Lansarea volumului „REGINA. Volum in honorem arhitectei României Mari” a marcat centenarul vizitei istorice a Reginei Maria în America de Nord
București, 29 septembrie 2026 – La Muzeul Național Cotroceni a avut loc lansarea volumului aniversar „REGINA. Volum in honorem arhitectei României Mari”, proiect editorial realizat de Romania Student Tour și dedicat împlinirii a 100 de ani de la vizita de stat a Reginei Maria a României în Statele Unite ale Americii și Canada. Evenimentul, desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, a reunit reprezentanți ai instituțiilor publice, ai corpului diplomatic, ai mediului academic și cultural, lideri ai comunităților românești din străinătate, studenți și tineri implicați în proiecte dedicate promovării patrimoniului și valorilor românești.
Ceremonia, moderată de Bianca Radu, președinta Ligii Studenților Români din Străinătate, s-a desfășurat în prezența Președintelui României, Nicușor Dan, și a Primei Doamne, Mirabela Grădinaru, și a debutat cu intonarea Imnului Național al României.
În alocuțiunea susținută cu această ocazie, Președintele României a evidențiat semnificația istorică a vizitei Reginei Maria în America de Nord și contribuția acesteia la consolidarea relațiilor dintre România și Statele Unite ale Americii.
„Este implicit și o discuție despre parteneriatul nostru România-Statele Unite, care are rădăcini adânci în timp și care azi a ajuns la maturitate și care ne va ajuta să facem lucruri pe multiple planuri, inclusiv economic.”
Șeful statului a subliniat, totodată, rolul excepțional pe care Regina Maria l-a avut în promovarea intereselor României pe plan internațional:
„Regina Maria și-a înțeles vocația, și-a asumat rolul pe care i l-au dat românii, s-a sacrificat pentru România, prin gesturi și acțiuni extrem de importante, inclusiv mobilizarea soldaților de pe front, după aceea o diplomație autentică, cu multiple beneficii pentru noul stat român de la momentul acela.”
Referindu-se la nevoia de repere autentice pentru noile generații, Președintele României a afirmat:
„Tocmai când avem o personalitate cum este Regina Maria, este important să o promovăm, ca să arătăm oamenilor, și mai ales copiilor, că se poate și că în țara aceasta s-au întâmplat lucruri extraordinare.”
În cadrul evenimentului a fost prezentat și mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat „Regina Maria a României – o ambasadoare a poporului român în America și Canada”, transmis prin intermediul consilierului patriarhal Răzvan Mihai Clipici.
Au susținut alocuțiuni Adrian Zuckerman, fost ambasador al Statelor Unite ale Americii în România și președinte al Alianței SUA-România, prof. univ. dr. Corneliu Iațu, președintele Societății de Geografie din România, Dana Bucin, consul onorific al României în Connecticut, precum și Liviu Sebastian Jicman, directorul general al Muzeului Național Cotroceni, și Mihai Moldovan, directorul Casei de Cultură a Studenților București.
În încheierea ceremoniei, Paul Bordaș, fondator al programului Romania Student Tour, inițiator al proiectului Fotogeografica și coordonator editorial al volumului, a prezentat parcursul editorial al proiectului și importanța recuperării memoriei istorice asociate personalității Reginei Maria, una dintre figurile definitorii ale României moderne.
Prefațat de Președintele României, volumul reunește contribuții instituționale, academice, diplomatice și culturale dedicate personalității Reginei Maria și moștenirii sale istorice. Lucrarea include un cuvânt de deschidere semnat de Președintele României și testimoniale semnate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române și director general al Bibliotecii Academiei Române, Eugen Tomac, consilier onorific pentru relația cu românii de pretutindeni al Administrației Prezidențiale, Corneliu Iațu, președintele Societății de Geografie din România, Laura Popescu, ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Bogdan Mănoiu, ambasadorul României în Canada, prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul Universității din București, Marius Bostan, inițiatorul RePatriot, ambasadorul Adrian Zuckerman, Cristian Anița, director general al Arhivelor Naționale ale României, Narcis Dorin Ion, director general al Muzeului Național Peleș, Mihail Ion Gorgoi, director general al Muzeului Național Bran, Simona Laiu, istoric și muzeolog, Virgil Nițulescu, directorul Muzeului Național al Țăranului Român, Bianca Radu, președinta Ligii Studenților Români din Străinătate și Paul Bordaș
Prin diversitatea perspectivelor reunite, volumul conturează imaginea Reginei Maria nu doar ca figură emblematică a istoriei naționale, ci și ca simbol al diplomației culturale, al modernizării României și al consolidării legăturilor dintre România și comunitățile românești din lume.
