Connect with us

Exclusiv

Un raport al Bundestag dezvãluie: în urmã cu opt ani, virusul le-a provocat nemţilor douã decese

Publicat

pe

Ovidiu Zară

Sursa: vineri13.ro

Scenariul noului Coronavirus realizat de Germania încã din 2012: trei valuri de virus în trei ani, zeci de milioane de îmbolnãviri, milioane de decese

Un document senzaţional, dar necunoscut opiniei publice din întreaga lume, demonstreazã cã noul Coronavirus este un virus cunoscut (cel puţin) de autoritãţile germane încã din anul 2012, ba chiar dinainte cu câţiva ani. Date oficiale aratã în vara anului 2012, virusul a fost depistat la un numãr de şase germani, din care dintre care doi au decedat la data de 26 noiembrie 2012, iar unul a fost internat, tratat şi vindecat. Toate aceste informaţii privind existenţa noului Coronavirus şi posibilitatea apariţiei unei pandemii la nivel planetar, sunt cuprinse într-un document oficial elaborat în anul 2012 de Parlamentul Germaniei (Bundestag), care poate fi lecturat AICI .

“Rãtãcit” printre miile de documente aflate pe site-ul legislativului german, documentul intitulat “Raport de analiză a riscurilor privind protecția civilă 2012 – numãrul 17/12051” a fost transmis prin adresa Ministerului Federal de Interne din 21 decembrie 2012 şi publicat în data de 3 ianuarie 2013.

Insã, pânã acum a fost  “îngropat” într-o tãcere suspectã.

Raportul reprezintã de fapt strategie a Germaniei în lupta împotriva noului Coronavirus, oferind o analizã detaliatã a dezastrului pe care acest virus îl poate provoca la nivel federal. Pornind de la victimele noului Coronavirus existente în vara anului 2012, simulãrile efectuate de germani reflectã exact realitatea de astãzi.

In mod paradoxal, deşi s-a dorit a fi doar o simulare pornind de la îmbolnãvirile din 2012, care sã ajute în cazul unei epidemii viitoare, raportul german prevede cu exactitate perioada în care noul Coronavirus îşi va face apariţia, vorbeşte despre sursa virusului ucigaş (Asia) şi face referire la zeci de milioane de persoane infectate, milioane de decese, dar şi la faptul cã sistemele medicale vor fi sufocate şi economia paralizatã.

Mai mult, în document, autoritãţile germane precizeazã un fapt care nimeni nu l-a spus niciodatã pânã acum.  Anume întinderea în timp a acestei pandemii. Astfel, din estimãrile specialiştilor aflãm cã pandemia cu noul Coronavirus va avea trei valuri la nivel planetar şi va dura minimum 3 ani.

Culmea este cã deşi documentul era cunoscut încã de acum opt ani, atât la nivelul Uniunii Europene şi al fiecãrui stat membru, cât şi la nivelul OCDE, absolut nimeni nu a luat nicio mãsurã concretã astfel încât acest virus sã poatã fi combãtut.

Din acest motiv se pun douã întrebãri fireşti.

Prima:  cui foloseşte ca o asemenea pandemie, cu efecte dezastruoase pe plan medical, economic, social, politic, cultural şi psihologic sã nu fi fost combãtutã vreme de opt ani?

A doua: ce s-a urmãrit de fapt prin neluarea mãsurilor de combatere a acestui virus?

Pânã când autoritãţile nu vor oferi rãspunsurile la aceste douã întrebãri, vor fi pe deplin alimentate teoriile considerate conspiraţioniste, care vehiculeazã ideea cã scopul principal al necombaterii virusului îl reprezintã de fapt vaccinarea obligatorie, operaţiune care va include microciparea populaţiei la nivel mondial şi diminuarea numãrului de locuitori ai planetei ca urmare a efectelor conexe ale vaccinãrii.

Fidel respectãrii drepturilor cetãţeanului la informare, portalul de ştiri www.vineri13.ro vã prezintã, IN EXCLUSIVITATE, conţinutul acestui raport. Pentru rigurozitate, precizãm cã vom publica din raportul Parlamentului german doar acele capitol care se referã strict la pandemia privind noul Coronavirus.

  • Simulãrile Germaniei: noul virus afectează toată suprafața ţãrii și toate grupele de populație

Raport de analiză a riscurilor privind protecția civilă 2012 (numãrul 17/12051), în care se vorbeşte de noul Coronavirus (n.r. – botezat de germani Modi-SARS), menţioneazã despre existenţa a încã douã rapoarte documente (“Raport privind metoda analizei riscurilor în protecția civilă 2010” și “Raport de analiză a riscurilor în protecția civilă 2011”), prezentate Guvernului şi adresate Parlamentului German, în care au fost expuse scopul și metoda analizei riscurilor în faţa unei pandemii, precum și structurile și procedurile pentru pregătirea și efectuarea analizei riscurilor la nivel federal.

