Uncategorized
Black Pet Friday: o inițiativă de adopție care prezintă câinii negri din adăposturi ca ultima tehnologie de dragoste necondiționată
București, 9 noiembrie 2023 – Cu ocazia Black Friday, DDB România, în parteneriat cu Adăpostul Kola Kariola și cu sprijinul brandului Thank’Q, lansează campania Black Pet Friday. Această inițiativă are ca scop oferirea de oportunități de adopție pentru câinii cu blană neagră, arătând că acești patrupezi sunt la fel de prietenoși și adorabili ca toți ceilalți câini, în ciuda superstițiilor care îi înconjoară.
Black Pet Friday își propune să elimine stigmatul asociat fenomenului cunoscut sub numele de ‘Black Dog Syndrome’, care este o problemă întâlnită la nivel local și internațional. Această problemă a condus la evitarea adopției câinilor negri sub pretextul că aceștia ar fi mai puțin prietenoși sau agresivi. Scopul campaniei este de a atrage atenția publicului asupra acestui fenomen și de a schimba percepția colectivă, cu obiectivul de a crește numărul adopțiilor de câini negri, atât din Adăpostul Kola Kariola, cât și din alte adăposturi.
„Black Pet Friday reprezintă o șansă reală de adopție pentru câinii negri din adăposturi. Prin abordarea creativă a campaniei, arătăm că acești patrupezi negri merită aceeași dragoste și atenție ca oricare alți câini. Black Pet Friday invită oamenii să-și facă un upgrade la fericire, luând acasă un câine care le va oferi dragoste necondiționată.” – declară Roxana Niță, Executive Creative Director DDB România
Epicentrul campaniei este reprezentat de o producție video care adoptă un stil asemănător prezentărilor de produse din cadrul ofertelor de Black Friday, punând accent pe caracteristicile „gadget-urilor adorabile”. În cazul acestei campanii, „gadget-urile” sunt reprezentate de patru câini negri, subliniind ideea că adopția lor va oferi un „upgrade la fericire”. Videoclipul se încheie cu un mesaj puternic: „Câinii de culoare neagră au cu 50% mai puține șanse de a fi adoptați în comparație cu ceilalți câini. În Black Pet Friday, alegeți cea mai avansată tehnologie a dragostei necondiționate!”
Videoclipul campaniei poate fi vizualizat aici: https://www.youtube.com/watch?v=GrScrogxi1w
„Black Pet Friday este o inițiativă care ne mișcă profund. La Asociația Kola Kariola, suntem dedicați protejării și îngrijirii câinilor fără stăpân, iar câinii de culoare neagră au nevoie de ajutorul nostru mai mult ca oricând, aceștia fiind neglijați și uitați din cauza prejudecăților existente. Cu această campanie, sperăm să deschidem inimile și casele oamenilor pentru acești patrupezi adorabili, care merită cu adevărat o a doua șansă.” – spune Marius Chircă, Vicepreședinte Asociația Kola Kariola
„Suntem mândri să sprijinim această inițiativă ce își propune să arate că acești patrupezi au personalități unice, pline de iubire și loialitate. Black Pet Friday nu este doar o campanie de adopție, ci o manifestare a solidarității noastre față de câinii cu blană neagră. Prin Black Pet Friday, dorim să aducem în casele oamenilor adevărate tehnologii de dragoste necondiționată, care vor schimba viețile celor care își deschid inimile.” – declară Georgiana Gheorghiu, Marketing Manager Brand Thank’Q
Campania de comunicare se va desfășura în perioada 9 – 13 noiembrie 2023 și va fi prezentă în principal în mediul digital, prin conținut video. Un site dedicat, disponibil la adresa www.blackpetfriday.ro, va prezenta câinii negri din adăpost. De asemenea, campania va fi promovată pe TV, prin ad-uri și branding-uri speciale pe diverse site-uri de știri, lifestyle și animale, dar și prin ad-uri pe platformele de Social Media (YouTube, Facebook, Instagram, LinkedIn, TikTok). Pentru amplificarea mesajului, există și colaborări cu influenceri care să sprijine această inițiativă.
