Connect with us

Cultură

Se vând bilete pentru evenimentul „Uniţi pentru Mihai”

Publicat

pe

 

 

„Asociația George Ogăraru pentru cultură și sport” a pus în vânzare biletele pentru „triunghiularul” care va avea loc pe data de 26 mai, de la ora 16:00. „Evenimentul își propune și să readucă în atenție o altă față a fotbalului, a bucuriei, a spiritului de echipă și a solidarității pentru o cauză umană. Tichetele de acces, disponibile în număr de aproximativ 11.000 se vor vinde în două tranșe și o parte din ele se găsesc deja pe site-ul Fundației Mihai Neșu, pentru cei care nu sunt din Oradea. De luni 2 aprilie, vor putea fi cumpărate de la mall-urile Crișul Shopping Center și Era Shopping Park, ambele din Oradea, iar în zilele următoare și de la casa de bilete a Stadionului Iuliu Bodola”, informează organizatorii.

Preţurile biletelor sunt următoarele: 25 de lei (peluze), 30 de lei (colțuri-zona aflată în imediata vecinătate a tribunei I), 45 de lei (tribuna I) și 65 de lei (tribuna 0).

Organizatorii mai informează că este disponibilă și varianta de „familiy ticket” la 30 de lei, valabilă pentru trei persoane, respectiv doi adulți și un copil sau doi copii și un adult, fiind vorba despre copii sub 14 ani, aceștia având nevoie de un act care să arate data nașterii atât la achiziționare cât și la accesul în stadion. Persoanele cu dizabilități au acces gratuit împreună cu un însoțitor, pe baza unui bilet care se ridică de la aceleași puncte de vânzare, în limita locurilor disponibile. Aceștia au rezervat un sector special, la nivelul gazonului. Cei care vor ajunge la stadion încă de la ora 14:30, se vor putea bucura de sesiunea de autografe oferite de jucătorii celor trei echipe.

La evenimentul „Uniţi pentru Mihai” şi-au anunţat prezenţa nume importante precum Hagi, Gică Popescu, Mutu, Contra, Rădoi, Sânmărtean, Keşeru, Orgăraru, etc.

 


Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

Eyes-Shut – teatrul senzorial ca instrument de incluziune și conștientizare socială

Publicat

pe

De

Asociația Clubul Sportiv Forza Junior Costuleni (ACSFJC) anunță încheierea proiectului european Eyes-Shut – Sensorial Theater for Adults with Visual Disability (2024-1-RO01-KA210-ADU-000255243), un demers internațional care a demonstrat că teatrul poate deveni un spațiu de întâlnire, reflecție și empatie pentru întreaga comunitate, dincolo de etichete și dizabilități.

Coordonat de România, proiectul Eyes-Shut a fost dezvoltat printr-un parteneriat strategic între organizații din România, Serbia și Cipru, având ca obiectiv principal creșterea nivelului de conștientizare privind incluziunea socială prin artă senzorială. Departe de a fi un proiect destinat exclusiv persoanelor cu deficiențe de vedere, Eyes-Shut a fost construit ca o experiență comună, adresată publicului larg, în care minimum 25% dintre participanți au fost persoane cu dizabilități, iar restul membri activi ai comunității.

În cadrul proiectului, fiecare țară parteneră a avut responsabilitatea de a crea un spectacol de teatru senzorial propriu, adaptat contextului local și realizat împreună cu comunitatea:

– România a dezvoltat spectacolul „Ziua Magică”, prezentat în Iași și București, în spații culturale și educaționale, cu participarea adulților cu și fără deficiențe de vedere, cadre didactice, artiști, stakeholderi locali și reprezentanți media.
– Cipru a realizat patru reprezentații ale spectacolului „Omul cu trei ochi”, explorând percepția, identitatea și relația dintre simțuri.
– Serbia a creat spectacolul „Iad, Purgatoriu și Rai”, o experiență senzorială profundă despre limite, emoții și reconectare umană.

Toate cele trei producții au fost rezultatul unui proces comun de cercetare, formare și experimentare artistică, desfășurat pe parcursul proiectului, în care teatrul senzorial a fost folosit ca instrument de educație non-formală pentru adulți, nu doar ca act artistic.

Un rezultat-cheie al colaborării internaționale este Ghidul Eyes-Shut, un instrument practic lansat la finalul proiectului, care documentează fiecare spectacol, metodologia utilizată și pașii necesari pentru a replica acest tip de eveniment în alte comunități. Ghidul este disponibil public și poate fi consultat aici:
👉 https://eyes-shut.forzajuniorcostuleni.ro/guidebook

Ghidul se adresează organizațiilor culturale, educatorilor, artiștilor, lucrătorilor de tineret și actorilor comunitari care doresc să dezvolte inițiative incluzive, oferind exemple concrete, explicații metodologice și recomandări practice pentru implementare.

Prin Eyes-Shut, partenerii proiectului transmit un mesaj clar: incluziunea nu este un concept abstract și nu aparține doar unor grupuri specifice, ci poate fi construită prin experiențe simple, autentice și replicabile, care îi implică pe toți membrii comunității.