Analizele şi modelãrile matematice realizate în mod pragmatic de autoritãţile germane pornesc de la premizacãdezvoltarea scenariului privind pericolul pe care îl reprezintã noul Coronavirus “s-a bazat pe asumarea inteligibilă/plauzibilă a celui mai nefavorabil curs al unui eveniment (denumit în limbajul internațional drept „cel mai rău caz”)”.

Dar iatã scenariul luat în calcul de nemţi în documentul din 2012,  în subcapitolul 2.3, intitulat “Analiza riscului <<Pandemie cauzată de virusul Modi-SARS>>“: “Analiza a fost efectuată de Institutul Robert Koch cu participarea autorităților federale. Și în acest caz, un grup de lucru cu participarea mai multor agenții a elaborat mai întâi un scenariu corespunzător. Ulterior s-a decis probabilitatea unei asemenea pandemii și impactul așteptat. Scenariul descrie o epidemie neobișnuită care se bazează pe răspândirea unui nou agent patogen. Pentru aceasta, a fost folosit ipoteticul virus „Modi-SARS”, dar cu proprietăți realiste. S-a făcut alegerea unui virus asemănător cu SARS, întrucât varianta reală din 2003 a determinat diferite sisteme de sănătate să-și atingă limitele. Trecutul a arătat deja că pot apărea brusc agenți patogeni cu proprietăți noi care declanșează o epidemie gravă (SARS-Coronavirus (CoV), Gripa aviară H5N1, Chikungunya-Virus, HIV [notã autor: un exemplu actual pentru un virus nou este un Coronavirus, care nu este din familia SARS-CoV. Acest virus a fost depistat în vara anului 2012 la 6 pacienți, din care 2 au decedat la data de 26 noiembrie 2012].

Prin utilizarea unor ipoteze simplificate pentru acest virus Modi-SARS a fost modelată o evoluție ipotetică a unei pandemii în Germania care se presupune că are impact la nivel federal și este plauzibilă [notã autor: pentru modelare a fost utilizat un model Susceptible-Infected-Recovered (SIR), elaborat cu programul Stata 12. Evoluția pandemiei a fost modelată în funcție de densitatea populaţiei]. (…) Deși măsurile prevăzute de Legea privind protecția împotriva infecțiilor și de planurile pentru situația pandemiilor sunt implementate rapid și eficient de autorități, nu poate fi stopată răspândirea rapidă a virusului din cauza intervalului scurt între două infecții (…) Sistemul de sănătate se confruntă cu o mare provocare care nu poate fi depășită. (…) După ce primul val scade, urmează încă două valuri mai slabe până când un vaccin este disponibil, la trei ani de la apariția primelor infecții. Caracterul special al acestui eveniment este că în primul rând afectează toată suprafața Germaniei și toate grupele de populație în aceeași măsură și în al doilea rând apare pe un interval mare de timp. În cazul apariției unei asemenea pandemii s-ar lua în calcul un orizont de timp de trei ani cu trei valuri separate, cu un număr foarte mare de victime și impact semnificativ asupra diferitelor domenii care trebuie protejate”

  •  Noul Coronavirus, cunoscut de nemţi încã din vara anului 2012

Dezvãluirile privind efectele devastatoare ale virusului sunt prezentate pe larg în Anexa 4 a documentului, pornind de la faptul cã noul Coronavirus, a fost depistat încã din vara anului 2012 la 6 pacienți, din care 2 au decedat.

Pornind de la faptul cã o pandemie reprezintã un “eveniment care este posibil să aibă loc din punct de vedere statistic într-o perioadă de 100 până la 1.000 de ani” (n.r. – ultima pandemie majorã la nivel global a fost cea de gripã din 1918-1919), dar şi de la situaţia din 2012 când le-au apãrut primele victime, autoritãţile germane au analizat efectele produse de noul virus pe plan uman, economic, social, de mediu, politic, psihologic, al patrimoniului cultural şi al siguranţei şi ordinii publice. Scenariul luat în calcul de germani descrie o pandemie cu caracter excepțional, care se bazează pe răspândirea unui agent patogen nou, ipotetic denumit „Modi-SARS” (noul Coronavirus), ale cărui caracteristici ar fi oarecum asemãnãtoare cu virusul SARS-CoV, dar nu înrudite.

Rezultatele analizãrii unei asemenea pandemii ? Dezastruoase, cu daune umane şi material este de anvergurã!

Culmea, deşi vorbim de un document elaborat în anul 2012 considerat doar un “scenariu”, datele prezentate de germani sunt extreme de actuale. Practic, tot ceea ce se prezintã reprezintã aproape trasã la indigo realitatea de astãzi.