Echipele implicate în campanie:
DDB România:
Roxana Memetea – Managing Partner
Roxana Niță – Executive Creative Director
Roxana Țâmpău – Managing Director
Cosmin Voicu – Copywriter
Maria Cristina Matei – Senior Copywriter
Adela Aruxandei – Art Director
Ioana Gheață – Senior Art Director
Karina Condei – Strategic Planner
Georgiana Mocanu – Account Executive
Media Investment:
Mirela Nicula – Managing Director
Alexandra Enea – Digital Media Director
Dana Pupu – Digital Media Manager
Ruxandra Carstea – Special projects manager
Porter Novelli Romania:
Sorina Mihai – Managing Partner
Nadine Said – Account Manager
Diud:
Lead Producer – Anca Gheorghe
Production assistant – Oana Ciofu
Director & Image – Andrei Gheorghe
1st AD – Tudor Costache
Post production – Paul Vlasceanu
Scenography & props: Svac Production
Color correction – Stefania Grigorescu
Mixing – Ovidiu Hardplay
Gama & Gama (brand Thank’Q):
Georgiana Gheorghiu – Marketing Manager
Daiana Balaji – Co-Owner
Asociația Kola Kariola:
Marius Chirca – Vicepresedinte
Despre DDB:
DDB România este agenția de creație membră The Group. The Group este lider al industriei de comunicare din România și include agenții specializate în servicii de creație, media, digital, branding, relații publice, producție, marketing experiențial și evenimente speciale.
In 2023, DDB România a obținut recunoaștere creativă pentru campania #DeNetestat (creată în parteneriat cu Rețeaua VIF) în cadrul unor festivaluri locale și internaționale de prestigiu: 3 trofee Gold la festivalurile Gerety Awards, Gala Societății Civile și Effie Awars; 1 Silver Lion în cadrul Cannes Lions; 3 trofee de bronz la Cannes Lions, Effie Awards și One Show, 1 Wood Pencil în cadrul D&AD și un shortlist la categoria Film & Health în cadrul Cannes Lions. In 2022, pentru aceeași campanie, DDB a obținut 2 trofee Gold la LIA Awards și Webstock, 1 trofeu Glass la Eurobest, 1 trofeu Silver la Cresta Awards și un shortlist la categoria Healthcare în cadrul Cresta Awards. La categoria Employer Branding, DDB Romania obține cele mai multe premii din istoria agenției pentru clientul McDonald’s: Locul 1 la categoriile Best Employer Brand Video și Best Use of Social Media in an Employer Branding Campaign; locul 2 la categoriile Employer Brand of the Year (Large companies); Best Recruitment Campaign și Best Employer Branding Campaign targeting Gen Z și un trofeu de bronz la categoria Corporate Reputation în cadrul Effie Awards.
Despre Kola Kariola:
Asociația pentru protecția animalelor Kola Kariola este o organizație non-profit, având ca scop ajutorarea animalelor fără stăpân din România, un segment social cu un mare deficit. Începând cu luna aprilie a anului 2014, odată cu înființarea primului adăpost în Fundulea și continuând cu construirea unui adăpost mai mare și cu condiții mult mai bune în Belciugatele, am adăpostit, îngrijit și am dat spre adopție peste 400 de câini. Avem în grijă câini salvați din adăposturile publice de la moartea prin eutanasiere, câini salvați de pe stradă, câini abandonați pe câmp, în păduri, câini accidentați sau maltratați. Mulți dintre acești căței au traumatisme pe viață, fizice sau psihice. Unii sunt în 3 picioare, alții mutilați, paralizați, ceea ce face ca ei să rămână rezidenți ai adăpostului pe viață, rare fiind cereri de adopție în cazul lor. La fel se întâmplă și cu cățeii bătrâni, orbi, sau nesociabili.
