Afaceri
D’Olive a organizat un eveniment în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Peste 1.000 de persoane au participat la un eveniment organizat de D’Olive în Piața Unirii din Cluj-Napoca, conform unui comunicat transmis de firma de relații publice care reprezintă brandul.

În comunicat se arată că evenimentul s-a desfășurat pe șase terase conectate simultan și a inclus o degustare de ulei de măsline extravirgin din Creta și momente de muzică clasică. Organizatorii susțin că inițiativa a urmărit promovarea culturii degustării uleiului de măsline.

„Atunci când vrei să construiești o cultură în jurul unui produs, trebuie să le oferi oamenilor mai mult decât o degustare. De aceea am ales să îmbinăm gastronomia cu muzica clasică și cu experiența de a descoperi împreună gusturile și poveștile din spatele unui ulei de măsline autentic”, spune Cosmin Filipas, CEO D Olive.
„Din punct de vedere logistic, Piața Unirii era singurul loc în care puteam organiza un astfel de eveniment. Dar a existat și o motivație emoțională: ne-am dorit ca acasă, la Cluj, să organizăm cel mai mare eveniment de acest fel din România.”
Potrivit comunicatului, reprezentanții D’Olive consideră că participarea de la Cluj-Napoca reprezintă o confirmare a proiectului dezvoltat în ultimii ani.
„Este o bucurie că putem promova cultura uleiului de măsline la nivel național, dincolo de social media, unde relația este rece și impersonală. Oamenii au venit, au degustat, au pus întrebări și au stat de vorbă cu noi. Acolo se construiește, de fapt, încrederea.”

În materialul transmis se mai arată că la promovarea brandului este implicat și David, în vârstă de 15 ani, care prezintă de câțiva ani informații despre uleiul de măsline pe platformele online și face parte din afacerea familiei.
„Este confirmarea muncii depuse de un tânăr de 15 ani, alături de familia lui, pentru promovarea unui produs autentic din Creta. Pentru noi a însemnat enorm să vedem atâția oameni veniți special pentru această experiență.”
Familia Filipas afirmă că relația cu unii dintre clienți a depășit cadrul comercial.
„Ne-am dat seama că am construit ceva cu adevărat valoros, în momentul în care clienții au început să ne trimită cadouri. Atunci relația nu a mai fost una comercială, de tipul «primești produsul și plătești pentru el». A devenit o relație de prietenie, respect și recunoștință.”
În comunicat se mai arată că, în timpul evenimentului, David i-a invitat pe membrii familiei pe scenă.
„Când David ne-a chemat pe scenă alături de el, am înțeles că a învățat cea mai importantă lecție. Nu a vrut să transmită că succesul îi aparține lui, ci că este rezultatul unei echipe. Mesajul lui a fost simplu: «Nu eu sunt, ci noi suntem.»”
Familia precizează că implicarea adolescentului în afacere este asociată și cu transmiterea unor principii privind responsabilitatea și relațiile cu oamenii.
„Ne dorim ca David să înțeleagă că tot ceea ce face astăzi, are consecințe mâine. Reputația, seriozitatea și felul în care îi tratezi pe oameni sunt investiții pe termen lung.”
Potrivit comunicatului, prognozele meteo indicau ploi în săptămâna premergătoare evenimentului, iar instabilitatea atmosferică a început după încheierea acestuia.
„Am privit totul ca pe o metaforă a drumului nostru în business. De multe ori, pare că lucrurile merg împotriva ta, chiar înainte să se așeze. În ziua evenimentului vremea a ținut cu noi, iar imediat după încheiere, a început instabilitatea. Pentru noi a fost un semn că suntem binecuvântați, atât prin numărul mare de oameni care au venit, cât și prin faptul că am putut desfășura evenimentul, exact așa cum ni l-am imaginat.”
D’Olive are aproximativ 10.000 de clienți, conform datelor incluse în comunicat. Brandul românesc a fost fondat de familia Filipas în octombrie 2020 și importă și distribuie uleiuri de măsline extravirgine din Grecia, obținute prin presare la rece din măsline Koroneiki recoltate manual, potrivit informațiilor transmise.
(Articolul apare prima dată în StiriCompanii.ro )
Afaceri
ANALIZĂ NBI | Bucureștiul câștigă teren în CEE: prețuri competitive, ofertă limitată și potențial de convergență
Bucureștiul intră într-o nouă etapă de maturizare imobiliară. Diferența de preț față de principalele capitale din Europa Centrală și de Est, restrângerea ofertei rezidențiale și performanța segmentului hospitality conturează un argument investițional tot mai relevant pentru capitala României.