Astfel, documentul prevedea încã din 2012 cã evenimentul va debuta pe plan global la început de an (“în luna februarie, în Asia)“, iar amploarea acestuia va fi cunoscută la adevărata dimensiune doar la câteva săptămâni mai târziu, deoarece animalele nu se îmbolnăvesc, iar “elementul patogen al virusului se regăsește de obicei la animalele sălbatice și a fost transmis la om prin intermediul piețelor”.

In acest context, legislativul de la Berlin a estimat în raportul respectiv cã virusul îşi va face simţitã prezenţa în landuri într-o lunã de primãvarã (“în aprilie apare primul caz identificat de Modi-SARS în Germania, având ca bazã de pornire “un număr total de zece persoane responsabile pentru răspândirea primului val de infecții”).

“Primele cazuri apărute vor fi în nordul și în sudul Germaniei (…) pandemia se extinde în valuri, cu cifre crescătoare (…) din cauza densității populației și a pattern-ului de mișcare (mobilitate ridicată, utilizarea mijloacelor de transport în comun) în special în zonele metropolitane va exista premisa unui număr mai mare de îmbolnăviri”, menţioneazã Raportul, care adaugã cã “într-un interval relativ mare de vreme numărul persoanelor infectabile se va reduce, fie datorită faptului că bolnavii au decedat, fie pentru că au dobândit imunitate”.

  • Scenariu apocaliptic al Berlinului

Datele luate în calcul de germani privind rata îmbolnãvirilor, rata deceselor şi întinderea în timp a pandemiei sunt cu adevãrat apocaliptice, în contextul în care scenariul elaborat ia în considerare o mutație la nivel de transmitere a virusului şi o manifestare multifactorială, care ar putea conduce foarte rapid la colapsarea unor sisteme de sănătate din diverse state.

Scenariul german prevedea cã “ipoteticul virus Modi-SARS are caracteristici aproape identice cu realul SARS-CoV”, iar “perioada de incubație (n.r. – cea  în care un virus se transmite la un om, până la apariția primelor simptome de îmbolnăvire), este de aproximativ 3-5 zile, fiind transmisibil pe o perioadă de 2 până la 14 zile”.

“În cazul copiilor și al tinerilor, boala decurge mai ușor, letalitatea ridicându-se la 1%, în timp ce în cazul celor peste 65 de ani ea este de 50%”, aratã raportul care adaugã cã durata îmbolnăvirii se diferenţiază în funcție de vârsta pacienților (“pacienții tineri se însănătoșesc într-o săptămână, în timp ce pacienții vârstnici, mai grav afectați, trebuie tratați în spital pentru o perioadă de 3 săptămâni, dar au existat și perioade de tratament de 60 de zile în cazul SARS-CoV).

Documentul spune însã cã “parcursul infecţiei cu SARS-CoV în funcție de vârstă nu a fost luat în considerare pentru Modi-SARS”, astfel cã“s-a pornit de la premisa că toate grupele de vârstă vor fi afectate în același fel”, în contextul modificãrii unor parametrii evolutivi precum “contactele interumane, mobilitatea în zonele de aglomerare urbană și rețelele sociale”.

Documentul aratã cã pe parcursul a 3 ani “agentul patogen va suferi mutații, existând astfel potențialul ca inclusiv persoanele care au trecut printr-o infecție să poată să se reinfecteze”. deoarece “se va ajunge la 3 valuri de îmbolnăviri de intensități diferite”.

Intr-un prim scenariu, care presupune lipsa unor mãsuri epidemiologice rapide şi  posibilitatea ca fiecare persoană infectată sã infecteze la rândul ei un număr de trei persoane, la o duratã a transmiterii de 3 zile, vârful primului val ar fi atins după circa 170 de zile, iar consecinţele ar fi apocaliptice.

“In perioada de timp aferentă valului 1 (ziua 1 – 411) se vor îmbolnăvi un număr de 29 de milioane de oameni, pe parcursul celui de-al doilea val (ziua 412 – 692) un total de 23 de milioane de oameni, în timp ce, pe parcursul celui de-al treilea val (ziua 693 – 1052) un număr de 26 de milioane de oameni”, astfel cã “pentru tot acest interval de timp de trei ani se poate concluziona că vor exista în jur de 7,5 milioane de decese cauzate de epidemie”.

Însã, documentul estimeazã cã rata mortalitãţii ar putea fi mult mai mare ca urmare a deceselor provocate ”de alte îmbolnăviri, ca urmare a suprasolicitării sistemului medical, astfel încât persoanele care vor avea nevoie de îngrijiri medicale nu vor mai putea să aibă acces la acestea”.

