Exclusiv
EXCLUSIV/INTERVIU CU GABRIEL OPREA, PREȘEDINTELE UNPR/”Trebuie să ne întoarcem la valorile fundamentale, care ne definesc pe noi, ca națiune”
„Cine bate palma cu Oprea și UNPR are garanția respectării cuvântului dat”

Ziarul Incisiv de Prahova a reusit sa obtina, in exclusivitate, un interviu bomba cu presedintele UNPR, Gabriel Oprea:
C.T: Domnule general, campania electorală pentru alegerea membrilor Parlamentului European este pe ultima sută de metri. Cu ce vine UNPR, partidul pe care îl conduceți, în aceste alegeri?
G.O: UNPR deschide lista pentru europarlamentare cu doi patrioți care, de-a lungul timpului, au făcut fericiți milioane de români, prin performanțele lor profesionale: Ilie Năstase, primul număr 1 mondial din istoria AFP și Anghel Iordănescu, antrenorul secolului 20, adevărați ambasadori ai României care au urmat drapelul național pe cele mai înalte culmi.
Colegii care alcătuiesc lista partidului pentru aceste alegeri sunt oameni din toate domeniile profesionale, care, mai presus de orice, își iubesc țara vor să pună umărul pentru ca românii să trăiască mai bine să să fie respectați.
Este foarte important ca cei care vor merge la Bruxelles ca parlamentari europeni, să facă echipă, indiferent de partidul din care provin și de adversitățile politice din țară. Trebuie să aibă un scop comun: să reprezinte România și să-i apere interesele.
C.T: Cum priviți modul în care acționează unii europarlamentari români la Bruxelles, practic, împotriva României? Pentru că, din păcate, imaginea aceasta este…
G.O: Scandalurile politice din România nu trebuie exportate la Bruxelles. În toată activitatea sa, UNPR a pus pe primul plan românii, bunăstarea lor, asigurarea unui echilibru politic, social și economic. Toți colegii noștri sunt oameni de echipă pentru că importantă e România. Nu contează că în țară suntem de stânga sau de dreapta, că există simpatii sau adversități politice. În Parlamentul European, trebuie să vorbim aceeași limbă, la propriu și la figurat, să fim o echipă. Trebuie să fim o singură voce, când vine vorba de apărarea dreptului câștigat de români de a fi cetățeni europeni, de a fi tratați egal cu toți ceilalți cetățeni ai Uniunii, respectați sub toate aspectele pe care le implică acest drept și promovați intens, ca valori naționale și individuale. Trebuie să exportăm valoare și să importăm bunăstare și evoluție.
C.T: În urmă cu trei ani demisionați de la conducerea UNPR. Cum se poziționează partidul astăzi, după o perioadă în care a trecut prin diverse transformări?
G.O: În urmă cu trei ani, am devenit țintă politică, pentru că partidul ajunsese la 12 procente, peste 500.000 de membri și ne propuneam atunci să ajungem să fim 1 milion, iar eu aveam 32 de procente încredere. Fusesem ministrul apărării, ministru de interne, vicepremier pentru securitate națională și, în 2015, premier interimar. Avântul nostru politic i-a deranjat pe mulți. Modul în care a fost stopat acest avânt a fost unul lipsit de onoare și se situează în afara oricărui joc politic permis în orice societate democratică în care statul de drept este funcțional.
Mi s-au construit dosare politice, nevinovat fiind. Am sprijinit întotdeauna justiția, din convingerea că un stat puternic nu poate exista fără o justiție puternică. Dar, pentru sănătatea sistemului democratic, pentru un stat de drept care își protejează cetățenii și le respectă drepturile instituite de Constituție și de legile țării, este obligatoriu ca justiția să fie dreaptă, nu abuzivă.
In momentul in care Victor Ponta a decis sa demisioneze din fruntea guvernului performant pe care l-a condus, am demisionat odata cu el. Desi eu il sfatuisem sa nu faca acest gest, tocmai pentru ca activitatea guvernului sau era apreciata de romani.
