Exclusiv
Cine a trădat odată…/Iar joacă Aladin Georgescu de unul singur, prin și cu același DUMBRAVĂ?
A DISPĂRUT DE 30 DE ANI și doar un singur textuleț , cel publicat acum, a ajuns în mâinile mele, TATĂL MEU, Constantin GHICIULESCU, la înmânat spre publicare, (nu -i singura lucrare dispărută ), dar acest roman și altele, din motive ce nu au ținut de calitatea lucrărilor, nu numai că nu au văzut lumina tiparului dar au și dispărut ”

Motto
La Marele Meu Prieten Ștefan Odobleja
Franjurii aceia de singurătate dimprejurul domnului Ștefan Odobleja, transformați într-un abajur de studiu al spiritului de geniu, m-au impresionat foarte mult, de când îl cunoscusem pe acel mare personaj și ni se încrucișau adeseori pașii și gândurile pe străzile Severinului.
Constantin Ghiciulescu
DIRIJORUL DE NOAPTE
…Dar într-o dimineață psihică ușoară a fost adus în biroul meu, la interogatoriu, un bătrânel scund, cu priviri învietoare de suflet, sobru și tăcut, îmbrăcat straniu de simplu: Haină și pantaloni de doc albastru. Încălțat cu teniși vechi. Însă lucea în el ceva de alteță fascinatoare. I-am spus să ia loc și, după o tăcere preț de câteva gânduri, m-a întrebat cu o umilință mirată în glas:
– Cum nu mă bateți?
Întrebarea mi-a sunat, din liniștea lui torturată, tare ciudat.
– Dar de ce să vă bat, domnu’ doctor?
– Păi, ceilalți m-au bătut zdravăn.
– Nu, domnule! Știu, e stupid totul aici.
De la ușa asta până la covorul din biroul șefului e o alee de cruzime. Mi-e silă să mai ating romburile de cinism din desenul lui oficial, fără să nu-mi spun la fiecare pas c-am nimerit aici dintr-o eroare a unei cizme, ce m-a împins cu scârbă în mocirla fanteziei.
-Dumneata nu ești decât o rotiță în mecanismul ăsta. Una neascultătoare. Dar te va arunca el singur, când vei refuza să-i execuți tic-tac-ul anarhic. O rotiță prea cuminte și liniștită în acest haos orologic, mi-a șoptit doctorul.
I-am făcut formele de punere în libertate și a ieșit încet pe ușă, condus de adjutant.
De-atunci am plecat din miliție, după întâlnirea miraculoasă cu omulețul acela vrăjitor de luciditate.
L-am reîntâlnit la un cerc de literați.
Le desena pe tablă cu creta floarea circularității inverse, cu o mulțime de petale psihice, complicate pentru noi să le-nțelegem.
Creierul ca o floare. Când l-adusese sergentul la mine în birou, doctorul fusese arestat pentru întreruperi clandestine de sarcină.
Avea o pensioară, din care abia supraviețuise.
Mi-a arătat instrumentele lui complicate, lucrate de el. Numele lui, Odobleja îmi spunea ceva sublim. Auzisem de drama lui. Publicase o carte, Psihologia consonantistă la editura Maloine, din Paris. Era descoperitorul ciberneticii, dar războiul, vremurile roșii îi furaseră dreptul de savant. Știam că este filat de securitate, nedorit de societatea asta străină de sublimele valori burgheze, cum catalogau culturnicii zilei.
Marele grangur, Plătică Flavius, șeful propagandei, îl surprinsese pe bătrânul doctor la ora prânzului în cantina partidului, unde venea uneori să-și ia masa, pentru că era mai ieftin meniul decât la cantinele din oraș. Asta era o favoare pentru puternicii zilei.
Prezența mizeră a doctorului, de numele căruia nu era străin, odată ce era în luneta propagandei, urmărit pas cu pas ce face, scrie sau gândește, l-a iritat pe megalomanul Plătica.
S-a apropiat de masa doctorului și a răcnit:
-Să iese afară burgezii din cantina partidului! N-au ce căuta aici elementele dușmănoase!
Elementele!