“Numărul enorm de persoane infectate care vor avea nevoie de spitalizare sau de terapie intensivă va depăși capacitățile disponibile de câteva ori ale sectorului sănătate și asistență medicală. Astfel, va fi nevoie de un triaj dur și de decizii vizavi de cine va mai fi preluat într-un spital pentru tratament și la cine nu. Consecința va fi decesul unui număr mare de persoane ca urmare a faptului că nu au putut fi tratate”, menţioneazã documentul.

Per ansamblu, estimãrile aratã cã “rata de decese a celor îmbolnăviți va fi de 10%”.

In scenariul doi, cu măsuri antiepidemice luate la debutul acestei epidemii astfel încât fiecare persoană infectată să nu infecteze mai mult de 1,6 persoane, în loc de 3, şi cu contramăsuri, vârful primului val ar fi atins abia după aproximativ 300 de zile.

Deşi în acest al doilea scenariu numãrul de persoane afectate se diferențiază în mod grav de primul, totuşi numãrul îmbolnãvirilor va fi mare. “ Dacă vor fi luate și introduse măsuri de protecție, atunci numărul de îmbolnăviri aferent fiecărui vârf va fi de în jur de 6 milioane de persoane (vârful 1), 3 milioane de persoane (vârful 2), 2,3 milioane de persoane (vârful 3). Fără contramăsuri, ar fi vorba de un număr de 19 milioane de persoane (vârful 1), în jur de 6,5 milioane de persoane (vârful 2) și în jur de 3,3 milioane de persoane (vârful 3)”, precizeazã documentul.

  • Mãsurile de izolare au eficacitate redusã, spun nemţii. Motivul: nivelul de infecțiozitate de la debutul simptomatologiei a fost unul ridicat

Un lucru important menţionat în raport este acela cã transmiterea noului Coronavirus se face “în principal prin picături, întrucât virusul poate să supraviețuiască câteva zile și pe suprafețe, astfel încât este posibilă şi o transmitere de pe suprafețe contaminate”.

Specialiştii germani susţin cã “odată cu apariția primelor simptome, persoanele infectate sunt contagioase, aceasta fiind singura diferență de transmitere între ipoteticul virus Modi-SARS și SARS-Co”. Cu alte cuvinte, agentul patogen poate fi transmis de la persoană la persoană doar în momentul în care un individ are simptome evidente de boală.

La momentul realizãrii sale, adicã anul 2012, raportul dezvãluia cã “nu există tratament medical, astfel încât nu se poate trata decât simptomatologia” şi totodată preciza, cã pentru primii trei ani nu se dispune de nici un vaccin”.

Deşi în prezent aproape toate statele lovite de pandemie, inclusiv România, au considerat necesarã luarea unor mãsuri de urgenţã extreme de stricte, precum distanțare socială, carantinã și izolare, care au repercursiuni grave pe plan economic, social şi mai ales psihologic, documentul întocmit de germani menţioneazã cã “acestea au o eficacitate redusă, întrucât nivelul de infecțiozitate de la debutul simptomatologiei a fost unul ridicat”.

Important de reţinut este faptul cã în contextual în care scenariul Modi-SARS ia în considerare o mutație la nivel de transmitere a virusului, nemţii apreciazã cã infecția se poate transmite nu doar prin intermediul contactelor familiale sau al mediul spitalicesc, ori  în mijloacele de transport în comun şi de  la locul de muncă, ci și în timpul liber.

Ciudat este cã deşi au trecut opt ani de la realizarea acestui document, nici pânã astãzi nu existã un leac. Existã doar mãsuri de prevenţie de genul măsurilor de igienă şi de izolare a persoanelor bolnave și a celor cu potențial contagios, precum şi utilizarea măștilor de protecție, a ochelarilor de protecție și a mănușilor. Insã acestea lipsesc cu desãvârşire, cel puţin în România, nu doar în rândul populaţiei, ci mai ales al cadrelor medicale aflate în linia întâi a combaterii noului virus.

Poate că este timpul ca autoritățile române să ”copieze” de la germani strategiile de prevenire și combatere a dezastrelor, astfel încât România să nu mai fie iarăși prinsă cu ”pantalonii în vine”.

Afaceri

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

Publicat

pe

De

📰 Comunicat de presă

Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene

Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.

O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene

Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.

Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.

Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.

Configurația livrată către beneficiar

Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.

Specificații tehnice principale:

  • Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
  • Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
  • Invertor hibrid: 24 kW
  • Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
  • Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
  • Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
  • Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
  • Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat

Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.

Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container

Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.

La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.

Aplicații dincolo de șantierele civile

O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:

  • Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
  • Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
  • Operațiuni militare și tabere temporare
  • Stații mobile de încărcare auto electric
  • Evenimente outdoor și festivaluri
  • Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică

„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”

Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX

Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:

🔗 Sursa originală — studiu de caz detaliat: www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial

Despre UZINEX

UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.

