Connect with us

Sport

Halep, pe lista câștigătoarelor de turnee Tennis Europe. Începe cea de a IX-a ediţie a Dr. Oetker Junior Trophy

Publicat

pe

A IX-a ediţie a Dr. Oetker Junior Trophy, competiţie internaţională din cadrul Tennis Europe, categoria 1, va avea loc în perioada 24-28 mai 2021, la Centrul Național de Tenis (CNT) din Bucureşti.

“Organizarea acestei ediții a Dr. Oetker Junior Trophy demonstrează întregii lumi că putem să disputăm și în această perioadă competiții de nivel mondial și că suntem în continuare alături de viitorii campioni. Turneul a crescut extrem de mult ca valoare și participare și ne bucură faptul că principalii favoriți ai acestui turneu sunt din România, atât la fete, cât și la băieți. Foarte multe țări își arată interesul să participe la Dr. Oetker Junior Trophy, competiție internațională din cadrul Tennis Europe, categoria 1, mai ales că este cel mai important turneu de juniori de până în 14 ani din această parte a Europei”, a declarat Ioan Cozma, Director General Dr. Oetker România.

Luni, la ora 12:00, în cadrul unei conferințe de presă, Maia Ilinca Burcescu și Eric Maximmilian Niță vor fi premiați cu Trofeul Tinere Talente. De asemenea, va fi anunțat Trofeul Fair Play in memoriam Florența Mihai, care va fi decernat de către Cătălina Cristea (Director Turneu).

“Turneul Dr. Oetker Junior Trophy, ajuns, iată, și la ediția 2021, este un eveniment extrem de important pentru Federația Română de Tenis, o garanție că putem privi spre viitor cu încredere. Compania Dr. Oetker România, în parteneriat cu federația, a investit foarte mult în dezvoltarea acestui sport în țara noastră și vorbim, deja de un deceniu de proiecte și de zeci de turnee organizate pentru tinerii jucători talentați ai țării noastre. Dr. Oetker Junior Trophy este genul de turneu care i-a propulsat în lumea bună a tenisului pe mulți dintre marii campioni, și ne bucurăm să găsim și numele Simonei Halep pe lista celor care au câștigat importante turnee Tennis Europe, alături de Martina Hingis sau Kim Clijsters, Rafael Nadal, Roger Federer sau Novak Djokovic. În numele FRT doresc să mulțumesc tuturor sponsorilor și partenerilor noștri, să urez un bun venit și mult success tuturor sportivilor, antrenorilor și celorlalți membri ai delegațiilor!“, a declarat oficialul F.R. Tenis, George Cosac.

Ivo Kaderka, președintele Tennis Europe, a spus legat de organizarea celei de a IX-a ediţii a Dr. Oetker Junior Trophy: “Este marea mea plăcere să vă urez bun venit la acest eveniment, care face parte din turneul Tennis Europe Junior 2021. În fiecare an, peste 400 de turnee internaționale, precum acesta, oferă oportunități de joc pentru aproximativ 20.000 de tineri sportivi din întreaga lume, care concurează pe cele trei categorii de vârstă; 12, 14 și 16 & Under. Începând cu al patrulea deceniu, turneul a oferit aproape tuturor profesioniștilor de astăzi un prim gust al competiției internaționale. Legendele jocului de la Martina Hingis și Kim Clijsters la Novak Djokovic și Roger Federer au câștigat evenimente Junior Tour pe drumul lor spre gloria Grand Slam. Pe măsură ce Turul continuă să se extindă, la fel și gama de servicii oferite de Tennis Europe. Am investit puternic în servicii digitale, permițând jucătorilor să intre sau să se retragă online de la evenimente, oferind participanților o mai mare libertate și responsabilitate în planificarea programelor lor competitive. Mai multe informații ca niciodată sunt acum disponibile online. Jucătorii își pot personaliza profilurile cu fotografii și informații despre jocul lor, păstrând în același timp legătura cu ultimele evoluții din Tur pe rețelele de socializare, în special pe pagina de Instagram dedicata Turului. O altă inovație este Tennis Europe Junior School. Concepută pentru a pregăti tinerii sportivi pentru viața de jucători profesioniști de tenis, școala este susținută de ITF, ATP și WTA și acoperă o gamă largă de subiecte importante, inclusiv antidoping, mass-media, nutriție și integritate în tenis. Vă îndemn să vizitați site-ul nostru web pentru a vedea conținutul multimedia, care este tradus în mai multe limbi de circulatie internationala. Este important să recunoaștem că multe sute de organizatori de turnee, comitete, cluburi și oficiali lucrează neobosit în fiecare an pentru a organiza evenimentele care alcătuiesc Junior Tour. Aș dori să le exprim recunostinta mea și să recunosc contribuțiile neprețuite ale tuturor sponsorilor și voluntarilor, al căror sprijin generos și ospitalitate fac posibile aceste turnee. De asemenea, să le urez mult noroc jucătorilor. Sper că acest eveniment va fi o experiență de succes, educativă și – cel mai important – o experiență distractivă! În cele din urmă, aș dori să mulțumesc tuturor celor care au venit să viziteze evenimentul. Fie că sunteți aici pentru a concura, pentru a viziona sau ca voluntar, vă mulțumesc pentru sprijinirea Junior Tour și vă doresc tuturor un turneu memorabil“.

