Patru din zece antreprenori din România au ajuns în această poziţie pentru că au fost nevoiţi să o facă, scrie Profit.ro citând un raport al Eurostat,...
Un consumator din Bucureşti a obţinut un beneficiu de aproape 39.000 de euro în urma negocierii cu banca. Prin procedura desfăşurată în cadrul CSALB i-a fost...
Devine tot mai limpede că cei care l-au făcut presedinte pe Iohannis nu vor un al doilea mandat pentru acesta si isi bat efectiv joc de...
Comisia Europeană monitorizează cu atenţie impactul bugetar al noilor măsuri fiscale care vor fi luate de guvernul francez, a declarat vicepreşedintele executivului comunitar Valdis Dombrovskis, relatează...
Este vorba despre Ramona-Ioana Bruynseels. Decizia a fost publicată luni în Monitorul Oficial. Aceasta a fost, în perioada 2015-2016, specialista în comunicare a fostului vicepremier Gabriel...
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunţat la finalul şedinţei Comitetului Executiv că Fondul de investiţii pentru administraţiile locale va fi înfiinţat printr-o Ordonanţă care va fi...
Autor: Vlad Dima | luni, 10 decembrie 2018 | 0 Comentarii | 4 Vizualizari 1544448592 Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate...
În acest sens, aceasta îi pregăteşte o mega-lovitură liderului PSD, Liviu Dragnea. În acest moment când majoritatea parlamentară contează foarte mult, Olguţa Vasilescu şi-ar putea juca...
Vineri, la CAB, s-a judecat la al cincilea termen (până acum nu era de gasit intimata Smarandache Carmen Teodora, judecator la Tribunalul Brașov si fosta inspectoare...
“Mike Pompeo face o treabă foarte bună, sunt foarte mândru de el. Predecesorul lui, Rex Tillerson, nu avea capacitatea mentală necesară. Era prost ca noaptea şi...