Connect with us

Exclusiv

EDITORIAL/G L I S S A N D O – M I L I T A R – C I V I L  ( II )

Publicat

pe

G L I S S A N D O M I L I T A R – C I V I L   sau  Retrospectivă şi perspective între oniric si realitatea
abordarii demilitarizării unor structuri din sistemul de securitate naţională ( II )
Principalele elemente ale contextului geopolitic enumerate în partea I-a, ar fi impus modificarea din temelii a legilor privind securitatea naţională şi, la fel de important, adoptarea unui Statut al ofiţerilor de informaţii/contrainformaţii, în condiţiile în care, realmente,
Legea siguranţei naționale din 1991 este complet depăşită demult, având o vechime de 39 de ani,
Cea de organizare şi funcţionare a SRI, Legea nr. 14/1992, în majoritatea prevederilor sale nu mai corespunde împrejurărilor actuale, fie şi numai dacă ne gândim că a fost adoptată acum …38 de ani,
SIE funcţionează în baza unei legi de acum de 22 ani (Legea nr.1 / 1998 privind organizarea şi funcţionarea activitatea SIE),
Statutul cadrelor militare aprobat prin Legea nr. 85/1995, cu modificarile şi completările („cârpelile”) ulterioare, este, la randul lui depaşit, pe de o parte şi, pe de altă parte, a conţinut dispoziţii sancţionate de CCR ca fiind neconstituţionale, caracter care mai poate fi întâlnit şi la alte prevederi ale statutului supuse controlului instanţei de contencios constituţional, pe al cărei rol sunt multe cauze având ca obiect constatarea neconstituţionalităţii acestora.
”Așa grăit-a Zarathustra”

