Uncategorized
Cu 30% mai multe împăcări între consumatori și bănci
24 iulie, București. De la începutul anului românii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste 2.100 de cereri de negociere cu băncile și IFN-urile. Sunt cu 20% mai multe decât în perioada similară a anului 2023. Menținerea la un nivel ridicat a indicilor ROBOR și IRCC, în funcție de care se calculează ratele creditelor cu dobândă variabilă, reprezintă principala cauză invocată în cererile de renegociere a contractelor de credit.
Creșteri mai mari decât în cazul numărului de cereri s-au înregistrat în ceea ce privește negocierile propriu-zise (cererile acceptate de bănci) și împăcările (negocieri finalizate cu acceptarea de către consumator și bancă a soluției propuse de conciliator):
- Numărul dosarelor de negociere formate de la începutul anului se apropie de 600, în creștere cu 25% față de perioada similară din 2023;
- Creșterea este și mai mare în cazul negocierilor reușite (+31%). Au fost peste 500 de împăcări între consumatori și bănci de la începutul acestui an. Doar în 20 de cazuri părțile nu s-au înțeles;
- Ponderea cererilor adresate băncilor a crescut față de anul trecut cu cinci puncte procentuale, până la 70% din totalul cererilor;
- IFN-urile nu au acceptat spre negociere niciuna dintre cele 620 de cereri care le-au fost adresate. În mai puțin de 100 de cazuri IFN-urile au acceptat să rezolve direct cu consumatorii problemele sesizate de aceștia prin intermediul CSALB, fără aportul unui conciliator.
Popriri și executări silite, oprite în urma negocierilor cu banca
Marius D., 32 de ani, Vâlcea: Banca mi-a pus poprire pe salariu și sechestru pe autovehicul. Solicit băncii acceptarea unui angajament de plată.
Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Având în vedere situația financiară a consumatorului, banca a șters în integralitate creanța de 11.000 de lei a consumatorului și a încetat toate formele de executare silită.
Nicolae M., 56 de ani, București: Întâmpin mai multe probleme medicale și sunt în executare silită.
Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Banca propune ștergerea a 51.000 de euro (dobânzi și alte sume restante) și repunerea creditului pe graficul de rambursare.
George F., 36 de ani, București: Solicit băncii repunerea creditului pe graficul de rambursare.
Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Ștergerea parțială a datoriei în valoarea de 8.200 de lei, reactivarea creditului, cu o rata lunara în valoare de 1.272 de lei, pe care clientul o poate plăti.
Teodora V., 45 de ani, Teleorman: Titularul creditului a decedat. În calitate de codebitor solicit băncii ajutor în vederea încetării executării silite.
Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Banca a acceptat ștergerea integrală a datoriilor restante în cuantum de 27.500 de lei.
Bogdana S., 52 de ani, Brașov: Am rămas un singur salariat cu doi copii în întreținere. Solicit reducerea capitalului, astfel încât rata lunară să fie de 1.000 de lei.
Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Banca a diminuat cu 50% soldul creditului, de la 65.500 de lei, la 32.500 Lei.
Valoarea beneficiilor obținute din negociere se apropie de 13 milioane de euro

De la începutul activității CSALB consumatorii au obținut beneficii totale de 12,8 milioane de euro în urma negocierii cu băncile în cadrul CSALB. În medie, un consumator a obținut beneficii de aproximativ 5.000 de euro în 2023 și de 3.900 de euro în 2022. În prima jumătate a acestui an beneficiile sunt de aproximativ 1,5 milioane de euro.
Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB: „În prima jumătate a anului am observat că, odată cu creșterea numărului de cereri acceptate de bănci spre negociere, a scăzut numărul soluționărilor directe între bănci și consumatori (cu aproximativ 100 de cazuri față de prima jumătate a anului trecut). Acest lucru arată că băncile au preferat să rezolve mai multe probleme semnalate de propriii clienți în cadrul CSALB decât să-i cheme pe aceștia la bancă, pentru o rezolvare directă. Acest lucru demonstrează încrederea pe care au căpătat-o băncile în actul de conciliere. Atitudinea băncilor nu face decât să consolideze încrederea consumatorilor, prin faptul că problema semnalată de aceștia beneficiază de o a treia opinie: evaluarea conciliatorului.