Contact pentru presă:
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
— S F Â R Ș I T C O M U N I C A T —
{ „@context”: „https://schema.org”, „@type”: „NewsArticle”, „articleSection”: „Press Release”, „genre”: „Press Release”, „headline”: „UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL”, „alternativeHeadline”: „Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene”, „description”: „UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) a livrat prima centrală fotovoltaică mobilă din România către SC ARS INDUSTRIAL SRL, companie din Ploiești. Soluția alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale.”, „datePublished”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „dateModified”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „inLanguage”: „ro-RO”, „isAccessibleForFree”: true, „url”: „https://www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial”, „author”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”}, „publisher”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „logo”: {„@type”: „ImageObject”, „url”: „https://www.uzinex.ro/logo.png”}}, „about”: [{„@type”: „Thing”, „name”: „Centrală fotovoltaică mobilă”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Energie regenerabilă industrială”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Fonduri europene pentru echipamente electrice”}], „mentions”: [{„@type”: „Organization”, „name”: „SC ARS INDUSTRIAL SRL”, „address”: {„@type”: „PostalAddress”, „addressLocality”: „Ploiești”, „addressRegion”: „Prahova”, „addressCountry”: „RO”}}], „keywords”: „centrală fotovoltaică mobilă, energie regenerabilă, fonduri europene, panouri solare container, UZINEX, ARS INDUSTRIAL, subtraversări electrice, PNRR” }

Citeste in continuare

Exclusiv

Festivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin

Publicat

pe

De

Pentru al patrulea an consecutiv, în ultimul weekend al lunii aprilie, festivalul Suflet de România a readus la viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele unor meserii transmise din moși-strămoși și cu artiști din și pentru toate generațiile. A fost cea mai amplă ediție organizată până acum de Profi, cu peste 25.000 de participanți din toate colțurile țării și chiar din afara granițelor, care pe parcursul a două zile au descoperit cum sunt continuate tradițiile, unind  comunitățile.

Pe lângă întâlnirea cu mici producători locali, meșteșugari și artizani din toată România, vizitatorii s-au bucurat de ateliere cu meșteșugari iscusiți, piese de teatru în aer liber, dansuri populare, concerte live și de o intervenție surpriză a Grupului Vocal SONG. Pe scena celei de-a patra ediții a festivalului Suflet de România au urcat, între alții,  Theo Rose, Damian Drăghici & Brothers, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca.

Evenimentul s-a desfășurat cu participarea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României, a Alteței Sale Regale Radu, Principele Consort al României, alături de Xavier Piesvaux, Country Manager Ahold Delhaize România, Mihai Spulber, Business Unit Lead Profi, Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România, numeroase oficialități, autorități centrale și locale și alți reprezentanți Profi și Mega Image. Startul oficial a fost dat sâmbătă, după ce distinsul grup a încheiat un tur al micilor producători și artizani.

Evenimentul a continuat și tradiția caravanei medicale, oferind din nou consultații gratuite pentru comunitatea din Săvârșin și împrejurimi, cu ajutorul unor medici specialiști în oftalmologie, cardiologie, neurologie, pneumologie și ORL. Pentru a veni în sprijinul oamenilor, mai ales al celor cu posibilitate redusă de deplasare, Profi a adus aproape de ei servicii medicale de calitate, prin implicarea experților de la Asociația ATI „Aurel Mogoșeanu” din Timișoara.

„Suflet de România este o oglindă pentru tot ceea ce este frumos, bun și pentru ceea ce ne face bine și merită păstrat și transmis mai departe. Festivalul care la actuala ediție a adunat  peste 25.000 de participanți veniți din toate colțurile țării, dar și din afara granițelor, arată cum se pot consolida comunitățile și susține micii producători locali, artizanii și meșteșugarii români pentru a face în continuare ceea ce știu ei cel mai bine. Festivalul nu  are o miză economică pentru Profi, dar  aduce un câștig clar pentru români și pentru România. Împreună învățăm cum să promovăm tradițiile și să susținem comunități, să fim uniți în jurul valorilor autentice și să redescoperim bucuria de a petrece timp împreună în mijlocul naturii, mai conectați unii cu ceilalți”, declară Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România.  

Festivalul Suflet de România încurajează comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și la tradițiile satului românesc prin intermediul unor experiențe trăite într-un cadru natural în care este recreată lumea rurală. 

Tradiție pentru susținerea producătorilor locali

 La Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi sunt dedicate timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă și premiată platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare a gusturilor din România.

Prin numărul angajaților săi, Profi, parte din grupul Ahold Delhaize, este în topul angajatorilor privați din România. PROFI SUPER, PROFI GO și PROFI LOCO, formatele de magazin ale rețelei, au o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,6 milioane de clienți care zilnic își fac aici cumpărăturile. Mai bine de 94% dintre aceste produse provin de la parteneri din România.