Magul SRI, Zoroastrul Serviciului, domnul ambasador George Cristian Maior a grăit multe în cei peste opt ani la conducerea SRI, dar în care nu a reușit nicio demilitarizarea și nici pachetul legilor securitații naționale nu a fost adoptat. Nici măcar Statututul ofițerului de informații!!
Așadar, de flapsurile lui Maior suntem sătui; și de visele sau coșmarurile lui!
Dar, să-i dăm cuvântul!
Vă redăm integral un interviu apărut pe 01.09.2008 în Gardianul: „Exclusivitate / George Maior: Modernizarea SRI întâmpină rezistenţă de sistem” Semnat: Alecu Racoviceanu „George Cristian Maior, directorul general al SRI, ne-a transmis câteva comentarii pe marginea a patru teme foarte importante în conjunctura în care, în această sesiune parlamentară, urmează să se discute mai multe legi ale siguranţei naţionale, printre care şi cea care ar trebui să reorganizeze principalul serviciu secret din România. Deşi aceste legi nu au fost încă adoptate, SRI a intrat deja într-un amplu proces de modernizare, început la 1 iulie, în baza avizului CSAT dat la 25 martie.
Legat de modernizarea Serviciului pe care îl conduce, Maior recunoaşte: ‘Bineînţeles că orice reformă de substanţă angrenează inevitabil o anumită rezistenţă de sistem. Nu vizăm o reformă de cosmetizare instituţională, ci una serioasă şi sistematică’. Legat de foştii ofiţeri de securitate care încă sunt activi în SRI, Maior ne-a spus că mai e vorba de sub 100 de cadre, numărul fiind mai mic decât în aprilie 2008, când era vorba de 120 de foşti ofiţeri de securitate. Revenind la Legile siguranţei naţionale, Maior recunoaşte că este obligat să transforme instituţia pornind de la o bază normativă desuetă. Printre legile care îi sunt absolut necesare, el o aminteşte pe cea de organizare şi funcţionare a SRI şi Statutul ofiţerilor de informaţii. De asemenea, Maior crede că Autoritatea Naţională pentru Interceptarea Comunicaţiilor trebuie să fie în subordinea SRI, şi nu independentă, aşa cum a trecut deja de Camera Deputaţilor un proiect de lege.
Ambasadorul George Cristian Maior, directorul general al Serviciului Român de Informaţii, ne-a răspuns la patru întrebări legate de activitatea celui mai important serviciu de informaţii din România. De fapt, am ales patru teme pe marginea cărora am vrut ca Maior să comenteze, mai ales pentru că în această sesiune parlamentară se pune din nou problema abordării Legilor siguranţei naţionale sau a înfiinţării Autorităţii Naţionale pentru Interceptarea Comunicaţiilor. Sigur că, fiind vorba de o sesiune scurtă şi marcată de alegerile parlamentare, legile amintite mai sus ar putea cădea în uitare, dar asta nu înseamnă că ele nu există pe ordinea de zi. Patru idei centrale merită desprinse din context înainte de a parcurge toate consideraţiile directorului general. SRI este, de aproape două luni, în plină restructurare. Maior spune că modernizarea întâmpină rezistenţă din sistem. Apoi ne spune că în SRI mai lucrează sub 100 de foşti securişti, număr mai mic decât în aprilie 2008, când erau 120 de astfel de cadre încă active. Legile moderne sunt ele însele o lipsă asupra căreia se atrage atenţia, în condiţiile în care se tot vorbeşte de modernizare. In fine, aspectul înfiinţării ANIC sub forma unui nou serviciu secret este combătut de directorul SRI. Intertitlurile materialului sunt temele propuse de noi, iar textele sunt cuvintele directorului. Casetele sunt background-uri ale temelor luate în discuţie. Percepţia structurilor asupra noii scheme de organizare a Serviciului Român de Informaţii intrată în vigoare începând cu 1 iulie 2008. Procesul de modernizare a SRI a fost gândit, de la bun început, pentru a răspunde atât adaptării la evoluţiile dinamice ale mediului de securitate, cât şi aşteptărilor şi nevoilor cadrelor din Serviciu legate de un management modern, corporatist, al instituţiei. In acest sens, este nevoie de creşterea puterii intelectuale şi operaţionale a Serviciului, pentru a putea răspunde provocărilor unei lumi profund schimbate din punct de vedere al securităţii, al dinamicii geopolitice, al contextului strategic şi economic. Acest proces nu se poate realiza decât prin schimbări de profunzime ale instituţiei şi modalităţilor sale de acţiune orientate spre asigurarea răspunsului la provocările viitorului, aşa cum le anticipăm noi în prezent. Avem mulţi ofiţeri tineri care sprijină schimbarea şi debirocratizarea, dar şi ofiţeri cu experienţă care doresc să activeze într-o structură modernă, profesionistă şi dinamică. Există ceea ce aş numi o presiune internă pozitivă pentru transformare bazată pe o masă critică de acumulări conceptuale şi acţionale din ultima perioadă. O parte importantă a transformării este legată şi de dezvoltarea unui nou management modern al carierei ofiţerului de informaţii. Bineînţeles că orice reformă de substanţă angrenează inevitabil o anumită rezistenţă de sistem. Nu vizăm o reformă de ‘cosmetizare’ instituţională, ci una serioasă şi sistemică, iar drumul pe care trebuie să-l parcurgem e însă clar trasat acum.
Ca director al Serviciului Român de Informaţii, îmi asum întreaga responsabilitate pentru definirea conceptului de transformare şi pentru implementarea sa, dar vreau să precizez că, înainte de a începe acest proces, am analizat în interiorul SRI dinamica activităţii actuale, plusurile şi minusurile manageriale, modificările necesare în conceptele şi practica muncii de intelligence. Există o gândire strategică solidă asupra priorităţilor Serviciului, bazată pe un amplu proces de consultare internă. Evoluţia profesională a cadrelor care au lucrat în servicii secrete înainte de 1989, dacă acestea mai există în cadrul SRI. Cred că, prin actul predării dosarelor la CNSAS şi prin măsurile de modernizare pe care le-am început, ne-am delimitat deja de trecut. Este un proces ireversibil. Suntem la 20 de ani de la Revoluţie, a avut deja loc un schimb de generaţii la nivelul întregii societăţi româneşti şi, implicit, în cadrul Serviciului Român de Informaţii.
Adesea se acordă o importanţă prea mare trecutului în detrimentul poate a unor dezbateri de substanţă asupra prezentului şi viitorului. In fond, acum ne confruntăm cu destule provocări şi pericole noi cărora trebuie să le facem faţă, este suficient să ne uităm în jurul nostru pentru a vedea că lumea în care trăim este din ce în ce mai complexă, iar evoluţiile de securitate, mai dinamice şi mai imprevizibile. Raportarea la trecut nu trebuie să devină o ‘cantonare’ în acest trecut. În răspuns la întrebarea dumneavoastră, trebuie menţionat că s-a decis păstrarea în Serviciu a oamenilor valoroşi, a profesioniştilor în informaţii, cu condiţia ca aceştia să nu fi fost implicaţi în acte de represiune sau să fi adus atingere drepturilor şi libertăţilor individuale. Consecinţa este că, la momentul actual, în SRI activează sub 100 de cadre cu experienţă care au lucrat şi înainte de 1989, ceea ce reprezintă o proporţie foarte redusă din totalul angajaţilor instituţiei. Numărul lor este de altfel în continuă scădere.
Stadiul Legilor siguranţei naţionale şi gradul la care se resimte absenţa lor. Legea privind siguranţa naţională a fost adoptată în 1991, chiar înainte de prima Constituţie a României de după 1989. A răspuns, deci, nevoilor unei anumite etape istorice. Este evident, deci, că normele în vigoare sunt complet depăşite în prezent, după ce România a devenit membră NATO şi UE, iar Constituţia a fost deja modificată în 2003. Majoritatea instituţiilor cu atribuţii în securitatea naţională şi-au modificat deja cadrul normativ, iar SRI trebuie în continuare să funcţioneze pe baza acestei legislaţii perimate. Intre timp, multe din conceptele securităţii naţionale s-au schimbat, riscurile şi ameninţările actuale nu mai sunt cele de la începutul anilor ’90, însăşi dinamica activităţii de intelligence are dimensiuni noi care nu sunt reliefate în mod adecvat în legislaţia în vigoare. Suntem obligaţi practic în prezent să promovăm transformarea instituţiei pornind de la o bază normativă desuetă şi în limitele acesteia, să avansăm ample procese de modernizare pentru care o nouă legislaţie ar fi fost mai mult decât necesară. După cum cunoaşteţi pachetul de legi în domeniul securităţii naţionale se află în Parlament în dezbatere, incluzând Legea privind securitatea naţională a României, Legea privind activitatea de informaţii, contrainformaţii şi de protecţie, Legea de organizare şi funcţionare a SRI şi Statutul ofiţerilor de informaţii. Aş atrage de asemenea atenţia că, fără aceste legi, nu putem avansa nici procesul de demilitarizare a instituţiei care este una din principalele măsuri de adaptare la practica serviciilor de informaţii din comunitatea europeană şi euroatlantică.
Sper ca abordarea parlamentară să fie degrevată de încărcătura ideologică sau de false probleme legate de puterea serviciilor. Un stat puternic şi care să asigure în mod adecvat securitatea cetăţenilor săi este legat intrinsec de modul în care legislaţia permite serviciilor să acţioneze eficient pentru prevenirea şi contracararea riscurilor şi ameninţărilor actuale. Cadrul legal al interceptărilor telefonice şi stadiul la care se află structura unică pentru astfel de operaţiuni, aşa cum a fost ea propusă. În primul rând, ţin să menţionez că, din punctul nostru de vedere, interceptarea comunicaţiilor este o măsură excepţională, care este adoptată numai când toate celelalte metode neintruzive au fost epuizate şi numai cu aprobarea judecătorului. Modul de acordare a mandatelor este strict limitat de lege şi solicitările pe acest domeniu sunt foarte atent cântărite şi analizate înainte de a fi formulate. Cadrul normativ pentru derularea interceptărilor telefonice este stabilit pe baza Constituţiei care defineşte situaţiile în care, din raţiuni de securitate naţională, este permisă restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale, precum şi de Art. 20-22 din Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului. SRI asigură, la solicitare, sprijinul tehnic necesar organelor judiciare pentru asigurarea punerii în executare a actelor de autorizare a interceptării comunicaţiilor emise conform Codului de Procedură Penală. In această situaţie, contribuţia Serviciului este limitată numai la realizarea operaţiunilor tehnice necesare desfăşurării acestor activităţi. Dacă întrebarea dumneavoastră privind structura unică vizează Autoritatea Naţională pentru Interceptarea Comunicaţiilor, vă spun că ea nu poate funcţiona decât în cadrul SRI. Asta dacă nu se doreşte înfiinţarea unui alt serviciu de informaţii pe lângă cele care există în prezent…” SRI, nevoit să-şi facă propriile reguli „Tergiversarea de către Parlament a adoptării unei noi legi de organizare şi funcţionare a SRI, care să fie conformă cu noile riscuri şi ameninţări la adresa siguranţei naţionale, a determinat conducerea SRI să elaboreze propriile norme interne ce vizează restructurarea Serviciului. In data de 25 martie 2008, Consiliul Suprem de Apărare a Tării a adoptat Hotărârea privind aprobarea Structurii şi a Regulamentului de Funcţionare ale Serviciului Român de Informaţii. ‘Acest moment deosebit de important în complexul măsurilor de modernizare a Serviciului Român de Informaţii reprezintă un prim rezultat consistent al implementării , aprobată de Consiliul Suprem de Apărare a Tării în iunie 2007’, se arată într-un document de pe site-ul SRI. Potrivit aceleiaşi informări, motivul transformărilor din cadrul principalului serviciu de informaţii al ţării vizează ‘dimensiunile politico-strategice şi economice ale României, precum şi gestionarea provocărilor de securitate ce derivă din statutul de stat membru NATO şi UE implică asumarea obiectivelor strategice ale celor două organizaţii şi abordarea, în cooperare, a riscurilor şi ameninţărilor comune’. Potrivit aceluiaşi document, ‘demersul de transformare este axat pe dimensiunea calitativă a activităţii, optimizarea funcţională şi eficientizarea proceselor de management’. Un al doilea pas făcut de SRI a fost elaborarea unei noi scheme de organizare care a intrat în vigoare începând cu 1 iulie 2008. Potrivit sursei citate, ‘noua structură a SRI reprezintă un reper important în cadrul amplului proces de transformare, început în 2007, destinat debirocratizării şi eficientizării activităţii de intelligence. In acest proces, SRI a beneficiat de consilierea unor experţi din cadrul unor prestigioase servicii de informaţii din statele membre NATO’. Printre noutăţile aduse de reorganizare se numără desfiinţarea unor structuri intermediare de decizie (inspectoratele), o mai bună cooperare pe orizontală şi o capacitate de reacţie ridicată în situaţii de criză; creşterea capacităţii de analiză şi prognoză şi extinderea evaluărilor cu privire la oportunităţile de promovare a intereselor strategice ale României, dar şi definirea unui nou sistem de management al carierei de ofiţer de informaţii care să constituie un reper pentru atragerea în sistem a expertizei pe zone critice pentru securitatea naţională. De asemenea, un alt punct urmărit se referă la o nouă orientare şi deschidere spre dezvoltarea cooperării cu societatea civilă. Un alt pas făcut de SRI a fost elaborarea unei viziuni strategice pentru perioada 2007-2010.” Autoritatea Naţională pentru Interceptare, independentă „Proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Interceptarea Comunicaţiilor (ANIC) a fost iniţiat, la începutul anului trecut, de 71 de deputaţi şi senatori liberali coordonaţi de consilierul primului ministru pe probleme de securitate Marius Oprea. Proiectul de lege a fost adoptat prin aprobare tacită (fără dezbateri) de plenul Camerei Deputaţilor în luna aprilie a anului trecut. Documentul a fost depus la Senat, care este camera decizională, iar la ora actuală se află în 8/10 sertarele comisiilor juridică şi de apărare, care urmează să elaboreze un raport comun. Totodată, proiectul de lege mai trebuie avizat şi de comisiile parlamentare pentru exercitarea controlului activităţii Serviciului Român de Informaţii şi Serviciului de Informaţii Externe. Pe parcursul legislativ, principalele servicii de informaţii ale ţării – SRI şi SIE – şi-au exprimat în diverse ocazii ostilitatea faţă de această iniţiativă legislativă. Practic, legea, aşa cum a fost ea elaborată, propune înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Interceptarea Comunicaţiilor ca ‘autoritate informativă, autonomă şi independentă, supusă controlului Parlamentului, cu competenţă pe teritoriul României, unică şi exclusivă în domeniul interceptării comunicaţiilor’. Cu alte cuvinte, ANIC devine singura structură specializată în domeniul punerii în aplicare a actelor de autorizare a interceptării comunicaţiilor, fiind şi cea care asigură necesităţile tehnice pentru toţi titularii autorizărilor emise conform legii.” Legile siguranţei, blocate în Parlament „Pachetul de legi privind siguranţa naţională a fost unul dintre motivele de ceartă dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu. Iniţial, preşedintele Băsescu, implicit CSAT, a elaborat, în 2005, un pachet de legi legate de siguranţa naţională care au fost secretizate. Ulterior, în urma scandalului creat, acestea au fost afişate pe site-ul Preşedinţiei. In paralel, liberalii au forţat nota şi şi-au elaborat propriul pachet de legi privind siguranţa naţională în care erau incluse proiectele de lege de organizare şi funcţionare a SRI şi SIE, proiect de Lege privind activitatea de informaţii, contrainformaţii şi de protecţie, proiectul Legii securităţii naţionale a României, proiectul de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Interceptarea Comunicaţiilor. Disputa pe cele două pachete i-a făcut pe liberali chiar să se gândească să-şi asume prin răspunderea Guvernului (deci fără dezbateri) cele cinci legi. Cu toate acestea, ajutaţi de PSD, partid care are şi el un set de legi legate de securitatea naţională, liberalii au introdus legile lor în circuitul legislativ. Ei au semnat la grămadă ca iniţiatori pe cele cinci legi care au fost întocmite la Palatul Victoria sub coordonarea consilierului pe probleme de securitate a premierului, Marius Oprea. Dezbaterile în Parlament au trenat, comisiile de specialitate neavând prea mare tragere să adopte aceste acte normative. In aceste condiţii, s-au tot amânat datele de finalizare a rapoartelor, iar în ultimă instanţă legile au trecut de Camera Deputaţilor fără niciun fel de dezbatere, prin aprobare tacită. Preşedintele Traian Băsescu a reacţionat ca atare şi şi-a exprimat îngrijorarea faţă de această situaţie. Legile au ajuns la Senat, unde nu se mai dezbat ‘la pachet’, ci separat, fiind, în momentul de faţă, în diferite stadii de dezbatere la comisiile de specialitate. Senatul este camera decizională, urmând ca după adoptare legile să fie trimise spre promulgare preşedintelui Traian Băsescu.”

