnice sunt esențiale pentru un sejur reușit în Grecia.
Este parcarea inclusă în prețul camerei?
Thassos este o destinație unde majoritatea turiștilor sosesc cu autoturismul propriu. Străzile din stațiuni sunt înguste și aglomerate în iulie și august. Lipsa unei parcări private la hotel te poate obliga să lași mașina la distanțe mari sau în locuri nepermise.
Asigură-te că unitatea aleasă garantează un spațiu de parcare în curte sau deține un acord pentru un teren din apropiere. Acest detaliu te va scuti de nervi inutili la finalul unei zile lungi petrecute pe drumuri.
Cum funcționează sistemul de aer condiționat?
Temperaturile de vară din Grecia depășesc frecvent treizeci și cinci de grade Celsius. Un sistem de climatizare funcțional nu este un moft, ci o necesitate absolută pentru odihnă. Unele proprietăți low-cost solicită o taxă suplimentară zilnică pentru telecomanda de la aerul condiționat.
Este de preferat să citești recenziile altor turiști pentru a verifica dacă aparatele sunt silențioase și poziționate corect. Aerul nu trebuie să bată direct spre patul unde dormi.
Cum obții cel mai bun preț pentru sejurul tău?
Planificarea bugetului necesită atenție și o analiză periodică a pieței de turism. Tarifele fluctuează semnificativ în funcție de perioada calendaristică aleasă.
Când este cel mai bine să rezervi?
Înscrierile timpurii oferă cele mai mari reduceri din an. Operatorii turistici lansează pachete atractive încă din timpul iernii. Analizând din timp ofertele agențiilor mari, poți descoperi variante excelente de oferte Thassos cu discounturi substanțiale.
- Mai și Iunie: Prețuri foarte mici, plaje libere, vreme excelentă pentru explorat.
- Iulie și August: Tarife de vârf de sezon, aglomerație mare, apă perfectă pentru baie.
- Septembrie: Tarife în scădere, mare caldă, atmosferă mult mai relaxată.
Alegerea cazării potrivite în Thassos implică un echilibru între bugetul disponibil și dorințele personale. Identificarea regiunii ideale și a tipului de cazare îți va garanta o vacanță lipsită de neplăceri. Documentarea atentă transformă o simplă călătorie într-o experiență memorabilă pe una dintre cele mai frumoase insule ale Greciei.
Turism
Pizzeria IZA – Gust autentic, ingrediente de calitate și livrare rapidă de pizza în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3
Într-un oraș în care oferta de pizza este din ce în ce mai diversificată, alegerea unei pizzerii care să ofere atât gust autentic, cât și ingrediente de calitate și livrare rapidă poate fi o provocare. Pentru mii de clienți din București, răspunsul este simplu: Pizzeria IZA.
Cu o experiență construită în jurul pasiunii pentru pizza și a respectului pentru clienți, Pizzeria IZA a devenit una dintre cele mai apreciate opțiuni pentru livrare pizza în Sectorul 4, livrare pizza în Sectorul 5 și în numeroase zone din Sectorul 3.
PIZZA PREPARATĂ DIN INGREDIENTE ATENT SELECȚIONATE
O pizza cu adevărat bună începe întotdeauna cu ingredientele. De aceea, la Pizzeria IZA se acordă o atenție deosebită fiecărui ingredient folosit în prepararea produselor.
Blatul este pregătit astfel încât să ofere echilibrul perfect între textură și gust, sosurile sunt atent alese, iar toppingurile sunt combinate pentru a crea rețete care să satisfacă atât iubitorii de pizza clasică, cât și pe cei care caută combinații mai îndrăznețe.
Fiecare comandă este pregătită proaspăt, iar acest lucru se simte încă de la prima felie.
SORTIMENTE APRECIATE DE CLIENȚI
Pizza Margherita, Pizza Prosciutto Funghi, Pizza Quattro Formaggi, Pizza Quattro Stagioni, Pizza Capriciosa, Pizza Carbonara, Pizza Carnivora, Pizza Suprema, Pizza Tonno, Pizza Rustica, Pizza Pepperoni, Pizza Vegetariană, Pizza Mexicana, Pizza Diavola, Pizza Dracula, Pizza Inferno, Pizza Hot Honey, Pizza Hot Honey Jalapeno, Pizza IZA, Pizza Anca și Pizza Bambino.
OFERTE PIZZA AVANTAJOASE PENTRU ÎNTREAGA FAMILIE
Pe lângă varietatea produselor, Pizzeria IZA este cunoscută și pentru ofertele sale atractive. Promoțiile disponibile permit economii importante fără a face compromisuri în ceea ce privește calitatea produselor.
LIVRARE PIZZA SECTOR 4
Zone deservite: Berceni, Piața Sudului, Constantin Brâncoveanu, Olteniței, Eroii Revoluției, Giurgiului, Progresul, Pieptănari, Viilor, Luica, Toporași, Ferentari, Sălaj și Tunsu Petre.
LIVRARE PIZZA SECTOR 5
Zone deservite: Rahova, Calea Rahovei, Mihail Sebastian, Mărgeanului, 13 Septembrie, Panduri, Uranus, Dealul Spirii, Drumul Sării, Antiaeriană și Cotroceni.
LIVRARE PIZZA SECTOR 3
Zone deservite: Dristor, Baba Novac, Nerva Traian, Octavian Goga, Energeticienilor, Vitan, Vitan-Bârzești și Calea Vitan Foișorului.

DE CE ALEG CLIENȚII PIZZERIA IZA?
• Ingrediente proaspete și atent selecționate
• Sortimente variate pentru toate preferințele
• Rețete clasice și speciale
• Pizza preparată la comandă
• Oferte avantajoase pentru grupuri și familii
• Livrare rapidă în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3
• Raport excelent între preț și calitate
Pizzeria IZA – pizza pe gustul tău, livrată rapid în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3.
(Publicitate)
-
Uncategorizedacum 5 zileMașinile de spălat și uscătoarele bazate pe inteligență artificială îți cunosc hainele mai bine decât tine
-
Uncategorizedacum 5 zileTot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani
-
Afaceriacum 4 zileEvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România
-
Evenimentacum 4 oreCinci publicații online de business intră pe piața media din România

