Connect with us

Uncategorized

Consumatorul CSALB: Vrea să-și renegocieze contractul cu banca sau să rezolve amiabil litigiul din instanță. A obținut beneficii medii de 5.000 Euro după împăcarea cu banca

Publicat

pe

16 ianuarie, București. Ultimii doi ani au adus modificări importante în profilul consumatorului care se adresează Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Analiza celor 5.560 de cereri de negociere cu băncile/IFN-urile trimise către CSALB în anii 2022 și 2023 arată că profilul consumatorului de servicii financiar-bancare este al unui bărbat din București, cu vârsta cuprinsă între 41-50 de ani, care are un credit de consum în lei și care solicită băncii renegocierea contractului de credit sau soluționarea amiabilă a litigiului din instanță. Beneficiile obținute în 2023 în urma negocierilor (4.980 euro) sunt, în medie, cu 16% mai mari decât în 2021 și cu 97% mai mari decât în 2019.

Bărbați/Femei: Majoritatea consumatorilor români care au solicitat o negociere cu banca/IFN-ul prin intermediul CSALB în 2022-2023 sunt bărbați. În ultimii doi ani ponderea acestora a fost în ușoară creștere față de perioada 2020-2021 (de la 55,7% bărbați, la 58% bărbați).  

Vârsta: Cei mai mulți consumatori care apelează la conciliere au între 41 și 50 de ani. Față de anii precedenți a scăzut ponderea consumatorilor din categoria 31-40 de ani și a crescut cea a consumatorilor care depășesc 51 de ani.

Repartizare geografică: Cele mai multe cereri trimise de consumatori în ultimii doi ani au venit din București (18,7%), Argeș (8,5%) și Ilfov (5,6%). Capitala înregistrează o scădere constantă în ultimii șase ani în privința ponderii din totalul cererilor (de la aproximativ 28% în 2018-2019, la sub 19% în ultimii doi ani). Primele 10 județe însumează peste 60% din cereri, iar jumătate dintre ele înregistrează creșteri în numărul de cereri de negociere trimise de consumatori către CSALB. Buzău, Dâmbovița și Constanța sunt pentru prima dată în top 10. Cea mai importantă creștere o înregistrează județul Argeș, iar cele mai puține cereri (12) au venit din Harghita.

 

 

 

 Probleme sesizate în cererile către CSALB: CSALB a primit peste 5.550 de cereri în 2022 și 2023. Cele mai multe solicitări au vizat:  Renegocierea contractelor (prin conversie credit, găsirea unei soluții în urma negocierii, suspendarea plăților: 13,2%) și soluționarea amiabilă a litigiilor din instanță: 13,1%. Restituiri de sume (comisioane, dobânzi) au fost cerute de 11,6% dintre consumatori, iar rezolvări pentru problemele generate de creșterea IRCC/ROBOR sau trecerea la dobândă fixă au apărut în 10,6% din cereri. Reeșalonarea, rescadențarea, refinanțarea unui credit au fost solicitate în 7,4% din cereri, iar diminuarea soldului sau a ratei, precum și ștergerea unei părți din datorie au făcut obiectul a 6,7% din cereri.

Moneda creditelor care fac obiectul cererilor: Majoritatea creditelor la care fac referire cererile de conciliere sunt în lei (88,6%). Se observă o reducere importantă și constantă în ultimii șase ani a cererilor care se referă la credite în Euro, CHF și alte valute (de la 25-30%, până la sub 10%). Motivele pot fi: refinanțările realizate în moneda în care consumatorii români își încasează veniturile, conversia în lei a creditelor care au creat în trecut dificultăți la plată, precum și activitatea de conciliere care a rezolvat o parte din problemele generate de creditele în monede străine.

Mod de sesizare: În acest moment activitatea CSALB se realizează în proporție de 96,4% online. Cei mai mulți consumatori completează cererea de intrare în negociere cu banca/IFN-ul direct pe site-ul www.csalb.ro, folosind aplicația IT. Timpul mediu de completare a unei cereri pe site este de sub 7 minute.