În partea a III-a pe care o vom publica peste o săptămână, vă vom dezvălui și culisele acestei idei crețe a lui Maior care, singur recunoștea, că întâmpină rezistență în Sistem. Normal!

Până atunci, delectați-vă cu un alt material pe aceeași temă, să vedeți ce vâltoare inutilă, searbădă, a fost atunci pentru proști! Vrăjeală marca ”Maior”!
România Liberă din 11.10.2007:
Din SRI va disparea ierarhia militara
In dezbatere parlamentara se afla, de mai bine de o jumatate de an, asa-numitul pachet al legilor sigurantei nationale, a carui adoptare este ceruta insistent de serviciile de informatii, dar care a starnit si numeroase …

ANDREEA NICOLAE comentarii
11.10.2007 – 00:00
In dezbatere parlamentara se afla, de mai bine de o jumatate de an, asa-numitul pachet al legilor sigurantei nationale, a carui adoptare este ceruta insistent de serviciile de informatii, dar care a starnit si numeroase discutii. In conditiile in care actuala legislatie dateaza din perioada imediat urmatoare evenimentelor din decembrie ‘89, principalele structuri informative, SRI si SIE, au sustinut constant necesitatea modificarii cadrului normativ, mai ales dupa intrarea Romaniei in NATO si UE. Intr-un interviu in exclusivitate pentru ziarul nostru, directorul SRI, George Cristian Maior, ne-a declarat ca prima si cea mai importanta modificare adusa de pachetul de legi se refera la demilitarizarea serviciilor, in sensul ca ofiterii de informatii vor deveni functionari publici cu statut special, transformare care va angrena o reorganizare profunda, de la schimbarea regulamentelor si procedurilor la adaptarea mentalitatii. Au existat insa si divergente de opinie. De exemplu, serviciile nu au fost de acord – si pana acum au avut castig de cauza – cu infiintarea unei Autoritati Nationale de Interceptare a Comunicatiilor, motivand ca s-ar crea un nou serviciu si ar fi afectata eficienta activitatii desfasurate. „S-ar ajunge la un nou sistem, un sistem birocratic de filtrare a informatiilor, care ne-ar afecta foarte mult activitatea”, a precizat Maior. „Alesii” nu au cedat insa in ceea ce priveste accesul parlamentarilor la informatii clasificate fara a detine un certificat ORNISS.
Maior ne-a dezvaluit ca ofiterii de informatii vor putea sa foloseasca in continuare drept acoperire, in interesul sigurantei nationale, reprezentanti ai clasei politice („intr-o oarecare masura”), dar si ai organizatiilor mass-media, ai ONG-urilor si ai altor zone ale societatii romanesti.
Pachetul legislativ, format din cinci proiecte, a fost depus de parlamentarii PNL in luna februarie a acestui an, dupa o discutie in Guvern, dar fara avizul Consiliului Suprem de Aparare a Tarii. Punctul de vedere al CSAT a fost dat abia in mai, in perioada de interimat a lui Nicolae Vacaroiu la Cotroceni. Patru din cele cinci legi au fost adoptate tacit de Camera Deputatilor, in aprilie, in conditiile in care Comisiile juridica si pentru aparare nu au redactat rapoarte din cauza divergentelor intre membri si a absentelor repetate de la sedinte. Tot din aprilie, propunerile legislative se afla in dezbaterea comisiilor senatoriale. Un parcurs aparte l-a avut proiectul privind statutul ofiterilor de informatii. El a fost adoptat de Senat la mijlocul lunii trecute si se afla acum la Camera Deputatilor.
Legea-cadru pentru toate celelalte proiecte s-a dorit a fi Legea privind securitatea nationala a Romaniei. Prevederile ei si chiar necesitatea existentei unui astfel de cadru normativ au fost insa puse sub semnul intrebarii chiar de CSAT. „Mentionam ca statele NATO si UE (exceptand Letonia) nu au legi privind securitatea nationala; in schimb, o astfel de lege, apropiata ca idee (securitate nationala § activitatea de informatii), o putem regasi in Rusia”, se arata in avizul CSAT. Tot Consiliul Suprem de Aparare a Tarii a precizat ca „multe din elementele de continut ale proiectului de lege sunt marcate de unele neclaritati, lacune sau confuzii”. Ca solutie pentru rezolvarea acestui aspect, CSAT a propus comasarea acestui proiect de lege cu cel privind activitatea de informatii, contrainformatii si de protectie.
Prin proiectul lor, initiatorii au dorit ca, pe langa autoritatile informative si de protectie deja existente (SRI, SIE, Directia Generala de Informatii a Apararii, Directia Generala de Informatii si Protectie Interna din cadrul MIRA), sa apara o noua autoritate, iar altele sa fie transformate. Este cazul Serviciului de Protectie si Paza (SPP) si de Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS), care ar urma, potrivit proiectului liberal, sa fie transformate in directii aflate in cadrul Ministerului Internelor si Reformei Administrative (MIRA). Desi activitatea celor doua directii ar fi coordonata de CSAT, sefii ar urma sa fie numiti de premier la propunerea ministrului Internelor. Cu alte cuvinte, s-ar realiza trecerea celor doua servicii din coordonarea presedintelui in cea a sefului Guvernului, lucru agreat pe parcursul dezbaterilor in comisii si de reprezentantii PSD.
Propunere neagreata de CSAT, chiar in conditiile in care functia de sef al statului era ocupata temporar de social-democratul Nicolae Vacaroiu. Consiliul a argumentat necesitatea pastrarii celor doua servicii in actuala forma si impotriva integrarii lor in MIRA. „Disparitia echidistantei fata de autoritatile fundamentale, prin subordonarea operatorului telecomunicatiilor de stat speciale unei organizatii executiv-administrative a carei structura manageriala este numita pe criterii politice, creeaza premise privind neincrederea altor organisme din sfera securitatii nationale”, se arata in avizul CSAT.

Control parlamentar
Liberalii au mai dorit comasarea a trei comisii parlamentare existente (de aparare, de control al activitatii SRI si, respectiv, al activitatii SIE) intr-o singura structura cu puterea de a superviza toate autoritatile informative si de protectie. „Alesii” ar urma, conform proiectului de lege, sa aiba acces, „integral si de indata”, la „toate datele si informatiile solicitate” serviciilor, fiind prevazuta in schimb o conditie minima: „sa aiba o buna reputatie profesionala si morala”. Autoritatile informative ar mai fi obligate sa transmita „din oficiu” membrilor comisiei, de doua ori pe luna, „lista completa a lucrarilor, actiunilor si activitatilor operative in desfasurare ori nou initiate”.
Si in acest caz CSAT nu a fost de acord, propunand mentinerea celor trei comisii in formula actuala, pe motiv ca ar fi afectata negativ eficienta controlului exercitat si, in plus, s-ar spori nejustificat numarul functionarilor parlamentari prin angajarea unui numar de consilieri astfel incat sa fie acoperita intreaga paleta a problemelor.
Forma propusa de liberali nu i-a multumit nici pe reprezentantii autoritatilor vizate. „Forma ne-a deranjat foarte tare. Nu vrem sa fugim de raspundere, avem nevoie de control parlamentar, dar controlul serviciului are mai multe componente”, sustin, de exemplu, reprezentantii SIE. Pe langa controlul intern (audit, financiar, de oportunitate si de legalitate, pentru care exista structuri dedicate), mai functioneaza controlul extern: legislativ (exercitat de Parlament) si executiv (de catre CSAT), la care se adauga controlul care revine in sarcina Ministerului Economiei si Finantelor, respectiv a Curtii de Conturi.