Piața imobiliară din București traversează un proces accelerat de maturizare, într-un moment în care investitorii devin tot mai atenți la raportul dintre prețul de intrare, calitatea activului, lichiditate și potențialul de apreciere. Bucureștiul păstrează un avantaj important: valorile rezidențiale sunt încă competitive față de piețele CEE mai mature, în timp ce oferta nouă devine tot mai dificil de replicat în zonele consacrate, iar segmente precum premium residential și hospitality evoluează rapid.

În 2026, prețul mediu solicitat pentru apartamentele noi din București a ajuns la aproximativ 2.636 euro/mp. Prin comparație, benchmark-urile regionale pentru locuințele noi indică niveluri de aproximativ 4.330 euro/mp în Varșovia, 4.540 euro/mp în Bratislava, 5.320 euro/mp în Budapesta și 6.400 euro/mp în Praga.
Chiar și după aprecierea din ultimii ani, Bucureștiul păstrează astfel un preț de intrare competitiv față de principalele capitale CEE și un spațiu relevant de convergență pe măsură ce piața se maturizează.
Aceeași direcție este vizibilă și la nivel macro. În primul trimestru din 2026, prețurile locuințelor din România au crescut cu 7,8% față de aceeași perioadă din 2025, peste media de 5,1% a Uniunii Europene. România nu conduce ritmul de apreciere din regiune, însă evoluția confirmă participarea pieței locale la ciclul de repricing din Europa Centrală și de Est.
Vlad Musteață, CEO North Bucharest Investments: „Bucureștiul trebuie privit astăzi în context regional. Diferența față de capitale precum Varșovia, Praga sau Budapesta nu reprezintă doar un decalaj de preț, ci indică și spațiul de convergență pe care capitala îl are încă în față. Avem o economie urbană tot mai sofisticată, o concentrare importantă de business, cerere rezidențială și investițională și un sector de hospitality în creștere, în timp ce valorile imobiliare rămân competitive în context regional. Pentru investitori, ecuația este interesantă, dar următorul ciclu nu va ridica uniform întreaga piață. Valoarea se va concentra în activele bine poziționate, cu infrastructură, eficiență, servicii și lichiditate. Diferența nu o va mai face simplul metru pătrat, ci capacitatea proprietății de a genera și conserva valoare în timp.”
Unul dintre cele mai puternice argumente structurale ale pieței vine din evoluția în sens opus a prețurilor și a ofertei viitoare. În București, prețurile locuințelor au crescut cu aproximativ 60% în ultimii șase ani, în timp ce numărul autorizațiilor de construire s-a redus cu aproximativ 45% în ultimii trei ani. Reducerea pipeline-ului limitează capacitatea pieței de a răspunde rapid unor noi cicluri de cerere și accentuează diferențierea dintre produsul standard și activele greu de replicat.
În această ecuație, raritatea activelor bine poziționate devine ea însăși un factor de valoare.
Maturizarea pieței redefinește segmentul premium iar dincolo de locație, cumpărătorii urmăresc tot mai atent calitatea, eficiența, tehnologia, serviciile și lichiditatea proprietății. În același timp, cererea se internaționalizează, susținută de antreprenori, executivi regionali, expați și diaspora, care evaluează Bucureștiul prin raportare la alte piețe europene.
În 2025, Bucureștiul a înregistrat o creștere de 12% a RevPAR – venitul pe cameră disponibilă, cea mai ridicată dintre cele șase capitale CEE analizate, peste Varșovia (+9,1%), Praga (+8,3%) și media regională (+8,9%). Bucureștiul ocupă totodată locul al treilea în CEE-6 după nivelurile ADR și RevPAR, după Praga și Budapesta.
Performanța confirmă dezvoltarea segmentului hospitality și susține noi categorii de active, inclusiv aparthoteluri și serviced residences, alimentate de business travel, expați, bleisure și turism medical. Pentru investitori, acestea adaugă o componentă de venit recurent și administrare profesională.
Argumentul investițional al Bucureștiului nu se bazează pe un singur indicator, ci pe suprapunerea mai multor tendințe: un preț de intrare competitiv față de principalele capitale CEE, aprecierea valorilor rezidențiale, restrângerea ofertei viitoare, maturizarea cererii și performanța segmentului hospitality.
„Vedem deja o schimbare în modul în care investitorii analizează Bucureștiul. Întrebarea nu mai este doar cât costă proprietatea astăzi, ci ce randament poate genera, cât de lichidă va fi peste cinci sau zece ani și cum se poziționează activul în raport cu alternativele din regiune. Bucureștiul începe să fie analizat nu doar ca o piață imobiliară locală, ci ca o destinație regională pentru capital. Iar combinația dintre prețul de intrare, maturizarea pieței și oferta limitată poate deveni unul dintre avantajele competitive ale capitalei în următorii ani”, concluzionează Vlad Musteață, CEO North Bucharest Investments.