Dupa ce mi s-au facut dosare, am ales să plec din fruntea UNPR, pentru ca problemele de imagine care mi se creaseră să nu afecteze partidul. A fost greu să iau o astfel de decizie după ce muncisem atât, construind acest partid de la zero, dar am considerat că așa este mai bine.
C.T: Ați demisionat și din Senat, unde erați ales…
G.O: Am plecat și din Senat, deși colegii senatori au dat un vot corect pentru mine.
După mai bine de doi ani, lucrurile au început să se limpezească, pentru că adevărul învinge întotdeauna. ICCJ a stabilit, prin hotărâre definitivă, că nu există nicio legătură între accidentul rutier în care, din păcate, un polițist și-a pierdut viața și exercitarea de către mine a atribuțiilor funcției de ministru de interne.
Am decis să revin în partid, la insistențele unora dintre colegii mei. Drumul e greu, dar nu imposibil. Astăzi, reconstrucția UNPR este în plină desfășurare.
Mulți dintre membrii UNPR care renunțaseră la politică au revenit în partid. De asemenea, au venit și vin în continuare alături de noi rezerviști militari și polițiști care s-au integrat deja în structurile partidului și sunt foarte implicați în activitatea sa. Vom reface cifra de 500.000 de membri și după alegerile de anul viitor vom avea primari, consilieri locali și județeni, deputați și senatori. Aceasta este ținta cea mai importantă pentru noi. Și îi invităm pe toți românii patrioți să ni se alăture. Îi așteptăm pe toți reverviștii, oameni patrioți, să ni se alăture. Noi am dat pentru ei Legea 223/2015, pe care alții au modificat-o ulterior, în detrimentul lor. Vrem să se revină la forma inițială a legii și ne vom lupta pentru asta. Ne-am bătut pentru drepturile lor, și pentru cei aproximativ 200.000 de rezerviști, dar și pentru cei aproximativ 300.000 de activi. O vom face în continuare! Îi așteptăm alături de noi.
C.T: Ați avut o activitate intensă la Ministerul Apărării, dar și la Ministerul de Interne. Legea 223/2015 este un act normativ forte important pentru toți rezerviștii, dar au fost și alte măsuri importante, inclusiv pentru activii din aceste instituții.
G.O.: Am schimbat statutul soldaților și gradaților voluntari, care acum se numesc profesioniști și am crescut la 55 de ani vârsta până la care ei pot rămâne în armată. Pe vechea lege, erau obligați să plece la 40 de ani și rămâneau, astfel, cu rate la bănci, cu copii mici, fără un loc de muncă.
M-am bătut și pentru polițiști, pompieri, jandarmi, să-și primească drepturile, am crescut norma de hrană, am asigurat plata orelor suplimentare, inclusiv a celor restante, i-am dotat cu mașini noi și cu alte mijloace tehnice. Am sprijinit și polițiștii locali, care și ei asigură ordinea publică. Pentru aceștia, noi am introdus norma de hrană.
Există mai mulți politicieni sau formațiuni politice care au adus sau doresc să aducă modificări de legislația și domeniul apărare, ordine publică și siguranță națională, modificări care îi afectează pe militari. Niciunul dintre acești politicieni nu înțelege ce fel de viață au acești oameni înrolați în slujba țării. Niciunul nu a trăit la fel ca ei, cu restricționarea unor drepturi și libertăți, de multe ori departe de familie, de copiii lor, cu multe ore suplimentare, participare la misiuni internaționale în care își riscă viața și din care, așa cum stim, unii nu se mai intorc!
Noi nu vom fi niciodată de acord cu modificările care se referă la creșterea limitei de vârsta la care se pot pensiona angajații din sistemul de securitate si mai ales cu eliminarea totală a pensiilor speciale.
Cei care provin din această zonă de activitate știu foarte bine că nivelul de solicitare psihică și fizică până la vârsta de pensionare este mult mai mare decât la alte categorii. Dar politicienii care nu cunosc din interior domeniul și provocările pe care le presupune, nu au cum să înțeleagă! De aceea, este nevoie de UNPR.