O noua autoritate, pe care nu o doreste nimeni
Initiatorii liberali au dorit si infiintarea unei Autoritati Nationale de Interceptare a Comunicatiilor (ANIC), structura autonoma si independenta „fata de orice alta autoritate a administratiei publice”, dar „supusa controlului Parlamentului”. Obiectivul principal l-ar constitui „supravegherea, interceptarea, inregistrarea, ascultarea, verificarea primara, stocarea si transmiterea” de date si informatii, precum si „prevenirea, descoperirea si contracararea interceptarilor ilegale a comunicatiilor”. Presedintele acestei noi structuri ar trebui sa aiba pregatire de magistrat si sa fie numit de Parlament, la propunerea Birourilor Permanente ale Senatului si Camerei Deputatilor, la recomandarea grupurilor. Un mecanism similar ar actiona in cazul revocarii din functie. In plus, presedintele ANIC ar fi asimilat functiei de secretar de stat si i-ar reveni obligatia de a le prezenta celor doua Camere, anual sau ori de cate ori este solicitat, rapoarte de activitate.
In ceea ce priveste interceptarea comunicatiilor, prin proiectul liberal se lasa posibilitatea, „in situatii flagrante care impun inlaturarea unor pericole iminente pentru securitatea nationala a Romaniei”, ca timp de 48 de ore sa poata fi desfasurate activitati de interceptare in absenta mandatului dat de judecator, in baza cererii de autorizare inaintate acestuia si sub supravegherea procurorului.
ANIC ar urma totodata sa preia, cu titlu gratuit, „sistemele, echipamentele si dispozitivele de interceptare, bazele de date si evidentele, inclusiv arhiva” de la toate entitatile din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala.
CSAT a respins si aceasta propunere a initiatorilor liberali, aratand ca, pe de o parte, proiectul de lege nu are o fundamentare „solida si convingatoare”, iar pe de alta ca s-ar crea „riscul infiintarii unui nou serviciu de informatii”. „Infiintarea, organizarea si functionarea ANIC nu garanteaza imbunatatirea semnificativa a activitatii in domeniu, dar va genera, cu siguranta, importante cheltuieli si eforturi materiale.”
Nici reprezentantii SRI si SIE nu s-au declarat incantati de posibilitatea crearii unei Autoritati Nationale de Interceptare a Comunicatiilor. Pe langa sustinerea inutilitatii infiintarii unui nou serviciu, au fost formulate pe marginea proiectului acuze de neconstitutionalitate si s-a vorbit chiar de riscurile ce ar putea aparea in cazul unei activitati neprofesioniste. Reprezentantii SIE sustin, de exemplu, ca isi doresc ca interceptarea sa fie facuta in continuare de SRI, pentru ca „are expertiza”, iar interpretarea sa revina propriului serviciu. „Pentru un neavenit, o convorbire nu inseamna nimic. SIE nu are posibilitatea interceptarilor si nici nu-si doreste acest lucru, dar este interesat sa faca interpretarea informatiilor”, apreciaza reprezentantii serviciului.

Serviciile militeaza pentru infiltrarea ofiterilor
Pe parcursul dezbaterilor asupra proiectului privind statutul ofiterilor de informatii, parlamentarii si reprezentantii serviciilor au convenit ca ofiterii sa fie functionari publici cu statut special. Cele mai mari discutii s-au purtat si se poarta inca pe tema interzicerii folosirii ca acoperire a reprezentantilor si personalului autoritatilor puterii legislative, executive ori judecatoresti, precum si a organizatiilor mass-media, politice sau religioase. Initiatorii au facut din aceasta intentie un laitmotiv al declaratiilor lor, pentru ca ulterior sa renunte la propune, ca urmare a insistentelor si argumentelor serviciilor. In cazul SIE, argumentatia se axeaza pe desfasurarea activitatii in afara tarii si pe necesitatea unei „minime protectii” pentru a se preveni ratarea unor misiuni.
Prin urmare, din forma initiala a proiectului s-a eliminat interdictia, introducandu-se in schimb o noua forma de protejare a ofiterilor. Concret, in timpul exercitarii atributiilor de serviciu, ofiterii de informatii vor putea fi perchezitionati, retinuti sau arestati preventiv numai cu „incuviintarea conducatorului autoritatii informative sau de securitate din care fac parte”.
In comisiile senatoriale nu s-a acceptat nici sa li se interzica ofiterilor de informatii desfasurarea sau implicarea in activitati comerciale. La propunerea senatorului PSD Cristian Diaconescu, s-a introdus insa in proiect interdictia de a fi asociat unic sau participarea directa la administrarea ori conducerea unor societati comerciale sau regii autonome.
Directorul Serviciului Roman de InformaTii analizeaza pachetul de legi privind siguranta nationala
George Maior anunta: din SRI va disparea ierarhia militara

» Directorul SRI declara ca serviciul nu poate utiliza „surse” din zona justitiei si, „intr-o oarecare masura” politica, din motive de incompatibilitate. In schimb, in alte zone, cum ar fi presa, ONG-urile, „daca avem de-a face cu siguranta nationala”, Maior spune ca „nu putem limita capacitatea serviciului
de a-si desfasura activitatea”.
» Care este, din perspectiva SRI, principalul deziderat al pachetului de legi privind siguranta nationala?
— Pachetul aflat in dezbaterea Parlamentului contine patru legi care structureaza organizarea Serviciului Roman de Informatii, a Serviciului de Informatii Externe, a contrainformatiilor, activitatea generala de informatii si statutul ofiterului de informatii. Proiectele vizeaza adaptarea legislatiei romanesti in materie la noua situatie generata de intrarea in NATO si UE. Sunt foarte multe prevederi novatoare care pun intr-o perspectiva mai clara activitatea de informatii. Am spus intotdeauna si repet ca vechile legi sunt desuete, depasite de realitate si sunt expresia unei conceptii autarhice de securitate nationala deoarece au fost elaborate imediat dupa Revolutie, cand Romania se simtea amenintata din toate directiile.

» Se pune multa pasiune politica in dezbaterea acestui pachet.
— Acum este o cu totul alta realitate. Este bine ca a inceput dezbaterea acestor proiecte, chiar cu intarziere, chiar cu pasiune politica pana la urma. In primul rand, ca element de noutate, este reglementarea mai riguroasa in privinta controlului parlamentar. Este foarte important, noi il acceptam evident, in primul rand ca un element de siguranta pentru toata activitatea serviciului. In al doilea rand, cel mai semnificativ aspect este cel legat de demilitarizare. Aici este vorba de un pas fundamental, trecerea de la o conceptie militarizata la una bazata pe definirea conceptului ofiterului de informatii ca functionar public cu statut special. Deja ma bucura ca acest statut a fost adoptat in Senat, ceea ce presupune ca, odata dezbatut si in Camera Deputatilor, se va trece la un proces de demilitarizare, ceea ce nu este insa usor. Vorbim de structurile actuale, concepute in asa fel, intr-un stil militarizat, de ierarhii, de grade, de sisteme de comanda, ceea ce va presupune o adevarata reorganizare a serviciului.

» Ce va insemna de fapt aceasta demilitarizare?
— Va insemna in primul rand faptul ca ofiterul de informatii va fi definit drept civil, ca un functionar public, insa ca o categorie aparte de functionar public. Va disparea deci ierarhia militara, tot ce inseamna element militar. De la structura de ierarhie se va trece la o structura mult mai maleabila, astfel ca ofiterul va deveni comisar. Din SRI va disparea rigiditatea militara. Vor fi aspecte oarecum similare cu ceea ce s-a intamplat la Ministerul de Interne. De fapt imi pare rau ca nu s-a luat decizia si la nivelul serviciilor (castigam foarte mult timp), cand s-a trecut la demilitarizarea Ministerului de Interne. Insa, putem spune pe de alta parte ca exista o diferenta mare intre politist si ofiterul de informatii, tinand cont de specificul muncii noastre, care se concentreaza pe intelligence si analiza si nu pe functia executiva de punere in aplicare a legii. La noi, aceasta schimbare va trebui sa fie una profunda, pornind de la mentalitate, cultura organizationala si continuand cu regulamentele si procedurile de organizare.

» Potrivit noii legi, cum se va face aceasta ierarhizare?
— Va ramane si o structura militarizata in sistem, va fi Brigada Antiterorista, care are functie de executie, fiind structura de combatere a terorismului. Dar va reprezenta exceptia.

» In proiectul de lege se prevede infiintarea unei Autoritati Nationale de Interceptare a Telefoanelor. Cu alte cuvinte, sa nu se mai ocupe serviciile actuale de informatii de interceptarea convorbirilor telefonice.
— A existat ideea crearii unei Autoritati Nationale de Interceptare a Comunicatiilor, institutie care sa gestioneze aceasta chestiune. Pozitia serviciului a fost clara: nu este de acord cu aceasta solutie. Senatul, in mod intelept a luat in considerare punctul nostru de vedere. SRI trebuie sa ramana o autoritate in acest domeniu. Altfel, parerea noastra este ca prin crearea unei alte structuri sau alte institutii care sa se ocupe in mod exceptional de inregistrare s-ar crea un alt serviciu de informatii pe de-o parte, iar pe de alta parte, activitatile clasice de contraspionaj sau contraterorism ar putea fi afectate de lipsa acestui mijloc la indemana. S-ar ajunge la instaurarea unui nou sistem, un sistem birocratic de filtrare a informatiilor, care ne-ar putea afecta foarte mult activitatea. De foarte multe ori avem nevoie de viteza de reactie, de o interventie rapida care necesita folosirea acestui mijloc de interceptare. Vorbim in primul rand de combaterea actiunilor teroriste. Va dati seama cat timp am putea pierde pentru obtinerea acordului de la alta institutie pentru a putea intercepta anumite telefoane?! S-ar ajunge la compromiterea actiunii noastre.