Citeste in continuare

Exclusiv

Deratizarea eficientă în blocuri: ghid despre metode moderne și soluții sigure

Publicat

pe

De

Deratizarea eficientă în blocuri reprezintă un aspect esențial pentru menținerea unui mediu sănătos și sigur pentru toți locatarii. Prezența rozătoarelor, cum ar fi șobolanii și șoarecii, poate duce la o serie de probleme, inclusiv riscuri pentru sănătate și deteriorarea proprietăț Prin urmare, implementarea unor măsuri de deratizare eficiente devine o prioritate nu doar pentru proprietarii de imobile, ci și pentru comunitățile care locuiesc în aceste clădiri. O deratizare bine planificată și executată poate preveni infestările și poate asigura un mediu curat și confortabil.

În plus, o deratizare asociatii de proprietari nu se limitează doar la eliminarea rozătoarelor existente, ci include și prevenirea apariției acestora în viitor. Aceasta implică o abordare holistică care combină metodele de curățenie, igienă și gestionare a deșeurilor. Astfel, locatarii pot beneficia de un spațiu de locuit mai sănătos, iar proprietarii pot proteja investițiile lor. Importanța deratizării eficiente nu poate fi subestimată, având în vedere impactul pe care îl are asupra calității vieții locatarilor.

Riscurile asociate prezenței șobolanilor și șoarecilor în blocuri

Prezența șobolanilor și șoarecilor în blocuri aduce cu sine o serie de riscuri semnificative pentru sănătatea publică. Aceste rozătoare sunt purtătoare de boli grave, cum ar fi leptospiroza, salmoneloza și hantavirusul, care pot afecta grav sănătatea locatarilor. Contactul direct sau indirect cu excrementele, urina sau saliva acestor animale poate duce la infecții severe. De asemenea, rozătoarele pot provoca alergii prin expunerea la părul și secrețiile lor.

Pe lângă riscurile pentru sănătate, șobolanii și șoarecii pot cauza daune materiale considerabile. Aceștia pot roade cabluri electrice, conducte de apă și structuri din lemn, ceea ce poate duce la probleme electrice sau la scurgeri de apă. Aceste daune nu doar că afectează confortul locatarilor, dar pot genera și costuri suplimentare pentru reparaț Astfel, riscurile asociate prezenței rozătoarelor în blocuri sunt multiple și variate, subliniind necesitatea unei deratizări eficiente.

Metode moderne de deratizare în blocuri

În prezent, metodele moderne de deratizare au evoluat semnificativ, oferind soluții mai eficiente și mai sigure pentru combaterea infestărilor cu rozătoare. Printre aceste metode se numără utilizarea tehnologiei avansate, cum ar fi sistemele de monitorizare electronică care detectează prezența rozătoarelor în timp real. Aceste sisteme permit intervenții rapide și precise, reducând astfel riscurile asociate cu infestările.

De asemenea, metodele ecologice au câștigat popularitate în rândul proprietarilor de imobile care doresc să minimizeze impactul asupra mediului. Utilizarea atracțiilor naturale sau a repelentelor pe bază de plante este o alternativă eficientă la substanțele chimice tradiționale. Aceste metode nu doar că protejează mediul înconjurător, dar asigură și un mediu mai sigur pentru locatari, în special pentru cei cu alergii sau sensibilități chimice.

Utilizarea capcanelor și a vânatului electronic în deratizare

Capcanele tradiționale au fost folosite de zeci de ani pentru a controla populațiile de rozătoare, dar inovațiile recente au dus la dezvoltarea capcanelor electronice. Aceste dispozitive moderne sunt concepute pentru a captura rozătoarele rapid și eficient, reducând suferința animalelor și asigurând o eliminare sigură. Capcanele electronice sunt dotate cu senzori care detectează mișcarea și activează un mecanism care omoară instantaneu rozătoarea.

Vânatul electronic reprezintă o altă soluție inovatoare în deratizare. Aceste dispozitive emit sunete sau vibrații care descurajează rozătoarele să se apropie de zonele infestate. Această metodă este eficientă în special în zonele unde utilizarea substanțelor chimice nu este recomandată din motive de siguranță. Prin combinarea capcanelor tradiționale cu tehnologia modernă, proprietarii de imobile pot obține rezultate mai bune în combaterea infestărilor cu rozătoare.

Folosirea substanțelor chimice sigure pentru deratizare

Deși metodele ecologice și cele electronice sunt din ce în ce mai populare, substanțele chimice rămân o opțiune viabilă pentru deratizare atunci când sunt utilizate corect. Este esențial ca aceste substanțe să fie sigure atât pentru oameni, cât și pentru animale de companie. Producătorii au dezvoltat formule care minimizează riscurile asociate utilizării pesticidelor, asigurându-se că acestea sunt eficiente împotriva rozătoarelor fără a afecta sănătatea locatarilor.