C.T: UNPR a făcut parte din două guverne, unul de dreapta și altul de stânga. Cum s-au descurcat parlamentarii partidului în aceste două ipostaze?
G.O.: S-au descurcat foarte bine și și-au făcut datoria. Noi nu am trădat niciodată pe nimeni. Întotdeauna ne-am respectat cuvântul. Cine bate palma cu Oprea și UNPR are garanția respectării cuvântului dat. Am făcut parte din două guverne și cred că ne-am făcut datoria cu onoare în fiecare dintre ele. În primul guvern, care a fost de dreapta, am pus umărul pentru ca România să nu se prăbușească din punct de vedere economic, într-o perioadă de criză mondială. Cel de-al doilea guvern din care am făcut parte a fost cel condus de Victor Ponta. A fost o guvernare apreciată de români ca fiind foarte bună. Am sprijinit această guvernare cu 65 de parlamentari și am avut miniștri în guvern.
Din păcate, în ultimii ani, România nu a mai avut parte de astfel de guvernări și cred că țara este pe un drum greșit. România are nevoie de patriotism, de dragoste de țară, de seriozitate. Are nevoie de solidaritate și de unitate. Românii trebuie să fie uniți pentru ca România să fie puternică. Trebuie să trimitem în Parlamentul European oameni care să nu denigreze imaginea țării, ci să o promoveze, să o ajute să crească.
E prea multă ură, prea multă patimă în politică.
De aceea spun că este nevoie de UNPR, care a menținut întotdeauna un echilibru în politică și a contribuit la stabilitatea economică. Imnul partidului este „Noi suntem români!” Noi credem cu tărie în simbolistica acestui imn și îl considerăm cel mai potrivit pentru partidul nostru.
De asemenea, pe sigla partidului nostru este scris: Dumnezeu, Onoare, Patrie. Credem în Dumnezeu, suntem oameni de Onoare și ne iubim Patria.
C.T: Care sunt țintele UNPR pentru alegeri?
G.O: La alegerile europarlamentare, ne propunem să ne comportăm onorabil. Pentru noi, cele mai importante ținte sunt alegerile locale și cele parlamentare, unde ne propunem să obținem 10%, la fiecare din cele două tipuri de alegeri.
C.T: Ce proiecte are UNPR pentru România?
G.O: Vrem să revenim la forma inițială a legii 223/2015 și să redăm militarilor demnitatea. UNPR a pregătit un Program Politic Național – Siguranță, demnitate și prosperitate pentru România, care urmărește soluționarea pe cale politică a unor teme fundamentale pentru societatea românească.
Principalele teme ale programului sunt: restabilirea ierarhiei morale a valorilor – prin sprijinirea credinței, a valorii strǎmoşeşti susținute de biserica noastrǎ; responsabilizarea clasei politice – aleşii partidelor sǎ fie chemați periodic ȋn fața alegătorilor şi să-şi asume pierderea funcțiilor dacǎ aceştia constatǎ cǎ au greşit; asigurarea supremației legitimității – trebuie sǎ avem o legislație simplǎ şi clarǎ, care sǎ nu fie schimbatǎ mereu, ȋn funcție de interesele de moment ale unei grupǎri de presiune sau a alteia; modernizarea statului – se va realiza prin alinierea la valoriile europene cu care România e solidarǎ. În acest sens, UNPR va milita pentru: asigurarea securității societății și asigurarea dezvoltării individului, familiei, comunității și întregii societăți; respect și recunoștință – rǎsplǎtirea publicǎ a celor care s-au sacrificat pentru neamul românesc, pentru loialitatea, devotamentul lor şi pentru privațiunile pe care le-au suportat de-a lungul timpului: veteranii de război, militarii, polițiștii, pompierii, jandarmii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației şi penitenciarelor; persoane sau instituții care servesc Interesului National din diferite domenii: știință, cultură, sport, acțiuni militare, acțiuni de ordine publică, acțiuni care servesc sau vizează apărarea libertății, securității și demnității individului sau statului român.