» Acest proiect incearca totodata sa reglementeze intarirea controlului Legislativului asupra serviciilor. Parlamentarii au votat in Comisia SRI ca alesii sa nu aiba nevoie de certificat ORNISS pentru a avea acces la informatii clasificate.
— Este decizia Parlamentului, nu putem sa o comentam, doar este forul suprem in stat. Dar pot afirma cu mult profesionalism ca nu exista o asemenea larghete in alte state europene si transatlantice, care apartin NATO. Accesul la acest tip de informatii trebuie supus unui control riguros. Nu mai este vorba doar de informatii care vizeaza securitatea nationala a Romaniei (chiar si in aceasta situatie accesul la informatii clasificate trebuie reglementat foarte strict), ci securitatea unui spatiu mai larg, iar riscurile ar putea fi destul de serioase. Nu stiu daca se intelege foarte bine acest lucru la nivelul Parlamentului. Cred ca trecerea prin Legislativ in aceasta forma a proiectului de lege va naste anumite interpretari si va trebui sa ne asumam raspunderea in acest caz in fata NATO.

» Cu alte cuvinte, o asemenea decizie ar putea provoca nemultumiri in randul statelor membre ale NATO si UE.
— S-ar putea intampla sa fie mai multa precautie din partea acestora in abordarea unor fenomene de interactiune intre structurile care apartin statului roman si din alte state NATO. Dar aceasta este doar o ipoteza.

»Pentru o mai mare transparenta a serviciilor, parlamentarii sustin inclusiv necesitatea accesului la informatii legate de operatiunile intreprinse de SRI.
— Ar fi extrem de dificil sa ne desfasuram activitatea curent operativa intr-un astfel de sistem. Nu numai din punct de vedere al securitatii nationale, dar si din punct de vedere al cooperarii externe de tip operativ. Operatiunile in curs au un grad mare de sensibilitate care presupun o etica specifica muncii noastre. Ar trebui sa se inteleaga si pericolul pe care il presupun anumite scurgeri de informatii sau anumite discutii despre actiunile intreprinse de noi. Activitatea noastra risca sa fie afectata, chiar sa fie compromise elemente de securitate nationala, inglobata intr-un cadru mai larg, de securitate NATO. Am sustinut un control parlamentar riguros pe activitatea, legalitatea, actiunile serviciului, dar sa nu se mearga pe zonele operative numai in ideea a aplica asa-zisele standarde europene privind dreptul la informatie. De fapt nici nu exista un standard european in domeniul activitatii de informatii. Trebuie puse in balanta si alte valori, cum ar fi secretul de stat. Trebuie sa se inteleaga foarte bine sensul profesional al secretului, sensul acestuia in activitatea pe care o desfasuram. Avem o viziune foarte clara din acest punct de vedere.

» Dar ce ar insemna din punctul de vedere al SRI controlul parlamentar?
— Ar insemna in primul rand un control al legalitatii actiunilor intreprinse de SRI, informari curente asupra unora dintre actiunile pe care le intreprindem, zone abordate din domeniul securitatii nationale, informatii care se transmit beneficiarilor si consumatorilor de intelligence, cum ar fi institutiile de stat, primul ministru, presedintele. Acest control ar putea sa insemne si posibilitatea alesilor de a vedea cum actioneaza serviciile la fata locului. In acelasi timp se pot purta discutii cu sefii serviciului, audierea directorului serviciului. Din pacate, eu pot spune ca alte structuri de informatii nu sunt atat de puternic controlate cum este SRI. De exemplu, Directia de Informatii din cadrul Ministerului de Interne sau Directia de Informatii a Armatei. Ma rog, exista un control formal prin Comisia de aparare din cele doua Camere.

» O prevedere din pachetul legii privind siguranta nationala spune ca serviciile nu pot folosi decat bani de la buget, sugerandu-se faptul ca se interzice SRI-ului infiintarea de societati comerciale.
— Eu cred ca se creeaza si aici niste confuzii foarte mari, uneori greu de inteles. Se acrediteaza ideea ca serviciul desfasoara activitati comerciale inducandu-se perceptia ca sunt interse pur economice pentru anumite persoane din SRI. Respingem clar si hotarat o asemenea acuzatie. Noi suntem finantati de la buget si functionam ca orice institutie de stat. Pe de alta parte, serviciile pot folosi mijloace speciale de informatii care impun anumite acoperiri. Dar, sa se inteleaga foarte clar, acest lucru este facut de orice serviciu de informatii, nu in scop economic, ci unul pur profesional. Trebuie sa se faca o distinctie clara intre interesul pur economic si interesul profesional, care presupun anumite actiuni sub acoperire. Din pacate, s-a dat o conotatie gresita din anumite motive politice, ideologice.

» O adevarata disputa a reprezentat-o inclusiv asa-zisa racolare a unor persoane din zona presei, a ONG, a clasei politice pentru furnizarea de informatii.
— Exista, fara indoiala, o serie de incompatibiltati in diferite zone, cum ar fi in primul rand zona justitiei, dar si in zona politica, intr-o anumita masura. Dar acest aspect nu trebuie vazut (in caz ca avem de a face cu siguranta nationala), in sensul de a putea limita cumva capacitatea servicului de a-si desfasura activitatea prin asemenea surse. Am spus intotdeuna: nu cerem mai mult decat au alte servicii puternice, europene si transatlantice. Nu vrem sa actionam decat in cadrul legal si constitutional. Dar, pe alta parte, nici nu ne putem limita capacitatile de actiune daca se doreste realizarea unei activitati in domeniul securitatii nationale pentru protejarea statului si a cetateanului.

» Cu alte cuvinte, aveti nevoie de anumite persoane, din diferite zone de activitate, care au acces la informatii pentru a preveni actiuni legate de siguranta nationala.
— Exact.

» Cum apreciati pana acum colaborarea cu parlamentarii pe legea sigurantei nationale?
— A fost una dificila, datorita multor factori, desi am un respect deosebit fata de membrii comisiei de specialitate. As fi dorit poate si intelegere mai profunda asupra sensibilitatii muncii pe care o desfasuram si asupra lucrurilor bune pe care le facem pentru securitatea nationala. Uneori, exagerarea unor pasiuni politice sau ideologice au exagerat ideea controlului parlamentar asupra serviciilor. Am fost deschisi intotdeauna controlului, dar, din pacate, mediul exterior din punct de vedere politic a pus un soi de presiune mai mare decat era necesar acest lucru. Am discutat cu membrii comisiei si sper ca voi primi intelegerea necesara pe viitor.

» SRI a fost, din pacate, implicat in conflictele politice din ultimii ani. Credeti ca instabilitatea politica poate reprezenta un pericol pentru siguranta nationala?
— Nu cred ca este vorba de aspecte legate de siguranta nationala. In schimb, uneori serviciul pare a fi prins la mijloc, la intersectia unor forte aflate in dispute politice, ceea ce ne obliga mai mult decat trebuie sa luptam pentru neutralitate si impartialitate si sper ca o facem bine in ciuda unor perceptii si a ceea ce se vehiculeaza la nivel retoric.

» Simtiti ca se incearca ca SRI sa fie tarat in acest conflict? Exista presiuni politice asupra serviciului?
— Am raspuns la intrebare. Chiar am raspuns.
Maior, o cariera de diplomat
George Cristian Maior a fost validat in Parlamentul Romaniei ca director SRI pe 4 octombrie 2006, fiind propus in aceasta functie de presedintele Traian Basescu. A fost membru al PSD, ales senator pe listele acestui partid in legislatura 2004-2008. A fost secretar de stat si sef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantica din Ministerul Apararii in perioada 2000-2004. Din 1992, Maior este diplomat in cadrul MAE. Este absolvent al Facultatii de Drept a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, dupa care a absolvit o universitate de drept comparat in SUA, fiind si doctor in drept. George Maior este fiul lui Liviu Maior, fost ministru al Invatamantului in perioada 1992-1996 si apoi ambasador in Canada.
60 DE SECUNDE
Despre efervescenta organizatiilor teroriste
» Romania s-a angrenat in razboiul antiterorist, este prezenta pe diferite fronturi alaturi de aliatii NATO. SRI a observat o activitate mai intensa a organizatiilor teroriste pe teritoriul nostru?
– SRI coopereaza in acest moment cu peste 80 de servicii din spatiul euroatlantic, dar si din alte zone, datorita gravitatii acestui fenomen. Este unul dintre cele mai credibile servicii din punct de vedere al capacitatii analiza si de participare efectiva la combaterea acestui fenomen. Evident ca odata cu participarea militara in diferite zone – Afganistan, Irak – odata cu dislocarea bazelor militare in Romania, dar si sporirea si cresterea capacitatii de circulatie a persoanelor, acest aspect va deveni mult mai preocupant pentru statul roman si incercam, ar trebui sa incercam, la nivel de opinie publica sa constientizam acest posibil pericol care nu ocoleste din punct de vedere al posibilitatii, Romania.
» Ati simtit o oarecare efervescenta in ultima perioada a acestor organizatii teroriste?
– Pot sa spune ca da.
Ați înțeles, nu?

Articolul EDITORIAL/G L I S S A N D O – M I L I T A R – C I V I L  ( II ) apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Exclusiv

Deratizarea eficientă în blocuri: ghid despre metode moderne și soluții sigure

Publicat

pe

De

Deratizarea eficientă în blocuri reprezintă un aspect esențial pentru menținerea unui mediu sănătos și sigur pentru toți locatarii. Prezența rozătoarelor, cum ar fi șobolanii și șoarecii, poate duce la o serie de probleme, inclusiv riscuri pentru sănătate și deteriorarea proprietăț Prin urmare, implementarea unor măsuri de deratizare eficiente devine o prioritate nu doar pentru proprietarii de imobile, ci și pentru comunitățile care locuiesc în aceste clădiri. O deratizare bine planificată și executată poate preveni infestările și poate asigura un mediu curat și confortabil.