Utilizarea substanțelor chimice trebuie să fie întotdeauna realizată de către profesioniști calificați care cunosc reglementările locale și care pot aplica produsele într-un mod sigur și responsabil. Aceștia pot evalua situația specifică a fiecărui bloc și pot recomanda cele mai potrivite soluții chimice pentru a combate infestările fără a compromite siguranța locatarilor.

Rolul igienei și al gestionării deșeurilor în prevenirea infestării cu rozătoare

Igiena corespunzătoare și gestionarea eficientă a deșeurilor joacă un rol crucial în prevenirea infestării cu rozătoare în blocuri. Mâncarea lăsată la îndemână sau resturile alimentare necontrolate constituie o atracție majoră pentru șobolani și șoareci. Prin urmare, este esențial ca locatarii să fie conștienți de importanța curățeniei și să adopte obiceiuri sănătoase de gestionare a alimentelor.

De asemenea, gestionarea corectă a deșeurilor este vitală. Colectarea regulată a gunoiului și utilizarea containerelor etanșe pot reduce semnificativ riscurile de infestare. Locatarii ar trebui să fie instruiți să nu lase saci de gunoi nesupravegheați în zone comune și să se asigure că toate resturile sunt depozitate corespunzător. O comunitate bine organizată din punct de vedere al igienei va avea mult mai puține șanse să se confrunte cu probleme legate de rozătoare.

Colaborarea cu profesioniști în deratizare pentru rezultate eficiente

Colaborarea cu profesioniști care ofera un pachet deratizare dezinsectie bloc este esențială pentru obținerea unor rezultate eficiente și durabile. Acești experți dispun de cunoștințe aprofundate despre comportamentul rozătoarelor și despre cele mai bune metode de combatere a acestora. Prin evaluarea situației specifice din fiecare bloc, profesioniștii pot dezvolta un plan personalizat care să abordeze nevoile particulare ale comunităț

În plus, colaborarea cu specialiști permite proprietarilor să beneficieze de cele mai recente tehnologii și produse disponibile pe piață. Aceștia pot oferi sfaturi utile despre prevenirea infestării pe termen lung și pot ajuta la implementarea unor măsuri proactive care să asigure un mediu curat și sigur pentru toți locatarii.

Importanța educării locatarilor în privința prevenirii infestării cu rozătoare

Educația locatarilor joacă un rol fundamental în prevenirea infestării cu rozătoare. Informațiile corecte despre comportamentul acestor animale și despre măsurile preventive pot face diferența între un mediu sigur și unul infestat. Organizarea unor sesiuni informative sau distribuirea materialelor educaționale poate ajuta la creșterea conștientizării asupra importanței igienei și gestionării corecte a deșeurilor.

De asemenea, locatarii ar trebui să fie instruiți să recunoască semnele unei posibile infestări, cum ar fi excrementele sau urmele lăsate de rozătoare. O reacție rapidă la aceste semne poate preveni o infestare majoră și poate reduce costurile asociate cu deratizarea. Astfel, educația continuă a locatarilor este esențială pentru menținerea unui mediu sănătos în blocuri.

Soluții sigure și eficiente pentru deratizarea în blocuri

Soluțiile sigure și eficiente pentru deratizarea în blocuri includ o combinație de metode tradiționale și moderne adaptate nevoilor specifice ale fiecărei comunităț Utilizarea capcanelor electronice împreună cu substanțe chimice sigure poate oferi rezultate rapide fără a compromite siguranța locatarilor. De asemenea, atracțiile naturale pot fi integrate în strategia de deratizare pentru a reduce dependența de produsele chimice.

Implementarea unui program regulat de monitorizare a eficienței măsurilor adoptate este crucială pentru succesul pe termen lung al deratizării. Aceasta permite ajustarea strategiilor în funcție de evoluția situației din fiecare bloc, asigurându-se astfel că toate măsurile sunt eficiente și adaptate nevoilor comunităț

Monitorizarea constantă a eficacității deratizării în blocuri

Monitorizarea constantă a eficacității deratizării este un pas esențial în menținerea unui mediu curat și sigur în blocuri. Aceasta implică evaluarea periodică a rezultatelor obținute prin diferitele metode utilizate și ajustarea strategiilor în funcție de observațiile făcute. Prin această abordare proactivă, proprietarii pot identifica rapid eventualele probleme și pot interveni înainte ca acestea să devină critice.

De asemenea, feedback-ul din partea locatarilor este vital în acest proces. Aceștia pot oferi informații valoroase despre semnele unei posibile infestări sau despre eficiența măsurilor implementate. Astfel, colaborarea între profesioniștii în deratizare și comunitatea locală devine un factor cheie în asigurarea unui mediu sănătos.