Informații despre turneul la care participă 65 de jucători din 10 țări pot fi găsite juniortrophy.ro. Sponsorul principal este Dr. Oetker Romania, iar promotorul competiției este Harmony Advertising.

Facebook Comments
Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sport

Proiecție specială DANCER la TIFF 2021

Publicat

pe

Un documentar revelator despre superstarul rebel al dansului mondial: Sergei Polunin, în prezența artistului, poate fi vizionat miercuri, 28 iulie, de la 19:00, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj: DANCER (regia Steven Cantor).
Proiecția va fi urmată de un Q&A cu starul.
🎫 Bilete disponibile aici: 👉 bit.ly/dancerlatiff2021
🎗Eveniment organizat cu sprijinul Aqua Carpatica, E.ON, JTI
🎗Prezentat de Polunin Ink. și PiArt Vision.
✨ Sergei Polunin ajunge pentru prima oară în România, ca invitat special al ediției 20 a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021).
Celebrul dansator va susține un show cu totul special: Sergei Polunin Up, Close and Personal, joi, 29 iulie, de la ora 20:30, la Castelul Bánffy din Bonțida.
ℹ️ Sergei Polunin
Născut în 1989 în Ucraina, Sergei Polunin a devenit, la vârsta de 19 ani, cel mai tânăr prim-balerin din istoria London Royal Ballet. Apreciat pentru geniul artistic, tehnica fenomenală și prezența scenică hipnotizantă, artistul s-a remarcat pe marile scene ale lumii.
Este supranumit și ,,băiatul rău al baletului mondial”, din cauza stilului său rebel, a plecărilor intempestive din companii de balet renumite – prima a fost chiar London Royal Ballet, la doar 21 de ani – și a declarațiilor controversate.
Cea mai populară apariție a sa este cea din videoclipul în care dansează pe melodia lui Hozier „Take Me to Church”, regizat de David LaChapelle, care a devenit viral și a adunat peste 29 de milioane de vizualizări pe YouTube.
În ultimii ani, Sergei Polunin s-a remarcat și în lumea filmului, în producții precum Murder on the Orient Express (r. Kenneth Branagh), Red Sparrow (r. Francis Lawrence) sau The White Crow (r. Ralph Fiennes).

Facebook Comments
Citeste in continuare

Sport

“Fotbal pentru Prietenie”, programul celor nouă valori umane

Publicat

pe

Fotbal pentru Prietenie este un program international pentru copii implementat de compania Gazprom – partener oficial al FIFA și al Cupei Mondiale din Rusia.

Obiectivul acestui program este implicarea generației tinere de pe tot globul în promovarea celor mai importante valori umane printre colegii lor – prietenie, egalitate, pace și respect pentru diferite culturi și naționalități.

Programul internațional de responsabilitate socială pentru copii Fotbal pentru Prietenie a fost lansat în anul 2013.

De atunci, an de an, programul promovează în rândul copiilor participanți din toată lumea nouă valori umane importante: prietenia, egalitatea, corectitudinea, sănătatea, pacea, devotamentul, victoria, tradiția și onoarea.

Programul Fotbal pentru Prietenie este susținut de UEFA, FIFA, Comitetul Olimpic Internațional, federații sportive din zeci de țări din toată lumea, asociații pentru copii, sportivi de renume și cluburi sportive din întreaga lume.

La Campionatului European de fotbal a fost infiintat Biroul de știri Euro 2020, care a început să functioneze pe 11 iunie.

Acesta a inclus tineri jurnaliști din cadrul programului internațional pentru copii pentru “Fotbal pentru Prietenie” din țările care au găzduit Euro 2020.

In cadrul proiectului, tinerii jurnaliști au relatat despre toate meciurile de la EURO 2020 pentru colegii lor din întreaga lume. În calitate de tineri ambasadori ai Programului „Fotbal pentru Prietenie”, ei au acoperit evenimentele turneului final prin prisma celor nouă valori împărtășite de participanți la program: prietenie, egalitate, justiție, sănătate, pace, loialitate, victorie, tradiție și onoare.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Sport

Emisiune Business Philosophy: Alina Dumitru, despre Jocurile Olimpice și industria sportului

Publicat

pe

Emisiunea Business Philosophy de la Canal 33 i-a avut ca invitați pe campioana olimpică la judo Alina Dumitru și pe fiul ei, Ianis Sămărghițan Dumitru, premiat la Gala Trofeelor Alexandrion, secțiunea «Speranţa», informează Revista Sport Magazin.

Ea a vorbit în cadrul emisiunii moderate de Romeo Chiriac despre șansele românilor la Jocurile Olimpice de la Tokyo din acest an, industria sportului și Turneul Internațional „Alina Dumitru”.