În același timp, UNPR a stabilit zece obiective de țară pentru îndeplinirea cărora ne angajăm:
- Standard de viaţă european în România;
- Statut efectiv de cetățean european demn pentru cetățenii României;
- Integrare europeană prin competitivitate;
- Guvernare prin responsabilitate, morală și lege;
- Modernizare instituțională prin descentralizare, eficacitate și responsabilizare;
- Asigurarea unui nivel ridicat de educație și cultură pentru toți românii și asigurarea unor servicii de sănătate la standarde europene;
- Modernizare economică prin reindustrializare și reprofesionalizare;
- Securitate alimentară prin modernizarea agriculturii și a spațiului rural;
- Unitate și securitate națională în contextul european și internațional;
- Libertate, demnitate și respect pentru fiecare cetățean.
Avem o problemă și cu Schengen. UNPR va susține, prin măsuri concrete, aderarea urgentă la spațiul Schengen, unde România ar trebui să fie de mult. Este de neacceptat faptul că țara noastră încă așteaptă să facă parte din spațiul de liberă circulație, deși îndeplinește de multă vreme criteriile tehnice necesare. Nu cerșim nimic, cerem să ne fie respectate drepturile câștigate. România merită să fie parte a statelor din zona fără frontiere. Românii trebuie să fie tratați ca cetățeni egali, nu ca cetățeni de rangul doi. Și tocmai pentru că îndeplinim toate criteriile, nu ar trebui să fim tratați diferit.
Atitudinea celor care se opun și care tratează astfel România, este strict politică, dar politica statelor nu trebuie aplicată subiectiv, nu trebuie să ducă la nerespectarea regulilor și cu siguranță nu trebuie să afecteze în niciun fel alte țări.
Și cred că acest mod de a trata state care și-au făcut temele cu seriozitate, afectează și imaginea Uniunii Europene. Uniunea Europeană nu trebuie să funcționeze cu două viteze și nu trebuie să existe standarde duble pentru niciunul dintre cetățenii săi.
C.T: Aveți în vedere și unele propuneri legislative?
G.O: Avem în vedere și inițierea unor propuneri legislative. Specialiștii noștri au analizat principalele probleme cu care se confruntă românii și am lucrăm la câteva proiecte care vor viza: mǎrirea salariului minim net garantat cu cel puțin 200 lei lunar, prin eliminarea impozitului pe salarii şi reducerea CASS de la 10% la 5%; favorizarea creşterii numărului de tineri care studiază, printr-o deducere suplimentarǎ a 300 lei din venitul impozabil al familiei, astfel încât tot mai mulți tineri – viitorul României – sǎ poată obține specializǎri profesionale; creşterea pensiei sociale minim garantate de la 640 lei la cel puțin 200 euro, prin care se asigurǎ coşul minim de consum, astfel ȋncât orice pensionar, cetǎțean al României, sǎ se bucure de o viață decentǎ.
C.T: Ce mesaj au Gabriel Oprea și UNPR pentru alegători?
G.O: Societatea românească de azi are nevoie de un partid ca UNPR, trebuie să ne întoarcem la valorile fundamentale, care ne definesc pe noi, ca națiune, trebuie să ne amintim cine suntem, trebuie să fim uniți și să nu ne sfiim să arătăm tuturor că România este nu doar o țară frumoasă, ci și un stat puternic, o voce care trebuie să fie respectată în Europa. Avem drepturi care trebuie să fie respectate, avem valori și ele trebuie să fie promovate, putem mult și trebuie să arătăm lumii asta, excelăm în foarte multe domenii și trebuie să fim apreciați asa cum meritam. Avem toate motivele să fim mândri de țara noastră, dar avem nevoie să reconstruim societatea. Să fim uniți, să construim împreună, să facem cinste eroilor noștri, care s-au sacrificat de-a lungul istoriei pentru ca neamul românesc să dăinuie peste timp și care au făcut posibilă sărbătorirea Centenarului. Noi nu vorbim despre “dreapta” sau “stânga”, noi vorbim întotdeauna despre România.