În plus, o deratizare asociatii de proprietari nu se limitează doar la eliminarea rozătoarelor existente, ci include și prevenirea apariției acestora în viitor. Aceasta implică o abordare holistică care combină metodele de curățenie, igienă și gestionare a deșeurilor. Astfel, locatarii pot beneficia de un spațiu de locuit mai sănătos, iar proprietarii pot proteja investițiile lor. Importanța deratizării eficiente nu poate fi subestimată, având în vedere impactul pe care îl are asupra calității vieții locatarilor.

Riscurile asociate prezenței șobolanilor și șoarecilor în blocuri

Prezența șobolanilor și șoarecilor în blocuri aduce cu sine o serie de riscuri semnificative pentru sănătatea publică. Aceste rozătoare sunt purtătoare de boli grave, cum ar fi leptospiroza, salmoneloza și hantavirusul, care pot afecta grav sănătatea locatarilor. Contactul direct sau indirect cu excrementele, urina sau saliva acestor animale poate duce la infecții severe. De asemenea, rozătoarele pot provoca alergii prin expunerea la părul și secrețiile lor.

Pe lângă riscurile pentru sănătate, șobolanii și șoarecii pot cauza daune materiale considerabile. Aceștia pot roade cabluri electrice, conducte de apă și structuri din lemn, ceea ce poate duce la probleme electrice sau la scurgeri de apă. Aceste daune nu doar că afectează confortul locatarilor, dar pot genera și costuri suplimentare pentru reparaț Astfel, riscurile asociate prezenței rozătoarelor în blocuri sunt multiple și variate, subliniind necesitatea unei deratizări eficiente.

Metode moderne de deratizare în blocuri

În prezent, metodele moderne de deratizare au evoluat semnificativ, oferind soluții mai eficiente și mai sigure pentru combaterea infestărilor cu rozătoare. Printre aceste metode se numără utilizarea tehnologiei avansate, cum ar fi sistemele de monitorizare electronică care detectează prezența rozătoarelor în timp real. Aceste sisteme permit intervenții rapide și precise, reducând astfel riscurile asociate cu infestările.

De asemenea, metodele ecologice au câștigat popularitate în rândul proprietarilor de imobile care doresc să minimizeze impactul asupra mediului. Utilizarea atracțiilor naturale sau a repelentelor pe bază de plante este o alternativă eficientă la substanțele chimice tradiționale. Aceste metode nu doar că protejează mediul înconjurător, dar asigură și un mediu mai sigur pentru locatari, în special pentru cei cu alergii sau sensibilități chimice.

Utilizarea capcanelor și a vânatului electronic în deratizare

Capcanele tradiționale au fost folosite de zeci de ani pentru a controla populațiile de rozătoare, dar inovațiile recente au dus la dezvoltarea capcanelor electronice. Aceste dispozitive moderne sunt concepute pentru a captura rozătoarele rapid și eficient, reducând suferința animalelor și asigurând o eliminare sigură. Capcanele electronice sunt dotate cu senzori care detectează mișcarea și activează un mecanism care omoară instantaneu rozătoarea.

Vânatul electronic reprezintă o altă soluție inovatoare în deratizare. Aceste dispozitive emit sunete sau vibrații care descurajează rozătoarele să se apropie de zonele infestate. Această metodă este eficientă în special în zonele unde utilizarea substanțelor chimice nu este recomandată din motive de siguranță. Prin combinarea capcanelor tradiționale cu tehnologia modernă, proprietarii de imobile pot obține rezultate mai bune în combaterea infestărilor cu rozătoare.

Folosirea substanțelor chimice sigure pentru deratizare

Deși metodele ecologice și cele electronice sunt din ce în ce mai populare, substanțele chimice rămân o opțiune viabilă pentru deratizare atunci când sunt utilizate corect. Este esențial ca aceste substanțe să fie sigure atât pentru oameni, cât și pentru animale de companie. Producătorii au dezvoltat formule care minimizează riscurile asociate utilizării pesticidelor, asigurându-se că acestea sunt eficiente împotriva rozătoarelor fără a afecta sănătatea locatarilor.

Utilizarea substanțelor chimice trebuie să fie întotdeauna realizată de către profesioniști calificați care cunosc reglementările locale și care pot aplica produsele într-un mod sigur și responsabil. Aceștia pot evalua situația specifică a fiecărui bloc și pot recomanda cele mai potrivite soluții chimice pentru a combate infestările fără a compromite siguranța locatarilor.

Rolul igienei și al gestionării deșeurilor în prevenirea infestării cu rozătoare

Igiena corespunzătoare și gestionarea eficientă a deșeurilor joacă un rol crucial în prevenirea infestării cu rozătoare în blocuri. Mâncarea lăsată la îndemână sau resturile alimentare necontrolate constituie o atracție majoră pentru șobolani și șoareci. Prin urmare, este esențial ca locatarii să fie conștienți de importanța curățeniei și să adopte obiceiuri sănătoase de gestionare a alimentelor.

De asemenea, gestionarea corectă a deșeurilor este vitală. Colectarea regulată a gunoiului și utilizarea containerelor etanșe pot reduce semnificativ riscurile de infestare. Locatarii ar trebui să fie instruiți să nu lase saci de gunoi nesupravegheați în zone comune și să se asigure că toate resturile sunt depozitate corespunzător. O comunitate bine organizată din punct de vedere al igienei va avea mult mai puține șanse să se confrunte cu probleme legate de rozătoare.

Colaborarea cu profesioniști în deratizare pentru rezultate eficiente

Colaborarea cu profesioniști care ofera un pachet deratizare dezinsectie bloc este esențială pentru obținerea unor rezultate eficiente și durabile. Acești experți dispun de cunoștințe aprofundate despre comportamentul rozătoarelor și despre cele mai bune metode de combatere a acestora. Prin evaluarea situației specifice din fiecare bloc, profesioniștii pot dezvolta un plan personalizat care să abordeze nevoile particulare ale comunităț

În plus, colaborarea cu specialiști permite proprietarilor să beneficieze de cele mai recente tehnologii și produse disponibile pe piață. Aceștia pot oferi sfaturi utile despre prevenirea infestării pe termen lung și pot ajuta la implementarea unor măsuri proactive care să asigure un mediu curat și sigur pentru toți locatarii.

Importanța educării locatarilor în privința prevenirii infestării cu rozătoare

Educația locatarilor joacă un rol fundamental în prevenirea infestării cu rozătoare. Informațiile corecte despre comportamentul acestor animale și despre măsurile preventive pot face diferența între un mediu sigur și unul infestat. Organizarea unor sesiuni informative sau distribuirea materialelor educaționale poate ajuta la creșterea conștientizării asupra importanței igienei și gestionării corecte a deșeurilor.

De asemenea, locatarii ar trebui să fie instruiți să recunoască semnele unei posibile infestări, cum ar fi excrementele sau urmele lăsate de rozătoare. O reacție rapidă la aceste semne poate preveni o infestare majoră și poate reduce costurile asociate cu deratizarea. Astfel, educația continuă a locatarilor este esențială pentru menținerea unui mediu sănătos în blocuri.

Soluții sigure și eficiente pentru deratizarea în blocuri

Soluțiile sigure și eficiente pentru deratizarea în blocuri includ o combinație de metode tradiționale și moderne adaptate nevoilor specifice ale fiecărei comunităț Utilizarea capcanelor electronice împreună cu substanțe chimice sigure poate oferi rezultate rapide fără a compromite siguranța locatarilor. De asemenea, atracțiile naturale pot fi integrate în strategia de deratizare pentru a reduce dependența de produsele chimice.

Implementarea unui program regulat de monitorizare a eficienței măsurilor adoptate este crucială pentru succesul pe termen lung al deratizării. Aceasta permite ajustarea strategiilor în funcție de evoluția situației din fiecare bloc, asigurându-se astfel că toate măsurile sunt eficiente și adaptate nevoilor comunităț

Monitorizarea constantă a eficacității deratizării în blocuri

Monitorizarea constantă a eficacității deratizării este un pas esențial în menținerea unui mediu curat și sigur în blocuri. Aceasta implică evaluarea periodică a rezultatelor obținute prin diferitele metode utilizate și ajustarea strategiilor în funcție de observațiile făcute. Prin această abordare proactivă, proprietarii pot identifica rapid eventualele probleme și pot interveni înainte ca acestea să devină critice.

De asemenea, feedback-ul din partea locatarilor este vital în acest proces. Aceștia pot oferi informații valoroase despre semnele unei posibile infestări sau despre eficiența măsurilor implementate. Astfel, colaborarea între profesioniștii în deratizare și comunitatea locală devine un factor cheie în asigurarea unui mediu sănătos.

Recomandări pentru menținerea unui mediu sigur și curat în blocuri

Pentru menținerea unui mediu sigur și curat în blocuri, este important ca toți locatarii să colaboreze activ la implementarea măsurilor preventive. Acestea includ menținerea curățeniei în spațiile comune, gestionarea corectă a deșeurilor și raportarea imediată a oricăror semne de infestare către autoritățile competente sau profesioniștii în deratizare.

