Arabia Saudită trebuie să vină cu dovezi pentru ca explicaţiile oferite în legătură cu soarta jurnalistului Jamal Khashoggi să fie considerate credibile, au apreciat într-o declaraţie...
Mii de civili au luat pensii speciale în luna septembrie, conform datelor de la Casa de Pensii, în timp ce sute de mii sau chiar milioane...
Premierul Viorica Dăncilă susţine că atât Turcia, cât şi Emiratele Arabe Unite şi-au arăta disponilbilitatea de a investi în România. Dăncilă a precizat că s-au stabilit...
Speculaţiile lansate de presa costa-ricană conduc la ideea că cele două ar fi încălcat legea inclusiv în Costa Rica. E posibil să fi intrat recent în...
Deşi este o prezenţă nelipsită de pe micile ecrane şi prezentatoarea unor emisiuni cu mare audienţă, Andreea Mantea n-a fost deloc o eleva conşiincioasă în perioada liceului....
Legea salarizării unitare se va aplica aşa cum a fost adoptată de Parlament, chiar dacă lunile acestea a mai existat un scenariu, respectiv să se aplice...
Apucăturile șeului IPJ Ivancea Tiberiu din ultima perioadă au înfuriat cetățeniii Sibiului care au început „să își aducă aminte” și să vorbească despre apropiații acestui „șef...
Aşa s-a întâmplat şi joi, când un aparat de zbor rusesc a fost detectat în imediata apropiere a spaţiului nostru aerian. Ministrul Apărării, Mihai Fifor, nu...
Amplasate în ţări în care spectacolul naturii este impresionant, multe dintre hotelurile din clasament sunt complet necunoscute pentru români. De exemplu, pe locul 5 în Top...
Din câte se pare hoţii au reuşit să sustragă banii din numeroase conturi bancare. Numai în ultimul an au fost depuse peste 17.000 de plângeri în...