Culmea, el stăpânul elementelor universale, era alungat de un neant didactic, profesoraș cu facultatea muncitorească!…
Și acum paradoxul, făcu un suspans fostul locotenent Mihuleanu:
Cine a fost primul, care a scris articole elogioase despre doctor, după ce l-au recunoscut savanții la congresul de la Amsterdam?
Bineînțeles, că Flavius Platica, prăfoiul propagandist al partidului. Sigur, își atașa tinicheaua comunistă de coada unei galaxii. Nu vedea cât de ridicol sună. Și galaxiile trăiesc și fără clopoței de vânătoare.
N-au nevoie de sunetul lingău al câinelui ce înșfacă prada și acum îi piaptănă cu limba siameză de pisică faima unui savant, să stea linsă pe blana eternității.
Ce mai conta că doctorul dormea pe blana prozaică de lemn a unui pat sprijinit de patru țăruși bătuți în odaia cu pământ pe jos?
Că-i aruncaseră o pensie de batjocură cei ce trăiau la gamela partidului împărătească?
Sau că murise înconjurat de conserve goale, manuscrise risipite pe jos și furate de cei ce intraseră primii acolo în căsuța doctorului din Severin?
Regele muntelui de conserve singuratice, care conservau în tăcere moartea doctorului…
Oamenii îl ocoleau. Îl credeau nebunul orașului. Apărea ca un Socrate de zăpadă, cu fruntea galactică, aprinsă de semnale din Proxima Centauri, raze la care indiferenții nicicând nu vor ajunge.
Trist era zvonul că oamenii din satul lui, Hoțu, îl credeau nebun și ziceau în urma lui:
-Uite, nebunul S-a închis în casă și nu iese cu săptămânile!
Ce făcea doctorul acolo?
Cu pâlnia acustică, inventată de el asculta bolta cerebrală a universului, ce gânduri mișcă în Casiopeea, cum trăiesc și cugetă canopienii din steaua Canopus. Sau cine știe ce acustic Dumnezeu cânta în pâlnia lui.
Seara îl vedeam în oraș la plimbare, cu pas de savant, în tenișii lui metronomici silențiosi. S-a uitat spre mine cu ochii lui zglobii, planeți înveseliți de apariția mea în plimbarea lui silențioasă.
– Ce mai faceți, domnu Mihuleanu, m-a întrebat cu o undă jucăușă în priviri. V-am spus eu că rotița rebelă nu-i agreată de ceasornic…, mă văzuse el în civil, cu o geantă diplomat de procuror.
-Dimneavoastră, care vă faceți feed-back-ul plimbării spre casă, știți totul…, mi-am plecat pleoapele incuvințându-i profeția, încă mai risipind stropi de revelație împrejur.
M-am gândit atunci că haina lui de doc va arăta odată doctorală în galantarul veșniciei. Iar tenișii lui silențiosi vor bate calm același tic-tac al ceasului de buzunar din vitrina de sticlă a lui Slavici și Eminovici.
Doctorul trăia în cubul lui de scris. Nu-l interesau sferele societății înalte. I-am spus într-o seară:
-Vine târziu taxiul recunoașterii, domnu’ doctor. Cum se-ntâmplase cu Arghezi. I-am povestit că poetul fusese invitat de Dej, la palatul maoțedunic, să-l sărbătorească. Trimisese după el la Mărțișor pe șoferul comitetului central cu limuzina luxoasă. Au trecut câteva ore și maestrul nu mai sosea. Au vorbit prin radio cu șoferul: Ce face maestrul, nu vine? Păi, a ieșit la poartă, mi-a deschis și a spus să ăstept. După patru ore a sosit în sfârșit poetul la palat. Dej îl întrebase mirat: A intârziat taxiul, maestre?
Da, douăzeci de ani, ia răspuns poetul. Cam atât am fost interzis monahul cuvintelor. L-au sărutat pe obraji, l-au celebrat cu toasturi eclantate, care îi sunau reci, formale, pupături de mucigai.
-Eu n-am cerut să fiu primit la palat, conchise doctorul.
Vreau să fiu lăsat să scriu, să mi se publice Logica.
Persoana mea? Nu mă interesează nici un firicel de praf ce ai fost. Persoana e scrisul și atât.