Realizată în colaborare cu Muzeul Național Cotroceni, Biblioteca Academiei Române, Arhivele Naționale ale României, Muzeul Național Peleș, Muzeul Național Bran, Muzeul Național al Țăranului Român și Casa de Cultură a Studenților București, lucrarea însumează 256 de pagini și reunește imagini de epocă și creații contemporane realizate de 57 de fotografi consacrați și laureați ai Concursului Național de Fotografie Fotogeografica.
Lansarea volumului se înscrie în seria manifestărilor dedicate centenarului vizitei Reginei Maria în America de Nord, una dintre cele mai importante misiuni diplomatice și culturale din istoria României moderne. Prin valoarea sa documentară, artistică și educativă, volumul „REGINA. Volum in honorem arhitectei României Mari” reprezintă un omagiu adus unei personalități care a contribuit decisiv la consolidarea imaginii României în lume și la promovarea valorilor românești pe scena internațională.
***
Romania Student Tour este un program național de educație, cultură și diplomație publică dedicat promovării patrimoniului material și imaterial al României în rândul tinerilor din țară și din diaspora. Prin proiectele sale editoriale, culturale și educaționale, programul contribuie la consolidarea identității naționale și la promovarea valorilor românești în context european și internațional.
Paul Bordaș
Inițiator Fotogeografica
Fondator Romania Student Tour
Știri din județ
Universitatea ARTIFEX din București a deschis oficial anul universitar 2026–2027
București, 1 octombrie 2026 – Universitatea ARTIFEX din București a organizat, în data de 1 octombrie 2026, în Aula Universității, Festivitatea de Deschidere a Anului Universitar 2026–2027, eveniment care a reunit conducerea instituției, cadre didactice, studenți, precum și reprezentanți ai mediului academic, instituțional, diplomatic, economic, cultural și sportiv.
Festivitatea a marcat debutul unui nou an academic și a constituit, totodată, un cadru de dialog privind rolul învățământului superior în contextul transformărilor economice, sociale și tehnologice actuale.

În cadrul intervențiilor au fost abordate teme referitoare la calitatea educației, dezvoltarea gândirii critice, adaptarea la evoluțiile tehnologice și la inteligența artificială, responsabilitatea individuală și profesională, cooperarea internațională, precum și necesitatea consolidării relației dintre universitate, societate și mediul profesional.
Conducerea universității și invitații la festivitate
La eveniment au participat reprezentanții conducerii Universității ARTIFEX din București:
- prof. univ. dr. Cristian Marian Barbu – Președintele Universității ARTIFEX din București;
- prof. univ. dr. Alexandru Lucian Manole – Rector;
- conf. univ. dr. Cristina Protopopescu – Prorector;
- conf. univ. dr. Andrei Buiga – Decanul Facultății de Finanțe și Contabilitate;
- conf. univ. dr. Anca Vlădoianu – Decanul Facultății de Management-Marketing.
Comunității academice ARTIFEX i s-au alăturat, în calitate de invitați:
- Cristian Gabriel Mateescu – Președinte UCECOM;
- Assoc. Prof. Alexander Ghancev – reprezentant al D. A. Tsenov Academy of Economics din Svishtov, Bulgaria;
- Raisa Enachi – deputat în Parlamentul României;
- Ivaylo Marinov – Reprezentant Comercial al Ambasadei Republicii Bulgaria în România și cadru didactic al Universității ARTIFEX;
- Octavian Valeriu Amzulescu – Președintele Federației Române de Karate;
- Victoria Dicu – actriță a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București și fondatoarea Școlii de Comedie.