În plus, observăm o deschidere tot mai mare a băncilor de a rezolva cazurile dificile, precum cele în care consumatorii au întârzieri de peste 90 în plata ratelor. Sunt cazuri limită, multe în procedură de executare silită, în care sumele restante au ajuns la zeci de mii de euro. Chiar și atunci, în al 12-lea ceas, se poate găsi o soluție dacă există disponibilitatea părților de a se așeza la masa dialogului. În aceeași categorie aș include și procesele din instanță care găsesc o rezolvare amiabilă în cadrul CSALB. În primele șase luni ale anului au fost închise aproximativ 70 de procese după ce părțile au reușit să găsească o soluție amiabilă în cadrul CSALB, numărul acestor cazuri ajungând la 570, din 2021 până în prezent.”
***
Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).
Uncategorized
HONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram
București, 10 august 2026 – HONOR anunță prezența la Big Little Festival 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate copiilor și părinților, care va avea loc între 21 și 23 august 2026 în Mogoșoaia. Cu această ocazie, brandul lansează un concurs pe paginile oficiale de Facebook și Instagram, unde participanții pot câștiga invitații pentru a petrece un weekend plin de distracție alături de cei dragi.
Desfășurat pe parcursul a trei zile, Big Little Festival reunește spectacole, activități creative, zone de joacă și experiențe interactive pentru întreaga familie. Prezența HONOR la eveniment le oferă vizitatorilor ocazia de a descoperi cum tehnologia poate ajuta la transformarea momentelor speciale în amintiri care rămân, prin fotografii și videoclipuri surprinse alături de cei dragi.
În zona dedicată HONOR, cei prezenți vor putea testa cele mai noi dispozitive ale brandului, inclusiv smartphone-ul pliabil HONOR Magic V6 și smartwatch-ul HONOR Watch 6, lansate recent pe piața locală, precum și modelele din seriile HONOR 600 și Magic8, alături de tablete și alte dispozitive din portofoliu. Totodată, copiii și părinții vor putea participa împreună la provocări interactive, jocuri și activități surpriză, gândite pentru toate vârstele.
Prin aceste experiențe, HONOR își propune să arate că tehnologia poate aduce familiile mai aproape, devenind parte din momentele de joacă și distracție petrecute împreună.
Concurs pe contul de Instagram @HONOR_Romania
Pe Instagram, utilizatorii sunt invitați să răspundă în comentarii la întrebarea: „Cu cine ai veni la Big Little Festival?” și să dea tag persoanei alături de care și-ar dori să participe la festival.
HONOR pune în joc cinci premii, fiecare constând în câte trei invitații la Big Little Festival.
Postarea concursului este disponibilă aici.
Concurs pe pagina oficială de Facebook HONOR România
Pe Facebook, participanții trebuie să răspundă la întrebarea: „Dacă ai avea un telefon HONOR la Big Little Festival, ce moment ai surprinde primul?” și să dea tag unei persoane alături de care ar merge la festival.
Și pe această platformă, HONOR oferă cinci premii, fiecare constând în câte trei invitații la Big Little Festival.
Postarea concursului este disponibilă aici.
Concursul este deschis până la 19 august 2026, ora 23:59, iar câștigătorii vor fi desemnați conform regulamentului oficial.
Regulamentul oficial al concursului este disponibil la: https://bit.ly/45aejJq.
Mai multe informații despre Big Little Festival 2026 sunt disponibile pe site-ul oficial al evenimentului: https://biglittlefestival.com/.
