Operaţia de mărire a sânilor este o procedură medicală complexă prin care se va încerca schimbarea mărimii sânilor prin înserarea unui implant mamar in Cluj Napoca. Sunt plasate implanturile sub ţesutul sânilor şi sub musculatura pieptului. Pentru multe femei, mărirea sânilor este un mod de a avea mai multă încredere în propria persoană şi de a arăta aşa cum îşi doresc. Uneori mărirea sânilor e o necesitate după anumite probleme medicale, intervenţii medicale.
Chirurgia plastică se va ocupa de mărirea sânilor pe cale chirurgicală, femeile cu sânii mici sau asimetrici, mărimi diferite, vor beneficia cel mai mult de pe urma acestei operaţii. Şi cele care au fost gravide şi au avut o slăbire rapidă vor putea să apeleze la intervenţia chirurgicală. Operaţia se va face doar în spitale şi clinici specializate, sub supravegherea unui personal cu experienţă şi zeci de proceduri asemănătoare la activ.
Înainte de intervenţie se discută cu pacientul despre istoricul medical, se recomandă analize, se aleg implanturile mamare şi tipul lor, se ascultă aşteptările pacientului. După ce aţi convenit asupra implanturilori şi modului în care vreţi să arate sânii se trece la procedura chirurgicală propriu-zisă.
Etapele operaţiei de implant mamar
Se începe cu anestezia locală, nu e vorba de anestezie generală, pacientul e treaz cât are lor implantarea, dar zona sânilor nu mai este simţită. În anumite situaţii, mărirea sânilor se poate face şi sub anastezie generală, chirurgii vor decide ce tip de anestezie se va folosi.
Inserarea implanturilor mamare se va face după o singură incizie sub sâni sau la subraţ, în zona axilelor, în jurul sfârcurilor, zona periareorală. După incizie este separat ţesutul sânilor de musculatura şi ţesutul conjunctiv din zona pieptului. Se va însera rapid implantul mamar şi se va aranja în „buzunar” în spatele sfârcurilor.
Dacă e vorba de implanturi saline se inserează goale şi se vor umple imediat după ce sunt la locul lor, cele de silicon sunt deja umplute cu gel siliconic. La final se închide incizia, se fac suturi, se bandajează şi se aşteaptă vindecarea.
Rezultatele implanturilor mamare sunt vizibile imediat. Ca efecte adverse pot să apară inflamaţii locale, durere, roşeaţă, senzaţie neplăcută la nivelul pieptului, toate normale după o astfel de operaţie. Cicatricele de la operaţie se vor vindeca în timp, în câteva luni. Un bandaj de compresie se va purta în timpul recuperării, se vor recomanda sutienele sportive, care susţin bine zona pieptului.
Considerente generale după implantul mamar şi înainte
Augmentarea sânilor va duce la schimbări de mărime şi de formă, vei arăta mai bine, nu va fi totul perfect, ca în reviste şi filme, dar vei fi foarte aproape de ceea ce ţi-ai dorit. După augmentare ţesturile sânilor vor continua să îmbătrânească, e normal, dacă tot slăbeşti şi te îngraşi rapid vor apărea probleme şi va trebui să revii pe masa de operaţie pentru mici „retuşuri”.
Tipul de implant mamar, mărimea sa, tipul de intervenţie chirurgicală aleasa va determina o durere mai mare sau mai mică după proceduri, un aspect mai plăcut, aproape de ideal, la nivelul sânilor, va reduce sau va accentua riscul de rupturi şi probleme cu implanturile. Discută cu medicul care se va ocupa de procedură despre toate riscurile şi efectele secundare ce pot să apară în funcţie de implantul folosit şi ia de fiecare dată o decizie informată.