Festivitatea a fost moderată de conf. univ. dr. Cătălin Deatcu-Gavril – Director al Departamentului Finanțe–Contabilitate și Director pentru Relații Internaționale al Universității ARTIFEX din București, care a asigurat coordonarea intervențiilor și prezentarea invitaților și a reprezentanților comunității academice.

Dezvoltarea vieții universitare și consolidarea comunității ARTIFEX
Cu prilejul deschiderii noului an universitar au fost prezentate și o serie de direcții și inițiative destinate dezvoltării vieții academice și extracurriculare a studenților.
Pentru anul universitar 2026–2027, Universitatea ARTIFEX din București urmărește dezvoltarea unor proiecte care să completeze procesul educațional prin activități culturale, artistice și de dezvoltare personală, întâlniri și proiecte dedicate studenților, Clubul de lectură, precum și prin extinderea oportunităților de cooperare și mobilitate internațională.
În aceeași direcție se înscrie și amenajarea unui nou spațiu de socializare la parterul Universității, destinat studenților, cadrelor didactice și membrilor comunității ARTIFEX. Spațiul este conceput pentru a facilita interacțiunea, dialogul și dezvoltarea relațiilor dintre membrii comunității universitare, într-un cadru informal, complementar activităților academice.
Prin aceste inițiative, Universitatea ARTIFEX din București își propune să consolideze un model de viață universitară în care activitatea didactică este completată de experiențe academice, culturale și sociale, cu accent pe implicarea activă a studentului în comunitatea universitară.
Studentul, în centrul procesului educațional
Deschiderea anului universitar 2026–2027 a reafirmat orientarea Universității ARTIFEX din București către dezvoltarea unui mediu academic centrat pe student, adaptat cerințelor actuale ale societății și pieței muncii.
Universitatea urmărește atât consolidarea pregătirii academice și profesionale, cât și dezvoltarea competențelor transversale necesare absolvenților într-un context economic și social caracterizat de schimbare, digitalizare și internaționalizare.
Totodată, cooperarea cu instituții și organizații din România și din străinătate, dezvoltarea relațiilor internaționale și implicarea reprezentanților mediului instituțional, economic, diplomatic, cultural și sportiv reprezintă componente importante ale strategiei Universității de conectare a procesului educațional la realitățile societății contemporane.
Universitatea ARTIFEX din București adresează tuturor studenților, cadrelor didactice și partenerilor instituționali urări de succes în anul universitar 2026–2027 și își reafirmă angajamentul pentru dezvoltarea unui mediu universitar bazat pe educație de calitate, responsabilitate, colaborare și deschidere către noi oportunități.
Universitatea ARTIFEX din București
Oportunitățile nu apar. Tu le construiești.
Madridul viitorului, proiectat de studenți: Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură
Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură pentru Studenți. Până la 15 martie 2027, viitorii arhitecți, designeri și ingineri din România sunt invitați să răspundă unei provocări urbane fără precedent, ca parte a unuia dintre cele mai ambițioase proiecte de regenerare urbană din Europa, urmând ca
proiectul câștigător al etapei naționale să reprezinte România la finala internațională găzduită de Madrid, în perioada 14-16 iunie 2027.
Proiectarea unui nou ansamblu integrat cu funcțiuni mixte, renovarea unei clădiri rezidențiale dintr-un ansamblu istoric și amenajarea unui coridor verde de 1,2 kilometri care să le conecteze nu doar fizic, ci și conceptual: aceasta este provocarea lansată participanților la concurs, o competiție care îi invită să-și imagineze și să dea formă Madridului viitorului.
Cea de-a XXII-a ediție a Concursului Internațional de Arhitectură pentru Studenți (en. Architecture Student Contest) propune participanților cea mai amplă și mai complexă temă de proiectare de până acum. Este vorba despre un proiect cu un grad ridicat de dificultate, care presupune integrarea a trei intervenții distincte într-o singură viziune urbană coerentă: proiectarea unei clădiri noi cu funcțiuni mixte, reabilitarea și reconversia unui imobil de patrimoniu și amenajarea unui coridor verde care să creeze o legătură funcțională și identitară între cele două.
Toate cele trei componente sunt amplasate în inima zonei Nuevo Norte din Madrid, unde se desfășoară cea mai importantă operațiune de regenerare urbană aflată în curs de implementare în Europa.
Cu peste două decenii de tradiție, Concursul de Arhitectură pentru Studenți a devenit una dintre cele mai importante competiții internaționale dedicate viitorilor profesioniști din domeniul mediului construit. De la Madrid și Dubai până la Milano, Paris, Varșovia, Lisabona, Helsinki și Belgrad, concursul a adus an de an în prim-plan proiecte urbane reale și soluții inovatoare pentru orașele viitorului. Ediția anterioară, găzduită de Belgrad, a reunit aproximativ 1.400 de studenți din 34 de țări.
România are deja rezultate remarcabile în competiție: în 2025, echipa formată din Victoria Cravcenco, Mara Ioana Craiu și Ancuța-Larisa-Mihaela Petrescu, coordonată de prof. Cătălina Bocan de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Timișoara, a câștigat Premiul Studentului în etapa internațională a concursului.
Ediția de anul acesta se desfășoară în parteneriat cu Ayuntamiento de Madrid, CREA Madrid Nuevo Norte, CSCAE (Consejo Superior de los Colegios de Arquitectos de España), World Green Building Council, OneClick LCA și Saint-Gobain Spania.
O singură propunere, trei provocări
Zona luată în calcul pentru tema concursului, Madrid Nuevo Norte, își propune să transforme peste 2,3 milioane m² de terenuri feroviare dezafectate într-un nou cartier cu circa 10.500 de locuințe și 400.000 m² de spații verzi. Miza competiției este pe măsura acestui demers: participanții trebuie să dezvolte o soluție integrată ce răspunde simultan la trei provocări de proiectare, evaluate de juriu ca părți ale aceluiași concept urban:
- componenta A – Construcție nouă: ansamblu integrat cu o suprafață construită desfășurată de aproximativ 10.000 m², care include o clădire cu funcțiuni mixte – asistență medicală primară (3.000–3.500 m²) și comunitate de locuire pentru seniori (6.500–7.000 m²) – și un spațiu public verde, pentru a răspunde provocărilor îmbătrânirii populației prin integrarea sănătății, bunăstării și vieții comunitare într-un mediu urban sustenabil.
- componenta B – Renovare: reabilitarea unui bloc reprezentativ din ansamblul de locuințe sociale San Cristóbal, unul dintre cele mai valoroase exemple de arhitectură socială modernă din Madrid, proiectat de Secundino Zuazo Ugalde. Intervențiile propuse trebuie să îmbunătățească semnificativ condițiile de locuire, respectând totodată caracterul arhitectural și statutul de patrimoniu al ansamblului, astfel încât clădirea să fie transformată într-un model contemporan de reabilitare sustenabilă, replicabil la scara întregului complex de aproximativ 800 de locuințe.
- componenta C – Axa Verde: un parc liniar de aproximativ 1.200 de metri, care leagă cartierul istoric de noua dezvoltare Madrid Nuevo Norte. Studenții trebuie să propună un concept general pentru întregul coridor verde și să detalieze două secțiuni reprezentative, dedicate relației dintre patrimoniu, spațiul public și noile dezvoltări urbane.
„Un cartier nu se transformă printr-o intervenție punctuală. Se transformă atunci când clădirile, spațiul public și oamenii care le folosesc pot coexista armonios, creând împreună un ecosistem urban rezilient. Asta le cerem studenților anul acesta: să proiecteze cu responsabilitate pentru oameni și pentru mediu, într-un context real, cu constrângeri reale, pentru că știm deja că viitorul construcțiilor va fi al celor care vor învăța să transforme spațiile în locuri cu identitate și sens, ce îmbunătățesc viața celor care le folosesc.”, a spus Jakub Kotala, CEO Saint-Gobain România.
Tocmai de aceea, provocarea de fond a competiției este ca aceste trei elemente să funcționeze împreună, pentru aceiași oameni. Vârstnicii din cartier, pacienții, dar și viitorii rezidenți trebuie să poată ajunge pe jos, în siguranță și confort, între punctele cheie ale dezvoltării propuse, chiar și în cazul în care temperaturile foarte ridicate, specifice verilor din ce în ce mai fierbinți ale Madridului, își fac simțită prezența.
Proiectare cu instrumente profesionale
O noutate e dată de faptul că ediția curentă încurajează folosirea noilor tehnologii, cu o condiție clară: proiectul trebuie să fie rezultatul muncii în echipă, fără intervenție conceptuală din partea inteligenței artificiale. Instrumentele de inteligență artificială pot ajuta la documentare sau la analiză, eventuala lor utilizare fiind obligatoriu declarată în documentație; însă conceptul, deciziile de proiectare și rezolvarea tehnică trebuie să rămână strict ale echipei participante.
Între noiembrie 2026 și martie 2027, sunt oferite training-uri on-site, dar și online gratuite, înregistrate și disponibile ulterior pe canalul YouTube al concursului.
Mai mult, participanții vor avea ocazia să lucreze cu instrumente reale, folosite în practică. Saint-Gobain le pune la dispoziție licență SketchUp, plugin-ul SG SAVE International (pentru simulări energetice) și licență OneClick LCA (pentru analiza emisiilor de carbon pe întreg ciclul de viață).
Premii și participare
În această competiție se pot înscrie studenți din domeniile arhitectură, design, inginerie în construcții sau discipline conexe, individual sau în echipe de cel mult trei membri, alături de un profesor coordonator. Echipele pot depune proiectele pentru participarea în cadrul etapei naționale a competiției până pe 15 martie 2027, ora 18:00.
Costurile de transport și cazare ale echipei României la Madrid sunt acoperite de Saint-Gobain.
Calendarul etapei naționale:
15 martie 2027, ora 18:00 – termen limită pentru înregistrarea în platforma internațională a concursului
12 aprilie 2027, ora 18:00 – finalul etapei naționale
12 mai 2027 – trimiterea proiectului câștigător nivel local către juriul internațional
Soluții Saint-Gobain pentru proiecte cu impact
Participanții sunt încurajați să integreze în proiecte soluțiile Saint-Gobain, care răspund cerințelor de eficiență energetică, confort termic și acustic, durabilitate și circularitate:
- Glass – www.saint-gobain-glass.ro/ro
- Rigips – www.rigips.ro
- Isover – www.isover.ro
- Weber – www.ro.weber
- Ecophon – www.ecophon.com/en
- Chryso – https://ro.chryso.com/
Regulamentul etapei naționale, criteriile de evaluare și documentația temei sunt disponibile pentru consultare aici. Detaliile despre etapa internațională pot fi accesate aici.
Despre Saint-Gobain
Lider mondial în soluții ușoare și sustenabile pentru construcții, Saint-Gobain proiectează, produce și distribuie materiale și servicii adaptate piețelor rezidențiale, nerezidențiale și de infrastructură. Soluțiile sale integrate și inovatoare oferă clienților săi sustenabilitate, performanță și stare de bine. Angajamentul Grupului este ghidat de scopul său, „MAKING THE WORLD A BETTER HOME”.
Vânzări de 46,5 miliarde euro în 2025 la nivel global
162.000 de angajați care activează în 81 de țări
Un Grup angajat să atingă zero emisii nete de carbon până în 2050
Pentru mai multe informații despre Grupul Saint-Gobain, vizitați www.saint-gobain.com și urmăriți canalul de LinkedIn.
În România, Saint-Gobain furnizează produse și soluții din domeniul materialelor de construcții (sub brandurile Isover®, Rigips®, Weber®, Duraziv®), al fabricării sticlei (sub brandul Glass), al produselor chimice pentru construcții (sub brandul Chryso®), dar și sisteme complete de conducte din fontă ductilă pentru transportul apei (sub brandul PAM), soluţii standard și inovatoare de parbrize laminate pentru automobile (sub brandul Sekurit®), precum și produse abrazive și sticlă procesată, cumulând aproximativ 2000 de angajați în 12 situri industriale situate în Brăneşti, Călăraşi, Ploieşti, Turda, Suceava, Vălenii de Munte, Popești Leordeni şi Ariceştii Rahtivani.
Pentru mai multe informații despre Grupul Saint-Gobain în România, vizitați www.saint-gobain.ro și urmăriți-ne pe Facebook @SaintGobainRO sau LinkedIn @saint-gobain-romania.
(Comunicat de Presă)
Afaceri
Cesiune părți sociale: pașii și documentele explicate de ADISAF
Cum se realizează transferul de părți sociale între asociați sau către terți: contract, hotărâre, act constitutiv, aspecte fiscale și mențiunea la registru.
Sintagma cesiune părți sociale desemnează operațiunea prin care un asociat își transferă, integral sau parțial, participația către un alt asociat ori către un terț. Antreprenorii care au nevoie de un astfel de transfer găsesc în prezentarea serviciilor ADISAF informații despre contract, hotărâre, actualizarea actului constitutiv și mențiunea la Registrul Comerțului. Materialul de față sintetizează aceste informații într-o ordine logică, de la documente până la efectele ulterioare.
Cesiune părți sociale: în ce constă transferul
Potrivit descrierii serviciului de cesiune de părți sociale publicate de ADISAF, operațiunea presupune un contract de cesiune, o hotărâre a asociaților și un act constitutiv actualizat, după care se înregistrează mențiunea la registru. Cel care cedează se numește cedent, iar cel care preia participația, cesionar. Transferul poate avea ca beneficiar un alt asociat sau o persoană din afara societății, în limitele legii și ale actului constitutiv.
Uneori, în funcție de actul constitutiv, este nevoie și de hotărârea celorlalți asociați. Un asociat care deține singur firma poate ceda doar o parte, caz în care societatea ajunge să aibă mai mulți asociați, ori poate ceda întreaga participație și părăsi societatea. În ambele variante se actualizează actul constitutiv, iar schimbarea asociaților se reflectă în evidențele registrului.
Serviciul este structurat în patru etape: analiza cesiunii, în care se stabilesc părțile, cotele și implicațiile; redactarea contractului și a hotărârii asociaților; depunerea dosarului de mențiuni la Registrul Comerțului; predarea actelor actualizate. Analiza inițială arată dacă este vorba despre o cesiune între asociați sau către un terț, distincție care influențează atât documentele necesare, cât și complexitatea dosarului.
Documentele necesare dosarului de cesiune
Pentru o cesiune corectă este necesar un set de documente de bază, pe care ADISAF îl descrie astfel:
- contractul de cesiune, redactat prin cabinetul de avocat colaborator;
- hotărârea adunării generale a asociaților;
- actul constitutiv actualizat, care reflectă noua repartizare a părților sociale;
- actele de identitate ale cedentului și ale cesionarului;
- după caz, dovada notificării celorlalți asociați.
Dacă cesionarul este o persoană juridică sau un cetățean străin, se adaugă documente suplimentare, precum certificatul constatator, pașaportul sau traducerile legalizate. Dosarul se depune la Registrul Comerțului, iar mențiunea se soluționează de regulă în câteva zile lucrătoare, în funcție de volumul de lucru al instituției și de eventualele solicitări de completare.
Actele cu conținut juridic pot fi redactate și asumate de cabinetul de avocat colaborator, iar cesiunea este coordonată cu celelalte modificări ale firmei, astfel încât mențiunile să fie depuse corect și unitar. Serviciile se desfășoară online, în toată țara, ceea ce permite parcurgerea procedurii și de către părțile aflate în localități diferite.
Aspecte fiscale și clauze de clarificat
Cesiunea nu este doar o formalitate administrativă. Atunci când transferul este oneros, iar cedentul realizează un câștig (prețul de cesiune minus valoarea de dobândire a părților), pot apărea obligații de impozit pe venit și, în anumite situații, contribuții. Transferul gratuit între rude apropiate beneficiază de un regim separat.
Se recomandă, de aceea, ca prețul și modalitatea de plată să fie fixate limpede în contract, pentru a preveni disputele dintre părți și eventualele reîncadrări fiscale. Pentru aspectele legate de sarcina fiscală, ADISAF recomandă consultarea contabilului firmei. Costul se compune din taxele oficiale, onorariile pentru actele juridice și onorariul de consultanță; nu există tarife identice pentru toate dosarele, fiindcă un transfer între actualii asociați este mai simplu decât unul în favoarea unui cesionar străin.
Ce se schimbă după cesiune
După înregistrare se actualizează structura de participare și, dacă este cazul, administrarea societății. Dacă noul asociat preia și conducerea, devine necesară și mențiunea privind schimbarea administratorului, iar documentele firmei se actualizează corespunzător. Atunci când cesiunea se combină cu o majorare de capital sau cu o schimbare a conducerii, mențiunile pot fi coordonate în același demers, ceea ce evită depunerile separate și neconcordanțele dintre acte.
Un aspect adesea omis este declarația privind beneficiarul real. Prin beneficiar real se înțelege persoana fizică aflată, în final, la capătul lanțului de deținere sau de control al firmei; în practică, calitatea o au asociații sau acționarii cu peste 25% din capital ori din voturi, direct sau indirect. Obligația de declarare reapare atunci când se modifică deținerile, de exemplu în urma unei cesiuni, iar termenul general indicat pe site este de 15 zile de la data modificării. Neconformarea poate atrage sancțiuni.
Intrarea unui asociat prin aport: alternativa majorării
Nu orice schimbare a structurii asociaților presupune un transfer între persoane. O variantă descrisă de ADISAF este majorarea capitalului social prin aport nou, care poate fi folosită pentru cooptarea unui asociat, acesta primind părți sociale corespunzătoare aportului adus. Decizia aparține adunării generale, iar aportul poate fi în bani, în bunuri evaluate sau provenit din rezerve încorporate, fiecare variantă având documente proprii, de la extrase de cont până la rapoarte de evaluare.
Procedura se coordonează cu eventuala cesiune, astfel încât noua structură a asociaților să fie înregistrată unitar. Totodată, dacă majorarea schimbă ponderea participațiilor, poate fi necesară actualizarea declarației de beneficiar real.
Greșeli frecvente la cesiunea părților sociale
Problemele apar, în general, din grabă sau din documentare incompletă. Sursele ADISAF menționează:
- lipsa acordului sau a notificării celorlalți asociați, acolo unde actul constitutiv le cere;
- un preț și un termen de plată formulate vag;
- o structură de participare rămasă neactualizată în actul constitutiv;
- mențiuni conexe ratate, precum declarația de beneficiar real sau schimbarea administratorului.
Un scenariu tipic ilustrează riscul: după cesiune se schimbă persoana care controlează firma, dar declarația actualizată nu se depune, iar noul asociat, deși preia și conducerea, nu este înregistrat ca administrator. Verificarea acestor puncte înainte de depunere reduce riscul de respingere sau de cereri de completare, care prelungesc procedura.
În concluzie, o cesiune părți sociale bine pregătită înseamnă contract clar, acte corelate, atenție la efectele fiscale și la mențiunile conexe. Informațiile publicate de ADISAF oferă antreprenorilor un cadru practic pentru a înțelege demersul înainte de a-l începe și pentru a-l corela cu celelalte modificări ale firmei.
-
Uncategorizedacum 7 zileArta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum
-
Sportacum 4 zilePrimăria Grădinari câștigă prima ediție a Instituțional Cup
-
Uncategorizedacum 4 zilePastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile
-
Socialacum 3 zileASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității
-
Uncategorizedacum 4 zileCe contează cel mai mult atunci când alegi un smartwatch? Autonomia, în topul preferințelor comunității HONOR România
-
acum 6 zileBVON.ro, marcă înregistrată și platformă online dedicată știrilor, evenimentelor și informațiilor din Brașov
-
acum 5 zileCe minunății se pot vedea în acest weekend la Chocolate Saga 2026, la Palas Mall Iași?
-
Evenimentacum 3 zileMarco Rubio susține activitatea ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle și apreciază rolul său în consolidarea intereselor energetice americane în Europa de Sud-Est

