Uncategorized
Date ECO 2026: Eficacitatea Wegovy® în managementul obezității, reducerea MACE și a comorbidităților la femeile aflate la menopauză
Noi date clinice prezentate de Novo Nordisk în cadrul Congresului European de Obezitate (ECO) 2026 subliniază eficacitatea medicamentului Wegovy® (semaglutidă 2,4 mg și 7,2 mg) în abordarea holistică a pacientelor cu obezitate, în mod specific de-a lungul etapelor de tranziție către menopauză. Rezultatele derivate din studiile STEP UP, SELECT și din analize Real-World Evidence (RWE) evidențiază beneficii care depășesc cu mult simpla reducere a țesutului adipos.
Eficacitate susținută în reducerea masei corporale și a grăsimii viscerale
O sub-analiză a studiului de fază 3 STEP UP demonstrează că răspunsul la semaglutidă este puternic și menținut în toate etapele menopauzei. În urma administrării dozei de 7,2 mg timp de 72 de săptămâni, s-au înregistrat următoarele reduceri medii ale greutății corporale:
- Premenopauză:22,6% (cu 41,4% din paciente obținând o scădere ≥25%)
- Perimenopauză:19,7%
- Postmenopauză:19,8%
De o importanță clinică majoră este reducerea circumferinței taliei (între 15,3% și 17,5%), ceea ce indică o scădere accelerată a grăsimii viscerale, factor determinant în sindromul metabolic exacerbat adesea de deprivarea estrogenică.
Beneficii cardiovasculare (MACE) și neurologice În paralel, date din studiul SELECT indică o reducere substanțială a riscului de evenimente cardiovasculare adverse majore (MACE – infarct miocardic, accident vascular cerebral, deces cardiovascular). Riscul a fost redus cu 42% la femeile aflate în perimenopauză și cu 13% la cele în postmenopauză, consolidând valoarea profilactică a tratamentului.
Pe lângă aspectele cardiometabolice, un studiu RWE realizat pe peste 34.000 de femei din SUA a evaluat impactul asupra comorbidităților frecvente în această perioadă. Datele arată că monoterapia cu Wegovy® a redus riscul apariției migrenelor cronice cu 42-45% și incidența depresiei cu 25%, comparativ cu pacientele tratate exclusiv cu terapie hormonală de menopauză (HRT).
„Menopauza și modificările cardiometabolice asociate rămân adesea neglijate în cercetarea obezității. Semaglutida pare să ofere beneficii profunde care protejează sănătatea pe termen lung a femeilor, dincolo de impactul pur ponderal”, a concluzionat dr. Emilia Huvinen, cercetător și profesor asociat la Universitatea din Helsinki. Datele confirmă necesitatea unei abordări stratificate în managementul obezității feminine
Afaceri
UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali
Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru clienți privați, instituții publice și sectorul de apărare.
Omul care coordonează echipa de ingineri a UZINEX construiește, zi de zi, sisteme industriale pentru fabrici, instituții de stat și sectorul de apărare. Are un picior amputat. Din această vară, UZINEX deschide aceeași expertiză și pentru oameni pe care piața muncii i-a lăsat în afara ei: prin ceea ce compania consideră a fi primul centru din România în care persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali și să opereze echipamente de înaltă tehnologie.
Centrul — UZINEX Industry 4.0 Academy — va fi lansat la sediul companiei din Tehnopolis Iași.
În România, doar 17% dintre persoanele cu dizabilități au un loc de muncă, comparativ cu o medie de peste 50% în Uniunea Europeană (sursă: Consiliul Economic și Social, decembrie 2025, pe baza datelor Eurostat). Cursurile de reconversie disponibile le direcționează cel mai adesea spre meserii slab plătite. UZINEX propune exact opusul: formare în meserii de viitor — programatori și operatori de roboți, operatori de echipamente industriale, proiectanți pentru imprimare 3D și aplicații cu inteligență artificială — domenii în care competențele sunt rare și bine plătite.