UNPR va face tot ce-i stă în putere pentru ca toate acestea să devină realitate.
Îi îndemn pe românii patrioți să voteze poziția 12 pe buletinul de vot. Votați UNPR pentru a schimba, împreună, România în bine! (Incisiv de Prahova).
Afaceri
UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă
Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene
Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.
O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene
Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.
Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.
Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.
Configurația livrată către beneficiar
Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.
Specificații tehnice principale:
- Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
- Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
- Invertor hibrid: 24 kW
- Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
- Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
- Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
- Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
- Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat
Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.
Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container
Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.
La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.
Aplicații dincolo de șantierele civile
O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:
- Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
- Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
- Operațiuni militare și tabere temporare
- Stații mobile de încărcare auto electric
- Evenimente outdoor și festivaluri
- Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică
„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”
Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX
Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:
Despre UZINEX
UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
Exclusiv
Festivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin
Pentru al patrulea an consecutiv, în ultimul weekend al lunii aprilie, festivalul Suflet de România a readus la viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele unor meserii transmise din moși-strămoși și cu artiști din și pentru toate generațiile. A fost cea mai amplă ediție organizată până acum de Profi, cu peste 25.000 de participanți din toate colțurile țării și chiar din afara granițelor, care pe parcursul a două zile au descoperit cum sunt continuate tradițiile, unind comunitățile.
Pe lângă întâlnirea cu mici producători locali, meșteșugari și artizani din toată România, vizitatorii s-au bucurat de ateliere cu meșteșugari iscusiți, piese de teatru în aer liber, dansuri populare, concerte live și de o intervenție surpriză a Grupului Vocal SONG. Pe scena celei de-a patra ediții a festivalului Suflet de România au urcat, între alții, Theo Rose, Damian Drăghici & Brothers, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca.
Evenimentul s-a desfășurat cu participarea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României, a Alteței Sale Regale Radu, Principele Consort al României, alături de Xavier Piesvaux, Country Manager Ahold Delhaize România, Mihai Spulber, Business Unit Lead Profi, Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România, numeroase oficialități, autorități centrale și locale și alți reprezentanți Profi și Mega Image. Startul oficial a fost dat sâmbătă, după ce distinsul grup a încheiat un tur al micilor producători și artizani.
Evenimentul a continuat și tradiția caravanei medicale, oferind din nou consultații gratuite pentru comunitatea din Săvârșin și împrejurimi, cu ajutorul unor medici specialiști în oftalmologie, cardiologie, neurologie, pneumologie și ORL. Pentru a veni în sprijinul oamenilor, mai ales al celor cu posibilitate redusă de deplasare, Profi a adus aproape de ei servicii medicale de calitate, prin implicarea experților de la Asociația ATI „Aurel Mogoșeanu” din Timișoara.
„Suflet de România este o oglindă pentru tot ceea ce este frumos, bun și pentru ceea ce ne face bine și merită păstrat și transmis mai departe. Festivalul care la actuala ediție a adunat peste 25.000 de participanți veniți din toate colțurile țării, dar și din afara granițelor, arată cum se pot consolida comunitățile și susține micii producători locali, artizanii și meșteșugarii români pentru a face în continuare ceea ce știu ei cel mai bine. Festivalul nu are o miză economică pentru Profi, dar aduce un câștig clar pentru români și pentru România. Împreună învățăm cum să promovăm tradițiile și să susținem comunități, să fim uniți în jurul valorilor autentice și să redescoperim bucuria de a petrece timp împreună în mijlocul naturii, mai conectați unii cu ceilalți”, declară Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România.
Festivalul Suflet de România încurajează comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și la tradițiile satului românesc prin intermediul unor experiențe trăite într-un cadru natural în care este recreată lumea rurală.
Tradiție pentru susținerea producătorilor locali
La Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi sunt dedicate timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă și premiată platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare a gusturilor din România.