Bătrânul Stroancea mi se lăuda că el și-a aranjat eternitatea. Scria articole de Odobleja tot cu gândul să se agațe de luciul recăpătat de doctor, după eclipsa Wiennereză, în care îl ținu-seră la carantină și cantină.
Lacomul Stroancea, care avea mașină de scris, îi cerea mii de lei pentru paginile, pe care i le dactilografia, îmi povestise librarul Cenușă.
L-au sărbătorit apoi la sala Teatrului pe savant.
Venise lume multă.
-Ei, ce zici de sărbătorirea lui Odobleja, mă întrebase Mihai Barada.
– L-au odoblojit și l-au oblojit ăștia de nu se mai vindecă de ingratitudinea lor niciodată.
-Asta-i o găselniță din care poți trăi o viață, a surâs Barada.
„Fragmentul ce nu au văzut lumina tiparului, și restul romanului a și dispărut ” . (Alin GHICIULESCU).






Exclusiv
Hale industriale etanșe – sistem bituminos strat cu strat pentru acoperișuri mari
Acoperișurile halelor industriale sunt supuse constant la factori agresivi – ploi, raze UV, variații mari de temperatură și dilatări structurale. Pentru a le proteja eficient, cea mai sigură soluție este aplicarea unui sistem profesional de Hidroizolatii cu membrane bituminoase armate. Acestea oferă o protecție completă împotriva infiltrațiilor și asigură o durată de viață îndelungată chiar și în condiții de exploatare intensă.
Înainte de aplicare, se face o evaluare detaliată a acoperișului halei. Suprafața trebuie curățată de praf, resturi de materiale sau membrane vechi deteriorate. Zonele fisurate se repară, iar pantele de scurgere se corectează pentru a evita acumularea apei. Se aplică un strat de amorsă bituminoasă, care îmbunătățește aderența și asigură uniformitatea stratului suport.
După pregătirea bazei, începe aplicarea sistemului bituminos propriu-zis. În general, un acoperiș de hală necesită două straturi de membrană – un prim strat de bază și un strat final armat cu poliester, protejat împotriva radiațiilor UV. Acest sistem de Hidroizolatii Hale se montează prin termosudare, creând o suprafață compactă, fără goluri sau îmbinări slabe. Toate suprapunerile sunt lipite perfect, iar marginile sunt etanșate suplimentar pentru a elimina complet riscul infiltrațiilor.
Avantajul major al sistemelor bituminoase este adaptabilitatea la suprafețe mari și forme variate de acoperiș. Indiferent dacă vorbim despre hale metalice, structuri din beton sau panouri termoizolante, membranele bituminoase pot fi aplicate eficient și durabil. Ele oferă o elasticitate ridicată, suportă dilatarea structurii și rezistă la solicitări mecanice, vibrații sau trafic tehnic ușor.
Pe lângă impermeabilizare, se poate adăuga și un strat de izolație termică, realizat din polistiren extrudat (XPS) sau vată bazaltică rigidă. Acesta contribuie la eficiența energetică a halei, menținând o temperatură constantă și reducând costurile de climatizare. În cazul halelor frigorifice sau de producție, unde temperatura trebuie menținută constantă, acest aspect este esențial.
Detaliile de execuție fac diferența între o lucrare durabilă și una care va necesita reparații. Racordurile la atic, aerisirile, bazele de antene și elementele de fixare ale panourilor sunt zonele cele mai sensibile. Aici se folosesc benzi bituminoase suplimentare și materiale elastice pentru o etanșare perfectă. Totodată, sistemul de scurgere se verifică atent, iar în cazul halelor foarte mari se recomandă instalarea unor aerisiri pentru evacuarea vaporilor.
După montaj, stratul superior se protejează cu o vopsea bituminoasă aluminizată sau cu un strat mineral, care reflectă razele solare și previne îmbătrânirea prematură a membranei. Această protecție suplimentară prelungește semnificativ durata de viață a lucrării, reducând nevoia de reparații ulterioare.
O lucrare profesională de Hidroizolatii Hale oferă nu doar protecție împotriva apei, ci și stabilitate structurală, siguranță și eficiență energetică. Este o investiție necesară pentru orice hală de producție, depozit sau spațiu comercial care dorește să evite pierderile provocate de infiltrații și condens.
Specialiștii de la HidroSistem.ro execută lucrări complete de hidroizolații pentru hale industriale, acoperișuri plate, terase și clădiri comerciale. Fiecare proiect este adaptat tipului de construcție, suprafeței și cerințelor tehnice, folosind doar materiale certificate și tehnologii moderne.
O lucrare de Hidroizolatii Hale bine executată înseamnă liniște, siguranță și o protecție reală pentru întreaga investiție. Sistemele bituminoase strat cu strat rămân soluția ideală pentru suprafețele mari care cer performanță și durabilitate în timp.
Exclusiv
Cum se montează corect un acoperiș metalic – pașii principali explicați simplu
Un acoperiș metalic bine montat poate rezista zeci de ani fără probleme majore, dar durabilitatea lui depinde în mare măsură de modul în care este instalat. Chiar dacă materialele moderne sunt de calitate, o singură greșeală de montaj poate compromite întreaga lucrare. De aceea, procesul trebuie făcut etapizat, cu atenție la detalii și respectând instrucțiunile tehnice ale producătorului.
Primul pas, deseori ignorat, este verificarea structurii de lemn. Orice grindă sau astereală trebuie să fie solidă, uscată și perfect aliniată. Dacă lemnul este umed sau deformat, tabla nu se va așeza uniform și pot apărea vibrații sau zgomote la vânt puternic. Înainte de montaj se recomandă tratarea lemnului cu soluții antifungice și ignifuge, pentru o protecție pe termen lung.
Al doilea pas este montarea folie anticondens, care are rolul de a împiedica acumularea vaporilor de apă sub acoperiș. Folia se așază peste astereală, cu o ușoară suprapunere între benzi și se prinde cu capse. Este esențial ca aceasta să fie întinsă uniform, fără cute, pentru a permite scurgerea corectă a apei.
Urmează montarea contralatelor și a șipcilor, care asigură spațiul de ventilație între folie și tabla metalică. Acest spațiu previne apariția condensului și menține acoperișul uscat. Șipcile trebuie fixate drept și la distanțele recomandate de producător, în funcție de profilul tablei.
După pregătirea structurii, se trece la etapa principală: montarea tablei metalice. Panourile se așază de obicei de la dreapta spre stânga (sau invers, în funcție de sistemul folosit) și se fixează cu șuruburi autofiletante prevăzute cu garnituri din cauciuc EPDM. Este foarte important ca șuruburile să fie înșurubate drept, fără a forța, pentru a evita deformarea tablei. Marginile trebuie suprapuse corect, iar prinderile să respecte direcția apei pentru a evita infiltrațiile.
Etapa următoare este montarea accesoriilor metalice – borduri, dolii, coame, șorțuri de streașină și opritoare de zăpadă. Aceste elemente asigură atât aspectul final al acoperișului, cât și etanșeitatea. O atenție specială trebuie acordată coamei și zonelor de îmbinare, unde apa se poate infiltra cel mai ușor dacă montajul nu este precis.
După finalizarea lucrării, este recomandată o inspecție detaliată, verificându-se toate îmbinările, sistemul pluvial și prinderile. O echipă profesionistă va curăța tabla de pilitură metalică, va verifica uniformitatea coamelor și va sigila eventualele goluri. Aceste detalii asigură o durată de viață maximă a acoperișului și reduc necesitatea reparațiilor ulterioare.
Pentru rezultate durabile, cel mai sigur este să colaborezi cu o echipă specializată. Experții de la Acoperise.ro oferă servicii complete de consiliere, montaj și verificare, adaptate fiecărui tip de acoperiș. Iar dacă locuiești în județul Mureș, poți apela cu încredere la specialiști în montaj acoperișuri Mureș care respectă toate etapele tehnice și folosesc materiale certificate.
Un acoperiș metalic montat corect nu doar că arată impecabil, dar oferă protecție sigură, eficiență energetică și o valoare sporită casei tale pentru mulți ani de acum înainte.
Exclusiv
Zâmbet sănătos, viață sănătoasă: igiena orală după implant dentar
Igiena orală joacă un rol esențial în succesul pe termen lung al implanturilor dentare. După ce un implant a fost inserat, țesuturile din jurul acestuia devin extrem de sensibile și necesită o îngrijire specială. O igienă orală corespunzătoare nu doar că ajută la prevenirea infecțiilor, dar contribuie și la integrarea implantului în osul maxilar.
Pacienții care neglijează igiena orală pot experimenta complicații, cum ar fi periimplantita, o afecțiune inflamatorie care poate duce la pierderea implantului. De asemenea, menținerea unei igiene orale riguroase după implant dentar este crucială pentru sănătatea generală a cavității bucale. Bacteriile care se acumulează în jurul implantului pot afecta nu doar zona respectivă, ci și restul dinților și gingiilor.
Astfel, o rutină de igienă bine stabilită poate preveni problemele dentare pe termen lung și poate asigura o viață sănătoasă a implantului. Un pas sigur către zâmbetul dorit: aparat dentar ceramic.
Cum să îngrijești corect implantul dentar
Îngrijirea corectă a implantului dentar începe cu o rutină zilnică de igienă orală. Pacienții sunt sfătuiți să se spele pe dinți de cel puțin două ori pe zi, folosind o pastă de dinți cu fluor. Este important ca periuța de dinți să fie moale pentru a nu irita gingiile sensibile din jurul implantului.
De asemenea, utilizarea unei periuțe interdentare sau a unei periuțe speciale pentru implanturi poate ajuta la curățarea eficientă a zonelor greu accesibile. Pe lângă periaj, utilizarea aței dentare este esențială pentru a îndepărta resturile alimentare și placa bacteriană dintre dinți și în jurul implantului. Pacienții ar trebui să fie atenți la tehnica de utilizare a aței dentare, asigurându-se că nu traumatizează gingiile.
O igienă orală corectă nu se limitează doar la periaj și utilizarea aței dentare; clătirea cu o soluție antiseptică poate oferi un plus de protecție împotriva bacteriilor.
Pericolele neglijării igienei orale după implant dentar
Neglijarea igienei orale după un implant dentar poate avea consecințe grave. Una dintre cele mai frecvente probleme întâlnite este periimplantita, o inflamație a țesutului gingival care poate duce la pierderea osului din jurul implantului. Această afecțiune este adesea cauzată de acumularea plăcii bacteriene și a tartrului, care pot provoca infecții severe.
Dacă nu este tratată la timp, periimplantita poate duce chiar la pierderea implantului. În plus față de riscurile legate de sănătatea implantului, neglijarea igienei orale poate afecta și sănătatea generală a cavității bucale. Bacteriile care se dezvoltă în jurul implantului pot provoca carii dentare la dinții adiacenți sau pot duce la afecțiuni gingivale severe. Pentru îngrijire completă, alegeți aparat dentar safir.
De asemenea, o igienă orală precară poate contribui la apariția unor probleme sistemice, cum ar fi bolile cardiovasculare sau diabetul, subliniind importanța menținerii unei rutine de igienă riguroase.
Ce produse de igienă orală sunt recomandate după implant dentar
După un implant dentar, alegerea produselor de igienă orală potrivite devine crucială. Este recomandat să se utilizeze o pastă de dinți special formulată pentru persoanele cu implanturi dentare, care conține ingrediente ce ajută la întărirea smalțului și la prevenirea inflamației gingivale. De asemenea, periuțele de dinți electrice pot fi o opțiune excelentă, deoarece acestea oferă o curățare mai eficientă comparativ cu periuțele manuale.
Pe lângă pasta de dinți, utilizarea unui apă de gură antiseptică este benefică pentru menținerea sănătății gingiilor și pentru reducerea bacteriilor din cavitatea bucală. Produsele care conțin clorhexidină sunt adesea recomandate pentru pacienții cu implanturi dentare, deoarece ajută la prevenirea infecțiilor. De asemenea, ața dentară special concepută pentru implanturi sau periuțele interdentare sunt esențiale pentru curățarea zonelor greu accesibile. Varianta potrivită pentru dantura dvs. este aparat dentar pentru adulți.
Tehnici de periaj și curățare a implantului dentar
Tehnica de periaj este un aspect fundamental în îngrijirea implanturilor dentare. Pacienții ar trebui să folosească mișcări blânde, circulare, pentru a curăța suprafața dinților și a gingiilor fără a provoca iritaț Este important ca periuța să fie plasată la un unghi de 45 de grade față de linia gingivală pentru a permite o curățare eficientă a zonei de contact dintre dinte și gingie. Curățarea implantului dentar necesită o atenție specială.
Pacienții ar trebui să se concentreze pe zona din jurul implantului, asigurându-se că îndepărtează orice resturi alimentare sau placă bacteriană acumulată. Utilizarea unei periuțe interdentare sau a unei periuțe speciale pentru implanturi poate facilita accesul în zonele greu accesibile. De asemenea, clătirea cu apă caldă sărată poate ajuta la reducerea inflamației și la promovarea vindecării țesuturilor din jurul implantului.
Rolul controlului periodic la dentist după implant dentar
Controlul periodic la dentist este esențial pentru monitorizarea sănătății implantului dentar și a cavității bucale în general. Aceste vizite permit medicului stomatolog să evalueze starea gingiilor și a osului din jurul implantului, asigurându-se că nu există semne de infecție sau alte complicaț De asemenea, dentistul poate efectua curățări profesionale care ajută la îndepărtarea plăcii bacteriene și a tartrului acumulat. În plus, controlul periodic oferă ocazia pacienților de a discuta despre orice nelămuriri sau probleme pe care le-ar putea avea în legătură cu implantul sau igiena orală.
Aceste întâlniri sunt o oportunitate valoroasă pentru educația pacienților privind cele mai bune practici de îngrijire orală și pentru ajustarea rutinei de igienă în funcție de nevoile individuale.
Alimentația și igiena orală după implant dentar
Alimentația joacă un rol crucial în menținerea sănătății orale după un implant dentar. Este important ca pacienții să evite alimentele dure sau lipicioase care pot exercita presiune asupra implantului sau pot provoca disconfort. În primele săptămâni după intervenție, se recomandă consumul de alimente moi, cum ar fi piureurile sau supele, pentru a permite țesuturilor să se vindece corespunzător.
De asemenea, o dietă echilibrată bogată în vitamine și minerale este esențială pentru sănătatea gingiilor și a osului maxilar. Alimentele bogate în calciu și vitamina D contribuie la întărirea osului din jurul implantului, în timp ce alimentele bogate în antioxidanți ajută la reducerea inflamației. Este important ca pacienții să fie conștienți de impactul alimentației asupra sănătății orale și să facă alegeri informate.
Cum să eviți complicațiile după implant dentar prin igienă orală corespunzătoare
Evitarea complicațiilor după un implant dentar depinde în mare măsură de igiena orală corespunzătoare. Pacienții trebuie să fie consecvenți în rutina lor zilnică de îngrijire orală, asigurându-se că își spală dinții și folosesc ața dentară regulat. De asemenea, este esențial să evite obiceiurile dăunătoare, cum ar fi fumatul sau consumul excesiv de alcool, care pot compromite procesul de vindecare.
Monitorizarea atentă a stării gingiilor și raportarea oricăror semne de inflamație sau disconfort medicului stomatolog sunt pași importanți în prevenirea complicațiilor. Pacienții ar trebui să fie proactivi în ceea ce privește sănătatea lor orală și să nu ezite să solicite ajutor profesional atunci când este necesar.
Cum să îți păstrezi zâmbetul sănătos și strălucitor după implant dentar
Păstrarea unui zâmbet sănătos și strălucitor după un implant dentar necesită o combinație de igienă orală riguroasă și vizite regulate la dentist. O rutină zilnică bine stabilită care include periajul dinților, utilizarea aței dentare și clătirea cu soluții antiseptice va contribui semnificativ la menținerea sănătății gingiilor și a dinților adiacenț De asemenea, pacienții ar trebui să acorde atenție esteticii zâmbetului lor prin utilizarea produselor care ajută la albirea dinților sau la îmbunătățirea aspectului acestora. Consultarea cu medicul stomatolog poate oferi informații valoroase despre cele mai bune opțiuni disponibile pentru menținerea unui zâmbet strălucitor.
Importanța folosirii aței dentare și a clătirii bucale după implant dentar
Folosirea aței dentare este un pas esențial în rutina de igienă orală post-implant. Aceasta ajută la îndepărtarea resturilor alimentare și a plăcii bacteriene dintre dinți și în jurul implantului, zone unde periuța de dinți nu poate ajunge eficient. Pacienții ar trebui să folosească ața dentară cu blândețe pentru a evita traumatizarea gingiilor sensibile.
Clătirea bucală cu soluții antiseptice completează rutina de igienizare prin reducerea bacteriilor din cavitatea bucală. Aceste soluții pot ajuta la prevenirea infecțiilor și la menținerea unui mediu oral sănătos. Este important ca pacienții să aleagă produse adecvate recomandate de medicul stomatolog pentru a obține cele mai bune rezultate.
Cum să menții sănătatea generală a cavității bucale după implant dentar
Menținerea sănătății generale a cavității bucale după un implant dentar implică o abordare holistică care include igiena orală riguroasă, alimentația echilibrată și vizitele regulate la dentist. Pacienții trebuie să fie conștienți că sănătatea orală influențează nu doar starea dinților și gingiilor, ci și bunastarea generală. Adoptarea unui stil de viață sănătos, care include exerciții fizice regulate și evitarea obiceiurilor dăunătoare, va contribui semnificativ la menținerea sănătății orale pe termen lung.
Prin urmare, pacienții ar trebui să fie proactivi în îngrijirea sănătății lor orale și să colaboreze strâns cu medicii stomatologi pentru a asigura succesul pe termen lung al implanturilor dentare.
FAQs
Ce este un implant dentar?
Un implant dentar este o piesă de metal (de obicei din titan) care este plasată în osul maxilarului sau mandibulei pentru a înlocui rădăcina unui dinte pierdut. Pe acest implant este montată o coroană dentară, care înlocuiește dantura lipsă.
De ce este importantă igiena orală după implant dentar?
Igiena orală este crucială după implantul dentar deoarece ajută la prevenirea infecțiilor și a altor complicații. De asemenea, o igienă orală corespunzătoare poate prelungi durata de viață a implantului dentar.
Cum ar trebui să îngrijesc un implant dentar?
Pentru a îngriji un implant dentar, este important să periați dinții de cel puțin două ori pe zi cu o periuță de dinți moale și să folosiți ața dentară zilnic. De asemenea, este recomandat să vizitați dentistul regulat pentru controale și curățări profesionale.
Care sunt riscurile neglijării igienei orale după implant dentar?
Neglijarea igienei orale după implantul dentar poate duce la inflamații ale gingiilor, infecții și chiar la eșuarea implantului. De asemenea, pot apărea probleme precum peri-implantita sau pierderea osului din jurul implantului.
Cât de des ar trebui să merg la dentist după ce am făcut un implant dentar?
Este recomandat să mergeți la dentist de cel puțin două ori pe an pentru controale și curățări profesionale. În unele cazuri, dentistul vă poate recomanda vizite mai frecvente, în funcție de starea generală a sănătății dumneavoastră orală.
Cris Smile Studio – cabinet stomatologic sector 5
Cris Smile Studio este o clinică stomatologică modernă din București, recunoscută pentru profesionalism și servicii complete de implantologie, estetică dentară, ortodonție și stomatologie pediatrică. Echipa de medici folosește tehnologii avansate și pune accent pe confortul pacienților, oferind soluții personalizate pentru un zâmbet sănătos și frumos.
Date de contact Cris Smile Studio
📞 Telefon: 031 005 2255
📧 Email: office@cris-smile.ro – https://cris-smile.info/
📍 Locații:
- Str. Năsăud 68A, Sector 5, București
- Str. Malcoci nr. 2, Sector 5, București
-
Afaceriacum 3 zileCum recunosti un dealer auto serios – semnele care fac diferenta
-
Viața în Oradeaacum 6 zileCe trebuie să conțină o rutină minimă de îngrijire pentru femeile ocupate
-
Viața în Oradeaacum 6 zileCe beneficii are uleiul de măsline pentru păr deteriorat
-
Uncategorizedacum 2 zile
Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.080 de lei