Formarea folosește echipamente reale din industrie, nu simulatoare. UZINEX dispune deja la sediu de cinci tehnologii de frontieră: lasere de sudură, de gravare și de curățare, imprimantă 3D și sisteme de inteligență artificială. La acestea se adaugă cobotul Astorino, cu programare în limbaj nativ Kawasaki — același folosit pe roboții din fabrici — adus la sediul UZINEX de Marius Rădulescu (Kawasaki) și care urmează să fie integrat în programul de formare.
Programul este gratuit pentru cursanți și include o metodologie adaptată dizabilităților locomotorii, mentorat individual și, la final, un portofoliu cu demonstrație practică filmată și o recomandare din partea echipei tehnice UZINEX. Compania își pune apoi la dispoziție rețeaua de clienți și parteneri industriali pentru integrarea profesională a absolvenților.
„Noi nu facem caritate. Construim acces”, spune Sorin Baciu, Director General UZINEX. „Diferența dintre 17% în România și peste 50% în Europa nu se închide cu compasiune, ci cu competențe reale și tehnologie pe care piața chiar le plătește. Misiunea noastră a fost mereu să eliminăm bariera dintre oameni și tehnologia industrială avansată. Acest centru este forma ei cea mai directă.”
„Roboții industriali nu te întreabă cum mergi. Te întreabă dacă știi să-i programezi”, spune Cristian Munthiu, director tehnic al UZINEX. „Eu conduc o echipă de ingineri în fiecare zi. Vreau ca oamenii care trec prin acest centru să plece cu aceeași certitudine cu care lucrez eu: limitarea e a pieței, nu a noastră.”
Pentru UZINEX, proiectul este o extensie firească a felului în care compania înțelege industria: tehnologie avansată, accesibilă oamenilor pe care piața îi trece cu vederea. Metodologia și curriculumul centrului vor fi publicate gratuit, pentru ca modelul să poată fi replicat de orice companie din țară.
Lansarea are loc în perioada în care UZINEX participă la un program național dedicat afacerilor cu impact, unde își propune să obțină susținerea necesară pentru a dezvolta și extinde Academia la scară națională.
Lansarea oficială a centrului, cu o demonstrație live a echipamentelor, este programată la Tehnopolis Iași. Persoanele interesate, partenerii și organizațiile care lucrează cu persoane cu dizabilități pot afla detalii contactând direct compania.Despre UZINEX UZINEX este un integrator industrial din Iași, care furnizează echipamente grele și tehnologie la cheie pentru sectorul privat, instituții de stat și sectorul de apărare. Compania este în curs de acreditare NATO pentru prima centrală fotovoltaică mobilă produsă în România.
Uncategorized
Copiii de astăzi, adulții de mâine: noul studiu LEGO® „Play Well” 2026 arată că joaca modelează generația viitoare
București, 9 iunie 2026: Într-o lume tot mai imprevizibilă, părinții nu se mai gândesc doar la performanța academică a copiilor lor, ci la adulții care vor deveni. Încrederea în sine, creativitatea, inteligența emoțională și capacitatea de adaptare au devenit prioritățile unei noi generații de părinți care încearcă să pregătească copiii pentru o lume aflată în continuă schimbare. Acestea sunt o parte dintre concluziile noului studiu „Play Well” 2026, realizat de către Grupul LEGO, despre modul în care copilăria, joaca și viața de familie evoluează astăzi.
Joaca, din relaxare în instrument de dezvoltare
Părinții și copiii nu mai privesc joaca doar ca pe o pauză de la rutină. Conform studiului, 73% dintre părinți, la nivel global, se tem că, fără joacă, cei mici nu vor dezvolta competențele necesare pentru viitor. În România, cifrele ne spun că 95% dintre părinți spun că joaca este la fel de importantă ca educația formală și, în același procent, consideră că aceasta contribuie direct la dezvoltarea abilităților de care copiii vor avea nevoie ca adulți.
