Connect with us

Exclusiv

Dezbatere-eveniment despre situația drepturilor și libertăților cetățenești în orașul Bacău

Publicat

pe

Alianța Părinților, Starea de Libertate și Frăția Ortodoxă Sfântul Gheorghe purtătorul de biruință vor organiza în ziua de duminică, 6 iunie, de la ora 16:30 în fața Casei de Cultură a orașului Bacău, un eveniment -dezbatere despre situația drepturilor și libertăților cetățenești, sever afectate în perioada pandemiei.

Subiectele aflate la ordinea zilei sunt legate de agresiva campanie de vaccinare ce constituie în ochii autorităților un drept și o obligație, încălcând multe articole și paragrafe din Constituția României. De asemenea, imixtiunea statului în viața familiei esteun alt subiect deosebit de actual și delicat care suscită îngrijorări reale populației civile.

În acest sens și-au anunțat participarea numeroși duhovnici ortodocși precumPărintele Amfilohie Brânză de la Comănești dar și membrii marcanți ai luptei împotriva vaccinării obligatorii precum domnul Pompiliu Diplan, doamna, avocat Marina-Ioana Alexandru, domnul George Daniel Stoian, doamna doctor Oana Mihaela Secară, doamna Mihaela Bujor, domnul Vasile Fieraru, doamna Lacrima Avădanei.

De asemenea, se așteapta confirmarea părintelui stareț Hariton de la Mănăstirea Petru Vodă.

Evenimentul a fost anunțat și pe platforma socială Facebook.Această dezbatere va fi moderată de către domnul actor Valentin Braniște.

Despre doamna avocat Marina Alexandru 

Doamna avocat Marina Alexandru este o practicantă a religiei ortodoxe credință primită și moștenită din familie, la care se mai pot adăuga multe competențe.Din anul 2000 până în prezent activează ca avocat în cadrul Baroului București, fiind specializată în probleme de familie și viață. De asemenea doamna este titulara a Cabinetului de Avocatură  „ALEXANDRU MARINA-IOANA„ cu sediul în București, strada Dimitrie Marinescu nr.1 sector 2.

Din anul 2008 până în clipa de față este certificată ca mediator autorizat,având certificare internațională în cadrul conflinctelor transfrontaliere. Este membru activ al Asociației “Alianța Părinților din România”,cu funcția de Secretar General în Consiliul Director.

Fiind coordonator și autor juridic al amendamentelor referitoare la Legea Obligativității și Consimțământului Prezumat pentru Vaccinarea întregii populații din România cu activitate de reprezentare, asistență jurídică, advocacy în relația cu Parlamentul Romaniei și în cadrul Comisiilor de aviz din Parlamentul României, a fostului dintre participanții activi în cadrul diverselor dezbateri publice de la Ministerul Sănătății, Ministerul Educației, Ministerul de Interne, Ministerul Comunicațiilor și Ministerul Apărării Naționale.

Doamna avocat Marina Alexandru este inițiatoarea și autoarea multor lucrări juridice, având acțiuni în instanțele de judecată și diferite amendamente la proiecte legislative în domeniul familiei, sănătății, educației naționale, combaterea ideologiei de gen, strategia 5G, etc.

Din demnitatea funcției de președinte și membru activ al Asociației “Juriști  pentru APĂRAREA DREPTURILOR ȘI LIBERTĂȚILOR a apărat și militat cu tenacitate și jurisprudență pentru toate drepturile, îndatoririle și libertățile ființei umane, precum și a valorilor social-spirituale ale familiei naturale, singura entitate blagoslovită de Dumnezeu și nucleu al organizării sociale.

Sursa foto:Arhiva proprie a Alianței Părinților din România

Platforma media Naționalul.ro salută și susține tot acest demers civic cu rol de trezire a conștiinței poporului român grav afectat de perioada post-pandemiei dar și de propaganda mârșav ticluită a presei globaliste reflectată în cel mai josnic mod de către clasa politică aflată la conducerea destinelor țării

 

Facebook Comments
Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exclusiv

Sistemele de stingere a incendiilor – de ce sunt esențiale în clădirile mari?