Proiectul Eyes-Shut se încheie oficial, însă impactul său continuă prin comunitățile implicate și prin resursele puse la dispoziția publicului, invitând organizațiile și instituțiile interesate să ducă mai departe acest tip de experiență în propriile contexte locale.

Pentru informații suplimentare despre proiect și rezultate:
🌐 http://eyes-shut.forzajuniorcostuleni.ro
📩 acsfjc@gmail.com

Citeste in continuare

Cultură

The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași

Publicat

pe

De

O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.

De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.

O noapte de opulență și farmec

Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.

Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.

Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.

Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal

Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.

Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.

Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.

O moștenire a eleganței care continuă

Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.

Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.

Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.

Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc

Citeste in continuare

Cultură

Agenda GPeC SUMMIT 26-27 Mai este publicată: 2 Masterclass-uri, 19 speakeri, Expo și content practic despre tot ce e important în E-Commerce și Digital Marketing

Publicat

pe

De 20 de ani, GPeC SUMMIT este considerată cea mai importantă serie de evenimente de E-Commerce și Digital Marketing din Europa Centrală și de Est. Ediția din această primăvară se va desfășura pe 26-27 Mai la BT Stup (26 Mai) și la Teatrul Național București (27 Mai) și reunește 19 speakeri internaționali și români și peste 700 de participanți C-Level din rândul celor mai importante companii din domeniu. Agenda evenimentului conținând întregul program, speakerii și subiectele abordate a fost publicată pe site-ul GPeC și poate fi consultată aici: https://www.gpec.ro/gpec-summit-mai/agenda/

Două sesiuni de Materclass alături de traineri internaționali

Pe 26 Mai au loc două Masterclass-uri în paralel, susținute de doi traineri internaționali cu vastă experiență în domeniu: Andy Crestodina și Els Aerts. Fiecare Masterclass durează 4 ore, iar evenimentul se desfășoară la BT Stup, în București:

  • AI for Content Marketing & Lead Generation – Andy Crestodina, Top 3 Influenceri în Content Marketing la nivel global
  • UX Research Done Right – Els Aerts, Expert în User Testing & Usability

Locurile sunt limitate la max. 20 de persoane pentru fiecare sesiune, iar prețul biletului de acces este de 159 EUR + TVA/persoană.

5 speakeri internaționali legendari în cadrul Conferinței GPeC și subiecte de maxim interes

Pe 27 Mai se desfășoară Conferința GPeC și GPeC Expo la Teatrul Național București care le aduc participanților 9 ore de conținut practic, precum și networking de calitate alături de peste 700 de participanți C-Level.

  • Andy Crestodinaeste considerat de SEMrush unul din top 3 influenceri în Content Marketing din lume și autorul cărții Content Chemistry: The Illustrated Handbook for Content Marketing. El va vorbi la GPeC SUMMIT despre AI for better UX, copywriting and B2B lead generation;
  • Mark Schaefereste considerat unul dintre cei mai buni autori, speakeri și consultanți de marketing la nivel global, scriind nu mai puțin de 10 cărți bestseller. Sesiunea lui din cadrul GPeC SUMMIT se intitulează How Humans Win in an AI Marketing World și este inspirată din ultima lui carte – Audacious – publicată anul acesta;
  • Michael Kingeste unul dintre cei mai apreciați speakeri internaționali pe zona de SEO, Content Strategy și impactul A.I. generativ. Este CEO și fondatorul agenției de Performance Marketing iPullRank, iar în cartea sa, The Science of SEO, spulberă nenumărate mituri despre modul în care funcționează motoarele de căutare;
  • Karl Giliseste Co-Fondatorul AGConsult și este inclus în Top 3 cei mai influenți Experți în Optimizarea Ratei de Conversie (CRO) din întreaga lume. Sesiunea lui se intitulează How not to suck at UX: 11 moments that changed the way I see UX and experimentation;
  • Scott Brinkereste VP Platform Ecosystem la Hubspot și unul dintre pionierii industriei martech. În cadrul GPeC SUMMIT, Scott va vorbi despre Marketing in the Age of AI.

Unii dintre cei mai buni specialiști autohtoni

Alături de cei 5 speakeri internaționali, vor vorbi de pe scena GPeC SUMMIT unii dintre cei mai cunoscuți specialiști autohtoni precum: Irina Pencea (eMAG), Oana Dumitrescu (Google), Roxana Turquin (VISA), Cătălin Vlădescu (VTEX), Loredana Pipoș-Lupescu (Klarna), Dragoș Stanca (Edge Institute & BRAT), Tiberiu Dănețiu (Auchan), İrem Çağrı Yılandil (Trendyol), Cristi Movilă (OptiComm.AI), Dorin Boerescu (2Performant), Cristian Ignat (Canopy).

Conferință, Expo, și Networking Soirée cu elita Digital

În paralel cu Conferința GPeC din 27 Mai, se va desfășura GPeC Expo care reunește peste 25 de furnizori de servicii E-Commerce și Digital Marketing pentru a înlesni parteneriatele dintre aceștia și magazinele online aflate în căutarea de soluții pentru dezvoltarea afacerii.

