Fondurile vor fi disponibile începând de luni, a declarat directorul general al societăţii, Giovanni Castellucci. Pentru familiile celor peste 40 de victime ale catastrofei va fi...
Banca Centrală Europeană a anunţat că va opri emiterea bancnotei de 500 de euro. Potrivit unui comunicat al băncii, cea mai mare bancnotă euro va putea...
Elliott Broidy, unul dintre aliaţii preşedintelui Donald Trump şi fost director adjunct al Comitetului Republican Naţional, ar fi investigat de Departamentul pentru Justiţie al SUA pentru...
“Trebuie să stopăm ceea ce se întâmplă în domeniul vânzării de terenuri agricole în România, este o lege care este păcălită. Vom intra cu un proiect...
„Cerem PSD să o demită de urgenţă pe Viorica Dăncilă, premierul este o ruşine pentru România. Prin scrisoarea trimisă astăzi liderilor europeni, premierul Dăncilă dovedeşte încă...
Sunt în curs de desfăşurare activităţi investigative pentru identificarea persoanelor implicate în comiterea violenţelor, inclusiv din rândul forţelor de ordine, se precizează în comunicat. Totodată, Parchetul...
Bilete de avion la preţul de 119 euro, cu toate taxele incluse, sunt valabile pe zborurile între Iaşi şi Tel Aviv iar la preţul de 139...
Tatăl său este celebrul bancher, Marinel Burduja, despre care s-au scris multe lucruri şi toate s-au revărsat negativ asupra fiului Sebastian. În trecut, acesta a fondat...
Tatăl său este celebrul bancher, Marinel Burduja, despre care s-au scris multe lucruri şi toate s-au revărsat negativ asupra fiului Sebastian. În trecut, acesta a fondat...
Firma a fost înfiinţată pe data de 30 iulie, după cum a declarat chiar proprietarul ei, pentru Gazetadambovitei.ro. „Eu mai am două firme, una în România,...