Publicat

pe

De

Administrezi o clădire generoasă ca suprafață, fie că se întinde ea pe un teren mare ca dimensiuni ori are un număr mare de etaje?

Descoperă cât de important este să investești și în Fire Suppression Systems, adică sisteme moderne de detectare și de stingere a incendiilor pentru siguranța persoanelor ce îți vor utiliza edificiul în timp, dar și pentru a fi sigur că respecți normele în vigoare privind acest subiect. Din fericire, astăzi ai la dispoziție soluții moderne și practice, de care să te folosești, iar citind rândurile de mai jos, poți afla cele mai importante elemente, pe care să le cunoști.

Fire Suppression Systems – ce reprezintă?

Denumite internațional drept Fire Suppression Systems, sistemele de detecție, dar și de stingere a incendiilor au fost concepute special pentru a-ți veni în ajutor atunci când te ocupi de administrarea unei clădiri mari ca suprafață, unde ajung zilnic foarte multe persoane. Siguranța este esențială într-un astfel de spațiu, motiv pentru care un sistem modern îți este de mare ajutor.

Din ce elemente sunt formate sistemele de detecție/prevenție a incendiilor?

Pe piață găsești astăzi o varietate de sisteme, din care poți alege. Așadar, este bine să știi că un sistem modern poate fi compus din:

–          senzori de fum, de căldură sau de flacără, cu ajutorul cărora sistemul în care investești detectează pericolul încă din fază incipientă. Acest lucru este esențial, pentru că o dată ce sistemul pe l-ai ales înțelege că în perimetrul în care este instalat există suspiciunea unui incendiu, el pornește automat, nepermițând flăcărilor să se extindă;

–          sprinklere ori sisteme pe bază de apă și spumă, cu ajutorul cărora focul să fie, propriu-zis stins. După ce senzorii detectează pericolul, acesta poate fi stopat încă de la început cu ajutorul apei ori a spumei, pentru ca edificiul să fie foarte bine protejat;

–          controller – întreg sistemul în care investești poate fi controlat extrem de ușor cu ajutorul unui control sau a unui panou de comandă. Acesta poate fi electric ori virtual, în funcție de varianta pe care o preferi și te ajută să ai o viziune de ansamblu asupra situației din clădirea pe care o manageriezi.

Sistemele de detecție/stingere a incendiilor, special concepute pentru spații generoase

Despre sistemele de detecție și stingere a incendiilor mai trebuie să ai în vedere că sunt concepute special pentru a-ți veni în ajutor atunci când administrezi un edificiu generos ca suprafață. Măsurile de siguranță pe care ți le iei de la început pot să salveze vieți, în cazul în care focul pornește spontan, iar angajații care își desfășoară activitatea în clădirea ta sunt avertizați sonor, pentru a ști că trebuie să evacueze eficiul cât mai repede.

Colaborează cu o firmă specializată, care să se ocupe de instalare

De preferat este să colaborezi cu o firmă specializată în domeniu, ai cărei experți sosesc la fața locului și care îți recomandă cel mai bun plan de prevenție, respectiv de protecție împotriva incendiilor. Aceștia se ocupă de tot ce înseamnă realizarea planului, dar și de instalarea propriu-zisă a sistemului pentru care optezi.

Accesează Helinick.ro și descoperi aici mai multe soluții moderne, cu ajutorul cărora să te bucuri de un mediu sigur! De la sistemele de detecție și de prevenire a incendiilor, până la Ticketing Software, dar și sisteme eficiente de pontaj, toate sunt soluții practice, datorită cărora îți ușurezi activitatea atunci când administrezi o clădire generoasă ca suprafață ori o companie cu un număr mare de angajați!