În seara de 27 Mai, începând cu ora 18:10, invitații sunt așteptați la GPeC Networking Soirée – prilej de networking și socializare alături de reprezentanții C-Level ai celor mai importante companii din E-Commerce, Digital și Retail.

Înscrieri cu prețuri reduse până pe 16 Mai

Înscrierile sunt în desfășurare pe website-ul GPeC.ro, iar până pe 16 Mai prețurile biletelor sunt reduse semnificativ, acestea pornind de la doar 119 EUR + TVA / persoană. Detaliile și înscrierile la eveniment sunt disponibile pe website-ul GPeC: https://www.gpec.ro/gpec-summit-mai/

GPeC 2025 este o serie de evenimente fulfilled by eMAG

Gold Partner: FAN Courier

Supported by: Google

Silver Partner: VTEX

Recommended Payment Processor: NETOPIA Payments

Eveniment susținut de: Auchan, Banca Transilvania, Compari, cyber_Folks, Debonaire, DPD România, DWF, easySales, five elements digital, GTS, Innobyte, Klarna, Limitless Agency, MD Promo, MerchantPro,  MTH Digital, Plăți.Online, Poșta Panduri, PTT Express, RTB House, Sinaps, VISA.

Parteneri Media Principali: Știrile PRO TV, VOYO

Partener Media Strategic: Ringier România

Official Radio: KISS FM

Official Hosting: HOSTERION

Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Oradea

Turism5 ore inainte

Asigurarea de Calatorie in SUA sau Canada — De ce Ai Nevoie de Acoperire Speciala

Daca pleci in SUA sau Canada, ai nevoie de o asigurare speciala de calatorie, deoarece ingrijirea medicala poate fi foarte...

pizza comanda online pizza comanda online
Uncategorized7 ore inainte

O comandă pizza online – sfârșitul perfect al unei zile stresante

Când ești în drumul spre casă după opt ore de ședințe, mailuri și decizii pe care nu le mai ții...

Cum alegi pijamaua de damă perfectă în funcție de tipul tău de corp? Cum alegi pijamaua de damă perfectă în funcție de tipul tău de corp?
Afaceri22 de ore inainte

Cum alegi pijamaua de damă perfectă în funcție de tipul tău de corp?

Seara, când casa se liniștește și rămâi în hainele în care chiar trăiești, adevărul se vede repede. Nu în rochia...

2 zile inainte

iubimtm.ro: Trupa B.U.G. Mafia vine la Zilele Studenților Timișoara 2026, pe Stadionul Știința

Trupa B.U.G. Mafia va fi cap de afiș al ediției 2026 a Zilelor Studenților Timișoarei, eveniment care se va desfășura...

Uncategorized4 zile inainte

Weekend fără încărcător? Cu HONOR 600 Lite este posibil

București, 17 aprilie 2026 – Smartphone-ul a devenit un instrument esențial, folosit constant pentru fotografii, navigație, comunicare și divertisment. În acest...

Turism4 zile inainte

Banatul, recomandat pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, anunță Alfred Simonis

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat într-o postare pe Facebook că juriul care deliberează acordarea titlului de Regiune...

Uncategorized5 zile inainte

HONOR anunță un parteneriat strategic cu ZXMOTO

București, 16 aprilie 2026 – HONOR anunță un parteneriat strategic cu ZXMOTO, oficializat luna aceasta, marcând extinderea companiei în domeniul motorsportului,...

Uncategorized5 zile inainte

Samsung redefinește viitorul AI Living cu cea mai recentă inovație în domeniul televizoarelor la Inside Samsung, The First Look Europe 2026

Marcând 20 de ani ca brandul nr. 1 mondial de televizoare , Samsung prezintă Micro RGB – o inovație revoluționară...

Uncategorized5 zile inainte

Pășește într-o nouă lume VERTUO cu NESPRESSO, alături de AMBASADORUL GLOBAL AL BRANDULUI, DUA LIPA

Inspirată de curiozitate și îndrăzneală, campania celebrează ideea că fiecare ceașcă de cafea deste o invitație de a explora 14...

Afaceri6 zile inainte

De ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

Uncategorized6 zile inainte

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte...

Afacerio săptămână inainte

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Afacerio săptămână inainte

IubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului

IubimTM.ro este o platformă online independentă dedicată județului Timiș. Direcția proiectului este simplă: promovăm Timișul. Platforma aduce în atenția publicului...

Afacerio săptămână inainte

Rolul advertorialelor în link building și în creșterea autorității online

Advertorialele sunt articole publicate pe alte site-uri, de obicei contra cost, prin care promovezi un brand, un serviciu sau un...

Uncategorized2 săptămâni inainte

De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău

5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a...

Uncategorized2 săptămâni inainte

De Paște, amintirile ajung instant la cei dragi!

HONOR Connect elimină barierele dintre Android și iOS și simplifică transferul de fișiere între dispozitive București, 8 aprilie 2026 –Sărbătorile...

Știrile Săptămânii