De asemenea, organizarea unor campanii periodice de informare și educație poate contribui la creșterea conștientizării asupra importanței igienei și prevenirii infestării cu rozătoare. Prin implicarea activă a tuturor membrilor comunității, se poate crea un mediu mai sănătos și mai plăcut pentru toți locatarii, reducând astfel riscurile asociate prezenței rozătoarelor în blocuri.

O Alegere Potrivită pentru Companiile Care Vor Siguranță

Pentru afacerile care nu își permit compromisuri când vine vorba de igienă, protecție și combaterea dăunătorilor, Compania DDD este o recomandare relevantă. Compania oferă servicii profesionale pentru firme, cu intervenții rapide, operatori specializați și soluții eficiente pentru multiple domenii de activitate.

Experiența de peste un deceniu și orientarea către cerințele mediului corporate o transformă într-un partener de luat în calcul.

Contact direct:
Telefon: 031 005 06 52
Email: office@companiaddd.ro

Program telefonic:
Luni – Vineri: 09:00 – 18:00

Citeste in continuare

Exclusiv

Îngrijirea pielii și rolul produselor concentrate: ce înseamnă un ser antiaging și cum este integrat într-o rutină eficientă

Publicat

pe

De

Îngrijirea pielii a evoluat semnificativ în ultimii ani, odată cu o mai bună înțelegere a proceselor biologice care stau la baza îmbătrânirii cutanate și cu dezvoltarea unor formule tot mai specializate. Dacă în trecut rutina de bază se limita la curățare și hidratare, astăzi accentul cade pe produse cu concentrații ridicate de ingrediente active, concepute pentru a răspunde unor nevoi precise: pierderea fermității, apariția ridurilor, uniformizarea texturii sau îmbunătățirea luminozității pielii.

Unul dintre conceptele centrale în îngrijirea modernă este utilizarea produselor cu acțiune țintită. În această categorie intră și serurile, formulate pentru a livra ingrediente active în concentrații mai mari și cu o capacitate mai bună de penetrare comparativ cu cremele clasice. Diferența nu este doar una de marketing, ci ține de structura produsului, de dimensiunea moleculelor și de vehiculii folosiți pentru transportul substanțelor active în straturile pielii.

Îmbătrânirea pielii este un proces complex, influențat de factori interni și externi. Din punct de vedere biologic, scăderea producției de colagen și elastină, încetinirea reînnoirii celulare și diminuarea capacității de retenție a apei sunt mecanisme bine documentate. La acestea se adaugă factori precum expunerea la radiațiile ultraviolete, poluarea, fumatul, stresul și variațiile hormonale, care pot accelera apariția semnelor vizibile ale îmbătrânirii.

În acest context, produsele antiaging nu urmăresc să „oprească” timpul, ci să susțină funcțiile naturale ale pielii și să limiteze efectele acestor procese. Serurile sunt gândite ca instrumente de intervenție punctuală, cu formule care pot include antioxidanți, peptide, retinoizi, acizi exfolianți, factori de hidratare sau ingrediente cu rol de stimulare a sintezei de colagen. Fiecare dintre aceste categorii are un mecanism de acțiune diferit și răspunde unor obiective specifice.

Un aspect important este modul în care un astfel de produs este integrat într-o rutină de îngrijire. Serul nu înlocuiește crema hidratantă sau protecția solară, ci completează aceste etape. De regulă, se aplică pe pielea curată, înainte de crema de zi sau de noapte, tocmai pentru a beneficia de capacitatea sa de a penetra mai ușor. Textura mai lejeră și concentrația ridicată de ingrediente active fac ca ordinea aplicării să fie relevantă pentru eficiența finală a rutinei.

Alegerea unui produs potrivit nu se face doar în funcție de vârstă, ci și de tipul de piele și de problemele dominante. O piele cu tendință acneică va avea alte nevoi decât una uscată sau sensibilă, iar un ten care prezintă în principal riduri fine poate necesita o abordare diferită față de unul care se confruntă mai ales cu pierderea fermității. De aceea, termenul de „antiaging” acoperă, în realitate, o gamă largă de soluții cu obiective distincte.

În practica dermatologică și estetică, există tot mai mult accent pe personalizarea rutinei de îngrijire. Evaluarea tipului de piele, a istoricului de expunere la factori agresivi și a sensibilităților individuale ajută la selectarea ingredientelor potrivite și la evitarea suprapunerii inutile a produselor. Un ser bine ales poate avea un impact vizibil asupra texturii și aspectului pielii, însă utilizarea neadecvată sau combinarea greșită a ingredientelor poate duce la iritații sau la rezultate sub așteptări.

Un alt element relevant este constanța. Produsele cu acțiune biologică nu oferă rezultate imediate în sensul unei transformări peste noapte. Procesele de reînnoire celulară și de sinteză a colagenului au ritmuri proprii, iar efectele se acumulează în timp. De aceea, utilizarea regulată și pe termen mediu sau lung este cea care face diferența, nu aplicarea ocazională sau schimbarea frecventă a produselor fără un criteriu clar.

Dincolo de formulă, contează și contextul general al îngrijirii pielii. Protecția solară zilnică, de exemplu, este un factor esențial în prevenirea îmbătrânirii premature și în menținerea rezultatelor obținute prin produse cu ingrediente active. Fără această etapă, multe dintre beneficiile unui ser antiaging pot fi diminuate, deoarece expunerea la radiații UV rămâne unul dintre principalii factori de degradare a colagenului.

În ceea ce privește informarea, există resurse care prezintă diferite abordări și opțiuni legate de serum antiaging, oferind un context mai larg despre modul în care astfel de produse sunt integrate în îngrijirea pielii și despre criteriile de selecție în funcție de nevoi. Accesul la informații structurate poate ajuta la evitarea alegerilor bazate exclusiv pe tendințe sau pe promisiuni generale, fără o corelare reală cu tipul de piele și obiectivele urmărite.

Un subiect frecvent discutat este cel al ingredientelor „vedetă” din formulele antiaging. Retinoizii, de exemplu, sunt cunoscuți pentru capacitatea lor de a stimula reînnoirea celulară și de a îmbunătăți textura pielii, însă pot fi iritanți pentru unele persoane și necesită o introducere treptată în rutină. Antioxidanții, precum vitamina C, au rol în combaterea stresului oxidativ și în susținerea luminozității pielii, dar stabilitatea formulei și concentrația sunt factori care influențează eficiența reală.

Peptidele sunt o altă categorie de ingrediente frecvent întâlnită, fiind utilizate pentru a susține comunicarea celulară și procesele de regenerare. Acizii exfolianți, precum AHA sau BHA, pot contribui la uniformizarea texturii și la îmbunătățirea aspectului porilor, însă utilizarea lor trebuie adaptată tipului de piele și frecvenței tolerate. Toate aceste exemple arată că termenul „antiaging” nu desemnează un singur mecanism, ci un ansamblu de strategii care pot fi combinate în mod rațional.

Un alt aspect care merită menționat este diferența dintre prevenție și corecție. La vârste mai tinere, accentul cade adesea pe prevenirea degradării accelerate a pielii și pe menținerea funcțiilor sale naturale. În etape mai avansate, obiectivul poate fi mai degrabă corectarea unor modificări deja instalate, cum ar fi ridurile mai profunde sau pierderea fermității. Această diferență se reflectă și în alegerea ingredientelor și a concentrațiilor utilizate.

De asemenea, percepția asupra rezultatelor este influențată de așteptările fiecărei persoane. Unele îmbunătățiri sunt subtile și se referă la textura, luminozitatea sau uniformitatea pielii, mai degrabă decât la schimbări dramatice ale trăsăturilor. În acest sens, produsele topice sunt parte a unei strategii mai largi de îngrijire, care poate include proceduri estetice, ajustări ale stilului de viață și măsuri de protecție împotriva factorilor agresivi de mediu.

Ritmul de viață, nivelul de stres, calitatea somnului și alimentația influențează, la rândul lor, modul în care pielea răspunde la îngrijire. Un ser bine formulat poate susține procesele de regenerare, însă nu poate compensa complet efectele unui stil de viață dezechilibrat. Din acest motiv, abordarea modernă a îngrijirii pielii pune accent pe coerență și pe integrarea produselor într-un context mai larg de sănătate și prevenție.

În practică, multe persoane ajung să își ajusteze rutina pe parcurs, în funcție de reacția pielii și de schimbările care apar în timp. Acest proces de adaptare este firesc, deoarece pielea nu rămâne statică, iar nevoile ei pot varia în funcție de sezon, de vârstă sau de expunerea la factori externi. În acest cadru, produsele concentrate, precum serurile, oferă flexibilitate și posibilitatea de a interveni punctual asupra unor probleme specifice.

Îngrijirea pielii nu mai este privită doar ca un gest cosmetic, ci ca o componentă a unei abordări mai largi de menținere a sănătății și a confortului personal. Produsele cu formulări avansate, utilizate corect și în mod consecvent, pot contribui la menținerea unui aspect echilibrat al pielii și la susținerea funcțiilor sale naturale, într-un mod care ține cont de particularitățile fiecărei persoane.