Uncategorized
Tot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani
Countdown-ul aproape s-a incheiat. In doar cateva zile, Domeniul Stirbey din Buftea devine din nou locul in care zeci de mii de oameni vin pentru trei zile de muzica, arta, nopti lungi si experiente care definesc vara. La 15 ani de la prima editie, Summer Well revine cu un line-up eclectic si un univers construit in jurul culturii contemporane.
Inainte sa-ti alegi primul concert si primul spot de apus, iata tot ce trebuie sa stii pentru un weekend fara surprize.
Aplicatia Summer Well – festivalul, direct in buzunarul tau
Primul lucru pe care merita sa-l faci inainte de festival este sa descarci aplicatia Summer Well, disponibila in App Store si Google Play.
Aici vei gasi programul complet pe zile, harta festivalului, zonele de food & drinks, activitatile de entertainment, informatiile utile si biletele achizitionate online. Activeaza notificarile pentru a primi in timp real toate update-urile importante pe parcursul festivalului.

Biletul de acces
Fiecare participant trebuie sa prezinte propriul bilet la intrare, in format digital sau tiparit. Daca vii impreuna cu prietenii, asigura-te ca fiecare persoana are acces la propriul bilet inainte de a ajunge la festival.
Ridica-ti bratara inainte de festival
Daca esti dintre cei mai bine pregatiti, poti ridica, intre 3 si 6 August, bratara din:
- Orange Shop Victoriei (9:00 – 18:00)
- Orange Shop Plaza (12:00 – 20:00)
- Orange Shop Park Lake (12:00 – 20:00)
Incepand cu luni, 3.08, batarile pot fi comandate si prin aplicatia WOLT.
- Intre 3 si 6 august: 10:00 – 20:00
- Vineri, 7 august: 10:00 – 13:00
Ridicarea bratarilor inainte de festival se poate face exclusiv de catre detinatorii de abonamente sau invitatii de tip full pass.
Accesul in festival
Intrarea in festival se face, ca in fiecare an, din strada Oltului.
Program acces:
- Vineri: incepand cu ora 16:00
- Sambata si duminica: incepand cu ora 14:00
Pentru o experienta cat mai relaxata, organizatorii recomanda sosirea cat mai devreme, in special in prima zi de festival.
Accesul participantilor este permis pana la ora 23:30 in fiecare dintre cele trei zile.
Persoanele acreditate (presa, parteneri si guestlist) isi pot ridica acreditarile zilnic intre orele 08:00 si 20:00, procesarea acestora incheindu-se dupa ora 20:00.
Festivalul ramane deschis partial pana la ora 05:00 dimineata.
Cum ajungi la Summer Well
Autobuz
Cursele speciale pleaca din Bucuresti, din apropierea statiei de metrou Straulesti, la intervale de aproximativ 15–30 de minute.
Primele plecari:
- Vineri – 15:30
- Sambata si duminica – 13:30
Ultima cursa de intoarcere din Buftea este la ora 04:00.
Biletul poate fi cumparat online.
Tren
Ruta Gara de Nord – Buftea dureaza mai putin de 20 de minute.
De la Gara Buftea pana la Domeniul Stirbey sunt aproximativ 30 de minute de mers pe jos. Participantii trebuie insa sa tina cont ca nu exista trenuri de intoarcere pe timpul noptii.
Bicicleta
Cei care aleg transportul alternativ vor gasi o parcare special amenajata pentru biciclete chiar la intrarea in festival.
Masina personala
Organizatorii recomanda utilizarea transportului public sau a curselor speciale dedicate festivalului, intrucat nu exista parcare destinata publicului.
Daca alegi totusi sa vii cu masina, sunt recomandate rutele alternative Chitila – Buftea sau Corbeanca – Buftea.
Puncte de prim ajutor
Mai multe puncte medicale vor fi disponibile in interiorul festivalului si vor fi marcate pe harta din aplicatia Summer Well.