Părinții din România prioritizează tot mai mult încrederea în sine (60%), comunicarea (56%) și creativitatea (52%) ca abilități esențiale pentru succesul viitor al copiilor lor, competențe pe care părinții le asociază tot mai des și cu beneficiile jocului. Inteligența emoțională (28%) se numără, de asemenea, printre competențele cel mai apreciate, înaintea unor indicatori tradiționali precum performanța academică (16%) sau competențele STEM (8%).

„Conversația despre copilărie și viitor se schimbă. Părinții nu se mai uită doar la performanța academică, ci la competențele socio-emoționale de care copiii lor vor avea nevoie într-o lume aflată în continuă transformare. Noul studiu „Play Well” 2026, realizat de Grupul LEGO, confirmă ceea ce mulți părinți simt deja: joaca este modul în care copiii își dezvoltă încrederea, creativitatea și inteligența emoțională pe care le vor purta cu ei toată viața. Tocmai de aceea, credem cu tărie că abilitățile de care copiii de astăzi vor avea nevoie ca adulți se formează și în momentele de joacă în familie”, a declarat Agnieszka Poremska-Ledzion, General Manager LEGO® România.
Joaca devine parte din modul în care copiii învață și nu mai este considerată doar o formă de relaxare
Datele studiului arată că părinții și copiii văd joaca drept unul dintre cele mai naturale moduri prin care cei mici învață, experimentează și capătă încredere.
- 89% dintre părinți și 92% dintre copii spun că joaca este unul dintre principalele moduri prin care copiii învață.
- 91% dintre copii spun că prin joacă au curajul să încerce lucruri noi fără teama de a greși.
- 96% spun că cel mai distractiv lucru este să construiască din propria imaginație.

În același timp, imaginația rămâne unul dintre cele mai importante spații de exprimare prin joacă pentru cei mici:
- 96% dintre copii spun că cel mai distractiv lucru este să construiască din propria imaginație;
- iar 93% spun că joaca le oferă libertatea să exploreze și să creeze fără limite.
Joaca începe să își facă loc în rutina de zi cu zi a familiilor
Rutinele aglomerate și responsabilitățile zilnice lasă tot mai puțin spațiu pentru momentele petrecute împreună, iar copiii din România resimt cel mai acut această lipsă.
- 53% dintre părinți indică treburile casnice ca principală barieră
- 47% spun că programul încărcat afectează timpul dedicat jocului
Astfel, 43% dintre copiii români spun că nu sunt mulțumiți de cât timp se joacă, față de 28% la nivel global.
Totuși, studiul aduce și un semnal optimist: 1 din 2 familii care, în urmă cu doi ani, nu se mai jucau deloc împreună au reintrodus joaca în rutina lor de zi cu zi.
Vestea bună? Mai puțin de o oră pe zi poate schimba această statistică.
Doar 43 de minute de joacă pe zi pot crește fericirea întregii familii cu până la 45%

Potrivit studiului realizat de Grupul LEGO, „Play Well” 2026, realizat în 30 de țări, inclusiv România, familiile care se joacă împreună cel puțin 43 de minute pe zi pot atinge un nivel de fericire semnificativ mai ridicat.
România explorează rolul jocului
Prin intermediul platformei romaniasejoaca.ro, familiile din întreaga țară pot descoperi Scorul Fericirii prin Joacă, un instrument de conștientizare inspirat de concluziile studiului „Play Well” 2026, realizat de Grupul LEGO.
Construit pornind de la una dintre cele mai optimiste concluzii ale studiului, că familiile care se joacă împreună cel puțin 43 de minute pe zi raportează niveluri semnificativ mai ridicate de fericire, instrumentul îi ajută pe participanți să exploreze relația evidențiată de cercetare dintre timpul petrecut jucându-se împreună și starea de bine în familie.
Creat pentru a încuraja reflecția și conștientizarea rolului pe care joaca îl poate avea în viața de zi cu zi, demersul contribuie totodată la construirea unei imagini mai ample despre modul în care familiile din România fac loc jocului astăzi.