Recomandări pentru menținerea unui mediu sigur și curat în blocuri

Pentru menținerea unui mediu sigur și curat în blocuri, este important ca toți locatarii să colaboreze activ la implementarea măsurilor preventive. Acestea includ menținerea curățeniei în spațiile comune, gestionarea corectă a deșeurilor și raportarea imediată a oricăror semne de infestare către autoritățile competente sau profesioniștii în deratizare.

De asemenea, organizarea unor campanii periodice de informare și educație poate contribui la creșterea conștientizării asupra importanței igienei și prevenirii infestării cu rozătoare. Prin implicarea activă a tuturor membrilor comunității, se poate crea un mediu mai sănătos și mai plăcut pentru toți locatarii, reducând astfel riscurile asociate prezenței rozătoarelor în blocuri.

O Alegere Potrivită pentru Companiile Care Vor Siguranță

Pentru afacerile care nu își permit compromisuri când vine vorba de igienă, protecție și combaterea dăunătorilor, Compania DDD este o recomandare relevantă. Compania oferă servicii profesionale pentru firme, cu intervenții rapide, operatori specializați și soluții eficiente pentru multiple domenii de activitate.

Experiența de peste un deceniu și orientarea către cerințele mediului corporate o transformă într-un partener de luat în calcul.

Contact direct:
Telefon: 031 005 06 52
Email: office@companiaddd.ro

Program telefonic:
Luni – Vineri: 09:00 – 18:00

Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Oradea

Uncategorized2 zile inainte

SGS raporteaza rezultate excelente in primul semestru din 2026 si confirma perspectivele pentru intregul an

Baar, Elvetia, 24 iulie 2026 – SGS, lider mondial in domeniul testarii, inspectiei si certificarii, a inregistrat rezultate foarte solide in...

Uncategorized3 zile inainte

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Viața în Oradea3 zile inainte

COMUNICAT DE PRESĂ – Danove Auto dezvoltă o experiență completă pentru cumpărătorii de mașini rulate din România

Timișoara, 23 iulie 2026 – Danove Auto își consolidează poziția pe piața autoturismelor rulate printr-un model de lucru bazat pe...

Uncategorized4 zile inainte

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru. București, 22...

Uncategorized4 zile inainte

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

București, 22 iulie 2026. Vara vine cu escapade și concedii, însă, odată cu plecarea în vacanță, apar și grijile pentru...

Uncategorized4 zile inainte

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

București, 20 iulie 2026 – Odată cu debutul sezonului vacanțelor de vară, consumatorii din România se orientează tot mai mult către...

Uncategorized4 zile inainte

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic. București, 21 iulie 2026 –...

Uncategorized4 zile inainte

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile inainte

La un an de la aplicarea legislatiei europene privind accesibilitatea digitala, 9 din 10 companii analizate de Wawsome nu au site-uri accesibile

Interesul pentru remedierea problemelor ramane redus, desi accesibilitatea digitala a devenit o cerinta legala pentru numeroase servicii destinate consumatorilor Bucuresti,...

Afaceri5 zile inainte

Cum alegi un furnizor de servicii online fără să ai surprize neplăcute

Când cauți un prestator de servicii online, oferta este uriașă. Fie că ai nevoie de un fotograf, un contabil, un...

Cele mai potrivite flori pentru un buchet de mulțumire Cele mai potrivite flori pentru un buchet de mulțumire
Eveniment5 zile inainte

Cele mai potrivite flori pentru un buchet de mulțumire

Îmi amintesc și acum o zi de toamnă în care am stat vreo zece minute în fața unei florării, cu...

5 zile inainte

StiriClujNapoca.ro – sursa ta de știri locale și informații relevante din Cluj

StiriClujNapoca.ro este o platformă media online independentă dedicată municipiului Cluj-Napoca și comunităților din județul Cluj. Publicația urmărește actualitatea locală, evenimentele...

Social6 zile inainte

Cum se monteaza gresia si faianta in Cluj – etape, preturi si recomandari practice

Gresia si faianta sunt printre cele mai durabile finisaje din locuinta, cu o durata de viata de 20-30 de ani...

Uncategorized6 zile inainte

Sextingul e tot mai răspândit în rândul tinerilor din România, în vreme ce aplicațiile de dating pierd teren

București, 15 iulie 2026  – Aplicațiile de dating își pierd accelerat popularitatea în rândul tinerilor din România, în vreme ce...

Afacerio săptămână inainte

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

Uncategorizedo săptămână inainte

Humana People to People România deschide un nou magazin, în Arad

Arad, 17.07.2026 Humana People to People România își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare...

Știrile Săptămânii