Date de contact:

Email: office@helinick.ro

Telefon: +(4021) 404 44 44, +(4021) 404 44 00

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

Consilierii de integritate din unitati nu sunt mai degraba un fel de „nulitati recompensate”? – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

De

Ultimii doi ani au scos la lumina slabiciunile Directiei Siguranta Detinerii si Regim Penitenciar, din cadrul Administratiei Nationale a Penitenciarelor, prin evadarile de la penitenciarele Rahova, Codlea, Timisoara si Ploiesti.

MESZAROS ZSOMBOR, in varsta de 34 ani, condamnat definitiv la 18 ani pentru savarsirea infractiunii de omor, clasificat in regim de maxima siguranta, se afla in custodia Penitenciarului-Spital Bucuresti Rahova . Profitand de neatentia membrilor escortei, constituita de altfel defectuos, detinutul a fugit din ambulanta cu care era prezentat la o clinica din Bucuresti.

Numai printr-un noroc, nu s-a intampat o nenorocire, deoarece individul  prins in aproximativ  15 ore, ar fi putut sa reactioneze destul de agresiv, tinand cont de fapta oribila comisa, politia facand apel ca cetatenii sa nu incerce sa intervina singuri in cazul in care il vad, ci sa sune imediat la politie. Barbatul a fost condamnat pentru crima la 18 ani de inchisoare dupa ce si-a ucis in mod crud iubita.

Directorul  Directiei Siguranta Detinerii si Regim Penitenciar, cms sef de politie penitenciara Ilie Marian are competente de paza, escortarea si supravegherea persoanelor private de libertate, siguranta penitenciarelor  si aplicarea regimului penitenciar, insa acesta se ascude de fiecare data in spatele responsabilitatilor.

Pe surse, in cursul acestei saptamani, domnul comisar sef Ilie Marian, dovedeste ca este  rupt de realitatea din unitatile penitenciare, prin deciziile si masurile dispuse pe grupurile de whatsApp, catre unitatile penitenciare .

Dumnealui solicita, verificarea si controlul tuturor instantelor, punctelor de lucru, misiunilor de escortare de la spitalele din Ministerul Sanatatii, chiar si integritatea mijloacelor de transport, de catre seful serviciului Siguranta Detineri si Regim Penitenciar si ofiterii din cadrul sigurantei, iar la sfarsitul zilei acestia vor informa.

Ceea ce nu intelege dumnealui, este faptul  ca nu-si poate acoperii spatele cu un mesaj, aruncat la repezeala pe  grupul de WhatsApp.

Bate vantul prin penitenciarele tarii din cauza lipsei de personal, lipsa de experienta atarna greu de gatul multor angajati , iar dumnealui incarca cu fel de fel de activitati personalul din paza, care este suprasolicitat de sarcini si sumedeniile de machete solicitate, practic ofiterii sunt blocati in birouri.

Daca ar merge prin unitatile subordonate sa vada realitatea si modul greoi in care oamenii isi desfasoara activitatile, ar fi mai conectat la problematica penitenciara.

O alta evadare, care a pus pe jar autoritatile s-a petrecut anul trecut la Penitenciarul Ploiesti. Un recidivist, de 34 ani, condamnat la 12 ani inchisoare pentru talharie calificata a parasit prin escaladarea gardului imprejmuitor sectia exterioara Movila Vulpii a Penitenciarului Ploiesti.

Tot anul trecut, potrivit News.ro, a avut loc o misiune fulger a politistilor din Brasov, dupa ce un detinut a evadat din Penitenciarul Codlea . Detinutul a fost prins dupa 9 minute intr-un cimitir.

Penitenciarul Timisoara- in luna iunie 2023 a avut loc o evadare de la punctul de lucru exterior Dietrich Honold. Detinutul condamnat la 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat, clasificat in regim semideschis a parasit punctul de lucru.

CONTROALE “COMANDATE “ PENTRU MAZILIREA CELOR INCOMOZI, AU LOC LA NIVELUL SISTEMULUI PENITENCIAR !