Top-up rapid pentru plati in festival
Bratara de acces include un cod PIN care permite alimentarea online a contului, direct pe platforma Summer Well.
Solicitarile pentru refund online pot fi facute pana pe 14 august.
Suma minima rambursabila online este de 20 lei. Pentru sumele mai mici, rambursarea se realizeaza fizic, in festival.
Refund-ul online este disponibil doar pentru biletele inregistrate in platforma dedicata de top-up.
Cateva reguli importante
Pentru o experienta sigura si placuta pentru toti participantii, organizatorii recomanda consultarea sectiunii de intrebari frecvente si a regulamentului festivalului inainte de sosire.
Participantii minori trebuie sa aiba asupra lor documentele necesare de identificare, iar cei cu varsta de peste 12 ani trebuie sa prezinte si declaratia completata si semnata de parinte sau tutorele legal.
Toti participantii vor fi supusi unui control de securitate la intrare. Refuzul acestuia atrage imposibilitatea accesului in festival.
De asemenea, Summer Well promoveaza un mediu sigur si responsabil, iar consumul de substante interzise este strict interzis.
Regulamentul complet, impreuna cu lista obiectelor permise si interzise, poate fi consultat pe site-ul oficial al festivalului.
Un festival construit impreuna cu partenerii sai
Summer Well 2026 este un festival Orange, sustinut de parteneri care contribuie la experienta editiei aniversare: glo™, ING, Peroni Nastro Azzurro, Ursus, Bacardi, Martini, Jagermeister, Jack Daniel’s, Mega Image, Pepsi, Fashion Days, alpro, Transalpina, vitamin aqua, Lay’s, e-on, Academia de Studii Economice din Bucuresti, FABIZ, Bucharest Business School, biciclop, syoss, InterContinental Athénée Palace, Secom.
Abonamentele sunt disponibile pe summerwell.ro la pretul de 513 lei. De asemenea, pot fi achizitionate bilete de o zi la pretul de 351 lei pentru vineri si sambata, respectiv 426.6 lei pentru duminica.
Uncategorized
Mașinile de spălat și uscătoarele bazate pe inteligență artificială îți cunosc hainele mai bine decât tine
București – 5 august 2026 – În toată Europa, așteptările legate de electrocasnice se schimbă rapid. Gama Bespoke AI de la Samsung este concepută pentru a le satisface, integrând inteligență, eficiență și grijă în fiecare ciclu.
Gândește-te la ultima dată când ți-a făcut plăcere să speli rufele. Pentru majoritatea dintre noi, este o sarcină pe care trebuie să o îndeplinim, nu ceva ce așteptăm cu nerăbdare. Dar ceva se schimbă. În toată Europa, 73% dintre consumatori spun că își doresc mașini de spălat cu caracteristici premium, precum senzori inteligenți, funcționalități bazate pe inteligență artificială. În același timp, 53% dintre participanți la sondaj consideră acum eficiența energetică și optimizarea bazată pe inteligență artificială drept factori-cheie în alegerea electrocasnicelor. Cererea pentru funcții care oferă confort, precum funcția de abur, a crescut, de asemenea, cu 19% de la un an la altul, între 2024 și 2025. Mesajul este clar: oamenii nu vor doar o mașină de spălat. Ei vor un mod mai inteligent de a trăi.
Inteligență care se adaptează la tine
Am parcurs un drum lung de la primele mașini de spălat acționate manual. Consumatorii de astăzi solicită funcții mai inteligente, care să asigure o spălare mai eficientă și de calitate superioară, iar funcția AI Wash de la Samsung a fost concepută exact în acest scop. Nu există două spălări identice. O cămașă ușor uzată necesită un tratament cu totul diferit față de un echipament sportiv plin de noroi, iar AI Wash înțelege acest lucru.