 

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în cadrul Colegiului CSALB: “În ultimii ani, consumatorii români de produse și servicii financiare au întâmpinat perioade dificile. Am trecut prin doi ani de criză sanitară, apoi ne-am confruntat cu o inflație ridicată și cu creșterea costurilor la creditele, atât la cele nou contractate, cât și la cele aflate în derulare. Solicitările românilor adresate băncilor și IFN-urilor, prin intermediul CSALB, arată nevoia de ajustare a unor contracte de credit la problemele întâmpinate de aceștia în prezent. Apoi, faptul că tot mai mulți consumatori doresc soluționarea prin negociere a proceselor arată că soluționarea alternativă nu mai este doar o excepție, ci a devenit o practică pentru unele bănci și este recomandată de judecători din tot mai multe orașe din țară. Printre beneficii se numără și degrevarea instanțelor de procese lungi și costisitoare pentru ambele părțile implicate. Începând cu 2021 și până la finele lui 2023 CSALB a soluționat amiabil peste 500 de dosare care se aflau pe rolul instanțelor în diferite stadii procesuale. Din fericire, disponibilitatea mai mare a băncilor spre rezolvarea problemelor cu care se confruntă consumatorii s-a văzut și în rezultatele negocierilor. Astfel, valoarea medie a beneficiilor obținute din conciliere aproape s-a dublat față de 2019, an premergător pandemiei.”

Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal) sau prin chat-ul de pe csalb.ro la care răspunde un operator din call-center.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Samsung aduce experiența de vizionare la un nou nivel în România, alături de Antena 1

Publicat

pe

București – 19 mai 2026 – Samsung, lider global în tehnologie și brandul numărul 1 mondial pe piața televizoarelor timp de 20 de ani consecutivi, transformă modul în care publicul român trăiește marile evenimente sportive ale verii 2026, printr-un parteneriat media strategic cu Antena 1.

În premieră pentru piața locală, transmisiunile sportive Antena 1 vor beneficia de sunet surround, o tehnologie care transformă vizionarea meciurilor într-o experiență mai amplă și mai apropiată de energia stadionului: reacțiile tribunelor, atmosfera marilor arene și intensitatea fiecărei faze vor ajunge în casele românilor cu un nivel superior.Samsung vine în întȃmpinarea acestei iniţiative inovatoare, sustinȃnd transmisiunea surround.

Pentru o experiență completă de vizionare: noile televizoare Samsung Vision AI

Pentru o experiență completă de vizionare, Samsung aduce în prim-plan noua generație de televizoare Samsung Vision AI pentru 2026, Micro LED, Micro RGB, OLED, Neo QLED, Mini LED și UHD TV care integrează tehnologii avansate bazate pe inteligență artificială și duc experiența de entertainment la un nou nivel.

Noua gamă include cele mai recente evoluții în materie de AI, prin procesoare capabile să analizeze și să optimizeze conținutul în timp real. Tehnologiile de AI Upscaling îmbunătățesc calitatea imaginii indiferent de sursă, aducând conținutul mai aproape de rezoluții ultra-high definition, în timp ce algoritmii avansați ajustează contrastul, culorile și nivelul de detaliu pentru o redare cât mai fidelă.

În același timp, televizoarele Samsung integrează funcții de optimizare inteligentă a sunetului, care adaptează automat redarea audio în funcție de tipul de conținut și de mediul din încăpere, oferind o experiență echilibrată și clară.

Instrumente precum AI Football Mode și AI Sound Controller Pro ajustează automat imaginea și sunetul pentru a îmbunătăți claritatea mișcării, echilibrarea audio și reducerea distragerilor, oferind o experiență de vizionare mai clară și mai captivantă.

Partener pentru divertisment: Extinderea experienței dincolo de simpla vizionare

Aceste funcții, alături de introducerea Vision AI Companion, indică o evoluție mai amplă. În loc ca funcțiile să acționeze separat, Vision AI Companion transformă televizorul într-un sistem inteligent care înțelege simultan conținutul, mediul și preferințele utilizatorului.Noile modele sunt gândite pentru a oferi o experiență personalizată fiecărui utilizator, prin funcționalități AI care învață preferințele de vizionare și optimizează setările în mod automat. În plus, integrarea cu ecosistemul smart permite control facil și conectivitate extinsă cu alte dispozitive,

Tehnologia extinde constant posibilitățile de a trăi cele mai importante momente sportive. Progresele în display-uri, calitatea sunetului și integrarea AI fac ca experiența de vizionare să fie mai adaptată și mai captivantă ca niciodată. Fie că vorbim despre imagini mai clare sau despre tehnologie care se adaptează în timp real, obiectivul rămâne același: surprinderea perfectă a momentelor care contează, astfel încât emoția unui meci să rămână cu tine mult timp după fluierul final.

„Parteneriatul cu Antena 1 ne bucură și reflectă direcția Samsung de a transforma modul în care oamenii trăiesc experiențele de entertainment, direct din confortul propriei locuințe. Noua gamă de televizoare Samsung pentru 2026 continuă această viziune prin integrarea tehnologiilor Vision AI și a funcționalităților bazate pe inteligență artificială, care personalizează și optimizează fiecare experiență de vizionare”, a declarat Simona Panait, Head of Marketing la Samsung Electronics România & Bulgaria.

20 de ani de leadership global în categoria televizoarelor

Samsung Electronics își reconfirmă poziția de lider mondial pe piața televizoarelor pentru al 20-lea an consecutiv, o performanță care reflectă angajamentul constant pentru inovație și excelență.

Această poziție este susținută de dezvoltarea continuă a unor tehnologii de ultimă generație, menite să redefinească modul în care utilizatorii interacționează cu conținutul video, oferind experiențe captivante, personalizare bazată pe inteligență artificială și control al luminii la nivel micro

12 ani de leadership global în categoria soundbar-uri

De asemenea, Samsung Electronics ocupă primul loc în vânzările globale de soundbar-uri, consolidându-și portofoliul de produse audio cu modele premium și o gamă extinsă pentru 2026. Alături de cei 20 de ani de leadership pe piața globală a televizoarelor, această realizare consolidează poziția Samsung ca lider în domeniul divertismentului la domiciliu.

* Sursa: Omdia, februarie 2026. Cota de piață globală a televizoarelor, pe producători, determinată pe baza vânzărilor anuale exprimate în volum și în valoare. Conform datelor Omdia, Samsung este marca de televizoare lider la nivel mondial de 20 de ani consecutivi. Informațiile sunt furnizate exclusiv în scop informativ general și nu constituie o susținere, certificare sau recomandare din partea Omdia.”

* Sursa: Futuresource Consulting. Cota de piață globală a soundbar-urilor, pe producători – vânzări exprimate în volum și în valoare.”

Citeste in continuare

Uncategorized

Zyxel Networks lansează soluția GenAI Protection pentru a combate riscurile asociate cu „shadow AI”

Publicat

pe

Noile funcționalități ale firewall-ului, împreună cu platforma AnyInsight.ai, oferă acces securizat și controlat la aplicațiile GenAI pentru IMM-uri.

Zyxel Networks, lider în furnizarea de soluții de rețea cloud sigure și bazate pe AI, a anunțat astăzi o nouă soluție GenAI Protection concepută pentru a ajuta IMM-urile și furnizorii de servicii gestionate (MSP) să adopte în siguranță tehnologiile de AI generativ. Combinând capacități îmbunătățite de firewall și o nouă colaborare cu startup-ul de IA HEARTBOT AI Inc. (Heartbot AI), Zyxel Networks permite companiilor să monitorizeze, să controleze și să securizeze utilizarea GenAI, menținând în același timp productivitatea.

Pe măsură ce adoptarea GenAI se accelerează la locul de muncă, multe organizații se luptă să țină sub control utilizarea acesteia. Un sondaj recent a constatat că 44% dintre angajați au utilizat IA în moduri care contravin politicilor companiei, evidențiind provocarea crescândă a „IA din umbră”. Fără o supraveghere adecvată, companiile riscă scurgeri de date, breșe de securitate și încălcări ale conformității.

Asigurarea vizibilității și controlului utilizării GenAI

Pentru administratorii de rețea și proprietarii de afaceri, prevenirea AI-ului din umbră este simplă cu firewall-urile din seria USG FLEX H de la Zyxel Networks. Cu o recunoaștere și un control îmbunătățit al aplicațiilor, administratorii pot gestiona cu ușurință modul în care se accesează instrumentele GenAI în rețea. Capacitățile cheie includ:

  • Filtrarea conținutului GenAI: O categorie de aplicații dedicată permite administratorilor să blocheze toate aplicațiile GenAI cu un singur clic, să permită selectiv serviciile aprobate sau să redirecționeze utilizatorii către alternative sigure, cum ar fi AnyInsight.ai.
  • Application Patrol: controalele granulare permit echipelor IT să prioritizeze, să limiteze sau să blocheze anumite aplicații GenAI, dincolo de simpla filtrare a adreselor URL.
  • Informații în timp real despre aplicații: vizibilitatea asupra traficului și a utilizării lățimii de bandă ajută la identificarea activităților neobișnuite, cum ar fi vârfurile care pot indica potențiale scurgeri de date, permițând luarea de măsuri imediate.

O poartă de acces unificată și sigură către aplicațiile GenAI

Pentru a sprijini și mai mult adoptarea în condiții de siguranță, Zyxel Networks a colaborat cu Heartbot AI pentru a oferi AnyInsight.ai, o platformă de aplicații AI nativă în cloud care permite accesul gestionat la peste 20 de LLM-uri GenAI de top, peste 350 de agenți AI și aplicații conectate.

  • Platforma unificată de acces la GenAI: Angajații pot schimba fără probleme între diferite modele lingvistice de mari dimensiuni (LLM) și agenți într-un mediu controlat, accesul fiind reglementat de roluri și permisiuni definite. Aceasta maximizează productivitatea, asigurând în același timp guvernanța și conformitatea pentru proprietarii de afaceri. Organizațiile pot, de asemenea, să implementeze agenți AI personalizabili, adaptați la sarcini sau fluxuri de lucru specifice, pentru a sprijini transformarea bazată pe IA.
  • Firewall pentru aplicații AI: Inspecția contextuală end-to-end permite administratorilor să monitorizeze toate interacțiunile dintre utilizatori, LLM-uri, agenți și aplicații conectate la AI. Aceasta înregistrează activitatea utilizatorilor, utilizarea datelor și interacțiunile cu AI, și, cel mai important, aplică politici de acces și reguli de securitate pentru a preveni expunerea, utilizarea abuzivă sau compromiterea datelor sensibile, a cunoștințelor și a fluxurilor de lucru.

„IA generativă transformă modul în care funcționează întreprinderile, dar fără măsuri de protecție adecvate, aceasta poate introduce riscuri semnificative”, a declarat Ken Tsai, președintele Zyxel Networks. „Soluția noastră GenAI Protection permite IMM-urilor și MSP-urilor să adopte IA cu încredere, oferind vizibilitatea, controlul și protecția necesare pentru a preveni pierderea datelor și a asigura o utilizare responsabilă.”

AnyInsight.ai este disponibil alături de soluțiile de firewall ale Zyxel Networks ca serviciu independent licențiat, oferind flexibilitate organizațiilor care necesită niveluri suplimentare de control.

Pentru a sprijini adoptarea, Zyxel Networks va oferi o reducere de 40% pe o perioadă limitată la AnyInsight.ai pentru clienții existenți ai firewall-ului, ajutând companiile să consolideze guvernanța IA, reducând în același timp riscul operațional.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați https://community.zyxel.com/en/discussion/32566.

Citeste in continuare

Uncategorized

Samsung adoptă noul Cod de conduită al UE privind aparatele electrocasnice inteligente și eficiente energetic

Publicat

pe

Inițiativa voluntară a UE va promova aparatele conectate care pot sprijini interoperabilitatea
Semnarea acestui acord consolidează angajamentul Samsung de a ajuta gospodăriile europene să utilizeze energia în mod eficient prin intermediul SmartThings Energy

București – 15 mai 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat astăzi că a semnat Codul de Conduită (CoC) al Uniunii Europene (UE) privind interoperabilitatea și aparatele electrocasnice inteligente eficiente energetic (Energy Smart Appliances – ESA). CoC are ca scop accelerarea lansării aparatelor conectate care pot funcționa perfect cu sistemele energetice și pot ajuta gospodăriile să utilizeze energia electrică mai eficient.

„Samsung consideră că electrocasnicele conectate pot juca un rol semnificativ în tranziția energetică, ajutând gospodăriile să utilizeze energia mai inteligent, fără a complica viața de zi cu zi”, a declarat Hyesoon Yang, Vicepreședinte Executiv al echipei New Biz pentru Digital Appliances (DA) la Samsung Electronics. „Prin aderarea la această inițiativă a UE, ne propunem să contribuim la creșterea accesibilității funcționalităților inteligente din punct de vedere energetic pentru consumatori.”

Dezvoltat împreună cu producătorii de către Centrul Comun de Cercetare  și Direcția Generală (DG) pentru Energie a Comisiei Europene, CoC promovează interoperabilitatea între branduri prin definirea serviciilor comune legate de energie și a informațiilor necesare pentru a le activa, chiar și atunci când se utilizează protocoale de comunicare diferite. Acesta acoperă o varietate de aparate cu etichetă energetică, cum ar fi marile categorii de electrocasnice și de sisteme HVAC.