Printre cele mai importante realizari ale asociației se numără: colaborarea împreună cu Poliția Animalelor în cazuri de maltratare a animalelor; suntem printre colaboratorii la modificarea Legii 205 privind protecția animalelor, adăugându-se noi articole; în funcție de disponibilitatea fondurilor, ne implicăm în cazuri sociale, decontând la clinicile veterinare cu care colaborăm, servicii medicale veterinare pentru proprietarii animalelor cu posibilități financiare reduse; prin Campania de Sterilizări Gratuite am reușit să finanțăm peste 15.000 de sterilizări gratuite.
Dorim să putem salva cât mai multe animăluțe, însă pentru ca acest lucru să fie posibil, avem nevoie de ajutorul și sprijinul oamenilor. Motto-ul nostru este: ”Adopți un cățel, salvezi doi!”. De ce? Pentru că nimic nu nu-i face viața mai frumoasă unui animal decât să trăiască lângă o familie iubitoare și, totodată, adoptat fiind, avem șansa de a salva încă un cățel și a-l adăposti la noi. Din păcate, spațiul nostru este limitat și este necesar să găsim adoptatori pentru a ajuta și alți căței, ai nimănui.
Uncategorized
Cât de mult putem utiliza o anvelopă?
O anvelopă poate părea bună la prima vedere chiar și atunci când nu mai oferă același nivel de siguranță, dar o inspecție puțin mai atentă vă va spune dacă vă mai puteți baza pe acel pneu sau deja trebuie schimbat.
Chiar dacă un pneu poate avea încă profil vizibil, acesta poate să ascundă defecțiuni care nu-l recomandă pentru a mai fi utilizat încă un sezon. Totuși, anvelopele nu trebuie evaluate doar după aspect. Durata lor de utilizare depinde de mai mulți factori, iar cei mai importanți sunt kilometrajul, vârsta, adâncimea profilului, modul de exploatare și felul în care au fost depozitate.
În condiții normale, o anvelopă de vară de calitate poate rezista câteva zeci de mii de kilometri. Pentru mulți șoferi, un reper realist este zona de 40.000-60.000 de kilometri, însă această valoare nu trebuie privită ca o garanție. Două mașini echipate cu același model de anvelopă pot ajunge la rezultate foarte diferite. Una poate circula mai mult pe drumuri bune, cu presiune corectă și un stil de condus calm, în timp ce alta poate rula zilnic pe asfalt denivelat, cu frânări dese, viraje agresive și presiune verificată rar. În primul caz, anvelopa va îmbătrâni mai frumos. În al doilea caz, uzura va apărea mult mai repede.

Adâncimea profilului este unul dintre criteriile cele mai ușoare de verificat. Legal, limita minimă pentru anvelopele autoturismelor este de 1,6 mm. Totuși, această valoare trebuie tratată ca un prag minim absolut, nu ca un obiectiv până la care trebuie neapărat să ajungem. Pe măsură ce profilul scade, anvelopa pierde din capacitatea de a evacua apa. Pe carosabil ud, acest lucru poate însemna distanțe mai mari de frânare și un risc mai mare de acvaplanare. Din acest motiv, mulți specialiști recomandă înlocuirea anvelopelor de vară înainte de atingerea limitei legale, în jurul valorii de 3 mm.
Verificarea profilului se poate face cu un profundimetru, un instrument simplu și ieftin, dar și cu ajutorul martorilor de uzură integrați în banda de rulare. Acești martori sunt mici proeminențe aflate în canelurile anvelopei. Atunci când banda de rulare ajunge la nivelul lor, anvelopa trebuie schimbată. Totuși, nu este suficient să verificați doar un singur punct. Profilul trebuie măsurat în mai multe zone, deoarece uzura poate fi neuniformă. Dacă anvelopa este tocită mai mult pe interior, pe exterior sau în pete, problema poate veni de la geometrie, presiune incorectă, amortizoare uzate sau roți dezechilibrate.
Vârsta este al doilea criteriu esențial. Cauciucul îmbătrânește chiar și atunci când mașina rulează puțin. Soarele, variațiile de temperatură, umezeala și depozitarea greșită afectează compusul. În timp, anvelopa se întărește, își pierde elasticitatea și nu mai oferă aceeași aderență. Din acest motiv, după aproximativ cinci ani de utilizare, anvelopele ar trebui inspectate mai atent. Dacă au crăpături fine, flancuri îmbătrânite sau un aspect uscat, nu mai trebuie amânată înlocuirea.

Data fabricației poate fi citită din codul DOT inscripționat pe flanc. Ultimele patru cifre arată săptămâna și anul producerii. De exemplu, un cod care se termină în 2319 indică faptul că anvelopa a fost fabricată în săptămâna 23 a anului 2019. Acest detaliu este important mai ales atunci când cumpărați anvelope noi care au stat mult timp pe stoc. O anvelopă veche nu devine sigură doar pentru că nu a fost folosită intens.
Nu trebuie ignorate nici deteriorările vizibile. Tăieturile, umflăturile, crăpăturile adânci sau deformările flancului sunt motive serioase pentru înlocuire imediată. O umflătură poate indica o afectare a structurii interne, iar o astfel de problemă poate duce la cedarea anvelopei în mers. La viteze mari, acest lucru poate avea consecințe grave.
În concluzie, o anvelopă (de vară, de iarnă, sau all-seasons) poate fi utilizată atât timp cât îndeplinește simultan mai multe condiții: are profil suficient, nu este prea veche, nu prezintă deteriorări și se comportă normal la rulare. Kilometrajul este doar un reper, nu o regulă fixă. Siguranța depinde mai ales de verificări regulate și de decizii luate la timp. Când există îndoieli, este mai înțelept să înlocuiți anvelopa decât să mai forțați încă un sezon.
Sursa foto: https://davanti-tyres.com/
Uncategorized
HONOR elimină barierele dintre ecosisteme: HONOR Connect aduce integrare completă între dispozitivele HONOR Mac și iOS
București, 23 iunie 2026 – Trecerea la un nou smartphone nu ar trebui să însemne și renunțarea la dispozitivele pe care le folosești deja. Utilizatorii HONOR pot transfera fișiere, imagini și documente între smartphone-uri, tablete, laptopuri Mac și dispozitive iOs, fără aplicații sau procese complicate. Prin intermediul HONOR Connect și HONOR OneTap, compania face un nou pas către un ecosistem deschis, oferind utilizatorilor libertatea de a integra tehnologii și platforme diferite într-o experiență unitară.
Astfel, cei care folosesc un iPhone, un iPad sau un MacBook nu sunt nevoiți să renunțe la dispozitivele pe care le utilizează deja atunci când aleg un nou dispozitiv HONOR. Funcții precum transferul rapid de fișiere, continuitatea activităților între dispozitive sau posibilitatea utilizării tabletei HONOR MagicPad 4 ca ecran secundar wireless pentru computerele Mac contribuie la o experiență mai simplă și mai flexibilă.
Un ecosistem fără bariere
Pentru mulți utilizatori, alegerea unui nou smartphone este influențată și de dispozitivele pe care le folosesc deja. Prin intermediul HONOR Connect, compania oferă soluții care simplifică integrarea produselor HONOR cu iPhone, iPad, Mac și dispozitive Windows, pentru o experiență mai flexibilă între platforme diferite.
Disponibilă gratuit inclusiv în App Store, aplicația HONOR Connect facilitează transferul de conținut și continuitatea activităților între platforme diferite, contribuind la o experiență mai fluidă între dispozitive.
