România a exportat, în primele şase luni din 2018, îmbrăcăminte şi accesorii în valoare de 1,284 miliarde de euro, o sumă cu 5,4% mai mică faţă...
Întrebările arată că potrivit CE, aceste modificări ar putea încălca trei directive europene foarte importante, scrie Ziare.com. Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a confirmat,...
„Nu poate niciodată vreun decident politic, cu mustaţă sau fără, să ne spună că eu, Anastasia, Sofia şi Traian Junior nu formăm o familie, chiar dacă...
Numărul total al persoanelor care s-au prezentat la vot până la ora 16,00 este de 692.002, dintre care în mediul urban au votat 433.760 de persoane,...
În intervalul 1 septembrie-1 octombrie 2018, au fost executate silit 25.850 de persoane, din cauza datoriilor pe care acestea le au către bugetul local. „ Numărul total de...
Planul final era, însă ca actualul preşedinte al PSD să devină contracandidatul lui Klaus Iohannis, dar loviturile din ultima perioadă l-au făcut să se răzgândească, cel...
Mai mulţi membri ai consiliului director al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) au formulat în 29 mai o reclamaţie împotriva preşedintelui băncii, Suma Chakrabarti,...
Aceleaşi surse susţin că în Erste Bank cam nimeni nu ajunge să ocupe o asemenea funcţie până la 35 de ani, decât dacă fie este vreun...
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, are de ales: ori pune în practică cerinţele lui Liviu Dragnea, ori pleacă din Guvern, scrie adevarul.ro. Concret, liderul PSD i-a cerut...
Cei de la Interbrand evaluază marca Apple la 214 miliarde dolari. Nu e neapărat o surpriză dacă ne gândim că, anul acesta, Apple a devenit prima companie din...