Datele prezentate fac parte din studiul „Pay Well” 2026, realizat de Grupul LEGO, alături de Edelman DXI, pe baza răspunsurilor a 45.000 de participanți din 30 de țări, colectate în perioada decembrie 2025 – ianuarie 2026. Eșantionul a inclus 30.000 de părinți cu copii cu vârste între 1 și 12 ani și 15.000 de copii cu vârste între 5 și 12 ani.
Uncategorized
Hotel Angels, Molyvos – cazare în Grecia adults only, aproape de plajă
Hotel Angels este o cazare în Grecia situată în zona Molyvos / Eftalou, în nordul insulei Lesbos. Este un hotel de 4 stele, dedicat adulților, potrivit pentru turiști care caută liniște, camere moderne și acces rapid la mare.
Hotelul se află aproape de plajă, în zona Tsipouria / Eftalou, și are vedere spre Marea Egee. Poziția este bună pentru o vacanță în Grecia în care vrei să combini plaja cu ieșirile în Molyvos, una dintre cele mai frumoase localități de pe insulă. Centrul nu este chiar lângă hotel, așa că pentru taverne, port, castel și zona veche este mai comod să ai mașină sau să folosești transferul, dacă este disponibil în pachet.
Cazarea este gândită pentru adulți, deci atmosfera este mai liniștită decât într-un hotel de familie. Nu este o proprietate pentru turiști care caută animație, copii, locuri de joacă sau agitație. Este mai degrabă pentru cupluri sau adulți care vor un sejur calm, cu plajă, piscină și timp petrecut într-un cadru mai retras.
Camerele sunt moderne, cu mobilier actual și dotări utile pentru un sejur confortabil. În funcție de tipul camerei, pot exista balcon sau terasă, aer condiționat, TV, Wi-Fi, baie proprie și vedere spre mare sau grădină. Unele suite au piscină privată, detaliu important pentru turiștii care vor mai multă intimitate.
Hotelul are piscină exterioară, grădină, zonă de plajă, șezlonguri, umbrele, restaurant și bar. Spațiile exterioare sunt unul dintre motivele pentru care cazarea se potrivește bine unei vacanțe de odihnă, fără program încărcat. Plaja poate avea porțiuni cu pietriș, deci încălțămintea pentru apă poate fi utilă.
Hotel Angels apare pe Fabrica de Vacanțe ca pachet cu avion + cazare, cu rating foarte bun. Prin Fabrica de Vacanțe poți verifica perioada disponibilă, aeroportul de plecare, tipul camerei, regimul de masă, transferul și serviciile incluse în pachet.
Hotel Angels este potrivit pentru turiști care vor cazare în Grecia într-un hotel adults only, aproape de mare, cu piscină și acces spre Molyvos. Nu este alegerea ideală pentru cei care vor să stea chiar în centrul stațiunii sau să aibă toate restaurantele la câțiva pași.
-
Uncategorizedacum 5 zileFoundever® o numește pe Edmona Popa în funcția de Country Director pentru România
-
acum 5 zileNBI: Piața rezidențială accelerează, iar nordul Bucureștiului rămâne principalul pol de investiții al capitalei
-
acum 4 zile„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată
-
Uncategorizedacum 7 zileHONOR prezintă HONOR Pad X8b, noua tabletă inspirată de segmentul flagship, cu autonomie extinsă: până la 97 de zile standby și 21 de ore de redare video online
-
Uncategorizedacum 5 zileRețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?
-
Uncategorizedacum 5 zilebForce își extinde activitatea prin deschiderea unui service nou în zona Sibiului
-
Turismacum 3 zilePizzeria IZA – Gust autentic, ingrediente de calitate și livrare rapidă de pizza în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3
-
Uncategorizedacum 6 zileDe la animație la arhitectură: HONOR, partener al BDF Professional Local Design