În conformitate cu calendarul inițiativei, modelele Samsung de mașini de spălat rufe și mașini de spălat vase care îndeplinesc cerințele CoC au fost înregistrate în Registrul european al produselor pentru etichetarea energetică (EPREL) ca ESA. Aceste modele acceptă funcția Optimal Scheduling din cadrul SmartThings Energy, care permite aparatelor să funcționeze în afara orelor de vârf. În plus, SmartThings Energy permite utilizatorilor să monitorizeze și să gestioneze consumul de energie prin intermediul aplicației SmartThings.

În viitor, Samsung intenționează să își extindă treptat gama de produse care respectă cerințele CoC și să contribuie în continuare la utilizarea eficientă a energiei.

Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Oradea

Uncategorized2 ore inainte

Samsung aduce experiența de vizionare la un nou nivel în România, alături de Antena 1

București – 19 mai 2026 – Samsung, lider global în tehnologie și brandul numărul 1 mondial pe piața televizoarelor timp de...

Afaceri3 ore inainte

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

4 ore inainte

Festivalul Internațional Shakespeare Craiova – program 2026

Festivalul Internațional Shakespeare Craiova va avea loc în perioada 21 – 31 mai 2026 și va include peste 450 de...

Turism2 zile inainte

Restaurantele devin noile muzee ale Europei: cum poate transforma titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028 viitorul Banatului si ce efect a avut titlul pentru alte regiuni

Banatul a câstigat titlul Regiune Gastronomica Europeana la finalul lunii aprilie. Îi vor urma Harghita si Dobrogea, care au depus...

2 zile inainte

Timișoara va reprezenta România la competiția internațională Saint-Gobain de la Belgrad

Creativitate, viziune urbană și soluții sustenabile pentru orașele viitorului – acestea sunt elementele care au definit proiectele premiate în cadrul...

Afaceri2 zile inainte

5 destinații de vacanță pentru vara anului 2026. Unde ne relaxăm și ce vizităm?

Te întrebi unde merită să îți rezervi următoarea călătorie pentru a îmbina relaxarea cu noi descoperiri culturale? În acest articol,...

Afaceri2 zile inainte

Ai nevoie de bani urgent? Cum obții un credit de nevoi personale rapid și simplu

Creditul de nevoi personale este un instrument versatil care îți oferă suportul necesar pentru a-ți pune planurile în mișcare. Înțelegerea...

Afaceri2 zile inainte

De ce să alegi Gazon Artificial Decorativ în amenajările de acasă

Un spațiu bine amenajat nu ține doar de aspect, ci și de cât de ușor poate fi folosit zilnic. În...

Afaceri3 zile inainte

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business...

3 zile inainte

Oriflame revine la Cannes cu Glam Studio, celebrând expresia de sine, storytelling-ul și antreprenoriatul

Oriflame, una dintre companiile globale de top în domeniul frumuseții și wellness-ului, revine la Festivalul Internațional de Film de la...

4 zile inainte

PresaImobiliara.ro, platforma media online despre piața imobiliară din Romania

Vineri, 15 mai 2026, a fost lansată PresaImobiliara.ro – platforma media online dedicată pieței imobiliare din România. Potrivit prezentării oficiale,...

Marile companii crypto își amână intrarea la bursă într-un climat ostil Marile companii crypto își amână intrarea la bursă într-un climat ostil
Afaceri4 zile inainte

Marile companii crypto își amână intrarea la bursă într-un climat ostil

Producătorul francez de portofele hardware Ledger a decis să tragă frâna înainte de a-și prezenta acțiunile pe Wall Street. Compania,...

Uncategorized4 zile inainte

Zyxel Networks lansează soluția GenAI Protection pentru a combate riscurile asociate cu „shadow AI”

Noile funcționalități ale firewall-ului, împreună cu platforma AnyInsight.ai, oferă acces securizat și controlat la aplicațiile GenAI pentru IMM-uri. Zyxel Networks,...

Uncategorized4 zile inainte

Samsung adoptă noul Cod de conduită al UE privind aparatele electrocasnice inteligente și eficiente energetic

Inițiativa voluntară a UE va promova aparatele conectate care pot sprijini interoperabilitateaSemnarea acestui acord consolidează angajamentul Samsung de a ajuta...

Social4 zile inainte

8 jucării de exterior care își merită banii

Există un moment, în fiecare zi cu copii, când realizezi că „afară” e cuvântul tău preferat din limba română. Afară...

Uncategorized5 zile inainte

HONOR redefinește experiența smartphone prin AI integrat la nivel de sistem

Seria HONOR 600 și MagicOS pregătesc terenul pentru smartphone-uri cu adevărat autonome București, 14 mai 2026 – HONOR își prezintă viziunea...

Știrile Săptămânii