Citeste in continuare

Afaceri

Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate

Publicat

pe

De

Matematica din spatele șantierului tău

În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu costurile forței de muncă în creștere și normele nZEB (Near Zero Energy Building) tot mai stricte, marja de profit a unui dezvoltator se subțiază dacă se bazează exclusiv pe lanțurile de distribuție clasice din Europa.

Adevărul incomod? Multe dintre materialele „europene” pe care le cumperi la preț premium sunt, de fapt, produse în aceleași fabrici din Foshan sau Guangzhou, doar reambalate.

Acest articol explică, pas cu pas, cum poți „tăia” intermediarii și cum poți transforma achizițiile din China dintr-un risc într-un avantaj competitiv strategic pentru ansamblul tău rezidențial.

Hai cu noi în China


De ce China? (Și de ce acum?)

Nu vorbim despre a cumpăra „ieftin”, ci despre a cumpăra inteligent. China a trecut de la „fabrica lumii pentru produse ieftine” la lider tehnologic în producția industrială.

Pentru un dezvoltator imobiliar care construiește un bloc de 50+ apartamente, diferențele sunt matematice:

  • Gresie și Faianță (Rectificată, Porțelanată): Economie de 30-45% față de distribuitorii locali.
  • Uși de interior (MDF/WPC/Filomuro): Economie de 40%.
  • Sanitare și Mobilier de baie: Economie de până la 50% pentru aceleași specificații tehnice.

Notă ChinaRomania: Secretul nu este prețul cel mai mic din catalog, ci raportul calitate/preț livrat în șantier.

Hai cu noi în China


Top 3 Mituri despre Importul din China (Demontate)

Mitul 1: „Calitatea este slabă”

Realitatea: China produce pe paliere de calitate. Dacă plătești preț de rebut, primești rebut. Dacă ceri standarde germane, fabricile chinezești au tehnologia să le livreze (deseori, chiar ele produc pentru brandurile germane).

  • Soluția: Audit de fabrică și Controlul Calității (QC) înainte de încărcarea containerului.

Mitul 2: „Durează prea mult și blochez banii”

Realitatea: Un ciclu de import bine planificat durează 35-50 de zile (producție + transport maritim până în Constanța).

  • Soluția: Planificarea achizițiilor în faza de „roșu” a construcției pentru a avea finisajele la timp. Cashflow-ul este gestionat prin plăți eșalonate (depozit vs. plată la livrare).

Mitul 3: „Nu au certificări CE”

Realitatea: Marii producători chinezi exportă global și dețin toate certificările necesare (CE, ISO, teste de rezistență la foc).

  • Soluția: Verificarea documentației tehnice este pasul zero, înainte de orice negociere de preț.

Hai cu noi în China


Ce materiale merită să imporți? (Analiza Pareto)

Nu totul merită adus din China (de exemplu, cimentul sau cărămida nu sunt rentabile din cauza volumului/greutății). Concentrează-te pe finisaje și tehnologie:

  1. Finisaje High-End: Marmură compozită, parchet SPC, gresie de mari dimensiuni (slab tiles).
  2. Tâmplărie și Uși: Uși metalice antifoc certificate, uși de interior, fațade ventilate.
  3. Electrice & Smart Home: Sistemele de iluminat LED arhitectural și soluțiile smart home (întrerupătoare, videointerfoane) au marje uriașe la distribuitori.
  4. Sisteme HVAC: Pompe de căldură și ventiloconvectoare.

Hai cu noi în China


Procesul ChinaROmania: Cum eliminăm riscul

Majoritatea dezvoltatorilor evită importul direct din cauza birocrației și a fricii de „țeapă”. Aici intervine un integrator industrial. Iată cum transformăm haosul în procedură:

  1. Sourcing Tehnic: Nu căutăm pe Alibaba. Lucrăm direct cu fabrici verificate, pe baza fișei tehnice din proiectul tău.
  2. Negociere și Mostrare: Primești mostra în biroul tău din România pentru aprobare.
  3. Controlul Calității (QC): Inginerii noștri verifică marfa în China înainte de a fi urcată pe vas. Dacă 1% din gresie e spartă, nu pleacă din fabrică.
  4. Logistică Door-to-Site: Ne ocupăm de transport maritim, vămuire în Constanța și livrare directă în șantierul tău. Tu primești factura de la o firmă românească (Uzinex), simplificând contabilitatea.

Hai cu noi în China


Studiu de Caz: Ansamblu Rezidențial 100 Apartamente

Scenariu ipotetic bazat pe medii de piață 2025-2026.

  • Buget Finisaje (Oferte locale): 500.000 €
  • Buget Import Direct (prin ChinaRomania): 340.000 € (inclusiv transport și comision de management)
  • Economie Netă: 160.000 €
  • Impact: Această sumă se transformă direct în profit net sau poate fi reinvestită în amenajarea spațiilor verzi pentru a crește valoarea de vânzare a apartamentelor.

Hai cu noi în China


Concluzie: Ești gata să îți optimizezi marja?

Importul materialelor de construcții din China nu mai este un „pariu”, ci o necesitate de business pentru dezvoltatorii care vor să rămână competitivi. Diferența dintre un proiect profitabil și unul blocat stă adesea în managementul costurilor de achiziție.

ChinaRomania este partenerul tău tehnic care conectează șantierul tău din România cu puterea de producție a Chinei. Fără bariere lingvistice, fără riscuri vamale.

Hai cu noi în China

Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Oradea

Afaceri11 ore inainte

De ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

Uncategorized20 de ore inainte

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte...

Afaceri2 zile inainte

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Afaceri3 zile inainte

IubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului

IubimTM.ro este o platformă online independentă dedicată județului Timiș. Direcția proiectului este simplă: promovăm Timișul. Platforma aduce în atenția publicului...

Afaceri3 zile inainte

Rolul advertorialelor în link building și în creșterea autorității online

Advertorialele sunt articole publicate pe alte site-uri, de obicei contra cost, prin care promovezi un brand, un serviciu sau un...

Uncategorized7 zile inainte

De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău

5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a...

Uncategorized7 zile inainte

De Paște, amintirile ajung instant la cei dragi!

HONOR Connect elimină barierele dintre Android și iOS și simplifică transferul de fișiere între dispozitive București, 8 aprilie 2026 –Sărbătorile...

Afacerio săptămână inainte

NBI: Imobiliarele intră într-o nouă eră stabilă, matură și condusă de investiții premium

Piața imobiliară intră într-o fază de stabilizare, cu investițiile premium în prim-plan. North Bucharest Investments a generat tranzacții de peste 57 mil....

Afacerio săptămână inainte

Munții Kaçkar din Turcia, în prim-planul scenei internaționale prin evenimente de anvergură

Ridicându-se impunător în regiunea turcească a Mării Negre de Nord, în provinciile Rize și Artvin, Munții Kaçkar reprezintă una dintre...

Afacerio săptămână inainte

IubimTimisoara.ro – platformă online independentă ce promovează Timișoara, oamenii și afacerile

Platforma online IubimTimisoara.ro a fost lansată oficial pe data de 1 aprilie, cu scopul de a promova Timișoara, oamenii și...

Uncategorizedo săptămână inainte

Samsung își păstrează poziția de lider pe piața mondială a monitoarelor pentru jocuri pentru al șaptelea an consecutiv

Viziunea inovatoare se bazează pe parteneriate cu personalități din industrie, precum Faker de la T1 București – 6 aprilie – Samsung...

Afacerio săptămână inainte

Studiu Agricola: Peste 84% dintre români cred că mesele împreună contribuie la formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase

În apropierea Paștelui, una dintre perioadele din an în care masa în familie capătă o semnificație aparte, Agricola Internațional lansează...

Afacerio săptămână inainte

Studiu Agricola: Peste 84% dintre români cred că mesele împreună contribuie la formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase

În apropierea Paștelui, una dintre perioadele din an în care masa în familie capătă o semnificație aparte, Agricola Internațional lansează...

Afaceri2 săptămâni inainte

Reciclarea cartonului – componentă esențială în gestionarea eficientă a deșeurilor comerciale

În activitățile comerciale și logistice, ambalajele din carton sunt prezente în mod constant. Fie că este vorba despre livrări, depozitare...

firma container deseuri constructii, container moloz, inchiriere container, deseuri constructii, colectare moloz, evacuare deseuri, santier organizat, transport deseuri firma container deseuri constructii, container moloz, inchiriere container, deseuri constructii, colectare moloz, evacuare deseuri, santier organizat, transport deseuri
Afaceri2 săptămâni inainte

Alegerea unei firme de containere pentru deșeuri din construcții – criteriu important în organizarea lucrărilor

În domeniul construcțiilor și al renovărilor, gestionarea deșeurilor reprezintă o componentă esențială pentru desfășurarea eficientă a lucrărilor. Materialele rezultate din...

Afaceri2 săptămâni inainte

Debarasarea molozului – etapă esențială pentru eficiența lucrărilor de construcții și renovare

În orice proiect de construcții sau renovare, gestionarea materialelor rezultate este o componentă care influențează direct desfășurarea lucrărilor. Molozul se...

Știrile Săptămânii