Integrare cu Mac
Noua tabletă HONOR MagicPad 4 poate fi utilizată ca ecran secundar wireless pentru computerele Mac, ceea ce permite extinderea spațiului de lucru pentru activități de productivitate, creație sau multitasking, fără a fi nevoie de hardware suplimentar.
Transfer rapid de fișiere
Prin tehnologia HONOR OneTap, fotografiile, videoclipurile și documentele de mari dimensiuni pot fi transferate instantaneu între dispozitivele HONOR și iPhone sau iPad fără pierderi de calitate și fără utilizarea datelor mobile.
Continuitate între dispozitive
Utilizatorii pot începe un proiect pe smartphone și îl pot continua pe computer. Funcțiile de continuitate, inclusiv copy-paste între dispozitive, permit o experiență fluidă și oferă posibilitatea utilizării aceleiași tastaturi și a aceluiași mouse pe mai multe dispozitive. Prin această abordare, utilizatorii care folosesc, de exemplu, un MacBook de serviciu sau un iPhone personal pot integra mai ușor dispozitivele HONOR în ecosistemul pe care îl folosesc deja.
Tehnologia adaptată utilizatorului
Interesul tot mai mare pentru produse care simplifică experiența digitală se reflectă și în evoluția companiei la nivel global. Potrivit celor mai recente date publicate de compania de cercetare de piață Omdia, HONOR a înregistrat o creștere globală de 25% în primul trimestru din 2026 și a fost producătorul cu cea mai rapidă creștere din Europa, unde livrările au crescut cu peste 60% față de primul trimestru din 2025*.
Totodată, compania a devenit al doilea cel mai mare producător de smartphone-uri din Orientul Mijlociu, în urma unei creșteri de 73% față de primul trimestru din 2025**. Evoluția a fost susținută de portofoliul de produse din segmentele mediu și premium, inclusiv seria HONOR 600 și modelul HONOR X9d, care a depășit pragul de 5 milioane de unități livrate pe piețele internaționale.
Prin această viziune, HONOR transmite un mesaj clar întregii industrii: viitorul aparține tehnologiilor care colaborează și oferă utilizatorilor mai multă libertate de alegere.
Uncategorized
Samsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu
Ecranul QHD tactil și portabil de 27 inch redefinește experiența de vizionare la tine acasă, fiind detașabil, wireless și personalizabil cu inteligența artificială
București, 22 iunie 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. aduce în prim-plan The Movingstyle (LSM7F), ecranul smart portabil care schimbă modul în care ne raportăm la spațiul din jurul nostru. Conceput pentru utilizatorii care nu vor să fie limitați de o priză sau de un perete, The Movingstyle combină rezoluția QHD, interacțiunea tactilă intuitivă și o baterie internă cu autonomie de până la 3 ore, totul într-un design subțire de 21.9 mm, gata să se adapteze oricărui moment al zilei și oricărui spațiu, fie că vorbim despre living, dormitor, balcon sau terasă.
Un ecran conceput pentru libertate totală de mișcare
The Movingstyle poate fi scos din suport printr-o simplă apăsare de buton și transportat oriunde datorită mânerului integrat pe spatele ecranului. Fără stand, panoul cântărește doar 5,2 kg, ceea ce face din mobilitate o experiență cu adevărat lipsită de efort. Suportul de podea cu roți ascunse asigură mobilitate ușoară prin casă, fără efort, iar suportul integrat funcționează simultan ca mâner și ca picior de masă cu unghi reglabil. Prin Full Motion Support, ecranul poate fi înclinat cu ±35°, rotit cu ±30°, pivotat cu ±90° și reglat pe înălțime cu până la 23 cm, astfel încât unghiul perfect există întotdeauna, indiferent unde l-ai așezat.
Conectat la tot ce contează
Ecranul tactil permite navigare directă cu vârful degetelor și afișează telecomanda virtuală on-screen pentru control simplificat. Prin Connect Flexibility, utilizatorii pot oglindi conținut de pe smartphone sau tabletă prin USB-C sau HDMI cu suport tactil complet, iar Storage Share permite transferul conținutului multimedia stocat pe dispozitivele Galaxy. Google Cast și Apple AirPlay sunt integrate nativ pentru streaming wireless direct din aplicațiile preferate, iar conectivitatea Wi-Fi 5 și Bluetooth 5.3 completează un ecosistem gata de utilizare imediată, fără cabluri inutile. Camera opțională Slim-Fit se conectează wireless pentru apeluri video FHD și monitorizare smart home prin SmartThings, iar comenzile vocale Bixby asigură control hands-free. One UI Tizen, sistemul de operare al The Movingstyle, beneficiază de actualizări de sistem pentru până la șapte ani.
Performanță pentru gaming și conținut dinamic
Dincolo de vizionarea pasivă, The Movingstyle este pregătit și pentru sesiuni de gaming. Auto Game Mode (ALLM) detectează automat consola sau PC-ul conectat și optimizează instantaneu setările de imagine, în timp ce Motion Xcelerator 120Hz reduce blurul de mișcare pentru o acțiune fluidă. Funcții precum Game Bar, Super Ultra Wide Game View și Mini Map Zoom oferă control suplimentar asupra experienței de joc, indiferent dacă preferi titluri competitive sau sesiuni relaxate.
Un ecran cu personalitate proprie
Procesorul NQ4 AI Gen2 livrează rezoluție QHD (2560 x 1440) la 120 Hz, optimizare automată a imaginii prin AI Picture și o gamă de tehnologii dedicate calității vizuale, printre care Micro Dimming Pro, Color Booster Pro, Real Depth Enhancer și suport HDR10+ Adaptive. La capitolul sunet, sistemul de 10W pe 2 canale cu Dolby Atmos este completat de Object Tracking Sound Lite și Adaptive Sound Pro, pentru o experiență audio care se adaptează automat conținutului redat. Prin Art Store, utilizatorii pot afișa 3.500 de opere de artă din galerii și muzee de renume mondial. Cu Generative Wallpaper, AI-ul generează imagini unice pornind de la cuvinte cheie alese de utilizator, transformând ecranul într-o extensie a propriei personalități. Daily Board activează widgeturi utile precum vreme, știri, memo-uri, chiar și când ecranul este oprit, iar Samsung Daily+ reunește aplicații de sănătate, fitness, karaoke și control SmartThings într-un singur loc accesibil.
The Movingstyle vine, de asemenea, cu o serie de funcții de accesibilitate menite să îl facă prietenos pentru cât mai mulți utilizatori, de la subtitrări audio și mărire de imagine, până la suport pentru limbaj al semnelor și control adaptat persoanelor cu mobilitate redusă.
The Movingstyle este disponibil în dimensiunea de 27 inch pe https://www.samsung.com/ro/movable-screens/the-movingstyle/lsm7f-27-inch-ue27lsm7faxxxh/.
Pentru mai multe informații, vizitați www.samsung.com/ro.
-
Uncategorizedacum 5 zileConfortul invizibil: cum influențează temperatura și calitatea aerului starea de bine
-
Uncategorizedacum 6 zileParc Dezmembrări Mercedes – Sursa Ta de Piese Originale Mercedes-Benz
-
Afaceriacum 7 zileSAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE
-
Uncategorizedacum 7 zileBrother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026
-
Uncategorizedacum 6 zileCe se întâmplă când dai unui telefon o galerie de artă? Vino să afli la CINA, 19 – 20 iunie
-
Uncategorizedacum 2 zileSamsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu
-
Uncategorizedacum 2 zileCloud vs. offline: cum să îmbinăm accesibilitatea și securitatea
-
Uncategorizedacum 5 zileSamsung Art Store aduce Art Basel în casele din întreaga lume cu o nouă colecție selectată