Bucureștiul nu trebuie să devină următoarea Varșovia sau următoarea Praga. Miza este consolidarea propriei poziții în Europa Centrală și de Est, într-un moment în care capitalul devine tot mai selectiv, iar diferența dintre simpla proprietate și un activ investițional performant devine tot mai importantă.
(Publicitate)
Afaceri
Importanța mentenanței web pentru succesul afacerii online
În lumea digitală, un website nu este doar o prezență vizuală, ci un instrument strategic de business. Pentru ca afacerea să funcționeze optim și să genereze vânzări constante, întreținerea continuă a site-ului este esențială.
Companiile care doresc să evite probleme tehnice și să asigure o experiență perfectă utilizatorilor aleg să investească în servicii de mentenanță web, pentru a menține site-ul funcțional, rapid și sigur în permanență.
O întreținere regulată garantează performanță și stabilitate. Printr-o întreținere site profesională, erorile sunt corectate prompt, actualizările sunt implementate, iar securitatea site-ului este menținută la standarde înalte.
De asemenea, suportul constant este vital. Printr-un suport tehnic site, orice problemă este rezolvată rapid, iar echipa de specialiști răspunde prompt cerințelor și întrebărilor clienților.
Mentenanța web nu include doar corectarea erorilor, ci și optimizarea continuă a performanței. Un site rapid, securizat și actualizat constant atrage mai mulți vizitatori și îmbunătățește conversiile.
Importanța backup-urilor regulate și a monitorizării constante nu poate fi subestimată. În caz de probleme sau atacuri, datele sunt protejate, iar funcționalitatea site-ului este restaurată rapid.
Companiile care investesc în mentenanță web obțin avantaj competitiv, deoarece site-ul lor funcționează fără întreruperi și oferă o experiență excelentă clienților. Aceasta crește încrederea și fidelizarea utilizatorilor.
Într-un mediu digital competitiv, problemele tehnice pot genera pierderi financiare și reputaționale. De aceea, prevenția prin mentenanță și suport tehnic este întotdeauna mai eficientă decât remedierea ulterioară.
Un website bine întreținut permite companiilor să se concentreze pe dezvoltarea afacerii, fără a fi afectate de probleme tehnice sau downtime-uri, sporind astfel productivitatea și eficiența generală.
Investiția în servicii profesionale de mentenanță web este, așadar, esențială pentru orice companie care își dorește să maximizeze rezultatele online și să ofere clienților o experiență fără întreruperi.
(Advertorial AI)
Afaceri
EvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România
EvenimenteGratuite.ro este o platformă online dedicată promovării evenimentelor cu acces gratuit din România, care permite publicului să le descopere în funcție de locație.
Platforma afișează informații despre evenimentele gratuite și facilitează identificarea acestora de către persoanele interesate. Prezentarea informațiilor urmărește creșterea vizibilității evenimentelor și conectarea acestora cu publicul interesat.
EvenimenteGratuite.ro are exclusiv un rol de informare și promovare și nu este organizatorul evenimentelor prezentate pe site. Programul, condițiile de participare și eventualele modificări sunt stabilite și comunicate de organizatorii fiecărui eveniment.
Publicului îi este recomandată verificarea informațiilor înainte de participare.
Organizatorii care doresc să crească vizibilitatea unui eveniment cu acces gratuit pot solicita o ofertă de promovare din partea echipei EvenimenteGratuite.ro. Adresa de contact este salut@evenimentegratuite.ro.
-
Evenimentacum 5 zileCinci publicații online de business intră pe piața media din România
-
Afaceriacum 4 zileImportanța mentenanței web pentru succesul afacerii online
-
Uncategorizedacum 6 zileHONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram
-
Uncategorizedacum 4 zileHONOR lansează revoluționarul Robot Phone și deschide o nouă eră a filmării cu telefonul prin robotică și inteligență artificială
-
Uncategorizedacum 3 zileSGS – Centrele de date în era AI Infrastructura critică a economiei digitale și importanța gestionării riscurilor de la proiectare la operare
-
Afaceriacum o ziANALIZĂ NBI | Bucureștiul câștigă teren în CEE: prețuri competitive, ofertă limitată și potențial de convergență
-
Uncategorizedacum 2 zileevomag: cumpărăturile pentru școală încep cu două săptămâni mai devreme și se întind pe o perioadă mai lungă. 15% din vânzări sunt realizate înainte de jumătatea lunii august
-
Uncategorizedacum o ziUn singur telefon îți poate simplifica întreaga zi?