Tot în cadrul emisiunii Business Philosophy, terapeuta Ileana Vlăduț a prezentat rubrica „Alegeri potrivite”.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Oradea

Eveniment2 ore inainte

Toni Iuruc nu are bani? Adevărul despre logodnicul Simonei Halep! Ce profit a înregistrat firma sa în 2020 – Capital | OradeaDeAZI

Logodnicul Simonei Halep, Toni Iuruc, este un om de afaceri care s-a ţinut departe de lumina reflectoarelor. Adevărul despre firma...

Eveniment7 ore inainte

Serviciile de îngrijiri medicale la domiciliu sunt acum disponibile și în Oradea

Tratamentele medicale, perfuziile sau masajele de relaxare pot fi comandate acasă prin aplicația Beesers Beesers, oferă pacienților soluții și servicii...

Eveniment7 ore inainte

Anamaria Prodan ignoră complet scandalul legat de divorț! Ce fotografie a putut să posteze pe internet FOTO – Capital | OradeaDeAZI

Anamaria Prodan ignoră complet scandalul legat de divorț! Ea continuă să se comporte ca și cum nu ar exista nicio...

Eveniment13 ore inainte

Vestea momentului pentru cei vaccinați cu Pfizer! Trebuie neapărat să faci acest lucru extrem de important – Capital | OradeaDeAZI

Vești importante pentru toți cei vaccinați! A treia doză crește protecția împotriva variantei Delta Datele postate în mediul online sugerează...

Eveniment19 ore inainte

Klaus Iohannis dă marea lovitură! Ce funcție ar putea ocupa președintele, de fapt – Capital | OradeaDeAZI

Deutsche Welle scrie că președintele Klaus Iohannis este ”artizanul” impunerii unui buget al Apărării de minim 2% din PIB. Totodată,...

EvenimentO zi inainte

Orange preia Telekom Romania Communications. Comisia Europeană a aprobat achiziția – Capital | OradeaDeAZI

Achiziționarea Telekom Romania Communications de către Orange, aprobată de Comisia Europeană În acest context, vicepreşedinta executivă Margrethe Vestager, responsabilă cu...

SportO zi inainte

Proiecție specială DANCER la TIFF 2021

Un documentar revelator despre superstarul rebel al dansului mondial: Sergei Polunin, în prezența artistului, poate fi vizionat miercuri, 28 iulie,...

EvenimentO zi inainte

Vom pierde ultimul tren. Decizia care trebuie luată urgent – Capital | OradeaDeAZI

Dacă Legea offshore nu va fi modificată în acest an, vom pierde ultimul tren pentru gazele din Marea Neagră, a...

EvenimentO zi inainte

Austria introduce testul PCR obligatoriu pentru cei care se întorc din vacanțele externe. Amenda este uriașă, în caz de refuz – Capital | OradeaDeAZI

Austria introduce testul PCR obligatoriu pentru cei care se întorc din vacanțele externe. Sunt excluse persoanele vaccinate. Amenda pentru refuz...

Exclusiv2 zile inainte

Dacă vă întrebati de ce ii platiti in fiecare lună 100.000 de lei brut Președintelui ASF, Nicu Marcu: ca să vă trimită să verificați dacă OZN-urile au RCA, așa cum rezultă de pe pagina de Facebook ASF

Dacă vă întrebati de ce ii platiti in fiecare lună 100.000 de lei brut Președintelui ASF, Nicu Marcu, fost contabil...

Eveniment2 zile inainte

China trimite o undă de șoc la nivel mondial! S-a aflat ce face, de fapt, guvernul de la Beijing. E vorba despre rachete nucleare – Capital | OradeaDeAZI

China a început să lucreze la ceea ce ar putea fi o extindere semnificativă a capacităţilor sale nucleare, dar analiştii...

Eveniment2 zile inainte

„Avem 50 de prezentări pe zi” – Capital | OradeaDeAZI

Enterovirozele bagă zeci de copii în spital! Medicii îi avertizează pe părinți: S-ar putea agrava Medicii spun că afecțiunile digestive...

Eveniment2 zile inainte

Afganistanul ar putea să devină din nou un sanctuar al jihadismului internațional după retragerea americanilor – Capital | OradeaDeAZI

Ultimul soldat american va părăsi Afganistanul pe 31 august. Această plecare va marca sfârșitul celui mai lung război al Statelor...

Tamplarie.com Tamplarie.com
Afaceri2 zile inainte

De ce să îți amenajezi casa cu tâmplărie PVC?

Din punct de vedere al durabilității și întreținerii, termopanul este superior aluminiului și lemnului. Termopanul nu este afectat de vreme...

Eveniment2 zile inainte

S-au anunțat restricții de la 1 august. Lovitură pentru milioane de români. Vor avea interzis (DOCUMENT) – Capital | OradeaDeAZI

Astfel, CNSU propune ca de la 1 august să aibă acces în baruri, cluburi, discoteci și săli de jocuri de noroc...

Eveniment3 zile inainte

Tragedie în fotbalul românesc. Un mare jucător s-a stins din viață. Anunțul a venit ca un trăznet – Capital | OradeaDeAZI

Doliu în lumea fotbalului românesc după ce fostul fundaş Dumitru Romilă, cunoscut drept Romilă I s-a stins din viață. Anunțul...

Știrile Săptămânii