Prin numărul angajaților săi, Profi, parte din grupul Ahold Delhaize, este în topul angajatorilor privați din România. PROFI SUPER, PROFI GO și PROFI LOCO, formatele de magazin ale rețelei, au o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,6 milioane de clienți care zilnic își fac aici cumpărăturile. Mai bine de 94% dintre aceste produse provin de la parteneri din România.
Exclusiv
Deratizarea eficientă în blocuri: ghid despre metode moderne și soluții sigure
Deratizarea eficientă în blocuri reprezintă un aspect esențial pentru menținerea unui mediu sănătos și sigur pentru toți locatarii. Prezența rozătoarelor, cum ar fi șobolanii și șoarecii, poate duce la o serie de probleme, inclusiv riscuri pentru sănătate și deteriorarea proprietăț Prin urmare, implementarea unor măsuri de deratizare eficiente devine o prioritate nu doar pentru proprietarii de imobile, ci și pentru comunitățile care locuiesc în aceste clădiri. O deratizare bine planificată și executată poate preveni infestările și poate asigura un mediu curat și confortabil.
În plus, o deratizare asociatii de proprietari nu se limitează doar la eliminarea rozătoarelor existente, ci include și prevenirea apariției acestora în viitor. Aceasta implică o abordare holistică care combină metodele de curățenie, igienă și gestionare a deșeurilor. Astfel, locatarii pot beneficia de un spațiu de locuit mai sănătos, iar proprietarii pot proteja investițiile lor. Importanța deratizării eficiente nu poate fi subestimată, având în vedere impactul pe care îl are asupra calității vieții locatarilor.
Riscurile asociate prezenței șobolanilor și șoarecilor în blocuri
Prezența șobolanilor și șoarecilor în blocuri aduce cu sine o serie de riscuri semnificative pentru sănătatea publică. Aceste rozătoare sunt purtătoare de boli grave, cum ar fi leptospiroza, salmoneloza și hantavirusul, care pot afecta grav sănătatea locatarilor. Contactul direct sau indirect cu excrementele, urina sau saliva acestor animale poate duce la infecții severe. De asemenea, rozătoarele pot provoca alergii prin expunerea la părul și secrețiile lor.
Pe lângă riscurile pentru sănătate, șobolanii și șoarecii pot cauza daune materiale considerabile. Aceștia pot roade cabluri electrice, conducte de apă și structuri din lemn, ceea ce poate duce la probleme electrice sau la scurgeri de apă. Aceste daune nu doar că afectează confortul locatarilor, dar pot genera și costuri suplimentare pentru reparaț Astfel, riscurile asociate prezenței rozătoarelor în blocuri sunt multiple și variate, subliniind necesitatea unei deratizări eficiente.
Metode moderne de deratizare în blocuri
În prezent, metodele moderne de deratizare au evoluat semnificativ, oferind soluții mai eficiente și mai sigure pentru combaterea infestărilor cu rozătoare. Printre aceste metode se numără utilizarea tehnologiei avansate, cum ar fi sistemele de monitorizare electronică care detectează prezența rozătoarelor în timp real. Aceste sisteme permit intervenții rapide și precise, reducând astfel riscurile asociate cu infestările.
De asemenea, metodele ecologice au câștigat popularitate în rândul proprietarilor de imobile care doresc să minimizeze impactul asupra mediului. Utilizarea atracțiilor naturale sau a repelentelor pe bază de plante este o alternativă eficientă la substanțele chimice tradiționale. Aceste metode nu doar că protejează mediul înconjurător, dar asigură și un mediu mai sigur pentru locatari, în special pentru cei cu alergii sau sensibilități chimice.
Utilizarea capcanelor și a vânatului electronic în deratizare
Capcanele tradiționale au fost folosite de zeci de ani pentru a controla populațiile de rozătoare, dar inovațiile recente au dus la dezvoltarea capcanelor electronice. Aceste dispozitive moderne sunt concepute pentru a captura rozătoarele rapid și eficient, reducând suferința animalelor și asigurând o eliminare sigură. Capcanele electronice sunt dotate cu senzori care detectează mișcarea și activează un mecanism care omoară instantaneu rozătoarea.
Vânatul electronic reprezintă o altă soluție inovatoare în deratizare. Aceste dispozitive emit sunete sau vibrații care descurajează rozătoarele să se apropie de zonele infestate. Această metodă este eficientă în special în zonele unde utilizarea substanțelor chimice nu este recomandată din motive de siguranță. Prin combinarea capcanelor tradiționale cu tehnologia modernă, proprietarii de imobile pot obține rezultate mai bune în combaterea infestărilor cu rozătoare.
Folosirea substanțelor chimice sigure pentru deratizare
Deși metodele ecologice și cele electronice sunt din ce în ce mai populare, substanțele chimice rămân o opțiune viabilă pentru deratizare atunci când sunt utilizate corect. Este esențial ca aceste substanțe să fie sigure atât pentru oameni, cât și pentru animale de companie. Producătorii au dezvoltat formule care minimizează riscurile asociate utilizării pesticidelor, asigurându-se că acestea sunt eficiente împotriva rozătoarelor fără a afecta sănătatea locatarilor.
Utilizarea substanțelor chimice trebuie să fie întotdeauna realizată de către profesioniști calificați care cunosc reglementările locale și care pot aplica produsele într-un mod sigur și responsabil. Aceștia pot evalua situația specifică a fiecărui bloc și pot recomanda cele mai potrivite soluții chimice pentru a combate infestările fără a compromite siguranța locatarilor.
Rolul igienei și al gestionării deșeurilor în prevenirea infestării cu rozătoare
Igiena corespunzătoare și gestionarea eficientă a deșeurilor joacă un rol crucial în prevenirea infestării cu rozătoare în blocuri. Mâncarea lăsată la îndemână sau resturile alimentare necontrolate constituie o atracție majoră pentru șobolani și șoareci. Prin urmare, este esențial ca locatarii să fie conștienți de importanța curățeniei și să adopte obiceiuri sănătoase de gestionare a alimentelor.
De asemenea, gestionarea corectă a deșeurilor este vitală. Colectarea regulată a gunoiului și utilizarea containerelor etanșe pot reduce semnificativ riscurile de infestare. Locatarii ar trebui să fie instruiți să nu lase saci de gunoi nesupravegheați în zone comune și să se asigure că toate resturile sunt depozitate corespunzător. O comunitate bine organizată din punct de vedere al igienei va avea mult mai puține șanse să se confrunte cu probleme legate de rozătoare.
Colaborarea cu profesioniști în deratizare pentru rezultate eficiente
Colaborarea cu profesioniști care ofera un pachet deratizare dezinsectie bloc este esențială pentru obținerea unor rezultate eficiente și durabile. Acești experți dispun de cunoștințe aprofundate despre comportamentul rozătoarelor și despre cele mai bune metode de combatere a acestora. Prin evaluarea situației specifice din fiecare bloc, profesioniștii pot dezvolta un plan personalizat care să abordeze nevoile particulare ale comunităț
În plus, colaborarea cu specialiști permite proprietarilor să beneficieze de cele mai recente tehnologii și produse disponibile pe piață. Aceștia pot oferi sfaturi utile despre prevenirea infestării pe termen lung și pot ajuta la implementarea unor măsuri proactive care să asigure un mediu curat și sigur pentru toți locatarii.
Importanța educării locatarilor în privința prevenirii infestării cu rozătoare
Educația locatarilor joacă un rol fundamental în prevenirea infestării cu rozătoare. Informațiile corecte despre comportamentul acestor animale și despre măsurile preventive pot face diferența între un mediu sigur și unul infestat. Organizarea unor sesiuni informative sau distribuirea materialelor educaționale poate ajuta la creșterea conștientizării asupra importanței igienei și gestionării corecte a deșeurilor.
De asemenea, locatarii ar trebui să fie instruiți să recunoască semnele unei posibile infestări, cum ar fi excrementele sau urmele lăsate de rozătoare. O reacție rapidă la aceste semne poate preveni o infestare majoră și poate reduce costurile asociate cu deratizarea. Astfel, educația continuă a locatarilor este esențială pentru menținerea unui mediu sănătos în blocuri.
Soluții sigure și eficiente pentru deratizarea în blocuri
Soluțiile sigure și eficiente pentru deratizarea în blocuri includ o combinație de metode tradiționale și moderne adaptate nevoilor specifice ale fiecărei comunităț Utilizarea capcanelor electronice împreună cu substanțe chimice sigure poate oferi rezultate rapide fără a compromite siguranța locatarilor. De asemenea, atracțiile naturale pot fi integrate în strategia de deratizare pentru a reduce dependența de produsele chimice.
Implementarea unui program regulat de monitorizare a eficienței măsurilor adoptate este crucială pentru succesul pe termen lung al deratizării. Aceasta permite ajustarea strategiilor în funcție de evoluția situației din fiecare bloc, asigurându-se astfel că toate măsurile sunt eficiente și adaptate nevoilor comunităț
Monitorizarea constantă a eficacității deratizării în blocuri
Monitorizarea constantă a eficacității deratizării este un pas esențial în menținerea unui mediu curat și sigur în blocuri. Aceasta implică evaluarea periodică a rezultatelor obținute prin diferitele metode utilizate și ajustarea strategiilor în funcție de observațiile făcute. Prin această abordare proactivă, proprietarii pot identifica rapid eventualele probleme și pot interveni înainte ca acestea să devină critice.
De asemenea, feedback-ul din partea locatarilor este vital în acest proces. Aceștia pot oferi informații valoroase despre semnele unei posibile infestări sau despre eficiența măsurilor implementate. Astfel, colaborarea între profesioniștii în deratizare și comunitatea locală devine un factor cheie în asigurarea unui mediu sănătos.
Recomandări pentru menținerea unui mediu sigur și curat în blocuri
Pentru menținerea unui mediu sigur și curat în blocuri, este important ca toți locatarii să colaboreze activ la implementarea măsurilor preventive. Acestea includ menținerea curățeniei în spațiile comune, gestionarea corectă a deșeurilor și raportarea imediată a oricăror semne de infestare către autoritățile competente sau profesioniștii în deratizare.
De asemenea, organizarea unor campanii periodice de informare și educație poate contribui la creșterea conștientizării asupra importanței igienei și prevenirii infestării cu rozătoare. Prin implicarea activă a tuturor membrilor comunității, se poate crea un mediu mai sănătos și mai plăcut pentru toți locatarii, reducând astfel riscurile asociate prezenței rozătoarelor în blocuri.
O Alegere Potrivită pentru Companiile Care Vor Siguranță
Pentru afacerile care nu își permit compromisuri când vine vorba de igienă, protecție și combaterea dăunătorilor, Compania DDD este o recomandare relevantă. Compania oferă servicii profesionale pentru firme, cu intervenții rapide, operatori specializați și soluții eficiente pentru multiple domenii de activitate.
Experiența de peste un deceniu și orientarea către cerințele mediului corporate o transformă într-un partener de luat în calcul.
Contact direct:
Telefon: 031 005 06 52
Email: office@companiaddd.ro
Program telefonic:
Luni – Vineri: 09:00 – 18:00
-
Uncategorizedacum 6 zileMigrarea între ecosisteme, pusă la încercare: Theo Rose trece de la Apple La HONOR
-
Afaceriacum 2 zileDivertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!
-
Afaceriacum o ziSAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE
-
Uncategorizedacum o ziBrother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026
-
Uncategorizedacum 14 oreParc Dezmembrări Mercedes – Sursa Ta de Piese Originale Mercedes-Benz
-
Uncategorizedacum 2 zileHONOR pregătește lansarea lui Watch 6: autonomie de până la 35 de zile
-
Uncategorizedacum 2 zileELKO Romania aduce in atentia pietei solutiile Getac pentru aplicatii de aparare si operatiuni critice