Domnul director cms sef  de politie penitenciara Marian Ilie, este  preocupat de “comandarea “ unor controale mai putin “curate “, cu scop subiectiv,  prin care  incearca indepartarea unor persoane considerate incomode si cu siguranta mai istete, cu potential profesional, lucruri dovedite prin rezultatele avute in anii anteriori.

Din dorinta crancena de a-si indeplinii obiectivele malefice, cei trimisi in astfel de misiuni au ajuns sa verifice, daca documentele operative inregistrate, formate din foi perforate, sunt lipite la cotor, obligatia de a asigura logistica fiind a angajatorului.

Toate misiunile de control au ca obiectiv verificarea  documentelor la cotor, domnule director de directie ?

Administratia Nationala a Penitenciarelor a devenit o institutie pe persoana fizica, care nu actioneaza cu aceesi unitate de masura in toate situatiile.

Modul discriminatoriu aplicat intareste convingerile noastre, ca misiunile de control sunt in functie de simpatiile avute, unele avand rolul de a ascunde unele evenimente negative in cazul celor agreati si mazilirea altora in cazurile celor neagreati (in urmatorul articol vom prezenta exemple concrete).

Celor care  efectueaza  astfel de controale ar trebui sa le fie rusine de” profesionalismul “ de care dau dovada, in situatia in care personalul se confrunta cu foarte multe  probleme, cum ar fi orele suplimentare nerecuperate, zilele de concediu restant chiar si din 2022,  numarul de misiuni efectuate in afara penitenciarelor,  in crestere de la an la an (aici).

Controalele” comandate “ de catre directorul sectorului siguranta si regim din cadrul ANP au la baza ranchiuna, falsuri grosolane si denaturarea informatiilor.

Redam cateva aspecte prinse in rapoartele de control “masluite”:

-declaratii de la persoane private de libertate, care sunt in evidenta cu boli psihice, folosite impotriva angajatilor;

-amplificarea situatiilor de fapt, cu sensul de a crea impresia, prin declaratii trunchiate, ca o speta oarecum banala, a fost de o gravitate extrema, realitatea fiind cu totul alta;

-cu un simplu joc de cuvinte se produce efectul psihologic, inlocuind fase textile sau pansamente cu mijloace de imobilizare, exemplu: “persoana privata de libertate si-a desfacut mijloacele de imobilizare aplicate, in fapt, asa cum reiese din declaratii, erau niste fase textile;

-realizarile nu sunt prinse in materialele de control, pentru a da impresia unei imagini negative si a ascunde progresul.

Cele aratate mai sus, sunt doar o mica parte din mizeriile la care recurg cei veniti in control.

Aducem in atentia ministrului justitiei, doamnei ALINA GORGHIU, ca astfel de practici ce presupun fals in declaratii, sunt abuzuri prevazute de legea penala.

Domnul director al Directiei Siguranta Detinerii si Regim Penitenciar are si competente de instruire si indrumare a celor din subordine.

Cate astfel de misiuni a indeplinit aceasta directie in contextul social actual, cand penitenciarele inregistreaza o lipsa acuta de personal si multi dintre angajati neavand  experienta necesara.

La o prima vedere, analizand un astfel de material, este posibil sa se creeze impresia ca lucrurile sunt scapate de sub control, in zona respectiva, insa  realitatea este cu totul alta.

Credeti ca sunteti un exemplu bun de urmat, domnule director de directie, de catre colegii noi, incadrati in sistem, cand tocmai dumneavoastra, cand faceati naveta Ploiesti-Bucuresti cu mai multi colegi intr-o  singura masina,  Va DECONTATI fiecare transportul? (Cristina T.).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

La East European Comic Con, viitorii artiști vizuali primesc feedback relevant de la ECHO School

Publicat

pe

București, 17 aprilie 2024 ECHO School, primul program de facultate în dezvoltarea jocurilor video din România, anunță participarea sa la ediția din acest an a East European Comic Con, desfășurat la Romexpo, între 19-21 aprilie 2024. La standul dedicat ECHO School, participanții vor avea ocazia să afle direct de la specialiștii din industrie ultimele noutăți în game development și detalii despre programele de licență, precum și sfaturi pentru îmbunătățirea portofoliului în artă și animație.

Prezent de peste 50 de ani pe 4 continente, Comic Con este cunoscut ca fiind un punct de întâlnire pentru pasionații de entertainment, jocuri video și benzi desenate. Ediția din București de anul acesta aduce împreună actori din seriale și filme de renume mondial, precum Harry Potter, Game of Thrones, The Originals și The Witcher.

Participarea ECHO School la Comic Con 2024 oferă ocazia pasionaților de jocuri video să exploreze oportunitățile educaționale și posibilitățile de carieră în domeniu. Sub îndrumarea experților din industrie, participanții vor avea ocazia să afle informații despre programele de facultate, admitere sau structura portofoliului în cadrul sesiunilor de Q&A de la standul școlii.

Activitățile pregătite de ECHO School includ:

  • Sesiuni de analiză aportofoliilor în artă și animație

Sâmbătă, 20 aprilie, între orele 14:00 și 16:00, respectiv duminică, 21 aprilie, între 12:00 și 14:00, ECHO School oferă artiștilor emergenți oportunitatea de a primi feedback constructiv pe lucrările lor. În cadrul acestor sesiuni, reprezentanți recunoscuți din industrie, precum George Munteanu, Game Art Director la  Gameloft și Adrian Cruceanu, Art Director în cadrul KillHouse Games și owner RavenBit Studio, vor fi prezenți pentru a analiza portofoliile și a oferi sfaturi valoroase și direcții pentru îmbunătățirea lucrărilor prezentate.

  • Artist in action

În a doua zi de eveniment, de la ora 11:00, vizitatorii vor avea șansa de a urmări un artist digital în acțiune, lucrând direct de la standul ECHO. Activitatea va fi proiectată pe un ecran, permițând tuturor participanților să urmărească procesul creativ și tehnica folosită în diverse programe de design.

ECHO School invită toți pasionații de jocuri video să viziteze standul la East European Comic Con 2024, pentru a descoperi oportunitățile pe care programul le oferă și pentru a face primii pași spre o carieră de succes în game development.

Pentru mai multe informații despre ECHO School și programele de studiu, vă rugăm să consultați website-ul https://echo-school.ro/ .

Despre ECHO School

ECHO School oferă primele programe de licență din România dedicate pregătirii viitoarei generații de creatori de jocuri video. În colaborare cu parteneri de top din domeniu, ECHO School oferă programe de studiu avansate în game development, combinate cu o abordare practică, pentru a forma specialiști competenți în designul și ingineria jocurilor. Cu o viziune inovatoare și o pasiune pentru excelență, ECHO School reprezintă viitorul educației în industria de dezvoltare de jocuri din România.

Contact de presă:

Teodora Moldovan

Teodora.moldovan@dbopeople.ro

+40748111054

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Oradea

Eveniment10 ore inainte

Călătorii în siguranță cu NAVITEL – gadgeturi de top pentru mașina dumneavoastră

NAVITEL, lider în tehnologie auto, oferă o gamă largă de produse menite să vă ofere confort și siguranță în călătoriile...

parcare Otopeni pret parcare Otopeni pret
Turism20 de ore inainte

Gaseste cele mai bune preturi la parcare Otopeni si calatoreste mai mult cu mai putin

Vrei sa calatoresti de fiecare data cu un buget minim? Pe langa ofertele pe care le gasesti pentru biletele de...

prajituri congelate horeca prajituri congelate horeca
Afaceri20 de ore inainte

Cum sa cresti profiturile in HoReCa mentinand costurile la minimum

Este greu sa gasesti cheia succesului, dar cu un meniu bine pus la punct poti fi cu un pas mai...

Uncategorized23 de ore inainte

Descoperiți Serviciile Noastre de Acoperișuri și Renovări!

Acoperișuri Durabile și Estetice Echipa noastră de profesioniști calificați îți oferă soluții personalizate pentru acoperișuri, utilizând materiale de cea mai...

UncategorizedO zi inainte

Asociația Credu dezvăluie noile tendințe în sănătate și longevitate în România

Studiul Alegeri Sănătoase și Îmbătrânire Activă: O Analiză În Profunzime desfășurată în perioada Noiembrie 2023 – Aprilie 2024, cu Participarea...

UncategorizedO zi inainte

Infinix Mobility intră pe piața din România

București, România – Infinix Mobility, brand emergent care proiectează, produce și comercializează un portofoliu generos de produse sub brandul Infinix, a...

UncategorizedO zi inainte

Samsung dezvăluie gama anului 2024 de televizoare AI TV și inaugurează o nouă eră a televizoarelor cu inteligență artificială

Produsele din 2024 oferă o experiență de divertisment de nivel superior datorită procesoarelor avansate și funcțiilor performante, bazate pe inteligență...

UncategorizedO zi inainte

Cooperarea Internațională și Interinstituțională în Combaterea Traficului Ilicit de Mărfuri 22 aprilie 2024, București, România

Țigaretele și bunurile contrafăcute se numără printre cele mai traficate produse la frontierele țării. Contrabanda şi comercializarea produselor contrafăcute sunt...

UncategorizedO zi inainte

PUMA PALERMO LANSEAZĂ O NOUĂ COLECȚIE

Herzogenaurach, Germania, 6 martie 2024 – Colecția PUMA Palermo se întoarce acasă în capitala Siciliană pentru un nou sezon. Noii...

Afaceri2 zile inainte

Profesioniștii în Vospire de Acoperișuri: Experiență și Încredere la Dachdecker und Spengler

Dachdecker und Spengler Când vine vorba de protejarea casei tale împotriva elementelor naturii și de menținerea confortului și siguranței familiei...

Afaceri2 zile inainte

Dachdecker Service: Specialiștii în Vospire de Acoperișe

Într-o lume în care protecția și confortul casei tale sunt prioritare, alegerea unei companii de încredere pentru serviciile de vospire...

Uncategorized2 zile inainte

Înainte de executarea silită băncile trebuie să-și ajute clienții să depășească situațiile care au generat neplata. Rolul CSALB va crește

24 aprilie, București. Băncile sunt obligate pentru toate tipurile de credite să demonstreze că au încercat restructurarea datoriilor care înregistrează...

Uncategorized3 zile inainte

TikTok sărbătorește Ziua Internațională a Cărții alături de comunitatea #BookTok din România

Cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții, TikTok lansează un efect AR disponibil în aplicație, care să aducă împreună iubitorii de...

Uncategorized3 zile inainte

Studiu Reveal Marketing Research în parteneriat cu Up România despre comportamentul alimentar al românilor: 7 din 10 români intenționează să arunce mai puțină mâncare la gunoi

Cel mai recent studiu derulat de Reveal Marketing Research în parteneriat cu Up România și-a propus să identifice atitudinile și comportamentele...

Cât costă o sesiune de psihoterapie în Cluj? Cât costă o sesiune de psihoterapie în Cluj?
Viața în Oradea4 zile inainte

Cât costă o sesiune de psihoterapie în Cluj?

În încercarea noastră de a înțelege mai bine aspectele legate de sănătatea mentală și importanța îngrijirii acesteia, este esențial să...

Ce tipuri de carton sunt utilizate în fabricarea ambalajelor? Ce tipuri de carton sunt utilizate în fabricarea ambalajelor?
Afaceri4 zile inainte

Ce tipuri de carton sunt utilizate în fabricarea ambalajelor?

Ambalajele din carton reprezintă o soluție versatilă și ecologică pentru împachetarea diverselor produse, fiind larg răspândite în multiple industrii, de...

Știrile Săptămânii