În loc să se bazeze pe programe prestabilite, funcția AI Wash utilizează senzori integrați pentru a detecta greutatea rufelor, a evalua țesătura și a optimiza spălarea după gradul de murdărie. Pe baza acestor informații, reglează automat nivelul apei, cantitatea de detergent, timpul de înmuiere și de clătire, precum și ciclurile de centrifugare, totul în timp real și fără ca să fie nevoie să faci nimic. Rezultatul? Haine curate de fiecare dată. Spălarea se face cu precizie, nu la întâmplare.
Eficiență energetică fără compromisuri
Pentru numărul tot mai mare de europeni care apreciază cu adevărat performanța energetică eficientă, mașina de spălat Bespoke AI excelează în aspectele care contează cel mai mult. Cel mai recent model consumă cu până la 65% mai puțină energie decât cerințele minime pentru o clasă energetică A. Prin intermediul aplicației SmartThings , modul AI Energy monitorizează și optimizează continuu consumul de energie, ajustându-l inteligent pe parcursul ciclurilor pentru a reduce amprenta ecologică fără a sacrifica performanța. Facturi mai mici înseamnă un impact mai redus asupra mediului și o casă mai inteligentă.
Curățare cu abur care pătrunde mai adânc decât la suprafață
Pe măsură ce funcția de abur devine una dintre caracteristicile cu cea mai rapidă creștere în categoria mașinilor de spălat premium, tehnologia Hygiene Steam de la Samsung oferă o curățare cu adevărat revoluționară. Aburul este eliberat direct în tambur, pătrunzând în fibrele țesăturilor pentru a elimina până la 99,9% din bacterii, inactivând totodată alergenii proveniți de la acarienii din praful de casă, polen, părul animalelor de companie și ciuperci: amenințările invizibile pe care un ciclu standard de spălare pur și simplu nu le poate elimina.
Curățare impecabilă, extrem de delicată
A curăța cu adevărat hainele nu ar trebui să însemne supunerea lor la o uzură inutilă. Tehnologia AI Ecobubble de la Samsung dizolvă detergentul într-o spumă fină și penetrantă înainte chiar de începerea ciclului. Tehnologia este deosebit de eficientă la temperaturi mai scăzute, îmbunătățind îndepărtarea murdăriei cu până la 20%, iar bulele ajută la îndepărtarea murdăriei de pe țesături fără a recurge la căldură ridicată. Mai puține spălări la temperaturi ridicate înseamnă haine care arată ca noi mai mult timp. Tehnologia AI Ecobubble este extrem de eficientă în combinație cu ciclul Less Microfiber, deoarece bulele delicate reduc eliberarea de microfibre de pe hainele sintetice cu până la 54%.
Controlul în mâinile tale, de oriunde
Gama Bespoke AI îți oferă controlul exact acolo unde îți dorești. Folosește ecranul Smart Screen viu de 7 inch pentru a seta ciclurile și a verifica progresul sau pur și simplu cere-i lui Bixby — asistentul vocal îmbunătățit al Samsung — să se ocupe de asta pentru tine. Pornește o spălare cât ești plecat, ajustează setările în timpul ciclului de pe telefonul tău sau lasă ecosistemul SmartThings să gestioneze totul fără probleme, ca parte a casei tale conectate.
Pentru că, în esență, asta își doresc cu adevărat oamenii: 73% dintre ei solicită aparate mai inteligente, bazate pe AI, iar peste jumătate acordă prioritate eficienței energetice mai presus de orice. Dispozitivele bazate pe AI oferă exact acest lucru consumatorilor europeni care așteaptă mai mult de la aparatele lor: efort redus, consum redus de energie și îngrijire inteligentă pentru lucrurile la care țin. Gama Bespoke AI transformă fiecare dintre aceste cerințe într-o realitate.
-
Afaceriacum 6 zileEvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România
-
Evenimentacum 3 zileCinci publicații online de business intră pe piața media din România
-
Afaceriacum o ziImportanța mentenanței web pentru succesul afacerii online
-
Uncategorizedacum 3 zileHONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram

